ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 7

februarie 2005, înregistrată la Tribunalul Olt, declinată în favoarea Curții de

Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, față de clauza compromisorie stabilită de părți, reclamanta, A.D.S. București

a chemat în judecată SC L.P.E. SRL Slatina, solicitând, conform modificărilor

succesive a acțiunii la obligarea la plata sumei de 5.915.877.428 lei,

contravaloare redevență neachitată, la plata sumei de 2.474.725.900 lei,

penalități de întârziere în plată, precum și la constatarea rezilierii

contractului de concesiune nr. 977 din 17 martie 2000.

Prin sentința arbitrală nr. 135

din 18 mai 2006, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera

de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă, a constatat rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr.

977 din 17 martie 2000 încheiat de părți, modificat și completat prin actul

adițional nr. 3 din 12 martie 2003 și a dispus obligarea pârâtei la plata către

reclamantă a cheltuielilor de arbitrare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul arbitral a reținut că pretențiile reclamantei referitoare

la obligarea pârâtei la plata sumei de 5.915.877.428 lei cu titlu de redevență

restantă plus TVA aferent și a sumei de 2.474.725.900 lei cu titlu de

penalități de întârziere sunt nefondate, deoarece apărările pârâtei referitoare

la producerea unor calamități naturale ce au afectat culturile în anii 2002 –

2003 sunt întemeiate. S-a arătat că neanunțarea reclamantei în legătură cu

producerea calamităților și neasigurarea culturilor, chiar dacă ar fi reale, nu

înlătură existența cazului de forță majoră, că pentru anul 2002 două societăți

de asigurare de referință au refuzat încheierea contractelor de asigurare, că

pentru anul 2003, asigurarea s-a efectuat, iar pe de altă parte pârâta a

comunicat reclamantei producerea calamităților pentru anii 2002 – 2003. Curtea

de Arbitraj a mai reținut că fenomenele invocate de pârâtă în apărare (secetă

excesivă și îngheț) se încadrează în noțiunea de „forță majoră”, căci seceta

excesivă prelungită, respectiv temperaturile scăzute excesiv, sub limitele

rezistenței plantelor (situații constatate de organele agricole și

administrative abilitate) și care au distrus culturile în procent de 90 – 100 %

pe suprafețele de sute de hectare, constituie evenimente/situații de forță

majoră, imprevizibile și de neînlăturat și care, în consecință, constituie

cauze de exonerare de răspundere contractuală.

Referitor la capătul de

cerere prin care reclamanta a solicitat a se constata rezilierea contractului

de concesiune nr. 977/2000 încheiat de părți, astfel cum a fost completat și

modificat prin actul adițional nr. 3 din 12 martie 2003, Curtea de Arbitraj l-a

admis cu motivarea că, potrivit art. 5.9. din actul adițional menționat mai

sus, concedentul avea dreptul să procedeze unilateral la rezilierea de plin

drept a contractului de concesiune, după notificarea prealabilă adresată

concesionarului, iar în speță această notificare s-a realizat prin adresa nr. 14704

din 10 mai 2004 înaintată de reclamantă și necontestat primită de către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe

arbitrale reclamanta A.D.S. a formulat, în termen legal, acțiune în anulare.

Prin sentința comercială nr.

180 din 24 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția V-a comercială, a

respins acțiunea în anulare ca nefondată.

În pronunțarea acestei

hotărâri, instanța a reținut că motivele invocate de contestatoarea –

reclamantă, nu se încadrează în prevederile art. 364 C. proc. civ., ci privesc

aspecte legate de netemeinicie, de interpretarea situației de fapt privind

executarea contractului.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a declarat recurs, invocând art. 304 pct. 1 C. proc. civ., susținând

următoarele critici:

- greșit s-a apreciat de

către instanță, că nu au fost formulate critici conform art. 364 C. proc. civ.,

întrucât a fost invocată lit. i) și anume încălcarea prin hotărârea arbitrală a

„dispozițiilor imperative ale legii”. Pârâta a încălcat dispozițiile contractului

de concesiune și anume art. 12.1 potrivit căruia în cazul neîndeplinirii

obligațiilor contractuale, determinat de o situație de forță majoră, este

obligatoriu să comunice acest fapt celeilalte părți, în scris în termen de 3

zile și în același termen, încetarea evenimentului și întinderea efectelor

acestuia. Iar, art. 12.3 din contract, prevede că nesocotirea obligațiilor de

la art. 12.1 determină suportarea daunelor provocate celeilalte părți;

- greșit a reținut

Tribunalul arbitral că pârâta și-a îndeplinit obligațiile stabilite de art. 12.1

din contract;

- fenomenele invocate de pârâtă,

seceta prelungită, nu întrunesc elementele forței majore: împrejurări

imprevizibile și de neînlăturat și, oricum, riscul contractual nu poate fi

suportat de concedent.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata SC L.P.E. SRL Slatina a cerut respingerea recursului, întrucât nu se

încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ. A invocat că soluționarea pe

fond a cauzei, de Tribunalul arbitral este temeinică și legală.

Recursul este nefondat și

urmează să fie respins pentru următoarele motive:

În reglementarea art. 364 C.

proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în

anulare pentru motivele prevăzute la lit. a) – i).

Aceste motive sunt expres și

limitativ stabilite și privesc încălcarea prevederilor clauzei compromisorii,

regulile privind asigurarea principiului contradictorialității, legalitatea,

iar la lit. i), se prevede desființarea hotărârii arbitrale pentru motive ce

încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Este de reținut că, nici

unul din motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., nu se referă la

desființarea hotărârii arbitrale pentru motive de netemeinicie, de stabilirea

și aprecierea greșită a stării de fapt și de modul de aplicare a dispozițiilor

legale la situațiile concrete ale cauzei.

Recurenta, deși invocă în

recurs art. 364 lit. i), nu se referă la încălcarea ordinii publice, bunelor

moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Prin criticile aduse

hotărârii arbitrale se invocă greșita apreciere a îndeplinirii obligațiilor

contractuale ale pârâtei, pentru caz de forță majoră și nerespectarea

prevederilor contractuale privind încunoștiințarea forței majore.

Or, aceste critici, așa cum

întemeiat a reținut Curtea de apel în soluționarea acțiunii în anulare, nu se

încadrează în prevederile art. 364 lit. i) și nici în celelalte prevederi ale

dispoziției legale invocate.

Tribunalul arbitral a făcut

o corectă apreciere a situației de fapt și a dispozițiilor contractuale și nu

se pot constata încălcări imperative ale legii.

Așa fiind, hotărârea atacată

fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs,

solicitate de pârâtă, și anume 10.071 lei, onorariu de avocat conform dovezilor

depuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de reclamanta A.D.S. București împotriva sentinței comerciale

nr. 180 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V a comercială.

Obligă pe reclamantă la

plata sumei de 10.071 Ron cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC L.P.E.

SRL Slatina.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2007.