ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 7 februarie 2005, înregistrată la Tribunalul Olt, declinată în favoarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, față de clauza compromisorie stabilită de părți, reclamanta, A.D.S. București a chemat în judecată SC L.P.E.

SRL Slatina, solicitând, conform modificărilor succesive a acțiunii la obligarea la plata sumei de 5.915.877.428 lei, contravaloare redevență neachitată, la plata sumei de 2.474.725.900 lei, penalități de întârziere în plată, precum și la constatarea rezilierii contractului de concesiune nr. 977 din 17 martie 2000. Prin sentința arbitrală nr. 135 din 18 mai 2006, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a constatat rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr. 977 din 17 martie 2000 încheiat de părți, modificat și completat prin actul adițional nr. 3 din 12 martie 2003 și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de arbitrare.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul arbitral a reținut că pretențiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 5.915.877.428 lei cu titlu de redevență restantă plus TVA aferent și a sumei de 2.474.725.900 lei cu titlu de penalități de întârziere sunt nefondate, deoarece apărările pârâtei referitoare la producerea unor calamități naturale ce au afectat culturile în anii 2002 – 2003 sunt întemeiate.

S-a arătat că neanunțarea reclamantei în legătură cu producerea calamităților și neasigurarea culturilor, chiar dacă ar fi reale, nu înlătură existența cazului de forță majoră, că pentru anul 2002 două societăți de asigurare de referință au refuzat încheierea contractelor de asigurare, că pentru anul 2003, asigurarea s-a efectuat, iar pe de altă parte pârâta a comunicat reclamantei producerea calamităților pentru anii 2002 – 2003. Curtea de Arbitraj a mai reținut că fenomenele invocate de pârâtă în apărare (secetă excesivă și îngheț) se încadrează în noțiunea de „forță majoră”, căci seceta excesivă prelungită, respectiv temperaturile scăzute excesiv, sub limitele rezistenței plantelor (situații constatate de organele agricole și administrative abilitate) și care au distrus culturile în procent de 90 – 100 % pe suprafețele de sute de hectare, constituie evenimente/situații de forță majoră, imprevizibile și de neînlăturat și care, în consecință, constituie cauze de exonerare de răspundere contractuală.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat a se constata rezilierea contractului de concesiune nr. 977/2000 încheiat de părți, astfel cum a fost completat și modificat prin actul adițional nr. 3 din 12 martie 2003, Curtea de Arbitraj l-a admis cu motivarea că, potrivit art. 5.9. din actul adițional menționat mai sus, concedentul avea dreptul să procedeze unilateral la rezilierea de plin drept a contractului de concesiune, după notificarea prealabilă adresată concesionarului, iar în speță această notificare s-a realizat prin adresa nr. 14704 din 10 mai 2004 înaintată de reclamantă și necontestat primită de către pârâtă. Împotriva acestei sentințe arbitrale reclamanta A.D.S.

a formulat, în termen legal, acțiune în anulare. Prin sentința comercială nr. 180 din 24 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția V-a comercială, a respins acțiunea în anulare ca nefondată. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că motivele invocate de contestatoarea – reclamantă, nu se încadrează în prevederile art. 364 C. proc. civ., ci privesc aspecte legate de netemeinicie, de interpretarea situației de fapt privind executarea contractului. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, invocând art. 304 pct. 1 C. proc. civ., susținând următoarele critici: - greșit s-a apreciat de către instanță, că nu au fost formulate critici conform art. 364 C. proc. civ., întrucât a fost invocată lit. i) și anume încălcarea prin hotărârea arbitrală a „dispozițiilor imperative ale legii”.

Pârâta a încălcat dispozițiile contractului de concesiune și anume art. 12.1 potrivit căruia în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, determinat de o situație de forță majoră, este obligatoriu să comunice acest fapt celeilalte părți, în scris în termen de 3 zile și în același termen, încetarea evenimentului și întinderea efectelor acestuia. Iar, art. 12.3 din contract, prevede că nesocotirea obligațiilor de la art. 12.1 determină suportarea daunelor provocate celeilalte părți; - greșit a reținut Tribunalul arbitral că pârâta și-a îndeplinit obligațiile stabilite de art. 12.1 din contract; - fenomenele invocate de pârâtă, seceta prelungită, nu întrunesc elementele forței majore: împrejurări imprevizibile și de neînlăturat și, oricum, riscul contractual nu poate fi suportat de concedent.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC L.P.E. SRL Slatina a cerut respingerea recursului, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ. A invocat că soluționarea pe fond a cauzei, de Tribunalul arbitral este temeinică și legală. Recursul este nefondat și urmează să fie respins pentru următoarele motive: În reglementarea art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru motivele prevăzute la lit. a) – i). Aceste motive sunt expres și limitativ stabilite și privesc încălcarea prevederilor clauzei compromisorii, regulile privind asigurarea principiului contradictorialității, legalitatea, iar la lit. i), se prevede desființarea hotărârii arbitrale pentru motive ce încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Este de reținut că, nici unul din motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., nu se referă la desființarea hotărârii arbitrale pentru motive de netemeinicie, de stabilirea și aprecierea greșită a stării de fapt și de modul de aplicare a dispozițiilor legale la situațiile concrete ale cauzei. Recurenta, deși invocă în recurs art. 364 lit. i), nu se referă la încălcarea ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziții imperative ale legii. Prin criticile aduse hotărârii arbitrale se invocă greșita apreciere a îndeplinirii obligațiilor contractuale ale pârâtei, pentru caz de forță majoră și nerespectarea prevederilor contractuale privind încunoștiințarea forței majore. Or, aceste critici, așa cum întemeiat a reținut Curtea de apel în soluționarea acțiunii în anulare, nu se încadrează în prevederile art. 364 lit. i) și nici în celelalte prevederi ale dispoziției legale invocate.

Tribunalul arbitral a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și a dispozițiilor contractuale și nu se pot constata încălcări imperative ale legii. Așa fiind, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, solicitate de pârâtă, și anume 10.071 lei, onorariu de avocat conform dovezilor depuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 180 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V a comercială. Obligă pe reclamantă la plata sumei de 10.071 Ron cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC L.P.E. SRL Slatina. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.