ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1039/2005

deliberând asupra admisibilității recursului declarat

de inculpatul T.N. împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală (și pentru cauze cu minori și familie), la 31 ianuarie

2005, în dosarul nr. 320/2005, constată următoarele:

Prin încheierea menționată, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală (și pentru cauze cu minori și familie), investită cu judecarea

recursului declarat de inculpatul T.N. împotriva sentinței penale nr. 1700 din

5 noiembrie 2004 a Judecătoriei sectorului 3 București și a deciziei penale nr.

1526/ A din 20 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a

dispus amânarea judecării cauzei la data de 14 februarie 2005.

Prin aceeași încheiere a fost menținută starea de

arest a recurentului inculpat și a dispus ca onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru a asigura asistența juridică a recurentului să fie suportat

din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva încheierii astfel pronunțate s-a declarat

recurs de către inculpatul T.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 824/2005.

La termenul de la 11 februarie 2005 apărătorul

inculpatului a precizat că recursul vizează exclusiv măsura de menținere a

stării de arest.

La același termen au avut loc dezbaterile privind

admisibilitatea recursului declarat în cauză, chestiune asupra căreia Curtea a

rămas în pronunțare.

Recursul este inadmisibil.

În acest sens, Curtea are în vedere mai întâi dispozițiile

art. 385

1

alin. (1) C. proc. pen., care enumeră limitativ

categoriile de hotărâri judecătorești ce pot fi atacate cu recurs.

Decizia pe care Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori, urmează să o pronunțe în speță, ca instanță investită

cu judecarea unui recurs, nu corespunde însă nici uneia dintre categoriile

amintite.

Așa fiind, urmează a se conchide că același regim legal

este aplicabil și încheierii de la 31 ianuarie 2005 deoarece, conform art. art.

385

1

alin. (2) C. proc. pen., încheierile de ședință nu pot fi atacate

cu recurs decât odată cu hotărârile pe care le preced.

Potrivit acestei din urmă reglementări, o încheiere

poate fi atacată și cu recurs separat, însă numai în cazurile expres prevăzute

de lege.

De exemplu încheierile prin care se dispune menținerea

unei măsuri preventive pot fi atacate separat cu recurs în cazul în care au

fost pronunțate de o instanță care soluționează cauza în fond sau în apel.

Faptul că art. 141 alin. (1) C. proc. pen., care

consacră expres acest regim derogatoriu, nu enumeră și încheierile similare

date de o instanță de recurs justifică odată în plus concluzia potrivit căreia

recursul cu a cărui soluționare a fost investită această curte este

inadmisibil.

În consecință, urmează ca, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul să fie respins.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare efectuate în

această fază procesuală, cu mențiunea că onorariul pentru avocatul desemnat din

oficiu pentru a asigura apărarea sa urmează a fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul

T.N. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2005 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 320/2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800

000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2005.