ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3445/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 485 din 24 noiembrie 2004, Tribunalul Vaslui a dispus condamnarea inculpatului F.E.C. la pedeapsa de 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului F.E.C. și s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, durata reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2004 la zi. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C.A. și a fost obligat inculpatul F.E.C.

să achite părții civile C.A. suma de 50.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. A mai fost obligat inculpatul la 7.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 400.000 lei onorariul pentru avocatul din oficiu la urmărirea penală, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că, inculpatul F.E.C. și este cunoscut în comunitate ca o persoană violentă. În apropierea casei inculpatului, locuiește și familia C., care avea mai mulți copii, printre care și pe minorul C.C., de 10 ani. Anterior datei de 13 mai 2004, respectiv cu două săptămâni în urmă, minorul C.C. i-a sustras inculpatului niște adidași și o minge și de aceea F.E.C.

avea resentimente față de minor. În ziua de 13 mai 2004, după ce a ieșit de la școală, în drum spre casă, C.C. s-a oprit la locuința lui M.S., care nu era la domiciliu, pentru a vorbi cu fiul acesteia, minorul I.G. de 12 ani, care era singur acasă. Victima C.C. a fost invitat în curte de D.I.G. pentru a găti niște cartofi, iar cei doi copii s-au jucat prin curte cu un cățel. În jurul orelor 14,00, inculpatul F.E.C. a trecut pe drum, pe lângă curtea lui M.S., l-a observat pe C.C. în curtea acesteia și ca urmare, inculpatul a pătruns în curtea lui M.S. pentru a-l bate pe C.C. În momentul în care D.I.G. a sesizat prezența lui F.E.C., știind că victima C.C. i-a sustras anterior niște bunuri inculpatului și era bănuit că aruncase cu pietre în niște boboci ai acestuia, a încercat să-l ascundă pe C.C.

într-o anexă gospodărească, acoperindu-l cu niște saci de celofan. Pătrunzând pe ușă în această anexă, ce era prevăzută și cu o fereastră fără geam, doar acoperită cu material textil, inculpatul F.E.C. a găsit victima, l-a apucat pe C.C. cu o mână de după cap și cu o mână de talia pantalonilor, după care l-a aruncat pe acea fereastră afară din respectiva construcție. În continuare, inculpatul a ieșit din acea anexă gospodărească, l-a apucat din nou pe C.C. de pantaloni și vârful picioarelor și l-a trântit în cap, de pământ. După aceasta, inculpatul a ridicat victima de jos și a început să o lovească repetat cu palmele peste cap, datorită loviturilor primite și faptului că era ținut lângă un perete al altei anexe, C.C.

lovindu-se repetat cu capul de acel perete. Apoi inculpatul a apucat victima de umeri și a început să o izbească repetat, cu putere, cu capul de pereți. La toate cele arătate a asistat minorul D.I.G. care, văzând ce se întâmplă, la un moment dat a încercat să fugă din curte, situație în care inculpatul F.E.C. a lăsat victima, s-a îndreptat către minor și l-a amenințat cu moartea dacă va pleca din curte și ca urmare, acesta, de frică, a rămas mai departe în curtea sa, asistând la ceea ce se întâmpla în continuare. Astfel, inculpatul s-a reîntors la victima C.C. care, urmare loviturilor primite era căzut jos, l-a ridicat și a continuat să-l lovească cu picioarele, iar apoi, continuând să-l bată cu palmele și picioarele, l-a mai lovit odată cu capul de stâlpul porții, colțul gardului și apoi l-a scos din curtea lui M.S.

până în drum, după care a plecat către casa sa. Ținându-se de gard, victima C.C. a reușit să revină în curtea lui M.S. și a căzut jos, lângă poarta de acces, în interiorul curții, pe o porțiune de teren acoperită cu iarbă. D.I.G. a observat că victima este în stare gravă, l-a întrebat cum se simte, C.C. răspunzând că este „gata” după care a intrat în comă și nu a mai putut să vorbească. În aceste condiții și pentru că nu erau alți cetățeni în apropiere, minorul D.I.G. a fugit până la locuința familiei C., aflată la o distanță de circa 300 m și l-a anunțat despre cele întâmplate pe tatăl victimei, C.G. Ca urmare, un frate al victimei, respectiv C.M., împreună cu D.I.G. s-au deplasat urmați de bunica victimei, numita C.V., către domiciliul lui M.S., unde l-au găsit căzut jos, lângă poartă, inert pe C.C.

Pe drum, C.V. l-a întâlnit pe inculpatul F.E.C. căruia i-a reproșat că l-a agresat pe C.C., însă acesta, fără a nega, a răspuns pornografic, și-a justificat fapta prin aceea că minorul i-a pătruns anterior în curte, spunând totodată că și atunci trebuia să i se balanseze capul, cu referire la balansarea capului victimei în momentul în care a fost dată de inculpat cu capul de pereți, aspect perceput de numita P.B.P. Aceștia au stropit victima cu apă, au încercat să-l facă pe C.C. să-și revină, dar nu au reușit, după care l-au transportat pe brațe la locuința familiei C., însă pe drum victima a mai avut un spasm și a decedat. Întâmplător pe raza satului Rânzești se afla o ambulanță care a venit în câteva minute, însă personalul medical nu a putut să facă altceva decât să constate decesul victimei.

Au fost anunțate organele de poliție despre cele întâmplate, în după-amiaza aceleiași zile de 13 mai 2004, fiind începute cercetările în cauză, inculpatul F.E.C. fiind depistat în jurul orei 16,00. S-a efectuat autopsia cadavrului victimei, ocazie cu care medicii au constatat la examenul extern 50 de leziuni traumatice, constând în echimoze, tumefacții, excoriații la nivelul capului, toracelui și a membrelor. La examenul intern s-au constatat multiple infiltrate sanguine în toate zonele capului, iar în spațiul subdural s-a constatat hematom subdural pe stânga, lame de sânge închegat și sânge lichid la nivelul hemicraniului stâng, de asemenea, lame de sânge și sânge lichid în etajele mijlocii și posterior la baza craniului.

Din concluziile expertizei medico-legale de autopsie rezultă că moartea victimei C.C. a fost violentă și s-a datorat unei come cerebrale profunde, urmare unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural acut. Traumatismul cranio-cerebral s-a produs prin loviri cu/și sau corpuri dure, fiind posibilă și mai probabilă varianta izbirii extremității cefalice a victimei de suprafețe ferme. Moartea s-a instalat la scurt timp după traumatism. Între traumatismul cranio-cerebral și moarte există legătură de cauzalitate directă și necondiționată. Sentința a fost apelată de inculpatul F.E.C. și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivându-și apelul, inculpatul a susținut că încadrarea juridică reținută de prima instanță este greșită, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada intenției sale de a suprima viața victimei, situație în care fapta se încadrează în dispozițiile art. 183 C. pen.

A susținut, de asemenea, că prima instanță a reținut greșit situația de fapt, întrucât partea vătămată a avut o atitudine provocatoare, astfel că, trebuiau reținute în cauză prevederile art. 73 lit. b) C. pen. Totodată, apelantul a solicitat în raport de circumstanțele personale, reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic infracțiunea comisă de acesta care a rezultat cu certitudine din probele administrate în cauză. S-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod justificat și întemeiat pe probele administrate în cauză, că activitatea infracțională a inculpatului se circumscrie dispozițiilor art. 174 C. pen.

și nu a fost generată de vreo conduită provocatoare a părții vătămate. La stabilirea intenției cu care a acționat inculpatul s-a avut în vedere obiectul vulnerant folosit, zona corpului spre care s-au exercitat actele de violență, intensitatea acestora și gravitatea leziunilor cauzate. Astfel, instanța de apel a reținut că modul în care inculpatul a săvârșit fapta, evidențiază intenția indirectă a acestuia de a ucide, specifică infracțiunii de omor, nefiind vorba de o intenție depășită ce caracterizează infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte. Prin urmare, critica formulată de apelant privind greșita încadrare juridică a faptei a fost apreciată ca neîntemeiată, ca de altfel și cea care a vizat reținerea circumstanței atenuante a provocării față de împrejurările comiterii faptei și a modului de a acționa al inculpatului.

Cât privește individualizarea pedepsei s-a constatat că prima instanță a făcut o justă apreciere a cuantumului pedepsei aplicate prin prisma prevederilor art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen. și că nu se impune reducerea ei. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a reiterat în esență, motivele de casare invocate și în apel, respectiv greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., când în opinia inculpatului recurent sunt incidente în cauză dispozițiile art. 183 C. pen., greșita individualizare a pedepsei pe care o consideră exagerat de mare în raport de circumstanțele reale în care s-a comis fapta, dar și de circumstanțele sale personale.

În plus, recurentul inculpat invocă și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., în sensul că, deși a criticat în apel soluția primei instanțe și din perspectiva dispozițiilor art. 117 C. proc. pen., teza finală, în sensul că nu s-a dispus cu privire la efectuarea unei expertize psihiatrice, instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a motivat în nici un fel respingerea acestui motiv de apel. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate de recurent.

În ce privește susținerea inculpatului, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a motivat respingerea cererii formulate de apărătorul său, de a se efectua o expertiză psihiatrică în cauză, este de observat că în practicaua încheierii de amânare a pronunțării din 24 februarie 2005 a Curții de Apel Iași, s-a consemnat pe de o parte cererea inculpatului apelant de a se efectua o atare expertiză, iar pe de altă parte, poziția instanței care a respins această probă, motivând că nu este necesară efectuarea unei astfel de expertize în condițiile în care nu s-au prezentat acte din care să rezulte că există o îndoială cu privire la discernământul inculpatului. Este evident așadar, că instanța de apel a analizat susținerea invocată de inculpat cu privire la necesitatea efectuării unei expertize în condițiile art. 117 alin. (1) teza finală C. proc.

pen., și s-a pronunțat asupra cererii, respingând motivat proba solicitată. Așa fiind, critica invocată de recurent și întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., nu poate fi primită. Referitor la critica ce vizează încadrarea juridică a faptei, considerată greșită de recurentul inculpat care solicită schimbarea acestei încadrări din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Existența infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte este caracterizată pe plan subiectiv de aplicarea loviturilor cu intenție, iar producerea rezultatului letal de culpa făptuitorului.

Or, în cauză, aplicarea de multiple lovituri victimei care a fost aruncată și apoi izbită cu capul de suprafețe dure, producându-i-se leziuni grave, traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural acut, datorită cărora a decedat după puțin timp, relevă că inculpatul a avut reprezentarea că acțiunea sa violentă îndreptată împotriva unui copil în vârstă de 10 ani putea să-i cauzeze moartea și chiar dacă nu a urmărit un atare rezultat, a acceptat totuși eventualitatea ca el să survină ca o consecință a faptei sale. Fiind evidentă astfel existența intenției în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta inculpatului a fost corect calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor, nefiind incidente în speță, dispozițiile art. 183 C. pen., respectiv lovirile cauzatoare de moarte caracterizate prin praeterintenție.

În speță, inculpatul a acceptat moartea victimei ca rezultat al faptei sale, poziția sa subiectivă fiind necesar a fi apreciată nu numai în raport de modul cum el a acționat, ci și cu precaritatea capacității de rezistență a victimei, un copil în vârstă de 10 ani. În fine, nici critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu poate fi primită. La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanțele au avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptei comise, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracțiunea de omor, circumstanțele reale în care s-a consumat fapta dar și circumstanțele personale ale inculpatului, poziția sa procesuală.

Ca urmare, pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată de prima instanță și menținută de instanța de control judiciar este în măsură să satisfacă cerințele impuse de dispozițiile art. 52 C. pen., privind scopul pedepsei, astfel că o redozare a acesteia în sensul reducerii cuantumului nu se justifică. Pentru considerentele arătate și constatând că în cauză nu există motive care, analizate din oficiu să ducă la casarea hotărârilor pronunțate, Înalta Curte urmează a respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de inculpat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.E.C. împotriva deciziei penale nr. 11/ MF din 25 februarie 2005 a Curții de Apel Iași, secția pentru minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2004 la 2 iunie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2005.