ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3445/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3445/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 485 din 24

noiembrie 2004, Tribunalul Vaslui a dispus condamnarea inculpatului F.E.C. la

pedeapsa de 16 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.

174 C. pen.

Pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului F.E.C. și s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, durata

reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2004 la zi.

S-a admis acțiunea civilă formulată

de partea civilă C.A. și a fost obligat inculpatul F.E.C. să achite părții

civile C.A. suma de 50.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

A mai fost obligat inculpatul la

7.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 400.000 lei onorariul

pentru avocatul din oficiu la urmărirea penală, fiind avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în fapt, că, inculpatul F.E.C. și este cunoscut în comunitate

ca o persoană violentă.

În apropierea casei inculpatului,

locuiește și familia C., care avea mai mulți copii, printre care și pe minorul

C.C., de 10 ani. Anterior datei de 13 mai 2004, respectiv cu două săptămâni în

urmă, minorul C.C. i-a sustras inculpatului niște adidași și o minge și de

aceea F.E.C. avea resentimente față de minor.

În ziua de 13 mai 2004, după ce a

ieșit de la școală, în drum spre casă, C.C. s-a oprit la locuința lui M.S.,

care nu era la domiciliu, pentru a vorbi cu fiul acesteia, minorul I.G. de 12

ani, care era singur acasă.

Victima C.C. a fost invitat în curte

de D.I.G. pentru a găti niște cartofi, iar cei doi copii s-au jucat prin curte

cu un cățel.

În jurul orelor 14,00, inculpatul F.E.C.

a trecut pe drum, pe lângă curtea lui M.S., l-a observat pe C.C. în curtea

acesteia și ca urmare, inculpatul a pătruns în curtea lui M.S. pentru a-l bate

pe C.C.

În momentul în care D.I.G. a sesizat

prezența lui F.E.C., știind că victima C.C. i-a sustras anterior niște bunuri

inculpatului și era bănuit că aruncase cu pietre în niște boboci ai acestuia, a

încercat să-l ascundă pe C.C. într-o anexă gospodărească, acoperindu-l cu niște

saci de celofan.

Pătrunzând pe ușă în această anexă,

ce era prevăzută și cu o fereastră fără geam, doar acoperită cu material

textil, inculpatul F.E.C. a găsit victima, l-a apucat pe C.C. cu o mână de după

cap și cu o mână de talia pantalonilor, după care l-a aruncat pe acea fereastră

afară din respectiva construcție.

În continuare, inculpatul a ieșit

din acea anexă gospodărească, l-a apucat din nou pe C.C. de pantaloni și vârful

picioarelor și l-a trântit în cap, de pământ.

După aceasta, inculpatul a ridicat

victima de jos și a început să o lovească repetat cu palmele peste cap,

datorită loviturilor primite și faptului că era ținut lângă un perete al altei

anexe, C.C. lovindu-se repetat cu capul de acel perete.

Apoi inculpatul a apucat victima de

umeri și a început să o izbească repetat, cu putere, cu capul de pereți.

La toate cele arătate a asistat

minorul D.I.G. care, văzând ce se întâmplă, la un moment dat a încercat să fugă

din curte, situație în care inculpatul F.E.C. a lăsat victima, s-a îndreptat

către minor și l-a amenințat cu moartea dacă va pleca din curte și ca urmare,

acesta, de frică, a rămas mai departe în curtea sa, asistând la ceea ce se

întâmpla în continuare.

Astfel, inculpatul s-a reîntors la

victima C.C. care, urmare loviturilor primite era căzut jos, l-a ridicat și a

continuat să-l lovească cu picioarele, iar apoi, continuând să-l bată cu

palmele și picioarele, l-a mai lovit odată cu capul de stâlpul porții, colțul

gardului și apoi l-a scos din curtea lui M.S. până în drum, după care a plecat

către casa sa.

Ținându-se de gard, victima C.C. a

reușit să revină în curtea lui M.S. și a căzut jos, lângă poarta de acces, în

interiorul curții, pe o porțiune de teren acoperită cu iarbă.

D.I.G. a observat că victima este în

stare gravă, l-a întrebat cum se simte, C.C. răspunzând că este „gata” după

care a intrat în comă și nu a mai putut să vorbească.

În aceste condiții și pentru că nu

erau alți cetățeni în apropiere, minorul D.I.G. a fugit până la locuința

familiei C., aflată la o distanță de circa 300 m și l-a anunțat despre cele

întâmplate pe tatăl victimei, C.G.

Ca urmare, un frate al victimei,

respectiv C.M., împreună cu D.I.G. s-au deplasat urmați de bunica victimei,

numita C.V., către domiciliul lui M.S., unde l-au găsit căzut jos, lângă

poartă, inert pe C.C.

Pe drum, C.V. l-a întâlnit pe

inculpatul F.E.C. căruia i-a reproșat că l-a agresat pe C.C., însă acesta, fără

a nega, a răspuns pornografic, și-a justificat fapta prin aceea că minorul i-a

pătruns anterior în curte, spunând totodată că și atunci trebuia să i se

balanseze capul, cu referire la balansarea capului victimei în momentul în care

a fost dată de inculpat cu capul de pereți, aspect perceput de numita P.B.P.

Aceștia au stropit victima cu apă,

au încercat să-l facă pe C.C. să-și revină, dar nu au reușit, după care l-au

transportat pe brațe la locuința familiei C., însă pe drum victima a mai avut

un spasm și a decedat.

Întâmplător pe raza satului Rânzești

se afla o ambulanță care a venit în câteva minute, însă personalul medical nu a

putut să facă altceva decât să constate decesul victimei.

Au fost anunțate organele de poliție

despre cele întâmplate, în după-amiaza aceleiași zile de 13 mai 2004, fiind

începute cercetările în cauză, inculpatul F.E.C. fiind depistat în jurul orei

16,00.

S-a efectuat autopsia cadavrului

victimei, ocazie cu care medicii au constatat la examenul extern 50 de leziuni

traumatice, constând în echimoze, tumefacții, excoriații la nivelul capului,

toracelui și a membrelor. La examenul intern s-au constatat multiple infiltrate

sanguine în toate zonele capului, iar în spațiul subdural s-a constatat hematom

subdural pe stânga, lame de sânge închegat și sânge lichid la nivelul

hemicraniului stâng, de asemenea, lame de sânge și sânge lichid în etajele

mijlocii și posterior la baza craniului.

Din concluziile expertizei

medico-legale de autopsie rezultă că moartea victimei C.C. a fost violentă și

s-a datorat unei come cerebrale profunde, urmare unui traumatism

cranio-cerebral cu hematom subdural acut.

Traumatismul cranio-cerebral s-a

produs prin loviri cu/și sau corpuri dure, fiind posibilă și mai probabilă

varianta izbirii extremității cefalice a victimei de suprafețe ferme.

Moartea s-a instalat la scurt timp

după traumatism.

Între traumatismul cranio-cerebral

și moarte există legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Sentința a fost apelată de

inculpatul F.E.C. și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivându-și apelul, inculpatul a

susținut că încadrarea juridică reținută de prima instanță este greșită,

întrucât în cauză nu s-a făcut dovada intenției sale de a suprima viața

victimei, situație în care fapta se încadrează în dispozițiile art. 183 C. pen.

A susținut, de asemenea, că prima

instanță a reținut greșit situația de fapt, întrucât partea vătămată a avut o

atitudine provocatoare, astfel că, trebuiau reținute în cauză prevederile art. 73

lit. b) C. pen.

Totodată, apelantul a solicitat în

raport de circumstanțele personale, reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că prima instanță a stabilit în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător

din punct de vedere juridic infracțiunea comisă de acesta care a rezultat cu

certitudine din probele administrate în cauză.

S-a apreciat că instanța de fond a

reținut în mod justificat și întemeiat pe probele administrate în cauză, că

activitatea infracțională a inculpatului se circumscrie dispozițiilor art. 174 C.

pen. și nu a fost generată de vreo conduită provocatoare a părții vătămate.

La stabilirea intenției cu care a

acționat inculpatul s-a avut în vedere obiectul vulnerant folosit, zona

corpului spre care s-au exercitat actele de violență, intensitatea acestora și

gravitatea leziunilor cauzate.

Astfel, instanța de apel a reținut

că modul în care inculpatul a săvârșit fapta, evidențiază intenția indirectă a

acestuia de a ucide, specifică infracțiunii de omor, nefiind vorba de o

intenție depășită ce caracterizează infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte.

Prin urmare, critica formulată de

apelant privind greșita încadrare juridică a faptei a fost apreciată ca

neîntemeiată, ca de altfel și cea care a vizat reținerea circumstanței

atenuante a provocării față de împrejurările comiterii faptei și a modului de a

acționa al inculpatului.

Cât privește individualizarea

pedepsei s-a constatat că prima instanță a făcut o justă apreciere a

cuantumului pedepsei aplicate prin prisma prevederilor art. 72 C. pen. și art. 52

C. pen. și că nu se impune reducerea ei.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și a reiterat în esență, motivele de casare invocate și în apel, respectiv

greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174

C. pen., când în opinia inculpatului recurent sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 183 C. pen., greșita individualizare a pedepsei pe care o

consideră exagerat de mare în raport de circumstanțele reale în care s-a comis

fapta, dar și de circumstanțele sale personale.

În plus, recurentul inculpat invocă

și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., în

sensul că, deși a criticat în apel soluția primei instanțe și din perspectiva

dispozițiilor art. 117 C. proc. pen., teza finală, în sensul că nu s-a dispus

cu privire la efectuarea unei expertize psihiatrice, instanța de apel nu s-a

pronunțat și nu a motivat în nici un fel respingerea acestui motiv de apel.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat.

Verificând hotărârile atacate în

raport de criticile invocate cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate

de recurent.

În ce privește susținerea

inculpatului, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a motivat

respingerea cererii formulate de apărătorul său, de a se efectua o expertiză

psihiatrică în cauză, este de observat că în practicaua încheierii de amânare a

pronunțării din 24 februarie 2005 a Curții de Apel Iași, s-a consemnat pe de o

parte cererea inculpatului apelant de a se efectua o atare expertiză, iar pe de

altă parte, poziția instanței care a respins această probă, motivând că nu este

necesară efectuarea unei astfel de expertize în condițiile în care nu s-au

prezentat acte din care să rezulte că există o îndoială cu privire la

discernământul inculpatului.

Este evident așadar, că instanța de

apel a analizat susținerea invocată de inculpat cu privire la necesitatea

efectuării unei expertize în condițiile art. 117 alin. (1) teza finală C. proc.

pen., și s-a pronunțat asupra cererii, respingând motivat proba solicitată.

Așa fiind, critica invocată de

recurent și întemeiată pe dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc.

pen., nu poate fi primită.

Referitor la critica ce vizează

încadrarea juridică a faptei, considerată greșită de recurentul inculpat care

solicită schimbarea acestei încadrări din infracțiunea prevăzută de art. 174 C.

pen., în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C.

pen.

Existența infracțiunii de loviri

cauzatoare de moarte este caracterizată pe plan subiectiv de aplicarea

loviturilor cu intenție, iar producerea rezultatului letal de culpa

făptuitorului.

Or, în cauză, aplicarea de multiple

lovituri victimei care a fost aruncată și apoi izbită cu capul de suprafețe

dure, producându-i-se leziuni grave, traumatism cranio-cerebral cu hematom

subdural acut, datorită cărora a decedat după puțin timp, relevă că inculpatul

a avut reprezentarea că acțiunea sa violentă îndreptată împotriva unui copil în

vârstă de 10 ani putea să-i cauzeze moartea și chiar dacă nu a urmărit un atare

rezultat, a acceptat totuși eventualitatea ca el să survină ca o consecință a

faptei sale.

Fiind evidentă astfel existența

intenției în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta

inculpatului a fost corect calificată ca întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de omor, nefiind incidente în speță, dispozițiile art. 183 C. pen.,

respectiv lovirile cauzatoare de moarte caracterizate prin praeterintenție.

În speță, inculpatul a acceptat

moartea victimei ca rezultat al faptei sale, poziția sa subiectivă fiind

necesar a fi apreciată nu numai în raport de modul cum el a acționat, ci și cu

precaritatea capacității de rezistență a victimei, un copil în vârstă de 10

ani.

În fine, nici critica referitoare la

greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu poate fi primită.

La stabilirea și aplicarea pedepsei,

instanțele au avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al

faptei comise, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracțiunea de

omor, circumstanțele reale în care s-a consumat fapta dar și circumstanțele

personale ale inculpatului, poziția sa procesuală.

Ca urmare, pedeapsa principală de 16

ani închisoare aplicată de prima instanță și menținută de instanța de control

judiciar este în măsură să satisfacă cerințele impuse de dispozițiile art. 52 C.

pen., privind scopul pedepsei, astfel că o redozare a acesteia în sensul

reducerii cuantumului nu se justifică.

Pentru considerentele arătate și

constatând că în cauză nu există motive care, analizate din oficiu să ducă la

casarea hotărârilor pronunțate, Înalta Curte urmează a respinge, ca neîntemeiat,

recursul declarat de inculpat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.E.C. împotriva deciziei penale nr. 11/ MF din 25

februarie 2005 a Curții de Apel Iași, secția pentru minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

perioada reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2004 la 2 iunie 2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iunie 2005.