ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3815/2011

Asupra recursului de față:

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei.

l. Obiectul acțiunii și hotărârea

primei

instanțe.

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Oradea, la data de 14 iulie 2010 (prin declinare de competență de la

Tribunalul Bihor - sentința 584/CA din 9 iunie 2010), reclamantul J.G. a chemat

în judecată pe pârâta Casa Județeană de pensii Bihor, solicitând să se dispună

anularea Deciziei 14226 din 19 februarie 2010 emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. 105/1999, aprobată

prin Legea 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, a solicitat și

suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că pârâta a anulat hotărârea de admitere nr. 14226 din 7 aprilie 2009,

pe motiv că sora sa, M.I. a depus în luna ianuarie 2010, cerere pentru a

beneficia și ea de o astfel de indemnizație, în care ar fi menționat o altă

stare de fapt și alți martori decât reclamantul, existând o contradicție între

actele depuse la dosar de reclamant și cele depuse de sora sa.

Reclamantul a solicitat să se constate

că pârâta nu a întreprins nici un fel de verificări pentru a elucida acele

contradicții, limitându-se doar la interpretarea unor acte, fără a avea în

vedere că unele inadvertențe țin mai mult de modul de redactare al cererilor și

nu de situație, vârsta și greutățile prin care au trecut.

A arătat că a fost deportat împreună

cu familia sa din comuna Țețchea sat Hotar în localitatea Vârciorog, iar sora

sa din localitatea Hotar în localitatea Roșia, ori se putea constata că satul

Hotar se află în perimetrul comunei Țețchea, iar o perioadă de timp au stat în

pădurea numită „Pădurea Roșienilor" comună cu pădurea satului Vârciorog.

A mai arătat că prin actul atacat i

s-a cauzat o vătămare gravă a dreptului său constând într-o indemnizație de

deportat, care îi este recunoscută și acordată de Legea 189/2000. Prin această

activitate contrară legii, pârâta i-a cauzat un prejudiciu în sumă de 6292 lei

și solicită să-i fie plătit și să-i achite retroactiv de la data sistării și

până la data repunerii în drepturi, indemnizația în sumă de 484 lei pentru

fiecare lună.

Prin întâmpinare, pârâta Casa

Județeană de pensii Bihor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

300/CA/2010 - PI din 8 noiembrie 2010 a admis acțiunea reclamantului și a

anulat Decizia nr. 14226 din 19 februarie 2010, emisă de Casa Județeană de

Pensii Bihor, obligând această autoritate să-i recunoască reclamantului

calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

A respins cererea de suspendare a executării

actului administrativ, ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a apreciat că reclamantul a făcut dovada calității de beneficiar al

prevederilor Legii 189/2000, cerințele art. 1 lit. c) din lege fiind

îndeplinite în cauză.

Astfel, martorii B.G. și S.F. audiați

în instanță au confirmat faptul că reclamantul J.G. s-a refugiat împreună cu

tatăl său începând cu toamna anului 1940 până în luna martie 1945 din

localitatea Țețchea în localitatea Vârciorog.

Referitor la „situația contradictorie"

care a stat la baza emiterii deciziei contestate, Curtea a constatat că în

dosarul sorei reclamantului, M.I., se menționează perioada de refugiu

septembrie 1941 - august 1944 iar localitățile Hotar și Roșia, se explică prin

unele inadvertențe în formularea celor două cereri și prin aceea că, după cum

precizează martorul S.F., localitățile Hotar, Țețchea și Vârciorog sunt

apropiate.

A reținut instanța că reclamantul a

precizat în cererea adresată C.J.P. Bihor că a fost deportat împreună cu familia

din comuna Țețchea sat Hotar în localitatea Vârciorog, iar sora sa din

localitatea Hotar în localitatea Roșia și de asemenea a menționat că au stat o

perioadă de timp într-o pădure numită „Pădurea Roșienilor" comună cu

pădurea satului Vârciorog.

Cu privire la data și perioada

refugiului, prima instanță a primit apărările reclamantului în sensul că sora

sa a fost înscrisă la școala din comuna Vârciorog și nu în comuna Roșia în

septembrie 1944-1945, 1945-1946, cls.I, însă pârâta C.J.P. nu a întreprins nici

un fel de verificări pentru a elucida acele presupuse contradicții,

limitându-se doar la interpretarea unor acte, fără a avea în vedere că unele

inadvertențe țin mai mult de modul de redactare al cererilor și nu de situația

în care se aflau reclamantul și sora acestuia, cu atât mai mult cu cât mama lor

a decedat la 10 aprilie 1940.

Referitor la cererea de suspendare a

executării actului administrativ, instanța a respins-o ca fiind rămasă fără

obiect ca urmare a admiterii acțiunii și anulării actului administrativ

contestat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o ca nelegală și

netemeinică și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că în

mod greșit prima instanță a admis cererea, întrucât din probele administrate nu

rezultă cu certitudine persecuția etnică a reclamantului, în condițiile în care

declarațiile autentice ale celor doi martori vin în contradicție atât cu actele

oficiale(certificatul de naștere al reclamantului, în ceea ce privește locul

nașterii) și deasemenea cu adeverința nr. 324 din 10 septembrie 2009 eliberată

de Școala Vârciorog, din care reiese că sora petentului, în perioada în care s-a

afirmat că a fost refugiată a urmat cursurile școlare în localitatea de

domiciliu, precum și cu declarațiile martorilor B.I. și S.S., ultima probă

administrată în dosarul sorei reclamantului M.I.

II.

Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Înalta Curte a admis acțiunea

reclamantului J.G. și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor să-i

recunoască acestuia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în baza

declarațiilor de martori S.F. și B.G. A reținut instanța că reclamantul s-a

refugiat împreună cu tatăl său și sora sa începând cu toamna anului 1940 până

în luna martie 1945 din localitatea Vîrciorog în zona Roșia.

Înalta Curte constată că instanța de

fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe contradictorii și neconcludente,

nesocotind dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora,

pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să

aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părților sau să pună în

dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la dezlegarea

pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând

ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța este datoare să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a

preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în

ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Înalta Curte reține că din probele

administrate în cauză nu au fost lămurite pe deplin contradicțiile dintre

declarațiile martorilor recurentului B.G. și S.F. și declarațiile martorilor

sorei reclamantului B.I. și S.S. Astfel în timp ce primii doi martori au

declarat că J.G. s-a refugiat din localitatea Tețchea în localitatea Vârciorog,

ultimii doi martori au declarat că M.I., sora reclamantului J.G., s-a refugiat

din localitatea Hotar în localitatea Roșia.

De asemenea, prima instanță nu a

lămurit aspectul legat de adeverința nr. 324 din 10 septembrie 2009 emisă de

Școala Vârciorog din care rezultă că sora reclamantului, în perioada refugiului

a frecventat cursurile școlii din localitatea de domiciliu și nici împrejurarea

că cei doi frați au susținut o perioadă diferită a refugiului.

Într-adevăr, Curtea a procedat la

audierea martorilor în instanță dar din conținutul acestor declarații rezultă

că aceștia aveau cunoștință de faptele relatate de la reclamant.

Activitatea de judecată presupune

reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar pentru aceasta

trebuie să se folosească înscrisuri, depoziții de martori, probe materiale,

instanța urmând a cerceta nemijlocit aceste probe, examinând înscrisurile

originale (potrivit art. 112 și art. 139 C. proc. civ. părțile pot depune copii

certificate de pe înscrisuri, dar sunt obligate să depună înscrisurile

originale la grefă sau să le aibă asupra lor, astfel încât judecătorul le va

putea cerceta personal), audiind martori care au perceput personal faptele pe

care le relatează (deci să nu se bazeze pe depoziții extrajudiciare, ori pe

depozițiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane).

Nu întotdeauna este posibilă o astfel

de cercetare a probelor, instanța fiind uneori nevoită să se întemeieze pe

copii de pe înscrisuri, pe declarațiile unor martori care cunosc faptele din

auzite etc, situații în care trebuie să se acorde o atenție deosebită

aprecierii unor asemenea probe derivate.

Or, în cauza de față, instanța de

fond, nu a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului.

Procedând în acest mod, hotărând în

baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a

fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților,

și, totodată, să lămurească pe deplin, prin administrarea de probatorii (înscrisuri,

proba testimonială) iar nu doar primind apărările reclamantului.

In consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 5, raportat la

dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 teza

I

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care

va proceda la completarea probatoriului, în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 300/CA/2010 - PI din 8

noiembrie 2010a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

29 iunie 2011.