CtEDO 03.07.2006 Auto

EKREM c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.07.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
EKREM c. TURQUIE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 75632/01 prezentate de Güllü EKREM și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 3 iulie 2006 într-o cameră compusă din domnii P. Lorenzen, președintele R. Türmen, K. Jungwiert, V. Butkevych, domnul Tsatsa-Nikolovska, J. Borrego Borrego, R. Jaeger, judecători, și de domnul Westerdiek; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 1 octombrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt membrii familiei lui Süleyman Ekrem, decedată la 29 noiembrie 1999. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul H. Aygün și Ö.U. Kaplan, avocați din Tunceli. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul respectiv, Süleyman Ekrem era șofer de microbuz și transporta pasageri în regiunea Tunceli. Potrivit reclamanților, la 29 noiembrie 1999 seara, Süleyman Ekrem a fost luat cu forța și sub amenințarea unei arme în afara casei sale de către membrii PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan) care voiau să-și folosească mașina. În aceeași seară, lângă satul Pirinçli, situat în departament de la Pierek (regiunea Tunceli), forțele de ordine aflate sub conducerea jandarmeriei regionale au dorit să interpeleze membrii organizației în cauză. Süleyman Ekrem a fost ucis în timpul împușcăturilor care au avut loc în același timp cu cei trei membri ai PKK? Pe 30 noiembrie 1999, la ora 3:00, s-a efectuat o autopsie pe cadavrul decedatului care fusese transportat la jandarmerie. : în cotul drept, în interiorul brațului drept, în umărul drept, pe partea dreaptă și stângă a trunchiului. S-a stabilit, de asemenea, că gloanțele au rupt oasele ambelor picioare. La 10 decembrie 1999, recurenta Güllü Ekrem, soția defunctului, sesizează procurorul Republicii Pierrek cu privire la o cerere de deschidere a unei informații judiciare pentru a face lumină cu privire la circumstanțele morții soțului ei. Aceasta a solicitat astfel identificarea membrilor forțelor de ordine care au luat parte la împușcături și inițierea unei acțiuni publice împotriva lor. În plus, ea a solicitat audierea martorilor, o expertiză a microbuzului și restituirea efectelor personale ale soțului său. La 4 aprilie 2000, în conformitate cu legea nr. 4483, Parchetul lui Pierrek a transmis dosarul către prefectura Tunceli pentru a-i autoriza să dea în judecată pe agenții care au participat la operațiune. La 8 mai 2000, depoziția unuia dintre jandarmerii care au participat la operațiune a fost înregistrată de un sergent al poliției, care a declarat că operațiunea a început în dimineața zilei de 29 noiembrie 1999. 30, teroriștii au ajuns în satul Pirinçli, și în jurul valorii de 18 30 - 19 ore, forțele de ordine au condus un minibuz spre satul în cauză ; vehiculul a fost plasat sub supravegherea unor agenți echipate cu ochelari de noapte. Apoi, minibusul a oprit ; trei oameni înarmați cu puști au coborât și s-au împrăștiat în diferite direcții. În același timp, forțele de ordine au văzut prezența unei a patra persoane înarmate care fuma o țigară în timp ce înconjura microbuzul. Din cauza comportamentelor dubioase ale acestor oameni, s-a dat ordin să blocheze drumul spre sat și să verifice identitatea acestor persoane suspecte. Fără a aduce atingere somațiilor jandarmilor, microbuzul nu a fost oprit. S-au tras focuri de armă, oamenii au ripostat cu focuri de armă, agenții au tras în cauciucurile mașinii, în zadar, iar suspecții au continuat să tragă, ceea ce a dus la o confruntare înarmată, care a dus la moartea a patru suspecți. La 17 mai 2000, prefectul din Tunceli a adoptat o decizie conform căreia a refuzat să-și dea autorizația la deschiderea unei inculpatii împotriva membrilor forțelor de ordine puse în discuție, considerând că a fost autoapărare. În acest scop, el a luat în considerare în special faptul că în interiorul vehiculului, patru puști și două pistoale au fost găsite și că acest lucru a întărit ideea că toți pasagerii vehiculului, inclusiv decedatul, erau înarmați. Prefectul a indicat în plus la apelul forțelor de ordine Prin urmare, prefectul concluzionează că utilizarea armelor în acest caz era conformă cu art. 23 din Legea nr. 23 din Legea nr. 2935 privind regiunea aflată în situație de urgență care reglementează utilizarea armelor de către forțele de ordine. La 18 mai 2000, decizia prefectului a fost notificată lui Güllü Ekrem. La 24 mai 2000, aceasta a introdus o acțiune în anulare la Tribunalul Administrativ din Malatya. La 2 iunie 2000, instanța a respins această cerere și a confirmat decizia prefectului din Tunceli. Ulterior, la 24 august 2000, pe baza deciziei prefectului din Tunceli și a hotărârii Tribunalului Administrativ din Malatya, procurorul Republicii Pierrek nu a considerat necesar să dea în judecată membrii forțelor de ordine puse în discuție care, în opinia sa, au acționat în cadrul exercitării funcției lor. La 7 septembrie 2000, Güllü Ekrem s-a opus deciziei în cauză a Parchetului de la Pierdek pe lângă curtea de judecată a Erzincanului. La această ocazie, Güllü Ekrem a solicitat deschiderea unei acțiuni publice pentru omucidere voluntară împotriva membrilor forțelor de ordine implicate în împușcături. La 2 octombrie 2000, instanța de judecată a acceptat cererea recurentei, considerând că defunctul nu era legat în nici un fel de membrii organizației ilegale în cauză și că nici un element din dosar nu putea să stabilească că a făcut uz de o armă împotriva forțelor de ordine. În așteptările sale, instanța de judecată a reamintit, printre altele, că orice comportament vinovat al unui membru al corpului de jandarmerie este de competența procurorului districtual al Republicii și a considerat, în consecință, că hotărârea de nejudiciare a instanței nu era compatibilă cu dispozițiile Legii nr. 4483 privind urmărirea penală a funcționarilor publici. Defunctul a fost membru al unui partid politic și nu a avut nici o legătură cu membrii organizației teroriste separatiste. În plus, mărturiile care au fost făcute sub jurământ atestă că defunctul a fost obligat, sub amenințarea unei arme, să transporte membrii organizației teroriste. Având în vedere dovezile, Süleyman Ekrem apare (...) să fie un cetățean obișnuit, nu un membru al organizației teroriste. Pe scurt, moartea lui Süleyman Ekrem ca urmare a împușcăturilor din timpul tentativei de interpelare a membrilor organizației teroriste (...) cu care nu a avut totuși nici o legătură constituie o depășire a cadrului de exercitare a funcției lor de către membrii forțelor de ordine (...), prin urmare, este necesar să se asigure deschiderea unei acțiuni publice împotriva acestora pentru a ridica decizia de nejudecare. Curtea a pronunțat astfel ridicarea hotărârii de nejudiciare în litigiu și a trimis cauza în fața procurorului republicii în scopul de a-și prezenta observațiile. La 10 mai 2001, Curtea de Casație sesizată de procurorul infirmă la hotărârea Tribunalului din 2 octombrie 2000, astfel încât a fost clasată fără a fi urmat cauza. În același timp, printr-o hotărâre din 4 octombrie 2000, Curtea de Securitate a statului Malatya a decis să restituie minibuzul lui Süleyman Ekrem familiei sale, considerând că nu se stabilise că acesta a acordat în mod voluntar asistență organizației incriminate. Pe de altă parte, în urma sesizării Güllü Ekrem, la 26 aprilie 2001, Tribunalul de Pace din Pierrek a evaluat daunele cauzate de microbuzul la 10 179 000 000 de lire turcești. În plus, dl Ekrem a intentat o acțiune în fața instanței administrative din Malatya, care intenționa să obțină o despăgubire care rezultă din decesul soțului său și din prejudiciile cauzate de vehiculul său în timpul incidentului. Prin hotărârea din 4 octombrie 2002, tribunalul a respins această cerere, considerând că a reieșit din hotărârea preliminară că defunctul, care în trecut acordase în repetate rânduri sprijin și sprijin organizaiei teroriste incriminate, era înarmat cu ocazia incidentului din 29 noiembrie 1999. În temeiul articolului 23 din Legea nr. 2935, membrii forțelor de ordine, ai forțelor speciale în exploatare și ai forțelor armate sunt autorizați, în circumstanțele prevăzute de legea relevantă, să-și folosească armele în exercitarea funcției lor. Prin urmare, forțele de ordine pot deschide focul și pot trage asupra unui individ somat să se predea, care nu ascultă, nu ascultă sau răspunde prin deschiderea focului sau când se află în legitimă apărare. Legea nr. 4483 privind urmărirea penală a funcționarilor are ca scop definirea autorităților competente și a procedurii care trebuie urmată pentru judecarea funcționarilor și a altor funcționari publici care au comis o greșeală în exercitarea funcției lor. În temeiul articolului 3 litera (c) din această lege, are competența de a autoriza deschiderea unei acțiuni împotriva funcționarilor publici sau a altor agenți publici prefectul regiunii în jurisdicția în care își exercită atribuțiile funcționarii publici și alți agenți publici ai statului sau ai fundației. GRIFS Reclamanții consideră că moartea soțului și a părintelui lor constituie o crimă voluntară care încalcă dreptul la viață astfel cum este consacrat la art. 2 din convenție. Reclamanții se plâng de autoritățile judiciare naționale și, în special, de refuzul lor de a efectua o anchetă împotriva membrilor forțelor de ordine implicate în împușcături. Considerând că autoritățile naționale au acționat în mod corespunzător, reclamanții au acționat în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții susțin că decesul părinților lor și dificultățile cu care s-au confruntat în cursul procedurii se datorează opiniilor lor politice. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții consideră că au suferit un prejudiciu financiar ca urmare a pierderii de venituri ca urmare a decesului părintelui lor, susținând în cele din urmă că prejudiciul suferit de vehiculul implicat în împușcare le afectează dreptul de a-și respecta bunurile. Reclamanții susțin că uciderea lui Süleyman Ekrem cu încălcarea articolului 2 din convenție. De asemenea, invocând art. 6 din convenție, se plâng de caracterul neaprobat al anchetei desfășurate de autorități. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că aceste obiecțiuni ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că aceste obiecțiuni nu pot fi declarate în mod vădit nefondate, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții susțin că Süleyman Ekrem a fost discriminat din cauza opiniilor sale politice și consideră că au suferit un prejudiciu financiar ca urmare a pierderii veniturilor ca urmare a decesului părinților lor. 14 din Convenție, Curtea arată că instanțele nu își retrag în nici un fel afirmațiile și că examinarea acestui aspect, așa cum a fost invocat, nu permite să se detecteze nici o aparență de încălcare a acestei dispoziții. În ceea ce privește t ă ț ii reținute din art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, venitul viitor nu poate fi considerat drept un (a se vedea mutatis mutandis Nazif Yavuz c. Turcia (dec.), nr. 69912/01, 27 mai 2004). În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4). În cele din urmă, reclamanții susțin că lipsa de despăgubiri pentru prejudiciile suferite de vehiculul implicat în împușcare le afectează dreptul de a-și respecta bunurile și, în acest sens, invocă art. 1 din Protocolul nr. În plus, Curtea arată că reclamanții au introdus o acțiune în fața Tribunalului Administrativ din Malatya în scopul de a obține o cale de atac care rezultă din prejudiciile invocate. În urma respingerii acestei acțiuni la 4 octombrie 2002, aceștia au luat măsuri în caz de casare, iar cauza rămâne în continuare pendinte în fața Consiliului de Stat. Prin urmare, Curtea consideră că procedura internă fiind pendinte, această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară admisibile, toate mijloacele de fond rezervate, obiecțiunile reclamanților privind decesul lui Süleyman Ekrem și caracterul neaprobat al anchetei efectuate de către autorități Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președinte Anexă Lista reclamanților Güllü Ekrem, născută în 1960, soția defunctului Mehmet Ekrem, născută în 1931, tatăl decedatului Dilek Ekrem, născut în 1980, fiica decedatului Oktay Ekrem, născut în 1984, fiul decedatului Nuray Ekrem, născut în 1986, fiica decedatului Nurhak Ekrem, născută în 1988, fiica decedatului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-11-09
0,94
KARAKAS c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 68909/01 présentée par Yılmaz KARAKAŞ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 9 novembre 2004 en une chambre composée de : MM
CtEDO 2006-06-22
0,94
NERGIZ ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 51405/99 présentée par Şükrü NERGİZ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 22 juin 2006 en une chambre composée
CtEDO 2006-02-28
0,94
EROL et EROL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 51358/99 présentée par Paşa EROL et Erkan EROL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 février 2006 en une chambre composé
CtEDO 2001-10-09
0,94
HULKİ GÜNEȘ contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 28490/95 présentée par Hulki GUNES contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 9 octobre 2001 en une chambre composée de MM. J.-
CtEDO 2006-06-22
0,93
AKYÜZ ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 18281/02 présentée par Mehmet Ali AKYÜZ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 22 juin 2006 en une chambre compo
Sursă