ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3500/2009 pronunțată

la data de 28 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.F. SRL în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a dispus anularea parțială a H.G.

nr. 1700/2006 în ceea ce privește art. 6 alin. (2) teza a II-a privind condiționarea

acordării despăgubirilor conform H.G. nr. 1415/2004, de respectarea dispozițiilor

art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1700/2006, precum și pct. 2 din secțiunea A a anexei

3 ale H.G. nr. 1700/2006.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că H.G. nr. 1700/2006 pentru aprobarea Programului

strategic privind monitorizarea, controlul și eradicarea pestei porcine clasice

în România, prin art. 6 alin. (2), contestat în cauză, adaugă nepermis la lege prin

aceea că, condiționează acordarea despăgubirilor pentru cazurile în care se înregistrează

pagube datorate pestei porcine clasice pentru care se acordă despăgubiri în conformitate

cu prevederile H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele

tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli

transmisibile ale animalelor, cu modificările și completările ulterioare, de respectarea

dispozițiilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din aceeași hotărâre de Guvern, prin

care se instituie în sarcina deținătorilor de porcine din exploatațiile de animale,

obligația asigurării și respectării măsurilor de biosecuritate și a cerințelor tehnologice,

prevăzute în anexa nr. 3 a H.G.

Aceeași condiționare,

reține instanța de fond, este reiterată și în anexa 3: măsuri de biosecuritate și

cerințe tehnologice lit. A pct. 2.

Se precizează în considerentele

sentinței atacate că actul normativ care instituie îndreptățirea la despăgubiri

- O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru

siguranța alimentelor, în forma în vigoare la momentul adoptării H.G. nr. 1700/2006,

în art. 26 alin. (6) prevede că „se acordă despăgubiri proprietarilor pentru animalele

tăiate, ucise sau altfel afectate, în condițiile care se stabilesc prin hotărâre

de guvern”, iar alin. (3) din H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor

pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide

a focarelor de boli transmisibile ale animalelor prevede că „beneficiază de despăgubiri

potrivit legii, persoanele juridice și persoanele fizice, proprietare de animale,

în cazul în care animalele sunt deținute cu respectarea normelor legale în vigoare

cu referire la declararea și înregistrarea obligatorie în registrul agricol, care

au suferit pagube în cazul aplicării acțiunilor de importanță deosebită ce se întreprind

pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile prevăzute în lista cuprinsă

în anexa nr. 1”.

Reglementările menționate,

reține instanța de fond, nu cuprind condiționări de genul celei cuprinsă în H.G.

nr. 1700/2006, în sprijinul acestei concluzii fiind și prevederile art. 2 din anexa

2 a H.G. nr. 1415/2004 - Norme metodologice privind finanțarea cheltuielilor pentru

acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în

vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, care

prevăd doar conținutul documentației ce trebuie întocmită, făcând referire la actele

însoțitoare, acestea urmând a proba întrunirea condițiilor pentru a obține despăgubiri.

Pe de altă parte, reține

instanța de fond, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „actele normative date

în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor de guvern se emit în limitele

și potrivit normelor care le ordonă”, în speță, limitele reglementării secundare

privind acordarea de despăgubiri pentru efectele derivând din eradicarea focarelor

de pestă porcină clasică fiind cele conturate de O.G. nr. 42/2004, care consacră

acest drept la despăgubire.

Trebuie respectat, reține

instanța de fond și art. 12 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „actul normativ

trebuie să se integreze organic în sistemul legislației”, proiectul de act normativ

întocmit pe baza unui act de nivel superior neputând depăși limitele competenței

instituite prin acel act și nici nu poate contraveni precizărilor și dispozițiilor

acestuia.

Precizează prima instanță

că dincolo de faptul că adaugă nepermis la lege, prin introducerea unei atare condiționări,

H.G. atacată instituie, implicit, o prezumție legală absolută a existenței unui

raport de cauzalitate între nerespectarea normelor de biosecuritate și prejudiciul

cauzat de declanșarea focarului de boală și măsurile adoptate pentru eradicarea

acestuia, fără a exista un fundament legal pentru aceasta, neexistând rațiunea unei

astfel de condiționări mai ales că aceasta privește numai pe proprietarii de suine

și doar în ipoteza pestei porcine clasice.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii”, precum și pe dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., cauza urmând a fi examinată sub toate aspectele.

Recurentul-pârât, prin

motivele de recurs formulate, critică sentința instanței de fond, arătând că în

mod neîntemeiat aceasta a apreciat că dispozițiile art. 6 alin. (2) și parag. 2

al secțiunii A din anexa 3 a H.G. nr. 1700/2006 exced dispozițiilor legale în materie,

în executarea cărora a fost adoptată, deoarece:

- H.G. nr. 1700/2006,

a fost adoptată în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României, republicată

și ale dispozițiilor O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare,

la elaborarea actului fiind respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum

și cele cuprinse în Regulamentul prin procedurile, la nivelul Guvernului, pentru

elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative, proiectul primind

și avizul Consiliului Legislativ.

- Prin această hotărâre

de guvern, a fost aprobat programul privind monitorizarea, controlul și eradicarea

pestei porcine clasice în România, necesitatea elaborării acestui program fiind

determinată de înregistrarea unui număr foarte mare de focare de pestă porcină clasică,

fapt ce a determinat aplicarea rapidă a măsurilor adecvate și eficiente de combatere

și eradicare a bolii.

- Obligațiile prevăzute

de art. 6 din H.G. nr. 1700/2006 își au temeiul juridic în dispozițiile art. 16

din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare, care instituie

pentru persoanele fizice și juridice proprietare sau deținătoare de animale vii

îndeplinirea unor obligații, pentru prevenirea bolilor animalelor.

Legea însăși condiționează

acordarea despăgubirilor de îndeplinirea anumitor obligații, stabilite în sarcina

deținătorilor de animale, iar dispozițiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1700/2006

au temei legal și nu adaugă la lege.

Se solicită admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă SC

S.F. SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

În raport de criticile

aduse sentinței, instanța de control judiciar este ținută a analiza în ce măsură

prevederile art. 6 alin. (2) și parag. 2 al secțiunii A din anexa 3 a H.G. nr. 1700/2006,

reglementare secundară, sunt conforme cu reglementarea primară conținută în O.G.

nr. 42/2004.

Prin Hotărârea de Guvern

nr. 1700/2006 a fost aprobat Programul strategic privind monitorizarea, controlul

și eradicarea pestei porcine clasice în România, program care se aplică pe teritoriul

României conform legislației naționale care transpune legislația comunitară corespondentă,

în relație cu evoluția endemică a pestei porcine clasice.

Această Hotărâre de Guvern

a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată și ale

dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității

veterinare.

Art. 26 alin. (6) din

O.G. nr. 42/2004, în forma în vigoare a Ordonanței, la data adoptării H.G. nr. 1700/2006,

menționează că „în cazul măsurilor ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor

de boli transmisibile ale animalelor, ce implică tăierea sau uciderea unor animale,

se acordă despăgubiri proprietarilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate,

în condiții care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”:

Totodată, în capitolul

5, art. 16 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare sunt

prevăzute obligațiile și responsabilitățile pentru persoanele fizice și juridice

proprietare sau deținătoare de animale vii, printre care:

q)

să aplice

normele sanitar-veterinare privind cerințele de zooigienă, de adăpostire, îngrijire,

de reproducție și utilizare rațională a animalelor, precum și măsurile suplimentare

stabilite de autoritățile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor în

aceste domenii;

r) să aplice

măsurile sanitar-veterinare pentru prevenirea bolilor animalelor, precum și pentru

controlul și eradicarea sau prevenirea difuzării acestora în teritoriu

;

s)

să întrețină în bună stare de funcționare și igienă, cu respectarea

strictă a regulilor sanitar-veterinare, obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1),

mijloacele pentru transportul animalelor vii, materialului germinativ de origine

animală, produselor și subproduselor supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar.

Din interpretarea

logică a acestor dispoziții legale, rezultă fără îndoială, astfel cum corect susține

recurentul-pârât, că însăși legea condiționează acordarea despăgubirilor de îndeplinirea

anumitor obligații stabilite în sarcina deținătorilor de animale, astfel încât dispozițiile

art. 6 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 1700/2006, privind condiționarea acordării

despăgubirilor conform H.G. nr. 1415/2004 de respectarea dispozițiilor art. 6

alin. (1) din H.G. nr. 1700/2006, au temei legal și nu adaugă la lege.

Reglementarea

din art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1700 din 29 noiembrie 2006, potrivit căreia „obligația

asigurării și respectării măsurilor de biosecuritate și a cerințelor tehnologiei,

prevăzute în anexa nr. 3, revine deținătorilor de porcine din exploatațiile de animale”,

reglementare secundară, vine de fapt, să expliciteze reglementarea juridică primară

pe care o conține O.G. nr. 42/2004, în sensul respectării obligațiilor și responsabilităților

ce revin persoanelor fizice sau juridice, proprietare sau deținătoare de animale

vii, așa încât, numai printr-o aplicare greșită a legii, prima instanță a ajuns

la concluzia că o astfel de prevedere ar modifica soluția legislativă cuprinsă în

ordonanță, în opinia judecătorului fondului aceasta reprezentând o condiție în plus

impusă pentru acordarea despăgubirilor în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1415/2004.

În analiza

textului de lege contestat în cauză, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1700/2006, precum

și pct. 2 din secțiunea A a anexei nr. 3 la H.G. nr. 1700/2006, judecătorul fondului

s-a raportat și la dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1415/2004, aceasta fiind dată

în temeiul art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității

sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, cuprinzând deci ca și H.G.

nr. 1700/2006 reglementări secundare referitoare la acordarea despăgubirilor pentru

animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor

de boli transmisibile ale animalelor.

Însăși instanța,

în considerentele sentinței, precizează că limitele reglementării secundare privind

acordarea de despăgubiri pentru efectele derivând din eradicarea focarelor de pestă

porcină clasică sunt cele conturate de O.G. nr. 42/2004, care consacră acest drept

la despăgubire.

Evident că

în H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate,

ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile

ale animalelor, precum și în art. 2 din anexa 2 a H.G. nr. 1415/2004 – Normele metodologice

privind finanțarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animalele

tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli

transmisibile ale animalelor, sunt prevăzute anumite condiții ce trebuiesc îndeplinite

pentru plata despăgubirilor, dezvoltate și explicitate în spiritul legislației primare

- O.G. nr. 42/2004.

Așadar, nu

se poate reține, cum greșit a motivat instanța de fond, că nu au fost respectate

dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituția României potrivit cărora „Hotărârile

se emit pentru organizarea executării legii”, precum și cele din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform

cărora „actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor

Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă” [art. 4

alin. (3) din lege], principiul care le guvernează fiind acela că ele trebuie să

se integreze armonios într-un sistem legislativ unitar și coerent, lipsit de antinomii

juridice (art. 12 din lege).

Cât privește

susținerea recurentului-pârât cu privire la faptul că proiectul H.G. nr. 1700/2006

a fost avizat favorabil de autorități și a primit avizul Consiliului Legislativ,

susținere pe care intimatul-reclamant nu o agreează, arătând că existența acestui

aviz nu înlătură motivele de nelegalitate reținute de instanța de fond, instanța

de control judiciar o consideră întemeiată. Avizul Consiliului Legislativ oferă

garanția legalității actului administrativ elaborat, în speță H.G. nr. 1700/2010.

Este adevărat

că examenul de principiu efectuat de Consiliul Legislativ cu prilejul avizării actului

normativ nu înlătură dreptul la acțiunea în contencios administrativ a părții interesate

și nici nu presupune verificarea în detaliu a conformității actului administrativ-normativ

cu dispoziții legale cu forță superioară.

Dovadă în

acest sens este faptul că atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar

au procedat la verificarea legalității textului de lege contestat din H.G. nr. 1700/2006

prin raportare la prevederile legale cu același conținut normativ din actul juridic

cu forță juridică superioară – în speță O.G. nr. 42/2004, privind organizarea activității

veterinare, aprobată prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor

la susținerea intimatei-reclamante cum că H.G. nr. 1700/2006, instituie o condiție

suplimentară, în mod discriminatoriu, doar în sarcina proprietarilor/deținătorilor

de suine, trebuie precizat că aceasta se datorează domeniului exclusiv de aplicare

al actului normativ, acesta reprezentând „Programul strategic privind monitorizarea,

controlul și eradicarea pestei porcine clasice în România”, aplicabil doar proprietarilor

sau deținătorilor de suine.

În raport

de considerentele expuse, considerente care susțin legalitatea actului administrativ

contestat, se înțelege că au fost înlăturate apărările formulate de intimata-reclamantă,

potrivit cărora prin conținutul său textul invocat ar institui o prezumție de cauzalitate

între încălcarea normei de biosecuritate și apariția focarului de boală, ceea ce

ar justifica în opinia sa înlăturarea justei despăgubiri.

Este incorectă

această susținere, din moment ce O.G. nr. 42/204 reglementează ea însăși dreptul

la despăgubiri pentru proprietarii de animale, în condițiile „care se stabilesc

prin H.G., H.G. nr. 1700/2006 stabilind care sunt aceste condiții, în acord cu prevederile

legale cu același conținut normativ din actul juridic cu forță juridică superioară.

În raport

de precizările făcute, Înalta Curte constată a fi fondat recursul formulat de Guvernul

României, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. va fi admis și ca o consecință

sentința instanței de fond va fi modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței nr. 3560 din 28 octombrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.