ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3500/2009 pronunțată la data de 28 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.F. SRL în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a dispus anularea parțială a H.G. nr. 1700/2006 în ceea ce privește art. 6 alin. (2) teza a II-a privind condiționarea acordării despăgubirilor conform H.G. nr. 1415/2004, de respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1700/2006, precum și pct. 2 din secțiunea A a anexei 3 ale H.G. nr. 1700/2006. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că H.G.

nr. 1700/2006 pentru aprobarea Programului strategic privind monitorizarea, controlul și eradicarea pestei porcine clasice în România, prin art. 6 alin. (2), contestat în cauză, adaugă nepermis la lege prin aceea că, condiționează acordarea despăgubirilor pentru cazurile în care se înregistrează pagube datorate pestei porcine clasice pentru care se acordă despăgubiri în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările și completările ulterioare, de respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din aceeași hotărâre de Guvern, prin care se instituie în sarcina deținătorilor de porcine din exploatațiile de animale, obligația asigurării și respectării măsurilor de biosecuritate și a cerințelor tehnologice, prevăzute în anexa nr. 3 a H.G.

Aceeași condiționare, reține instanța de fond, este reiterată și în anexa 3: măsuri de biosecuritate și cerințe tehnologice lit. A pct. 2. Se precizează în considerentele sentinței atacate că actul normativ care instituie îndreptățirea la despăgubiri - O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, în forma în vigoare la momentul adoptării H.G. nr. 1700/2006, în art. 26 alin. (6) prevede că „se acordă despăgubiri proprietarilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în condițiile care se stabilesc prin hotărâre de guvern”, iar alin. (3) din H.G.

nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor prevede că „beneficiază de despăgubiri potrivit legii, persoanele juridice și persoanele fizice, proprietare de animale, în cazul în care animalele sunt deținute cu respectarea normelor legale în vigoare cu referire la declararea și înregistrarea obligatorie în registrul agricol, care au suferit pagube în cazul aplicării acțiunilor de importanță deosebită ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile prevăzute în lista cuprinsă în anexa nr. 1”. Reglementările menționate, reține instanța de fond, nu cuprind condiționări de genul celei cuprinsă în H.G.

nr. 1700/2006, în sprijinul acestei concluzii fiind și prevederile art. 2 din anexa 2 a H.G. nr. 1415/2004 - Norme metodologice privind finanțarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, care prevăd doar conținutul documentației ce trebuie întocmită, făcând referire la actele însoțitoare, acestea urmând a proba întrunirea condițiilor pentru a obține despăgubiri.

Pe de altă parte, reține instanța de fond, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor de guvern se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”, în speță, limitele reglementării secundare privind acordarea de despăgubiri pentru efectele derivând din eradicarea focarelor de pestă porcină clasică fiind cele conturate de O.G. nr. 42/2004, care consacră acest drept la despăgubire. Trebuie respectat, reține instanța de fond și art. 12 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației”, proiectul de act normativ întocmit pe baza unui act de nivel superior neputând depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni precizărilor și dispozițiilor acestuia.

Precizează prima instanță că dincolo de faptul că adaugă nepermis la lege, prin introducerea unei atare condiționări, H.G. atacată instituie, implicit, o prezumție legală absolută a existenței unui raport de cauzalitate între nerespectarea normelor de biosecuritate și prejudiciul cauzat de declanșarea focarului de boală și măsurile adoptate pentru eradicarea acestuia, fără a exista un fundament legal pentru aceasta, neexistând rațiunea unei astfel de condiționări mai ales că aceasta privește numai pe proprietarii de suine și doar în ipoteza pestei porcine clasice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. – „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, precum și pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., cauza urmând a fi examinată sub toate aspectele. Recurentul-pârât, prin motivele de recurs formulate, critică sentința instanței de fond, arătând că în mod neîntemeiat aceasta a apreciat că dispozițiile art. 6 alin. (2) și parag. 2 al secțiunii A din anexa 3 a H.G. nr. 1700/2006 exced dispozițiilor legale în materie, în executarea cărora a fost adoptată, deoarece: - H.G. nr. 1700/2006, a fost adoptată în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României, republicată și ale dispozițiilor O.G.

nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare, la elaborarea actului fiind respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul prin procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative, proiectul primind și avizul Consiliului Legislativ. - Prin această hotărâre de guvern, a fost aprobat programul privind monitorizarea, controlul și eradicarea pestei porcine clasice în România, necesitatea elaborării acestui program fiind determinată de înregistrarea unui număr foarte mare de focare de pestă porcină clasică, fapt ce a determinat aplicarea rapidă a măsurilor adecvate și eficiente de combatere și eradicare a bolii.

- Obligațiile prevăzute de art. 6 din H.G. nr. 1700/2006 își au temeiul juridic în dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare, care instituie pentru persoanele fizice și juridice proprietare sau deținătoare de animale vii îndeplinirea unor obligații, pentru prevenirea bolilor animalelor. Legea însăși condiționează acordarea despăgubirilor de îndeplinirea anumitor obligații, stabilite în sarcina deținătorilor de animale, iar dispozițiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1700/2006 au temei legal și nu adaugă la lege. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Intimata-reclamantă SC S.F.

SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Recursul este fondat și urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. În raport de criticile aduse sentinței, instanța de control judiciar este ținută a analiza în ce măsură prevederile art. 6 alin. (2) și parag. 2 al secțiunii A din anexa 3 a H.G. nr. 1700/2006, reglementare secundară, sunt conforme cu reglementarea primară conținută în O.G. nr. 42/2004. Prin Hotărârea de Guvern nr. 1700/2006 a fost aprobat Programul strategic privind monitorizarea, controlul și eradicarea pestei porcine clasice în România, program care se aplică pe teritoriul României conform legislației naționale care transpune legislația comunitară corespondentă, în relație cu evoluția endemică a pestei porcine clasice.

Această Hotărâre de Guvern a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată și ale dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare. Art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004, în forma în vigoare a Ordonanței, la data adoptării H.G. nr. 1700/2006, menționează că „în cazul măsurilor ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, ce implică tăierea sau uciderea unor animale, se acordă despăgubiri proprietarilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în condiții care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”: Totodată, în capitolul 5, art. 16 din O.G.

nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare sunt prevăzute obligațiile și responsabilitățile pentru persoanele fizice și juridice proprietare sau deținătoare de animale vii, printre care: q) să aplice normele sanitar-veterinare privind cerințele de zooigienă, de adăpostire, îngrijire, de reproducție și utilizare rațională a animalelor, precum și măsurile suplimentare stabilite de autoritățile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor în aceste domenii; r) să aplice măsurile sanitar-veterinare pentru prevenirea bolilor animalelor, precum și pentru controlul și eradicarea sau prevenirea difuzării acestora în teritoriu ; s) să întrețină în bună stare de funcționare și igienă, cu respectarea strictă a regulilor sanitar-veterinare, obiectivele prevăzute la art. 18 alin. (1), mijloacele pentru transportul animalelor vii, materialului germinativ de origine animală, produselor și subproduselor supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar.

Din interpretarea logică a acestor dispoziții legale, rezultă fără îndoială, astfel cum corect susține recurentul-pârât, că însăși legea condiționează acordarea despăgubirilor de îndeplinirea anumitor obligații stabilite în sarcina deținătorilor de animale, astfel încât dispozițiile art. 6 alin. (2) teza a II-a din H.G. nr. 1700/2006, privind condiționarea acordării despăgubirilor conform H.G. nr. 1415/2004 de respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1700/2006, au temei legal și nu adaugă la lege. Reglementarea din art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1700 din 29 noiembrie 2006, potrivit căreia „obligația asigurării și respectării măsurilor de biosecuritate și a cerințelor tehnologiei, prevăzute în anexa nr. 3, revine deținătorilor de porcine din exploatațiile de animale”, reglementare secundară, vine de fapt, să expliciteze reglementarea juridică primară pe care o conține O.G.

nr. 42/2004, în sensul respectării obligațiilor și responsabilităților ce revin persoanelor fizice sau juridice, proprietare sau deținătoare de animale vii, așa încât, numai printr-o aplicare greșită a legii, prima instanță a ajuns la concluzia că o astfel de prevedere ar modifica soluția legislativă cuprinsă în ordonanță, în opinia judecătorului fondului aceasta reprezentând o condiție în plus impusă pentru acordarea despăgubirilor în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1415/2004. În analiza textului de lege contestat în cauză, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1700/2006, precum și pct. 2 din secțiunea A a anexei nr. 3 la H.G. nr. 1700/2006, judecătorul fondului s-a raportat și la dispozițiile art. 3 din H.G.

nr. 1415/2004, aceasta fiind dată în temeiul art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, cuprinzând deci ca și H.G. nr. 1700/2006 reglementări secundare referitoare la acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. Însăși instanța, în considerentele sentinței, precizează că limitele reglementării secundare privind acordarea de despăgubiri pentru efectele derivând din eradicarea focarelor de pestă porcină clasică sunt cele conturate de O.G. nr. 42/2004, care consacră acest drept la despăgubire. Evident că în H.G.

nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, precum și în art. 2 din anexa 2 a H.G. nr. 1415/2004 – Normele metodologice privind finanțarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, sunt prevăzute anumite condiții ce trebuiesc îndeplinite pentru plata despăgubirilor, dezvoltate și explicitate în spiritul legislației primare - O.G. nr. 42/2004.

Așadar, nu se poate reține, cum greșit a motivat instanța de fond, că nu au fost respectate dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituția României potrivit cărora „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legii”, precum și cele din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora „actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă” [art. 4 alin. (3) din lege], principiul care le guvernează fiind acela că ele trebuie să se integreze armonios într-un sistem legislativ unitar și coerent, lipsit de antinomii juridice (art. 12 din lege).

Cât privește susținerea recurentului-pârât cu privire la faptul că proiectul H.G. nr. 1700/2006 a fost avizat favorabil de autorități și a primit avizul Consiliului Legislativ, susținere pe care intimatul-reclamant nu o agreează, arătând că existența acestui aviz nu înlătură motivele de nelegalitate reținute de instanța de fond, instanța de control judiciar o consideră întemeiată. Avizul Consiliului Legislativ oferă garanția legalității actului administrativ elaborat, în speță H.G. nr. 1700/2010. Este adevărat că examenul de principiu efectuat de Consiliul Legislativ cu prilejul avizării actului normativ nu înlătură dreptul la acțiunea în contencios administrativ a părții interesate și nici nu presupune verificarea în detaliu a conformității actului administrativ-normativ cu dispoziții legale cu forță superioară.

Dovadă în acest sens este faptul că atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar au procedat la verificarea legalității textului de lege contestat din H.G. nr. 1700/2006 prin raportare la prevederile legale cu același conținut normativ din actul juridic cu forță juridică superioară – în speță O.G. nr. 42/2004, privind organizarea activității veterinare, aprobată prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare. Referitor la susținerea intimatei-reclamante cum că H.G. nr. 1700/2006, instituie o condiție suplimentară, în mod discriminatoriu, doar în sarcina proprietarilor/deținătorilor de suine, trebuie precizat că aceasta se datorează domeniului exclusiv de aplicare al actului normativ, acesta reprezentând „Programul strategic privind monitorizarea, controlul și eradicarea pestei porcine clasice în România”, aplicabil doar proprietarilor sau deținătorilor de suine.

În raport de considerentele expuse, considerente care susțin legalitatea actului administrativ contestat, se înțelege că au fost înlăturate apărările formulate de intimata-reclamantă, potrivit cărora prin conținutul său textul invocat ar institui o prezumție de cauzalitate între încălcarea normei de biosecuritate și apariția focarului de boală, ceea ce ar justifica în opinia sa înlăturarea justei despăgubiri. Este incorectă această susținere, din moment ce O.G. nr. 42/204 reglementează ea însăși dreptul la despăgubiri pentru proprietarii de animale, în condițiile „care se stabilesc prin H.G., H.G. nr. 1700/2006 stabilind care sunt aceste condiții, în acord cu prevederile legale cu același conținut normativ din actul juridic cu forță juridică superioară.

În raport de precizările făcute, Înalta Curte constată a fi fondat recursul formulat de Guvernul României, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. va fi admis și ca o consecință sentința instanței de fond va fi modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 3560 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.