SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 62060/00 prezentată de Latif Fuat ÖZTÜRK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 3 iulie 2006 într-o cameră compusă din domnii P. Lorenzen, președintele R. Türmen, K. Jungwiert, V. Butkevych, domnul Tsatsa-Nikolovska, J. Borrego Borrego, R. Jaeger, judecători, și de domnul Westerdiek, graffice de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 august 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ la 23 noiembrie 2003, M. Latif Fuat Öztürk, recurentul, a decedat.
Șapte dintre moștenitorii săi, și anume Kevser Öztürk, Zaid Berrin Öztürk (Kutluk) și Mukadder Öztürk (Șeker), și-au exprimat dorința de a continua prezenta procedură în locul său. Din motive practice, domnul Latif Fuat Öztürk va continua să fie numit În prezenta decizie, cu toate că astăzi este necesar să se atribuie această calitate moștenitorilor săi (a se vedea Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 1, CEDH 1999-VI, și Çakar c. Turcia, n 42741/98, ê 2, 23 octombrie 2003). Reclamantul este reprezentat de domnul V. Özsoy, avocat la Izmir. Guvernul tanzmir. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-364/03, ECLI:EU:C:2002:291, punctul 66. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:1999:291, punctul 66. La 27 februarie 1998, în dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamantul a introdus o acțiune în creștere la Tribunalul de Mare Instanță din Bornova.
Instanța a dispus două expertize la fața locului pentru a aprecia exactitatea sumelor stabilite de Direcție. Cele două comitete de experți au condus la concluzii convergente în evaluarea de la . . . Prin memoriul prezentat la 17 noiembrie 1998, reclamantul a contestat concluziile rapoartelor de competență. Prin hotărârea din 31 decembrie 1998, Tribunalul a aprobat rapoartele de expertiză și a condamnat Hotărârea să plătească reclamantului o despăgubire suplimentară de expropriere.
Ca urmare a recursului formulat de reclamant la 4 iunie 1999, Curtea de Casație a infirmat hotărârea din 31 decembrie 1998. La 18 octombrie 1999, instanța a acordat o parțială câștig de cauză reclamantului și i-a acordat o sentință suplimentară de 175 227 897 000 de lire turcești (TRL), însoțită de dobânzi simple la rata legală începând cu 5 februarie 1998. La 2 decembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 18 februarie 1999 octombrie 1999. Acțiunea în rectificare a reclamantului a fost respinsă de Curtea de Casație la 17 februarie 2000. La 24 august 2000, Hotărârea a vărsat reclamantului suma de 411 788 020 000 TRL în cadrul suplimentului în cauză. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale din cauza modalităților de expropriere.
ÎN Â 20 aprilie 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație, semnată la 14 aprilie 2006 declar că 62060/00, pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, introdusă de Latif Fuat Öztürk, acuzată de Kevser Öztürk, maisan Tugaç Öztürk, Cihangir Öztürk, Mehmet Tamer Öztürk, Zerrin Öztürk, Zaide Berrin Öztürk (Kutluk), Mukadder Öztürk (Șeker), în calitate de moștenitori, guvernul turc oferă să plătească împreună cu aceștia, ex gratia , suma de 150 000 (o sută cincizeci de mii) de euro. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit sau altor cheltuieli fiscale la momentul respectiv relevante și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de solicitanți.
Plata acesteia va avea loc în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei.
La 3 octombrie 2005, Curtea primise deja următoarea declarație, semnată de cei șapte moștenitori ai reclamantului la 23 septembrie 2005: observ că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 62060/00 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, guvernul turc este pregătit să plătească împreună, ex gratia , în ceea ce privește daunele suferite, inclusiv costurile și cheltuielile de judecată, moștenitorilor reclamantului Latif Fuat Öztürk: Kevser Öztürk, mainsan Tugaç Öztürk, Cihangir Öztürk, Mehmet Tamer Öztürk, Zerrin Öztürk, Zaide Berrin Öztürk (Kutluk), Mukadder Öztürk (Șeker), suma de 150 000 (cent cincizeci de mii) EUR. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor persoanelor fizice.
Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanții. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Prezident
DÉCISION Requête n o 62060/00 présentée par Latif Fuat ÖZTÜRK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 3 juillet 2006 en une chambre composée de : MM. P. Lorenzen, président, R. Türmen, K. Jungwiert, V. Butkevych, M me M. Tsatsa-Nikolovska, M. J. Borrego Borrego, M me R. Jaeger, juges, et de M me C. Westerdiek, grffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 18 août 2000, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le 23 novembre 2003, M. Latif Fuat Öztürk, le requérant, est décédé.
Sept de ses héritiers, à savoir Kevser Öztürk, İnsan Tugaç Öztürk, Cihangir Öztürk, Mehmet Tamer Öztürk, Zerrin Öztürk, Zaide Berrin Öztürk (Kutluk) et Mukadder Öztürk (Șeker), ont exprimé leur souhait de poursuivre la présente procédure en ses lieu et place. Pour des raisons d’ordre pratique, M. Latif Fuat Öztürk continuera à être appelé « le requérant » dans la présente décision, bien qu’il faille aujourd’hui attribuer cette qualité à ses héritiers (voir Dalban c. Roumanie [GC], n o 28114/95, § 1, CEDH 1999-VI, et Çakar c. Turquie , n o 42741/98, § 2, 23 octobre 2003). Le requérant est représenté par M e V. Özsoy, avocat à Izmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, Hüsrev Ünler, Ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Par une décision du 7 juin 1996, la Direction des routes nationales (« la Direction ») procéda à l’expropriation partielle d’un bien immobilier appartenant au requérant, en vue de construire une autoroute entre Izmir et Aydın. L’indemnité d’expropriation fixée par la Direction fut versée à la date du transfert de propriété. Le 27 février 1998, en désaccord sur le montant payé par la Direction, le requérant introduisit auprès du tribunal de grande instance de Bornova une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation. Le tribunal ordonna deux expertises sur les lieux afin d’apprécier l’exactitude des montants fixés par la Direction.
Les deux comités d’experts aboutirent à des conclusions convergentes dans l’évaluation de l’indemnité d’expropriation complémentaire. Par son mémoire présenté le 17 novembre 1998, le requérant contesta les conclusions des rapports d’expertise. Par un jugement du 31 décembre 1998, le tribunal entérina les rapports d’expertise et condamna la Direction à verser au requérant une indemnité complémentaire d’expropriation.
A la suite du pourvoi formé par le requérant, le 4 juin 1999, la Cour de cassation infirma le jugement du 31 décembre 1998. Le 18 octobre 1999, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et lui alloua une indemnité d’expropriation complémentaire de 175 227 897 000 livres turques (TRL), assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal à compter du 5 février 1998. Le 2 décembre 1999, la Cour de cassation confirma le jugement du 18 octobre 1999. Le recours en rectification du requérant fut rejeté par la Cour de cassation le 17 février 2000. Le 24 août 2000, la Direction versa au requérant la somme de 411 788 020 000 TRL au titre du complément d’indemnité en question. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison des modalités de l’expropriation.
EN DROIT Le 20 avril 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante, signée le 14 avril 2006 : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 62060/00, pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, introduite par Latif Fuat Öztürk, poursuivie par Kevser Öztürk, İnsan Tugaç Öztürk, Cihangir Öztürk, Mehmet Tamer Öztürk, Zerrin Öztürk, Zaide Berrin Öztürk (Kutluk), Mukadder Öztürk (Șeker), en qualité d’héritiers, le gouvernement turc offre de verser conjointement à ceux-ci, ex gratia , la somme de 150 000 (cent cinquante mille) euros. Cette somme couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants.
Son versement aura lieu dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
» Le 3 octobre 2005, la Cour avait déjà reçu la déclaration suivante, signée par les sept héritiers du requérant le 23 septembre 2005: « Je note qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 62060/00 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc est prêt à verser conjointement, ex gratia , au titre du dommage subi, frais et dépens compris, aux héritiers du requérant Latif Fuat Öztürk : Kevser Öztürk, İnsan Tugaç Öztürk, Cihangir Öztürk, Mehmet Tamer Öztürk, Zerrin Öztürk, Zaide Berrin Öztürk (Kutluk), Mukadder Öztürk (Șeker), la somme de 150 000 (cent cinquante mille) euros. Cette somme couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens sera payée dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et les requérants sont parvenus. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président