ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3685/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 6/CA/2010 din 13

ianuarie 2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și a anulat Hotărârea

nr. 14.757 din 22 septembrie 2009 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să

recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada 06 septembrie 1940 - 15 septembrie 1943.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Din adresa nr. 546/2009, emisă de

Școala cu clasele I - VIII Vârciorog, rezultă faptul că reclamantul a urmat

cursurile la Școala elementară din satul Fâșca în perioada septembrie 1943 -

iunie 1948.

Instanța de fond a constatat că, în

lipsa actelor oficiale, prin declarațiile martorilor C.D., B.I. și F.M. s-a

făcut dovada împrejurării că în anul 1940 reclamantul, împreună cu părinții

acestuia, au plecat în refugiu în localitatea Roșia de Beiuș, datorită

persecuțiilor venite din partea soldaților maghiari.

Instanța a avut în vedere însă, la

stabilirea perioadei de refugiu, adresa emisă de Școala cu clasele I - VIII

Vârciorog, reținând că aceasta este un înscris oficial și are forță probatorie

mai mare decât declarațiile martorilor.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta

Casa Județeană de Pensii Bihor a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că,

în vederea soluționării cererii petentului, Comisia pentru aplicarea Legii nr.

189/2000 a reținut vădita contradicție dintre perioada de refugiu prevăzută în

cererea petentului, declarațiile martorilor B.I. și F.M. și adeverința nr. 294

din 06 septembrie 2009 eliberată de Școala cu clasele I-IV Vârciorog, din

acestea rezultând cu certitudine faptul că intimatul a urmat cursurile

învățământului primar în anii școlari 1943-1947 la Școala elementară Fâșca,

deci în aceeași localitate în care în mod nereal declara atât petentul, cât și

cei doi martori că s-ar fi refugiat în perioada 1940-1945.

Se mai arată de către recurentă că

la dosar nu există un document oficial din care să rezulte calitatea de

persoană refugiată a reclamantului și nicio dovadă a persecuțiilor etnice

suferite de către intimat, nefiind îndeplinite condițiile art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000.

Recurenta arată că din adresa

Arhivelor Naționale – Direcția Județeană Bihor rezultă faptul că această

instituție deține doar evidența refugiaților din teritoriul intrat sub administrația

maghiară în urma Dictatului de la Viena din 1940, în teritoriul României, ori

având în vedere faptul că atât localitatea de domiciliu, cât și localitatea

unde s-a refugiat intimatul, nu au fost sub administrație maghiară, nu s-a

făcut dovada persecuțiilor etnice suferite de aceasta.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au

avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a

celei cu martori.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă

cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și

familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, iar în cauză s-a făcut dovada că

reclamantul împreună cu familia au plecat în refugiu, în localitatea Roșia de

Beiuș, datorită persecuțiilor venite din partea soldaților maghiari.

Cum în cauză s-a făcut dovada și

este de necontestat faptul că reclamantul a fost refugiat, în mod corect

instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și

materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 6/CA/2010 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

septembrie 2010.