ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4288/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 56/CA/2010 din 10 februarie

2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Bihor și a anulat hotărârea nr. 14722 din 22

septembrie 2009 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să recunoască reclamantului

calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada

06 septembrie 1940-15 septembrie 1943.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Din adresa emisă de Școala

cu clasele I-VIII Vârciorog, rezultă faptul că reclamantul a urmat cursurile la

Școala elementară Fâșca în perioada septembrie 1943-iunie 1947.

Instanța de fond a constatat

că, în lipsa actelor oficiale, prin declarațiile martorilor B.A. și V.R. s-a făcut

dovada împrejurării că în anul 1940, reclamantul, împreună cu părinții acestuia,

au plecat în refugiu în localitatea Roșia de Beiuș, datorită persecuțiilor venite

din partea soldaților maghiari.

Instanța a avut în vedere

însă, la stabilirea perioadei de refugiu, adresa emisă de Școala cu clasele I-VIII

Vârciorog, reținând că aceasta este un înscris oficial și are forță probatorie mai

mare decât declarațiile martorilor.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că, în vederea soluționării cererii petentului, Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000 a reținut vădita contradicție dintre perioada de refugiu prevăzută

în cererea petentului, declarațiile martorilor V.R. și B.G. și adeverința din

24 august 2009 eliberată de Școala cu clasele I-IV Vârciorog, din acestea rezultând

cu certitudine faptul că intimatul a urmat cursurile învățământului primar în anii

școlari 1943-1947 la Școala elementară Fâșca, deci în aceeași localitate în care

în mod nereal declara atât petentul, cât și cei doi martori că s-ar fi refugiat

în perioada 1940-1945.

Se mai arată de către

recurentă că la dosar nu există un document oficial din care să rezulte calitatea

de persoană refugiată a reclamantului și nicio dovadă a persecuțiilor etnice suferite

de către intimat, nefiind îndeplinite condițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recurenta arată că din

adresa Arhivelor Naționale – Direcția Județeană Bihor rezultă faptul că această

instituție deține doar evidența refugiaților din teritoriul intrat sub administrația

maghiară în urma Dictatului de la Viena din 1940, în teritoriul României, ori având

în vedere faptul că atât localitatea de domiciliu, cât și localitatea unde s-a refugiat

intimatul, nu au fost sub administrație maghiară, nu s-a făcut dovada persecuțiilor

etnice suferite de aceasta.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și

a celei cu martori.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii,

respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, iar în cauză s-a făcut dovada

că reclamantul împreună cu familia au plecat în refugiu, în localitatea Roșia de

Beiuș, datorită persecuțiilor venite din partea soldaților maghiari.

Cum în cauză s-a făcut

dovada și este de necontestat faptul că reclamantul a fost refugiat, în mod corect

instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale

ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 56/CA/2010 din 10 februarie

2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.