ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 908/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 februarie 2005, reclamanta SC R.T.I. SRL București a chemat-o în judecată pe pârâta SC A. SA Slobozia, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la restituirea bunurilor mobile ce provin din activul SC A. SA Arad, proprietatea reclamantei sau a contravalorii acestor bunuri în cuantum de 800.000 dolari S.U.A., cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 292 F a Tribunalului Ialomița, secția civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta și prin decizia comercială nr. 158 din 23 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, l-a anulat, ca netimbrat, cu motivarea că în cauză apelanta trebuia să achite o taxă de timbru în cuantum de 37.000 lei și un timbru judiciar în valoare de 1500 lei și, deși a fost citată cu mențiune expresă în acest sens, nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor legale privind timbrarea. Apelanta-reclamantă a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, criticând-o pentru nelegalitate prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 pct. 2 C. proc.

civ., iar conform art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după înfățișare, afară numai dacă legea nu dispune altfel. A solicitat, drept urmare, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, deoarece instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Recurenta susține astfel că dispozițiile art. 92 1 C. proc. civ., stipulează în mod expres că în cazul societăților comerciale comunicarea citației și actelor de procedură nu se poate realiza prin afișare, or, contrar acestora, pentru termenul din 23 martie 2006, procedura de citare a societății sale a fost realizată exclusiv prin afișare pe „ușa principală a sediului”, sediu la care funcționează și alte societății; arată, totodată, că nu i-a parvenit citația, deși între orele 8,00 – 16,00 are împuternicit cu primirea corespondenței.

În fine, susține recurenta, prin anularea apelului formulat i-a fost creat în mod evident un mare prejudiciu, pe care legiuitorul îl sancționează în condițiile art. 105 pct. 2 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 92 1 C. proc. civ., comunicarea citației și altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane de la sediul acestora, or, în speță, devine aplicabilă tocmai această situație de excepție prevăzută de textul legal menționat și anume, lipsa oricărei persoane de la sediul celui citat, rezultând că în cauză procedura de citare s-a desfășurat cu respectarea cerințelor prevăzute de lege.

Afirmația recurentei conform căreia nu i-ar fi parvenit citația pentru termenul de judecată stabilit în apel, deși între orele 8,00 – 16,00 are un împuternicit cu primirea corespondenței nu poate fi luată în considerare, contrar a ceea ce a constatat personal agentul procedural cu ocazia îndeplinirii procedurii de citare, respectiv a faptului că nicio persoană nu a fost găsită la sediul unde trebuia comunicată citația, pentru că potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 4 C. proc. civ., „procesul verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat” or, în speță nu s-a produs răsturnarea acestei prezumții simple instituite de lege, prin urmarea unei proceduri de înscriere în fals.

De asemenea, afirmația recurentei în sensul că locația unde își are sediul, constituie în același timp și locul unde își au sediul alte societăți comerciale nu poate fi primită, atâta timp cât afișarea citației s-a făcut „pe ușa principală a sediului”, evidențele O.N.R.C. au relevat că celelalte societăți la care face referire recurenta sunt membre ale unui grup de firme R.T., iar adresa sediului recurentei este aceeași cu domiciliul asociatului și administratorului unic al recurentei, R.E. În sfârșit, „presupusa vătămare” invocată de recurentă prin crearea unui mare prejudiciu, ca urmare a anulării apelului ca netimbrat nu poate fi pusă pe seama soluției pronunțate de instanța de apel ori a modului de îndeplinire a procedurii de citare în apel, de vreme ce hotărârea instanței de apel nu a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. În subsidiar, în ce privește referirea recurentei la art. 85 C. proc. civ., pentru a ilustra faptul că s-a adus o atingere dispozițiilor pe care le conține, respectiv că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după înfățișarea părților, este de precizat că nu s-a adus nicio atingere acestor dispoziții care nu au fost corect reproduse, textul de lege respectiv prevăzând în realitate că „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. În consecință, întrucât recurenta-reclamantă nu a formulat nici un motiv de recurs, care în condițiile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., să conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.T.I. SRL București împotriva deciziei nr. 158 din 23 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 februarie 2007.