ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7819 din 8 iulie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea principală precizată formulată de reclamanta SC K.C. R. SRL și a obligat-o pe pârâta SC T.P. SRL la plata sumei de 107.976,09 lei debit principal, a respins petitul 2 și 3 al cererii precizatoare ca neîntemeiat, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 5.251 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată precizată la data de 31 mai 2010 s-a solicitat obligarea societății pârâte la plata următoarelor sume: 107.976,09 lei reprezentând debit principal, constând în contravaloare facturi; 107.976,09 lei cu titlu de penalități de întârziere; 200.631 lei cu titlu de garanție de bună execuție.

În soluționarea litigiului de față se reține contractul de antrepriză nr. 529 din 25 ianuarie 2008 încheiat între reclamantă - în calitate de antreprenor - și pârâtă - în calitate de beneficiar - având ca obiect edificarea unei construcții pe terenul proprietatea pârâtei situat în București, în suprafață totală de 12.442,40 mp. În derularea contractului reclamanta a emis factura fiscală nr. KRM 10809 din 12 august 2008 în sumă de 1.153.618,70 lei, achitată parțial de beneficiar, restul de plată fiind în cuantum de 9.999,21 lei. La data de 9 septembrie 2008 reclamanta a emis factura nr. KRM10885 în sumă de 97.976,88 lei, factură neachitată, debitul total fiind în cuantum de 107.976,09 lei.

Prin extrasul de cont - confirmare sold înregistrat sub nr. 376 din 2 februarie 2009 semnat și ștampilat de societatea pârâtă a fost confirmat soldul în valoare de 107.976,09 lei la momentul 31 decembrie 2008. Astfel, în ceea ce privește debitul principal, constatând acceptarea facturilor în condițiile art. 46 C. com., tribunalul a obligat pârâta -reclamantă la plata sumei de 107.976,09 lei contravaloare facturi fiscale emise și neachitate. Prin art. 3.1.5-3.1.6 antreprenorul s-a obligat să respecte prevederile H.G. nr. 273/1994 privind regulamentul de recepție a lucrărilor de construcție, toate defectele de execuție sau vicii ale materialelor apărute în timpul perioadei de garanție potrivit art. 3.1.3 din Legea nr. 10/1995 să fie corectate pe costul său, cu excepția defectelor datorate vinei sau neglijenței clientului sau uzurii clădirii.

Prin art. 6.1 antreprenorul și-a asumat obligația de a preda clădirea la data de 31 august 2008 în urma notificării în acest sens fiind încheiat un proces-verbal în condițiile H.G. nr. 273/1994. Potrivit art. 6.4 numai după remedierea defecțiunilor și constatarea acestora printr-un proces-verbal semnat fără rezerve din partea beneficiarului se va putea considera că data acestui nou proces-verbal este data predării clădirii. În raport de această dată se calculează penalitatea sau bonusul la terminare, precum și momentul de la care curge perioada de garanție, potrivit art. 6.5. Motivând că până la acest moment, reținându-se corespondența părților, în opinia instanței nu există un proces-verbal de recepție finală încheiat în condițiile art. 6.4 și H.G.

nr. 273/1994 semnat fără rezerve care să marcheze data predării clădirii și în raport de care să se calculeze penalitatea la terminare, precum și momentul de la care curge perioada de garanție, potrivit art. 6.5, tribunalul nu a reținut culpa societății pârâte în neexecutarea obligațiilor, motiv pentru care nu a dat eficiență clauzei penale inserate de părți prin art. 7.4 din contract. În ceea ce privește petitul referitor la plata sumei de 200.631 lei cu titlu de garanție de bună execuție, tribunalul a reținut că societatea pârâtă a trecut la executarea acesteia la data de 16 iulie 2009, returnarea filei cec potrivit art. 9 lit. c) coroborat cu art. 7.3.3 și art. 6.5 urmând a avea loc la data realizării recepției finale a lucrărilor, respectiv la 12 luni de la data predării.

Prin cererea reconvențională formulată la data de 11 februarie 2010, pârâta-reclamantă a solicitat obligarea societății reclamante la plata sumei de 319.000 Euro, echivalentul în lei a sumei de 1.318.076,1 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului de antrepriză nr. 529 din 25 ianuarie 2008, respectiv penalități calculate în condițiile art. 8.3 lit. b) din contract. Potrivit art. 8.3 lit. b) este vorba de un număr de 319 zile de întârziere calculate potrivit art. 6.1 de la data de 31 august 2008. Tribunalul nu a dat eficiență clauzei penale, reținând existența proceselor-verbale încheiate fără obiecțiuni în perioada iunie - august 2008 pe faze de execuție, în condițiile art. 7.3.12, neexecutarea propriilor obligații, precum și posibilitatea pârâtei de a solicita rezilierea contractului în condițiile art. 8.3 lit. b) după 10 zile de întârziere, cu o notificare prealabilă de 21 de zile.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apeluri ambele părți. Prin decizia comercială nr. 141 A de la 15 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC K.C. R. SRL. A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat-o pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 107.976,09 lei reprezentând penalități de întârziere și 200.631 lei reprezentând garanție de bună execuție. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A obligat-o pe intimata-pârâtă SC T.P. SRL la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 7207,13 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâta SC T.P.

SRL. Analizând actele si lucrările dosarului în raport de criticile formulate, curtea de apel a constatat și reținut că apelul formulat de reclamantă este fondat, iar apelul formulat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt datorate penalitățile prevăzute prin clauza penală de la art. 7.4 din contract, nefăcând distincție între aceste penalități și cele prevăzute de art. 8.3 lit. b) din contract. Atât timp cât debitul principal nu a fost achitat la scadență, este fără echivoc faptul că până la achitarea sa apelanta-pârâtă datorează penalitățile de întârziere, astfel cum rezultă din calculul depus în fața instanței de fond.

Curtea de apel a reținut, de asemenea, că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea capătului de cerere referitor la restituirea garanției de bună execuție, cu motivarea că nu există proces verbal de recepție finală încheiat în condițiile art. 6.4 din contract și H.G. nr. 273/1994, semnat fără rezerve care să marcheze data predării clădirii și în raport de care să se calculeze penalitatea la terminare, precum și momentul de la care curge perioada de garanție, potrivit art. 6.5. Potrivit înscrisurilor noi depuse în apel, curtea de apel a reținut că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost încheiat la data de 19 iunie 2009, acesta fiind semnat fără obiecțiuni de către apelanta-pârâtă (fila 79 dosar apel).

De asemenea, conform extrasului de carte funciară din data de 16 decembrie 2010, emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a sectorului 5, prin încheierea nr. 269813 din 16 iulie 2009 s-a dispus înscrierea ca proprietar a apelantei-pârâte asupra construcției în cauză, la baza înscrierii fiind avut în vedere și procesul verbal de recepție din 19 iunie 2009 emis de Primăria Sectorului 5. În raport de prevederile art. 26 și art. 28 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora aprobat prin Hotărârea nr. 273/1994, curtea de apel a apreciat că predarea clădirii s-a efectuat potrivit procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 21 august 2008 (filele 29-30 dosar fond).

Menționarea în cuprinsul acestui procesul verbal (din data de 21 august 2008) a necesității efectuării unor remedieri și lucrări nu a afectat predarea clădirii, acestea fiind lucrări de mică însemnătate, astfel cum se prevede la art. 6.4 din contract. Legat de acest aspect, curtea de apel a reținut că pentru lucrările suplimentare părțile au încheiat acte adiționale (spre exemplu actul adițional încheiat la 8 septembrie 2008 aflat la fila 174 dosar fond și procesul verbal de predare privind această lucrare - fila 60 dosar fond). Ținând seama și de aceste apărări, curtea de apel a apreciat că susținerea conform căreia nu s-a făcut predarea clădirii în conformitate cu dispozițiile art. 6.4 din contract, fapt care a atras după sine neefectuarea recepției finale, contravine situației de fapt probate și relevate anterior, precum și dispozițiilor H.G.

nr. 273/1994. În opinia instanței de apel predarea clădirii s-a efectuat chiar potrivit prevederilor art. 6.4 din contract, conform cărora, recepția clădirii se poate efectua în cazul în care defecțiunile constatate sunt de mică însemnătate și pot fi remediate în cel mult 10 zile de la data consemnării lor în procesul verbal de predare a clădirii (în speță - 21 august 2008), fără a condiționa transferul dreptului de proprietate asupra clădirii de la antreprenor la client. Instanța de apel a mai reținut că potrivit art. 32 din Regulament recepția finală este convocată de investitor în cel mult 15 zile după expirarea perioadei de garanție. Așa cum s-a arătat, la data de 19 iunie 2009 s-a încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Convocarea de către investitor, în speță apelanta-pârâtă. a recepției finale echivalează cu recunoașterea implicită a faptului că nu au existat vicii ale lucrărilor efectuate, sau că acestea au fost remediate. Pe cale de consecință, curtea de apel a constatat că perioada de garanție (pe durata căreia fila CEC s-a aflat la dispoziția clientului), cuprinsă între 21 august 2008 - 20 august 2009, a expirat fiind îndeplinite toate condițiile pentru returnarea filei cec și anume: lucrările au fost finalizate (prin recunoașterea debitului și întocmirea procesului verbal de recepție finală); în perioada de garanție antreprenorul a remediat deficiențele semnalate și nu s-a probat efectuarea unor lucrări de remedieri/reparații ale eventualelor defecte efectuate de către terți, situație care ar fi îndreptățit apelanta-pârâtă să le plătească din garanția de bună execuție potrivit art. 9 lit. c) teza finală din contract.

Potrivit art. 7.3.2 din contract, garanția de bună execuție de 3% din valoarea contractului, pusă la dispoziția clientului de către antreprenor, se va returna acestuia din urmă la data realizării recepției finale, respectiv la 12 luni de la data predării. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta

SC T.P. SRL

București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii și admiterea cererii reconvenționale. Recurenta formulează astfel, în esență, următoarele critici: Instanța de apel în mod greșit a reținut, ca element esențial al apelului formulat de către SC K.C.R. SRL, procesul-verbal de recepție încheiat cu Primăria Municipiului București încercând să susțină motivarea hotărârii pe acest înscris nou subliniind că „procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost încheiat la data de 16 septembrie 2009, acesta fiind semnat fără obiecțiuni de către apelanta-pârâtă.” Invocând dispozițiile art. 26 și art. 28 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G.

nr. 273/1994, instanța de apel în mod eronat a apreciat că predarea clădirii s-a efectuat potrivit procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 21 august 2008, aspect ce vine în contradicție cu motivarea instanței din pag.9 a deciziei atacate. Totodată, nu este posibil ca procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat fără rezerve să fi fost încheiat la data de 21 august 2008, așa cum greșit a considerat instanța de apel. Mai mult decât atât, instanța de apel, în cuprinsul hotărârii reține că menționarea în cuprinsul procesului-verbal invocat a necesității efectuării unor remedieri și lucrări nu a afectat predarea clădirii, fiind lucrări de mică însemnătate, astfel cum se prevede la art. 6.4 din contract, precizând în continuare faptul că pentru lucrările suplimentare părțile au încheiat acte adiționale.

Or, în art. 6.4 din contract se menționează în mod expres faptul că „numai după remedierea defecțiunilor și constatarea acestora printr-un nou proces verbal, semnat fără rezerve din partea Beneficiarului se va putea considera ca data acestui nou Proces verbal este data predării clădirii” față de care se va aprecia după caz penalitatea sau bonusul la terminare conform prezentului contract. Recurenta, mai susține că SC K.C. R. SRL a introdus acțiune în justiție având ca obiect somație de plată - dosar nr. 23262/3/2009 Tribunalul București, iar la o dată ulterioară și anume, 3 iulie 2009, a avut o întâlnire cu reprezentantul legal al pârâtei, părțile semnând o Notă de constatare. Această Notă este făcută ca urmare a notificării primite de către creditoare prin care s-au reclamat scurgeri de ape pluviale în hala principală, urmând ca în urma verificărilor SC K.C.

R. SRL să transmită punctul său de vedere asupra problemelor sesizate. În aceste condiții, este evident că SC K.C. R. SRL recunoaște faptul că acest contract de antrepriză nu a fost finalizat conform prevederilor contractuale. Pe cale de consecință, recurenta arată că două instanțe de judecată, în două dosare diferite s-au pronunțat deja în sensul inexistenței unui proces verbal de recepție finală a lucrărilor. SC K.C. R. SRL dorește să eludeze reglementările din contractul de antrepriză nr. 529 din 25 ianuarie 2008, urmărind realizarea unei îmbogățiri fără justă cauză. Recursul nu este fondat.

Din examinarea susținerilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: Deși recurenta pârâtă nu a procedat la o sistematizare a criticilor de nelegalitate exprimate, se poate totuși concluziona că acestea vizează în accepțiunea reclamantei greșita sa obligare de către curtea de apel la plata penalităților de întârziere aferente plății contravalorii lucrărilor efectuate de pârâtă în calitate de antreprenor, la restituirea către pârâtă a garanției de bună execuție și, cumva tangențial, eronata respingere a cererii sale reconvenționale, cu toate că nefăcând obiectul apelului, soluția dobândită asupra acestui aspect a căpătat autoritate de lucru judecat.

În ce privește penalitățile de întârziere, se constată că în mod corect instanța de apel a stabilit că acestea sunt datorate de către pârâtă, deoarece: În primul rând, trebuie pornit de la recunoașterea și confirmarea debitului principal, ce a intervenit prin semnarea și ștampilarea de către pârâtă a extrasului de cont - confirmare sold înregistrat de către reclamantă sub nr. 376 din 2 septembrie 2009, prin care pârâta a confirmat soldul în valoare de 107.976,09 lei la data de 31 decembrie 2008. Totodată, trebuie avută în vedere clauza contractuală prevăzută la art. 7.4 din contractul încheiat între părți potrivit căreia „plata sumelor datorate în temeiul Contractului cu o întârziere de cel mult 10 zile nu va fi considerată încălcare a acestuia și nu va obliga Clientul la plata de penalități.

Plata sumei datorate cu o întârziere de peste 10 zile de la data la care trebuia efectuată plata, obliga Clientul la plata unor penalizări de 1.000 Euro pe zi întârziere, până la data efectuării plății de către Client.” Or, de vreme ce pârâta nu a achitat la termenul convenit contravaloarea lucrărilor, în mod indubitabil ea datorează penalități potrivit clauzei contractuale mai sus menționate și calculului depus de reclamantă la dosarul primei instanțe. În această privință, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de apel a considerat că procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost încheiat la data de 21 august 2008 și, tot greșit, că menționarea în cuprinsul procesului verbal a necesității efectuării unor remedieri și lucrări nu a afectat predarea clădirii, fiind lucrări de mică însemnătate, suplimentare pentru care părțile au încheiat acte adiționale, - în contextul în care la art. 6.4.

din contract s-a menționat expres că „numai după remedierea defecțiunilor și constatarea acestora printr-un nou proces verbal, semnat fără rezerve din partea Beneficiarului, se va putea considera că data acestui nou proces verbal este data predării clădirii”. Or, numai față de această dată, - susține recurenta - se putea aprecia după caz, penalitatea sau bonusul de terminare conform contractului. Mai susține că procesul verbal din data de 21 august 2008 nu consemnează data terminării lucrărilor și nici a recepției finale, cum nici cel din data de 19 iunie 2009 nu este un proces verbal de recepție finală, ci un proces verbal întocmit la terminarea lucrărilor, după care a început să curgă perioada de garanție.

Prin urmare, consideră că greșit curtea de apel a reținut că a fost efectuată recepția finală și că în perioada de garanție au fost efectuate remedieri; de asemenea greșit instanța de apel a apreciat că perioada cuprinsă între 21 august 2008 - 20 august 2009 a expirat, fiind îndeplinite toate condițiile pentru returnarea filei CEC.

În ce privește data predării clădirii, instanța de recurs apreciază că în mod corect instanța de apel a apreciat că aceasta este cea a întocmirii procesului verbal din 21 august 2008. Aceasta deoarece în continuarea art. 6.4, din contractul părților, evocat de recurentă se precizează că „această prevedere nu împiedică recepția clădirii conform art. 6.2 în cazul în care defecțiunile constatate anterior sunt de mică însemnătate și pot fi remediate în cel mult 10 zile de la data consemnării lor în procesul verbal de predare a clădirii...” Astfel fiind, în mod judicios instanța de apel a considerat că au fost respectate prevederile art. 6.4 din contract, iar lucrările suplimentare au fost efectuate în baza unor acte adiționale, fără a fi condiționat transferul dreptului de proprietate asupra clădirii.

În consecință, nu se justifica solicitarea pârâtei, de obligare a reclamantei la plata unor penalități de întârziere calculate în condițiile art. 8.3 lit. b) din contract, așa cum aceasta a solicitat prin cererea reconvențională, care corect a fost respinsă de instanța de fond, - soluție menținută și de instanța de apel. În ce privește garanția de bună execuție, la art. 7.3.2. din contract s-a prevăzut că aceasta pusă la dispoziția clientului de către antreprenor, se va returna acestuia din urmă în 12 luni de la data predării. Or, data predării fiind 21 august 2008, lucrările fiind finalizate conform contractului, iar în perioada de garanție deficiențele semnalate fiind remediate, fapt recunoscut chiar de pârâtă prin semnarea fără obiecțiuni a procesului verbal de recepție finală, în mod corect curtea de apel a apreciat că se impune restituirea garanției de bună execuție, fiind îndeplinite toate condițiile pentru returnarea filei CEC.

În consecință, reținându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și recursul pârâtei SC T.P. SRL se va respinge, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC T.P. SRL București împotriva deciziei nr. 141 A din 15 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.