ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 7819 din 8 iulie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a
comercială, a admis în parte acțiunea principală precizată formulată de
reclamanta
SC K.C. R. SRL și a obligat-o pe pârâta SC
T.P. SRL la plata sumei de 107.976,09 lei debit principal, a respins petitul 2
și 3 al cererii precizatoare ca neîntemeiat, a respins cererea reconvențională
ca neîntemeiată și a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 5.251 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată precizată la data de 31 mai 2010 s-a solicitat obligarea
societății pârâte la plata următoarelor sume:
107.976,09 lei reprezentând debit principal, constând în contravaloare facturi;
107.976,09 lei cu titlu de penalități de întârziere; 200.631 lei cu titlu de
garanție de bună execuție.
În
soluționarea litigiului de față se reține contractul de antrepriză nr. 529 din
25 ianuarie 2008 încheiat între reclamantă - în calitate de antreprenor - și
pârâtă - în calitate de beneficiar - având ca obiect edificarea unei
construcții pe terenul proprietatea pârâtei situat în București, în suprafață
totală de 12.442,40 mp.
În derularea
contractului reclamanta a emis factura fiscală nr. KRM 10809 din 12 august 2008
în sumă de 1.153.618,70 lei, achitată parțial de beneficiar, restul de plată
fiind în cuantum de 9.999,21 lei.
La data de 9
septembrie 2008 reclamanta a emis factura nr. KRM10885 în sumă de 97.976,88
lei, factură neachitată, debitul total fiind în cuantum de 107.976,09 lei.
Prin extrasul de cont
- confirmare sold înregistrat sub nr. 376 din 2 februarie 2009 semnat și
ștampilat de societatea pârâtă a fost confirmat soldul în valoare de 107.976,09
lei la momentul 31 decembrie 2008.
Astfel, în ceea ce
privește debitul principal, constatând acceptarea facturilor în condițiile art.
46 C. com.,
tribunalul a obligat pârâta
-reclamantă
la plata sumei de 107.976,09 lei contravaloare facturi fiscale emise și
neachitate.
Prin art. 3.1.5-3.1.6
antreprenorul s-a obligat să respecte prevederile H.G. nr. 273/1994 privind
regulamentul de recepție a lucrărilor de construcție, toate defectele de
execuție sau vicii ale materialelor apărute în timpul perioadei de garanție
potrivit art. 3.1.3 din Legea nr. 10/1995 să fie corectate pe costul său, cu
excepția defectelor datorate vinei sau neglijenței clientului sau uzurii
clădirii. Prin art. 6.1 antreprenorul și-a asumat obligația de a preda clădirea
la data de 31 august 2008 în urma notificării în acest sens fiind încheiat un
proces-verbal în condițiile H.G. nr. 273/1994.
Potrivit art. 6.4
numai după remedierea defecțiunilor și constatarea acestora printr-un
proces-verbal semnat fără rezerve din partea beneficiarului se va putea
considera că data acestui nou proces-verbal este data predării clădirii.
În raport de această
dată se calculează penalitatea sau bonusul la terminare, precum și momentul de
la care curge perioada de garanție, potrivit art. 6.5.
Motivând că până la
acest moment, reținându-se corespondența părților, în opinia instanței nu
există un proces-verbal de recepție finală încheiat în
condițiile
art. 6.4 și H.G. nr. 273/1994 semnat fără rezerve
care să marcheze data predării clădirii și în raport de care să se calculeze
penalitatea la terminare, precum și momentul de la care curge perioada de
garanție,
potrivit
art. 6.5, tribunalul nu a reținut culpa societății pârâte în neexecutarea
obligațiilor, motiv pentru care nu a dat eficiență clauzei penale inserate de
părți prin art. 7.4 din contract.
În ceea ce privește
petitul referitor la plata sumei de 200.631
lei
cu titlu de garanție de bună execuție, tribunalul a reținut că societatea
pârâtă a trecut la executarea acesteia la data de 16 iulie 2009, returnarea
filei cec potrivit
art. 9
lit. c)
coroborat cu art. 7.3.3 și art. 6.5 urmând a avea loc la data realizării
recepției finale a lucrărilor, respectiv la 12 luni de la data predării.
Prin cererea
reconvențională formulată la data de 11 februarie 2010, pârâta-reclamantă a
solicitat obligarea societății reclamante la plata sumei de 319.000 Euro,
echivalentul în lei a sumei de 1.318.076,1 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului
cauzat ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului de antrepriză
nr. 529 din 25 ianuarie 2008, respectiv penalități calculate în condițiile art.
8.3 lit. b) din contract.
Potrivit art. 8.3
lit. b) este vorba de un număr de
319
zile de întârziere calculate potrivit art. 6.1 de la data de 31 august 2008.
Tribunalul nu a dat
eficiență clauzei penale, reținând existența proceselor-verbale încheiate fără
obiecțiuni în perioada iunie - august 2008 pe faze de execuție, în condițiile
art. 7.3.12, neexecutarea propriilor obligații, precum și posibilitatea pârâtei
de a solicita rezilierea contractului în condițiile art. 8.3 lit. b) după 10
zile
de întârziere, cu o notificare
prealabilă de 21 de zile.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, au declarat apeluri ambele părți.
Prin decizia
comercială nr. 141 A de la 15 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a
VI a comercială, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC K.C. R. SRL.
A schimbat în parte
sentința atacată în sensul că a obligat-o pârâtă la plata către reclamantă a
sumelor de 107.976,09 lei reprezentând penalități de întârziere și 200.631 lei
reprezentând garanție de bună execuție.
A menținut celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
A obligat-o pe
intimata-pârâtă SC T.P. SRL la plata către apelanta-reclamantă a sumei de
7207,13 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
A respins ca nefondat
apelul formulat de apelanta-pârâta SC T.P. SRL.
Analizând actele si
lucrările dosarului în raport de criticile formulate, curtea de apel a
constatat și reținut că apelul formulat de reclamantă este fondat, iar apelul
formulat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod greșit
instanța de fond a apreciat că nu sunt datorate penalitățile prevăzute prin
clauza penală de la
art. 7.4
din
contract, nefăcând distincție între aceste penalități și cele prevăzute de art.
8.3 lit. b) din contract.
Atât timp cât debitul
principal nu a fost achitat la scadență, este fără echivoc faptul că până la
achitarea sa apelanta-pârâtă datorează penalitățile de întârziere, astfel cum
rezultă din calculul depus în fața instanței de fond.
Curtea de apel a
reținut, de asemenea, că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea
capătului de cerere referitor la restituirea garanției de bună execuție, cu
motivarea că nu există proces verbal de recepție finală încheiat în condițiile
art. 6.4 din contract și H.G. nr. 273/1994, semnat fără rezerve care să
marcheze data predării clădirii și în raport de care să se calculeze
penalitatea la terminare, precum și momentul de la care curge perioada de
garanție, potrivit art. 6.5.
Potrivit
înscrisurilor noi depuse în apel, curtea de apel a reținut că procesul-verbal
de recepție la terminarea lucrărilor a fost încheiat la data de 19 iunie 2009,
acesta fiind semnat fără obiecțiuni de către apelanta-pârâtă (fila 79 dosar
apel).
De asemenea, conform
extrasului de carte funciară din data de
16
decembrie 2010,
emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a
sectorului 5, prin încheierea nr. 269813 din 16 iulie 2009 s-a dispus
înscrierea ca proprietar a apelantei-pârâte asupra construcției în cauză, la
baza înscrierii fiind avut în vedere și procesul verbal de recepție din 19
iunie 2009 emis de Primăria Sectorului 5.
În raport de
prevederile art. 26 și art. 28 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de
construcții și instalații aferente acestora aprobat prin Hotărârea nr. 273/1994,
curtea de apel a apreciat că predarea clădirii s-a efectuat potrivit procesului
verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 21 august 2008 (filele
29-30 dosar fond).
Menționarea în
cuprinsul acestui procesul verbal (din data de 21 august 2008) a necesității
efectuării unor remedieri și lucrări nu a afectat predarea clădirii, acestea
fiind lucrări de mică însemnătate, astfel cum se prevede la art. 6.4 din
contract.
Legat de acest
aspect, curtea de apel a reținut că pentru lucrările suplimentare părțile au
încheiat acte adiționale (spre exemplu actul adițional încheiat la 8 septembrie
2008 aflat la fila 174 dosar fond și procesul verbal de predare privind această
lucrare -
fila
60 dosar fond).
Ținând seama și de
aceste apărări, curtea de apel a apreciat că susținerea conform căreia nu s-a
făcut predarea clădirii în conformitate cu dispozițiile art. 6.4 din contract,
fapt care a atras după sine neefectuarea recepției finale, contravine situației
de fapt probate și relevate anterior, precum și dispozițiilor H.G. nr.
273/1994.
În opinia instanței
de apel predarea clădirii s-a efectuat chiar potrivit prevederilor art. 6.4 din
contract, conform cărora, recepția clădirii se poate efectua în cazul în care
defecțiunile constatate sunt de mică însemnătate și pot fi remediate în cel
mult 10 zile de la data consemnării lor în procesul verbal de predare a
clădirii (în speță - 21 august 2008), fără a condiționa transferul dreptului de
proprietate asupra clădirii de la antreprenor la client.
Instanța de apel a
mai reținut că potrivit art. 32 din Regulament recepția finală este convocată
de investitor în cel mult 15 zile după expirarea perioadei de garanție.
Așa cum s-a arătat,
la data de 19 iunie 2009 s-a încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea
lucrărilor. Convocarea de către investitor, în speță apelanta-pârâtă. a
recepției finale echivalează cu recunoașterea implicită a faptului că nu au
existat
vicii
ale lucrărilor
efectuate, sau că acestea au fost remediate.
Pe cale de
consecință, curtea de apel a constatat că perioada de garanție (pe durata
căreia fila CEC s-a aflat la dispoziția clientului), cuprinsă între 21 august
2008 - 20 august 2009, a expirat fiind îndeplinite toate condițiile pentru
returnarea filei cec și anume: lucrările au fost finalizate (prin recunoașterea
debitului și întocmirea procesului verbal de recepție finală); în perioada de
garanție antreprenorul a remediat deficiențele semnalate și nu s-a probat
efectuarea unor lucrări de remedieri/reparații ale eventualelor defecte
efectuate de către terți, situație care ar fi îndreptățit apelanta-pârâtă să le
plătească din garanția de bună execuție potrivit art. 9
lit. c)
teza finală din contract.
Potrivit art. 7.3.2
din contract, garanția de bună execuție de 3% din valoarea contractului, pusă
la dispoziția clientului de către antreprenor, se va returna acestuia din urmă
la data realizării recepției finale, respectiv la 12 luni de la data predării.
Împotriva deciziei
curții de apel a declarat recurs pârâta
SC T.P. SRL
București,
întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei
recurate, cu consecința respingerii acțiunii și admiterea cererii
reconvenționale.
Recurenta formulează
astfel, în esență, următoarele critici:
Instanța de apel în
mod greșit a reținut, ca element esențial al apelului formulat de către SC
K.C.R. SRL, procesul-verbal de recepție încheiat cu Primăria Municipiului
București încercând să susțină motivarea hotărârii pe acest înscris nou
subliniind că „procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost
încheiat la data de 16 septembrie 2009, acesta fiind semnat fără obiecțiuni de
către apelanta-pârâtă.”
Invocând dispozițiile
art. 26 și art. 28 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construcții și
instalații
aferente acestora,
aprobat prin H.G. nr. 273/1994, instanța de apel în mod eronat a apreciat că
predarea
clădirii
s-a efectuat
potrivit procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 21
august 2008, aspect ce vine în contradicție cu motivarea instanței din pag.9 a
deciziei atacate.
Totodată, nu este
posibil ca procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, încheiat fără
rezerve să fi fost încheiat la data de 21 august 2008, așa cum greșit a
considerat instanța de apel. Mai mult decât atât, instanța de apel, în
cuprinsul hotărârii reține că menționarea în cuprinsul procesului-verbal invocat
a necesității efectuării unor remedieri și lucrări nu a afectat predarea
clădirii, fiind lucrări de mică însemnătate, astfel cum se prevede la art. 6.4
din contract, precizând în continuare faptul că pentru lucrările suplimentare
părțile au încheiat acte adiționale. Or, în art. 6.4 din contract se
menționează în mod expres faptul că „numai după remedierea defecțiunilor și
constatarea acestora printr-un nou proces verbal, semnat fără rezerve din
partea Beneficiarului se va putea considera ca data acestui nou Proces verbal
este data predării clădirii” față de care se va aprecia după caz penalitatea
sau bonusul la terminare conform prezentului contract.
Recurenta, mai
susține că
SC K.C. R. SRL
a introdus acțiune
în
justiție
având ca obiect somație
de plată - dosar nr. 23262/3/2009 Tribunalul București, iar la o dată
ulterioară și anume, 3 iulie 2009, a avut o întâlnire cu reprezentantul legal
al pârâtei, părțile semnând o Notă de constatare. Această Notă este făcută ca
urmare a notificării primite de către creditoare prin care s-au reclamat
scurgeri de ape pluviale în hala principală, urmând ca în urma verificărilor
SC K.C. R. SRL
să transmită punctul său de vedere
asupra problemelor sesizate. În aceste condiții, este evident că
SC K.C. R. SRL
recunoaște faptul că acest contract
de antrepriză nu a fost finalizat conform prevederilor contractuale.
Pe cale de
consecință, recurenta arată că două instanțe de judecată, în două dosare
diferite s-au pronunțat deja în sensul inexistenței unui proces verbal de
recepție finală a lucrărilor.
SC K.C.
R. SRL
dorește
să eludeze reglementările din contractul de antrepriză nr. 529 din 25 ianuarie
2008, urmărind realizarea unei îmbogățiri fără justă cauză.
Recursul nu este
fondat.
Din examinarea
susținerilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de
dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:
Deși recurenta pârâtă
nu a procedat la o sistematizare a criticilor de nelegalitate exprimate, se
poate totuși concluziona că acestea vizează în accepțiunea reclamantei greșita
sa obligare de către curtea de apel la plata penalităților de întârziere
aferente plății contravalorii lucrărilor efectuate de pârâtă în calitate de
antreprenor, la restituirea către pârâtă a garanției de bună execuție și, cumva
tangențial, eronata respingere a cererii sale reconvenționale, cu toate că
nefăcând obiectul apelului, soluția dobândită asupra acestui aspect a căpătat
autoritate de lucru judecat.
În ce privește
penalitățile de întârziere, se constată că în mod corect instanța de apel a
stabilit că acestea sunt datorate de către pârâtă, deoarece:
În primul rând,
trebuie pornit de la recunoașterea și confirmarea debitului principal, ce a
intervenit prin semnarea și ștampilarea de către pârâtă a extrasului de cont -
confirmare sold înregistrat de către reclamantă sub nr. 376 din 2 septembrie
2009, prin care pârâta a confirmat soldul în valoare de 107.976,09 lei la data
de 31 decembrie 2008.
Totodată, trebuie
avută în vedere clauza contractuală prevăzută la art. 7.4 din contractul
încheiat între părți potrivit căreia „plata sumelor datorate în temeiul
Contractului cu o întârziere de cel mult 10 zile nu va fi considerată încălcare
a acestuia și nu va obliga Clientul la plata de penalități. Plata sumei
datorate cu o întârziere de peste 10 zile de la data la care trebuia efectuată
plata, obliga Clientul la plata unor penalizări de 1.000 Euro pe zi întârziere,
până la data efectuării plății de către Client.”
Or, de vreme ce
pârâta nu a achitat la termenul convenit contravaloarea lucrărilor, în mod
indubitabil ea datorează penalități potrivit clauzei contractuale mai sus
menționate și calculului depus de reclamantă la dosarul primei instanțe.
În această privință,
recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de apel a considerat că
procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost încheiat la data de
21 august 2008 și, tot greșit, că menționarea în cuprinsul procesului verbal a
necesității efectuării unor remedieri și lucrări nu a afectat predarea
clădirii, fiind lucrări de mică însemnătate, suplimentare pentru care părțile
au încheiat acte adiționale, - în contextul în care la art. 6.4. din contract
s-a menționat expres că „numai după remedierea defecțiunilor și constatarea
acestora printr-un nou proces verbal, semnat fără rezerve din partea
Beneficiarului, se va putea considera că data acestui nou proces verbal este
data predării clădirii”. Or, numai față de această dată, - susține recurenta -
se putea aprecia după caz, penalitatea sau bonusul de terminare conform contractului.
Mai susține că
procesul verbal din data de 21 august 2008 nu consemnează data terminării
lucrărilor și nici a recepției finale, cum nici cel din data de 19 iunie 2009
nu este un proces verbal de recepție finală, ci un proces verbal întocmit la
terminarea lucrărilor, după care a început să curgă perioada de garanție.
Prin urmare,
consideră că greșit curtea de apel a reținut că a fost efectuată recepția
finală și că în perioada de garanție au fost efectuate remedieri; de asemenea
greșit instanța de apel a apreciat că perioada cuprinsă între 21 august 2008 -
20 august 2009 a expirat, fiind îndeplinite toate condițiile pentru returnarea
filei CEC.
În ce privește data
predării clădirii, instanța de recurs apreciază că în mod corect instanța de
apel a apreciat că aceasta este cea a întocmirii procesului verbal din 21
august 2008.
Aceasta deoarece în
continuarea art. 6.4, din contractul părților, evocat de recurentă se
precizează că „această prevedere nu împiedică recepția clădirii conform art.
6.2 în cazul în care defecțiunile constatate anterior sunt de mică însemnătate
și pot fi remediate în cel mult 10 zile de la data consemnării lor în procesul
verbal de predare a clădirii...”
Astfel fiind, în mod
judicios instanța de apel a considerat că au fost respectate prevederile art.
6.4 din contract, iar lucrările suplimentare au fost efectuate în baza unor
acte adiționale, fără a fi condiționat transferul dreptului de proprietate
asupra clădirii. În consecință, nu se justifica solicitarea pârâtei, de obligare
a reclamantei la plata unor penalități de întârziere calculate în condițiile
art. 8.3 lit. b) din contract, așa cum aceasta a solicitat prin cererea
reconvențională, care corect a fost respinsă de instanța de fond, - soluție
menținută și de instanța de apel.
În ce privește
garanția de bună execuție, la art. 7.3.2. din contract s-a prevăzut că aceasta
pusă la dispoziția clientului de către antreprenor, se va returna acestuia din
urmă în 12 luni de la data predării.
Or, data predării
fiind 21 august 2008, lucrările fiind finalizate conform contractului, iar în
perioada de garanție deficiențele semnalate fiind remediate, fapt recunoscut
chiar de pârâtă prin semnarea fără obiecțiuni a procesului verbal de recepție
finală, în mod corect curtea de apel a apreciat că se impune restituirea
garanției de bună execuție, fiind îndeplinite toate condițiile pentru
returnarea filei CEC.
În
consecință, reținându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, care în
condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9
C. proc. civ.
să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de
apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și recursul pârâtei SC T.P. SRL
se va respinge, ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D
E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta SC T.P. SRL București împotriva deciziei nr. 141 A
din 15 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.