ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1543 din 24
februarie 2004, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca
nefondată, acțiunea formulată de reclamanta
SC E. SA
împotriva pârâtei
SC
R.E.L. SRL București reținând că nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii
fără justă cauză, invocată de
reclamantă pentru că nu s-a făcut dovada încasării respectiv majorării
patrimoniilor părților cu suma de 588.058.464 lei atâta timp cât nu se
regăsește în evidențele sale contabile.
A mai reținut că dreptul de
folosință pentru 709,53 mp., profită pârâtei și este opozabil reclamantei, prin
excepție de la principiul relativității efectelor contractului datorită
legăturii de conexitate cu dreptul de proprietate asupra activului transmis
prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu SC W. SRL Constanța.
Curtea de Apel Constanța, prin
decizia nr. 346 din 29 noiembrie 2004, a menținut soluția instanței de fond
respingând apelul declarat de reclamantă.
Pronunțându-se astfel, instanța de
apel a reținut că obligația stabilită în sarcina pârâtei nu-și poate avea
izvorul într-o îmbogățire fără just temei cât timp pârâta a preluat contractul
de închiriere pe care reclamanta l-a avut încheiat cu cumpărătorul inițial.
Faptul că reclamanta a refuzat încasarea sumelor plătite de pârâtă cu titlu de
chirie, nu o îndreptățește să solicite plata sumei de 588.058.464 lei printr-o
acțiune cu caracter subsidiar ci are la îndemână o altă cale în justiție.
Nemulțumită de această decizie,
reclamanta a declarat recurs arătând că este nelegală deoarece îmbogățirea fără
justă cauză este un principiu consacrat atât în literatura de specialitate cât
și în practica judiciară și nu există nici o normă legală care să susțină
gratuitatea folosinței unui imobil de către o persoană, alta decât
proprietarul, în lipsa acordului expres al acestuia.
Totodată susține că nu există un alt
temei de drept pentru a deține restituirea valorii cu care patrimoniul său a
fost diminuat pentru că în lipsa unui contract cu privire la imobilul în
discuție nu poate să-și întemeieze acțiunea pe răspunderea contractuală, lipsa
unei fapte ilicite nu justifică temeiul răspunderii delictuale , iar în cauză
nu sunt îndeplinite nici condițiile plății lucrului nedatorat prevăzute de
dispozițiile art. 992 C. civ.
Criticile formulate vizează
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă este
fondat.
Este de necontestat că reclamanta
are în proprietate suprafața de 709,53 mp. teren, aferent braseriei V.M. din
Eforie Nord, conform certificatului
de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0749 emis de A.N.T. la data
de 6 mai 1995.
De asemeni, pârâta nu contestă că
folosește acest teren din luna mai 1995 și că sumele de bani trimise prin ordin
de plată reclamantei pentru folosința terenului respectiv i-au fost restituite.
Refuzul reclamantei de a primi
sumele trimise de pârâtă este motivat pe lipsa unui contract de închiriere
pentru acest teren dar și pe cuantumul redus al sumelor respective, care nu are
la bază tarifele practicate în acea zonă.
În acest context, reclamantul
titularul dreptului subiectiv, proprietarul terenului, a formulat cerere de
chemare în judecată a pârâtei care folosește terenul, cerere întemeiată pe
îmbogățirea fără justă cauză.
Acțiunea este corect întemeiată
pentru că îndeplinește toate condițiile cerute și anume mărirea patrimoniului
pârâtei prin neplata folosinței terenului către reclamantă, micșorarea
patrimoniului reclamantei, ca urmare a neîncasării sumelor cuvenite, în
calitate de proprietar al terenului și existența unei legături de cauzalitate
între pârâtă, atât sporirea cât și micșorarea patrimoniului având cauză unică.
De asemeni, nu s-a făcut dovada că
ar exista un temei legitim pentru mărirea patrimoniului pârâtei în detrimentul
reclamantei și nici că reclamanta nu dispune de o altă acțiune pentru a
pretinde despăgubirea ce i se cuvine.
Totodată trebuie reținut că nimeni
nu se poate îmbogăți în detrimentul altcuiva și dacă totuși această îmbogățire
a condus la însărăcirea altei persoane, este injustă și dă naștere unei
obligațiuni de restituire.
Instanța de fond și instanța de apel
au apreciat în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii întemeiate
pe îmbogățire fără justă cauză și că reclamanta are posibilitatea să aleagă o
altă cale în justiție pentru a pretinde contravaloarea lipsei de folosință.
Reținând astfel, instanțele au
pronunțat hotărâri, cu încălcarea legii, motiv pentru care, Înalta Curte în
temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia
atacată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Constanța.
Rejudecând cauza, instanța de apel
urmează ca la stabilirea cuantumului sumei datorate de pârâtă, reclamantei să
se ține seama de criteriile folosite în asemenea cazuri pentru folosința
terenului, dar și că diligența de restituire a pârâtului să nu depășească
îmbogățirea lui efectivă, dar nici valoarea cu care a fost micșorat patrimoniul
reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta
SC E. SA
Eforie Nord
împotriva
deciziei civile nr. 346/ Com din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Constanța,
secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios
administrativ. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la
aceiași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 31 mai 2005.