ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1543 din 24 februarie 2004, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA împotriva pârâtei SC R.E.L. SRL București reținând că nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, invocată de reclamantă pentru că nu s-a făcut dovada încasării respectiv majorării patrimoniilor părților cu suma de 588.058.464 lei atâta timp cât nu se regăsește în evidențele sale contabile. A mai reținut că dreptul de folosință pentru 709,53 mp., profită pârâtei și este opozabil reclamantei, prin excepție de la principiul relativității efectelor contractului datorită legăturii de conexitate cu dreptul de proprietate asupra activului transmis prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat cu SC W. SRL Constanța.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 346 din 29 noiembrie 2004, a menținut soluția instanței de fond respingând apelul declarat de reclamantă. Pronunțându-se astfel, instanța de apel a reținut că obligația stabilită în sarcina pârâtei nu-și poate avea izvorul într-o îmbogățire fără just temei cât timp pârâta a preluat contractul de închiriere pe care reclamanta l-a avut încheiat cu cumpărătorul inițial. Faptul că reclamanta a refuzat încasarea sumelor plătite de pârâtă cu titlu de chirie, nu o îndreptățește să solicite plata sumei de 588.058.464 lei printr-o acțiune cu caracter subsidiar ci are la îndemână o altă cale în justiție.

Nemulțumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs arătând că este nelegală deoarece îmbogățirea fără justă cauză este un principiu consacrat atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară și nu există nici o normă legală care să susțină gratuitatea folosinței unui imobil de către o persoană, alta decât proprietarul, în lipsa acordului expres al acestuia. Totodată susține că nu există un alt temei de drept pentru a deține restituirea valorii cu care patrimoniul său a fost diminuat pentru că în lipsa unui contract cu privire la imobilul în discuție nu poate să-și întemeieze acțiunea pe răspunderea contractuală, lipsa unei fapte ilicite nu justifică temeiul răspunderii delictuale , iar în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile plății lucrului nedatorat prevăzute de dispozițiile art. 992 C. civ.

Criticile formulate vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamantă este fondat. Este de necontestat că reclamanta are în proprietate suprafața de 709,53 mp. teren, aferent braseriei V.M. din Eforie Nord, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0749 emis de A.N.T. la data de 6 mai 1995. De asemeni, pârâta nu contestă că folosește acest teren din luna mai 1995 și că sumele de bani trimise prin ordin de plată reclamantei pentru folosința terenului respectiv i-au fost restituite. Refuzul reclamantei de a primi sumele trimise de pârâtă este motivat pe lipsa unui contract de închiriere pentru acest teren dar și pe cuantumul redus al sumelor respective, care nu are la bază tarifele practicate în acea zonă.

În acest context, reclamantul titularul dreptului subiectiv, proprietarul terenului, a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei care folosește terenul, cerere întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. Acțiunea este corect întemeiată pentru că îndeplinește toate condițiile cerute și anume mărirea patrimoniului pârâtei prin neplata folosinței terenului către reclamantă, micșorarea patrimoniului reclamantei, ca urmare a neîncasării sumelor cuvenite, în calitate de proprietar al terenului și existența unei legături de cauzalitate între pârâtă, atât sporirea cât și micșorarea patrimoniului având cauză unică. De asemeni, nu s-a făcut dovada că ar exista un temei legitim pentru mărirea patrimoniului pârâtei în detrimentul reclamantei și nici că reclamanta nu dispune de o altă acțiune pentru a pretinde despăgubirea ce i se cuvine.

Totodată trebuie reținut că nimeni nu se poate îmbogăți în detrimentul altcuiva și dacă totuși această îmbogățire a condus la însărăcirea altei persoane, este injustă și dă naștere unei obligațiuni de restituire. Instanța de fond și instanța de apel au apreciat în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii întemeiate pe îmbogățire fără justă cauză și că reclamanta are posibilitatea să aleagă o altă cale în justiție pentru a pretinde contravaloarea lipsei de folosință. Reținând astfel, instanțele au pronunțat hotărâri, cu încălcarea legii, motiv pentru care, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Constanța.

Rejudecând cauza, instanța de apel urmează ca la stabilirea cuantumului sumei datorate de pârâtă, reclamantei să se ține seama de criteriile folosite în asemenea cazuri pentru folosința terenului, dar și că diligența de restituire a pârâtului să nu depășească îmbogățirea lui efectivă, dar nici valoarea cu care a fost micșorat patrimoniul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA Eforie Nord împotriva deciziei civile nr. 346/ Com din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 31 mai 2005.