ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2872/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2872/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 742 din 29

martie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 8719/2001, Tribunalul Cluj, secția civilă,

a respins plângerea formulată de reclamantele S.A.K. și S.E.A., în contradictoriu

cu Primăria orașului Huedin, admițând, în prealabil, excep|ia lipsei calității procesuale

pasive.

În motivarea sentinței, s-a reținut că

decizia administrativă a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, cu nr.

148 din 21 septembrie 2001, a fost emisă de Primarul orașului Huedin, astfel încât

acesta ar fi trebuit să aibă calitate procesuală pasivă, și nu Primăria, care nu

este o entitate juridică și nici nu reprezintă pe primar, potrivit art. 91 din Legea

nr. 215/2001.

Apelul declarat de către reclamanți împotriva

sentinței menționate a fost admis prin decizia nr. 1943 din 8 septembrie 2004 pronunțată

în Dosarul nr. 7753/2004 de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, cu consecința anulării

sentinței și reținerii cauzei spre judecare.

Pentru a pronunța această decizie, s-a

apreciat că soluționarea cauzei pe cale de excepție a avut un caracter strict formal,

nesocotindu-se principiului rolului activ al instanței, în sensul de a pune în discuție

și de a da mai întâi îndrumările necesare pentru prevenirea oricărei greșeli și

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării asupra obiectului cererii supuse

judecății, iar consecințele nu pot fi înlăturate decât prin anularea actelor de

procedură înfăptuite cu încălcarea legii.

Prin decizia nr. 326 din 23 martie 2005

pronunțată în Dosarul nr. 7753/2004, evocând fondul, Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, a respins ca nefondată plângerea împotriva dispoziției nr. 148 din 21

septembrie 2001 emise de Primarul orașului Huedin.

În motivarea deciziei, s-a reținut că imobilul

din C.F. X Huedin, compus din parcelele cu nr. top A - B, C, D/1 casă, grădină,

vie și curte, a reprezentat proprietatea lui B.M. și I.E., în anul 1950, dreptul

de proprietate fiind intabulat în favoarea Sfatului Popular al orașului Huedin,

în baza Legii nr. 228/1948.

Prin dispoziția administrativă atacată

în prezenta cauză, emisă în baza Legii nr. 10/2001, a fost respinsă notificarea

reclamantelor având ca obiect măsuri reparatorii pentru imobilul menționat.

Instanța de evocare a fondului a apreciat

că această dispoziție este legală, deoarece reclamantele nu au făcut dovada, astfel

cum au pretins și li s-a pus în vedere, a legăturii de rudenie cu B.Z., fiul foștilor

proprietari tabulari.

Reclamantele nu au făcut dovada, prin depunerea

la dosar a actelor de naștere, nici măcar a faptului că sunt fiicele din prima căsătorie

a defunctei P.K.S., născută S., recăsătorită cu B.Z. la data de 23 decembrie 1961,

a conchis instanța.

Recursul declarat de către reclamante împotriva

acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 1074 din 6 februarie 2007 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 20579/1/2005 (fost 6001/2005),

dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași

instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de casare a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în baza art. 11

din

Legea nr. 228/1948, iar despre imobil se face vorbire și în procesele-verbale încheiate

la datele de 4 iulie 1953, 8 decembrie 1956 și 11 decembrie 1956 ale fostului Consiliu

Popular al raionului Huedin, în care se menționează că s-ar fi preluat în baza Legii

nr. 91/1945, fiindu-i incidente prevederile Decretului nr. 81/1954.

Prin actele de stare civilă depuse în faza

recursului, reclamantele au făcut dovada că sunt fiicele din prima căsătorie și

moștenitoare legale ale numitei S. P.K.S., urmând ca, în cadrul rejudecării - dispuse

pentru ca reclamantele să beneficieze de toate gradele de jurisdicție - să se probeze

că mama lor a acceptat succesiunea de pe urma soțului B.Z., unic moștenitor al proprietarilor

tabulari ai imobilului în litigiu.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de

Apel Cluj, secția civilă, sub nr. 20579/1/2005, iar prin decizia nr. 170 din 22

mai 2009, această instanță a admis în parte apelul declarat de reclamante împotriva

deciziei nr. 326 din 23 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, pe care a schimbat-o

în parte, în sensul admiterii în parte a plângerii împotriva dispoziției nr.

148 din 21 septembrie 2001 a Primarului orașului Huedin și anulării acesteia.

În consecință, a dispus restituirea în

natură către reclamante a imobilelor construcții corp B și C identificate cu

nr. top F/1/1 și F/2, precum și a terenului aferent de 2.950 m.p., identificat cu

nr. top A - E, F/1/2, B și D/1 din C.F. X Huedin, conform anexei nr. 1 la raportul

de expertiză tehnică-judiciară din cauză.

Instanța de apel a constatat că reclamantele

au dovedit, astfel cum s-a pus în vedere prin decizia de casare, că mama lor, a

căror moștenitoare legale sunt, este succesoarea numitului B.Z., fiul proprietarilor

tabulari, depunându-se la dosar, în acest sens, certificatul de moștenitor din 16

martie 2001, din care rezultă că S. P.K.S. este unica succesoare a acestuia, în

calitate de soție supraviețuitoare.

În ceea ce privește fondul pretențiilor,

s-a reținut că prin notificarea nr. 28 din 1 august 2001, reclamantele au solicitat

restituirea în natură doar a imobilului din Huedin, str. H., înscris în C.F. X,

nr. top A - D/1, C, fără a solicita, însă, și pe cel de la nr. D/2, aferent blocului

de locuințe.

S-a mai reținut că imobilul efectiv solicitat

este ocupat de persoane fizice în baza unor contracte de închiriere, astfel încât

poate fi restituit în natură.

Instanța a procedat în consecință, pe baza

constatărilor expertului S.A., conform art. 1 alin. (1) și (2) și art. 7 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate, au declarat

recurs atât reclamantele, cât și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate.

au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând următoarele:

Instanța de apel a constatat în mod greșit

că o suprafață de 1.700 m.p. nu face obiectul măsurilor reparatorii cuvenite reclamantelor,

cu motivarea că ar fi aferentă blocului de locuințe din parcela nr. D/2, ce nu a

fost solicitată prin notificare.

În realitate, parcela respectivă - dezmembrată

din C.F. X Huedin și transmisă în C.F. Y - are suprafața de 131 m.p., astfel încât

suprafața de 1.700 m.p. este liberă, neafectată de nicio construcție și poate fi

restituită în natură.

Suprafața de 1.700 m.p. face parte din

parcela nr. F, care nu a fost niciodată dezmembrată, situație care rezultă din forma

inițială a raportului de expertiză întocmit de expert S.A.

În mod greșit, instanța a dispus dezmembrarea

ei pentru a atribui parcela rezultată cu nr. top nou - solicitând, în mod nelegal,

completarea expertizei pe acest aspect - în acest fel, instanța de apel depășindu-și

competența și limitele învestirii.

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., s-a susținut, în esență, că,

în mod greșit, s-a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cauză, în

condițiile în care imobilul în litigiu nu intră în domeniul de aplicare al legii,

preluat fiind în baza Legii nr. 91/1945, intrată în vigoare înainte de 6 martie

1945, data de referință a Legii nr. 10/2001.

Totodată, nu s-a făcut dovada acceptării

succesiunii lui B.Z. de către mama reclamantelor, astfel cum s-a dispus prin decizia

de casare nr. 1074 din 6 februarie 2007, în condițiile în care certificatul de moștenitor

din 16 martie 2001, depus la dosar, nu atestă existența imobilului în masa succesorală,

iar pe de altă parte, nu s-a probat acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni

prevăzut de art. 700 C. civ.

Examinând decizia recurată în raport de

criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă, din dezvoltarea

motivelor concepute, rezultă că este incident doar cel descris de pct. 9, din perspectiva

căruia urmează a fi analizate susținerile părților, în condițiile în care este criticată

dispoziția de respingere a restituirii în natură a unei suprafețe de 1.700 m.p.

Nu se susține existența în cuprinsul deciziei

a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii ori interpretarea

greșită a titlului de proprietate al reclamantelor, pentru a subzista celelalte

două cazuri de recurs invocate.

În ceea ce privește soluția de respingere

a restituirii în natură a suprafeței de teren de 1.700 m.p., se reține că instanța

de evocare a fondului a apreciat că reclamantele nu sunt îndreptățite la niciun

fel de măsuri reparatorii pentru acest teren, deoarece face parte din parcela D/2

aferent blocului de locuințe, ce nu a făcut obiectul notificării formulate în baza

Legii nr. 10/2001.

Reclamantele nu au contestat că nu au solicitat

măsuri reparatorii în temeiul legii speciale cu privire la parcela D/2, însă pretind

că suprafața de 1.700 m.p. aparține unei alte parcele, respectiv cea cu nr. top

F și este liberă de construcții, putând fi restituită în natură.

Din cuprinsul cărții funciare deschise

pentru imobilul din Huedin, str. H., rezultă că imobilul cu nr. top D/2 teren pentru

blocul de locuințe cu două apartamente a fost înscris inițial în C.F. X Huedin,

ulterior transcris în C.F. nou înființată Y, în care se menționează că terenul de

la această parcelă are suprafața de 131 m.p.

Înalta Curte constată că aspectul apartenenței

topografice a suprafeței de 1.700 m.p. nu este pe deplin lămurit, date fiind susținerile

și constatările contradictorii: astfel, expertul specialitatea topografie plasează

această suprafață la nr. B, instanța de apel, ignorând cuprinsul cărții funciare,

în forma depusă la dosar - la nr. D/2, cu toate că menționează că s-a bazat pe concluziile

raportului de expertiză, iar recurentele-reclamante, pretind în recurs că ar aparține

parcelei cu nr. F.

În aceste condiții, întrucât nu este posibilă

reaprecierea probelor în prezenta fază procesuală, iar Înalta Curte, în temeiul

art. 314 C. proc. civ., are latitudinea de a cerceta modul de aplicare a legii de

către instanța de apel doar în raport de o situație de fapt certă, urmează ca aspectul

apartenenței topografice a suprafeței în discuție să fie clarificat de către instanța

de evocare a fondului, verificându-se din nou conținutul C.F. X și Y Huedin, pentru

detenriinarea eventualelor completări sau modificări cu privire la parcelele F,

B și D, în afara celor relevate de actele de la dosar.

Este de precizat, în raport de susținerile

din motivarea recursului, că, în măsura în care se va stabili că suprafața respectivă

nu aparține parcelei ce nu a făcut obiectul notificării - D/2, nu a fost cercetată

posibilitatea restituirii în natură, în aplicarea art. 10 alin. (2) și (3) din Legea

nr. 10/2001.

Expertul a constatat că pe acel teren se

află anexe gospodărești - magazii de lemne aparținând locatarilor blocului.

Regula în materia acordării măsurilor reparatorii

este aceea a restituirii în natură a imobilelor către foștii proprietari, chiar

în starea în care se află, potrivit art. 9 din lege.

Excepțiile înscrise în art. 10 sunt de

strictă interpretare și aplicare, astfel încât posibilitatea restituirii în natură

este infirmată doar prin încadrarea în vreuna dintre situațiile expres și limitativ

prevăzute, pe baza probelor administrate.

S-ar impune, așadar, stabilirea certă a

naturii construcțiilor de pe terenul în discuție, eventual, prin completarea raportului

de expertiză topografică sau printr-un alt mijloc de probă agreat de părți, deoarece,

în măsura în care terenul este vorba despre construcții ușoare sau demontabile,

nu există niciun motiv pentru ca terenul să nu fie restituit în natură (evident,

în cazul în care face parte dintr-o parcelă pentru care s-a formulat notificare).

De asemenea, urmează a se determina existența

unor servituți legale sau a altor amenajări de utilitate publică, atât subterane,

cât și supraterane, în sensul art. 10 alin. (2) din lege și art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii.

Pentru clarificarea aspectelor menționate,

Înalta Curte, în temeiul art. 314 C. proc. civ., va admite recursul reclamantelor

și va trimite cauza pentru o nouă evocare a fondului la aceeași instanță de apel.

se constată că motivele de recurs sunt susceptibile de a fi analizate prin prisma

cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de conținutul criticilor

formulate.

Astfel, recurenții au susținut inaplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 10/2001 în cauză și nedovedirea calității reclamantelor de

persoane îndreptățite la măsurile reparatorii preconizate de legea specială, susțineri

ce nu au nicio legătură cu o eventuală interpretare greșită a titlului de proprietate

pe care se întemeiază pretențiile reclamantelor, pentru a fi incident și cazul din

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., explicit invocat în motivarea căii de atac.

Criticile cu acest obiect nu sunt fondate,

pentru următoarele considerente:

Aplicabilitatea dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, din perspectiva momentului preluării abuzive de către stat a imobilului

din Huedin, str. H., a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia de

casare nr. 1074 din 6 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în ciclul procesual anterior parcurs în cauză.

Astfel, s-a reținut că imobilul în litigiu

a fost preluat în baza Legii nr. 228/1948, acesta fiind, de altfel, temeiul juridic

menționat în C.F. X Huedin, cu ocazia intabulării dreptului de proprietate al statului,

prin Sfatul popular al orașului Huedin, asupra imobilului.

Susținerile recurenților pe acest aspect

sunt, oricum, contradictorii: deși se pretinde că preluarea ar fi operat în baza

Legii nr. 91 din 10 februarie 1945 - așadar, înainte de 6 martie 1945, data de referință

pentru circumscrierea domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001 - relatându-se

succesiunea actelor normative ulterioare și a actelor administrative emise în temeiul

acestora, se ajunge la o altă concluzie, aceea că preluarea a avut loc prin Decizia

Ministerului Finanțelor nr. 67966/1949, emisă în baza Legii nr. 228/1948.

Ca atare, instanța de apel a făcut aplicarea

în mod corect a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în condițiile în care chestiunea

aplicabilității Legii nr. 10/2001 în speță a fost dezlegată cu putere de lucru judecat

prin decizia de casare, urmând a se înlătura susținerile recurenților ca neavând

suport.

În ceea ce privește calitatea reclamantelor

de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

din perspectiva acceptării succesiunii lui B.Z. - unicul moștenitor al proprietarilor

tabulari ai imobilului - de către mama reclamantelor, S. P.K.S., în mod corect,

instanța de apel a apreciat că certificatul de moștenitor din 16 martie 2001 reprezintă

un mijloc de probă concludent în acest sens.

Conform art. 88 alin. (1) din Legea notarilor

publici nr. 36/1995, actul final al procedurii succesorale notariale face dovada

deplină a calității de moștenitor, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească.

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că certificatul

de moștenitor în discuție, în cuprinsul căruia mama reclamantelor figurează drept

unic succesor al descendentului proprietarilor tabulari, ar fi fost anulate pe cale

judecătorească.

Doar în cadrul unei acțiuni în constatarea

nulității certificatului de moștenitor s-ar fi putut verifica respectarea termenului

de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ., ca atare, în absența unei hotărâri

judecătorești de anulare a actului, este pe deplin operantă prezumția calității

de moștenitor, pe temeiul art. 88 anterior menționat.

Faptul că în cuprinsul actului succesoral

nu este atestată existența imobilului în litigiu în masa succesorală nu infirmă

concluzia vocației reclamantelor la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001.

Art. 4 alin. (2) cu referire la art. 3

alin. (1) lit. a) din acest act normativ recunoaște calitatea de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii în persoana moștenitorilor titularilor dreptului de proprietate

asupra imobilelor preluate abuziv de către stat, condiționată doar de formularea

notificării prevăzute de art. 22.

În consecință, vor fi înlăturate și criticile

referitoare la dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii.

Este de precizat faptul că, prin întâmpinarea

depusă la dosar în această fază procesuală, vizând recursul reclamantelor, pârâții

au susținut că parcela F/2 aferentă corpului C al imobilului în litigiu a fost,

la rându-i, dezmembrată, astfel încât există parcela F/2/2 aferentă unei clădiri

aparținând corpului C pentru care s-a înscris dreptul de proprietate, într-o carte

funciară separată Z Huedin, în favoarea numitelor K.E. și Z.V.

Aceste susțineri nu pot fi evaluate de

către această instanță de recurs, deoarece au fost formulate prin întâmpinare, și

nu prin motivele de recurs ale pârâților; ca atare, Înalta Curte nu a fost învestită

cu cercetarea legalității dispoziției instanței de apel de restituire în natură

către reclamante a corpului C cu nr. top F/2, dispoziția cu acest obiect intrând

în puterea lucrului judecat.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge recursul pârâților ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat

de pârâții Primăria orașului Huedin și Primarul orașului Huedin, împotriva deciziei

civile nr. 170/A din 22 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Admite recursul formulat de reclamantele

S.A.K. și S.E.A.

Casează decizia recurată și trimite cauza

pentru rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

mai 2010.