ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2872/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 742 din 29 martie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 8719/2001, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins plângerea formulată de reclamantele S.A.K. și S.E.A., în contradictoriu cu Primăria orașului Huedin, admițând, în prealabil, excep|ia lipsei calității procesuale pasive. În motivarea sentinței, s-a reținut că decizia administrativă a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, cu nr. 148 din 21 septembrie 2001, a fost emisă de Primarul orașului Huedin, astfel încât acesta ar fi trebuit să aibă calitate procesuală pasivă, și nu Primăria, care nu este o entitate juridică și nici nu reprezintă pe primar, potrivit art. 91 din Legea nr. 215/2001.

Apelul declarat de către reclamanți împotriva sentinței menționate a fost admis prin decizia nr. 1943 din 8 septembrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 7753/2004 de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, cu consecința anulării sentinței și reținerii cauzei spre judecare. Pentru a pronunța această decizie, s-a apreciat că soluționarea cauzei pe cale de excepție a avut un caracter strict formal, nesocotindu-se principiului rolului activ al instanței, în sensul de a pune în discuție și de a da mai întâi îndrumările necesare pentru prevenirea oricărei greșeli și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării asupra obiectului cererii supuse judecății, iar consecințele nu pot fi înlăturate decât prin anularea actelor de procedură înfăptuite cu încălcarea legii.

Prin decizia nr. 326 din 23 martie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 7753/2004, evocând fondul, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins ca nefondată plângerea împotriva dispoziției nr. 148 din 21 septembrie 2001 emise de Primarul orașului Huedin. În motivarea deciziei, s-a reținut că imobilul din C.F. X Huedin, compus din parcelele cu nr. top A - B, C, D/1 casă, grădină, vie și curte, a reprezentat proprietatea lui B.M. și I.E., în anul 1950, dreptul de proprietate fiind intabulat în favoarea Sfatului Popular al orașului Huedin, în baza Legii nr. 228/1948. Prin dispoziția administrativă atacată în prezenta cauză, emisă în baza Legii nr. 10/2001, a fost respinsă notificarea reclamantelor având ca obiect măsuri reparatorii pentru imobilul menționat.

Instanța de evocare a fondului a apreciat că această dispoziție este legală, deoarece reclamantele nu au făcut dovada, astfel cum au pretins și li s-a pus în vedere, a legăturii de rudenie cu B.Z., fiul foștilor proprietari tabulari. Reclamantele nu au făcut dovada, prin depunerea la dosar a actelor de naștere, nici măcar a faptului că sunt fiicele din prima căsătorie a defunctei P.K.S., născută S., recăsătorită cu B.Z. la data de 23 decembrie 1961, a conchis instanța. Recursul declarat de către reclamante împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 1074 din 6 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 20579/1/2005 (fost 6001/2005), dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de casare a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în baza art. 11 din Legea nr. 228/1948, iar despre imobil se face vorbire și în procesele-verbale încheiate la datele de 4 iulie 1953, 8 decembrie 1956 și 11 decembrie 1956 ale fostului Consiliu Popular al raionului Huedin, în care se menționează că s-ar fi preluat în baza Legii nr. 91/1945, fiindu-i incidente prevederile Decretului nr. 81/1954. Prin actele de stare civilă depuse în faza recursului, reclamantele au făcut dovada că sunt fiicele din prima căsătorie și moștenitoare legale ale numitei S. P.K.S., urmând ca, în cadrul rejudecării - dispuse pentru ca reclamantele să beneficieze de toate gradele de jurisdicție - să se probeze că mama lor a acceptat succesiunea de pe urma soțului B.Z., unic moștenitor al proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția civilă, sub nr. 20579/1/2005, iar prin decizia nr. 170 din 22 mai 2009, această instanță a admis în parte apelul declarat de reclamante împotriva deciziei nr. 326 din 23 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii în parte a plângerii împotriva dispoziției nr. 148 din 21 septembrie 2001 a Primarului orașului Huedin și anulării acesteia. În consecință, a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilelor construcții corp B și C identificate cu nr. top F/1/1 și F/2, precum și a terenului aferent de 2.950 m.p., identificat cu nr. top A - E, F/1/2, B și D/1 din C.F. X Huedin, conform anexei nr. 1 la raportul de expertiză tehnică-judiciară din cauză.

Instanța de apel a constatat că reclamantele au dovedit, astfel cum s-a pus în vedere prin decizia de casare, că mama lor, a căror moștenitoare legale sunt, este succesoarea numitului B.Z., fiul proprietarilor tabulari, depunându-se la dosar, în acest sens, certificatul de moștenitor din 16 martie 2001, din care rezultă că S. P.K.S. este unica succesoare a acestuia, în calitate de soție supraviețuitoare. În ceea ce privește fondul pretențiilor, s-a reținut că prin notificarea nr. 28 din 1 august 2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură doar a imobilului din Huedin, str. H., înscris în C.F. X, nr. top A - D/1, C, fără a solicita, însă, și pe cel de la nr. D/2, aferent blocului de locuințe.

S-a mai reținut că imobilul efectiv solicitat este ocupat de persoane fizice în baza unor contracte de închiriere, astfel încât poate fi restituit în natură. Instanța a procedat în consecință, pe baza constatărilor expertului S.A., conform art. 1 alin. (1) și (2) și art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs atât reclamantele, cât și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate. 1. Prin motivele de recurs, reclamantele au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând următoarele: Instanța de apel a constatat în mod greșit că o suprafață de 1.700 m.p. nu face obiectul măsurilor reparatorii cuvenite reclamantelor, cu motivarea că ar fi aferentă blocului de locuințe din parcela nr. D/2, ce nu a fost solicitată prin notificare.

În realitate, parcela respectivă - dezmembrată din C.F. X Huedin și transmisă în C.F. Y - are suprafața de 131 m.p., astfel încât suprafața de 1.700 m.p. este liberă, neafectată de nicio construcție și poate fi restituită în natură. Suprafața de 1.700 m.p. face parte din parcela nr. F, care nu a fost niciodată dezmembrată, situație care rezultă din forma inițială a raportului de expertiză întocmit de expert S.A. În mod greșit, instanța a dispus dezmembrarea ei pentru a atribui parcela rezultată cu nr. top nou - solicitând, în mod nelegal, completarea expertizei pe acest aspect - în acest fel, instanța de apel depășindu-și competența și limitele învestirii. 2. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., s-a susținut, în esență, că, în mod greșit, s-a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în cauză, în condițiile în care imobilul în litigiu nu intră în domeniul de aplicare al legii, preluat fiind în baza Legii nr. 91/1945, intrată în vigoare înainte de 6 martie 1945, data de referință a Legii nr. 10/2001. Totodată, nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii lui B.Z. de către mama reclamantelor, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare nr. 1074 din 6 februarie 2007, în condițiile în care certificatul de moștenitor din 16 martie 2001, depus la dosar, nu atestă existența imobilului în masa succesorală, iar pe de altă parte, nu s-a probat acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recurentele-reclamante au invocat explicit cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă, din dezvoltarea motivelor concepute, rezultă că este incident doar cel descris de pct. 9, din perspectiva căruia urmează a fi analizate susținerile părților, în condițiile în care este criticată dispoziția de respingere a restituirii în natură a unei suprafețe de 1.700 m.p. Nu se susține existența în cuprinsul deciziei a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii ori interpretarea greșită a titlului de proprietate al reclamantelor, pentru a subzista celelalte două cazuri de recurs invocate.

În ceea ce privește soluția de respingere a restituirii în natură a suprafeței de teren de 1.700 m.p., se reține că instanța de evocare a fondului a apreciat că reclamantele nu sunt îndreptățite la niciun fel de măsuri reparatorii pentru acest teren, deoarece face parte din parcela D/2 aferent blocului de locuințe, ce nu a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. Reclamantele nu au contestat că nu au solicitat măsuri reparatorii în temeiul legii speciale cu privire la parcela D/2, însă pretind că suprafața de 1.700 m.p. aparține unei alte parcele, respectiv cea cu nr. top F și este liberă de construcții, putând fi restituită în natură. Din cuprinsul cărții funciare deschise pentru imobilul din Huedin, str. H., rezultă că imobilul cu nr. top D/2 teren pentru blocul de locuințe cu două apartamente a fost înscris inițial în C.F.

X Huedin, ulterior transcris în C.F. nou înființată Y, în care se menționează că terenul de la această parcelă are suprafața de 131 m.p. Înalta Curte constată că aspectul apartenenței topografice a suprafeței de 1.700 m.p. nu este pe deplin lămurit, date fiind susținerile și constatările contradictorii: astfel, expertul specialitatea topografie plasează această suprafață la nr. B, instanța de apel, ignorând cuprinsul cărții funciare, în forma depusă la dosar - la nr. D/2, cu toate că menționează că s-a bazat pe concluziile raportului de expertiză, iar recurentele-reclamante, pretind în recurs că ar aparține parcelei cu nr. F. În aceste condiții, întrucât nu este posibilă reaprecierea probelor în prezenta fază procesuală, iar Înalta Curte, în temeiul art. 314 C. proc.

civ., are latitudinea de a cerceta modul de aplicare a legii de către instanța de apel doar în raport de o situație de fapt certă, urmează ca aspectul apartenenței topografice a suprafeței în discuție să fie clarificat de către instanța de evocare a fondului, verificându-se din nou conținutul C.F. X și Y Huedin, pentru detenriinarea eventualelor completări sau modificări cu privire la parcelele F, B și D, în afara celor relevate de actele de la dosar. Este de precizat, în raport de susținerile din motivarea recursului, că, în măsura în care se va stabili că suprafața respectivă nu aparține parcelei ce nu a făcut obiectul notificării - D/2, nu a fost cercetată posibilitatea restituirii în natură, în aplicarea art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Expertul a constatat că pe acel teren se află anexe gospodărești - magazii de lemne aparținând locatarilor blocului. Regula în materia acordării măsurilor reparatorii este aceea a restituirii în natură a imobilelor către foștii proprietari, chiar în starea în care se află, potrivit art. 9 din lege. Excepțiile înscrise în art. 10 sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât posibilitatea restituirii în natură este infirmată doar prin încadrarea în vreuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute, pe baza probelor administrate.

S-ar impune, așadar, stabilirea certă a naturii construcțiilor de pe terenul în discuție, eventual, prin completarea raportului de expertiză topografică sau printr-un alt mijloc de probă agreat de părți, deoarece, în măsura în care terenul este vorba despre construcții ușoare sau demontabile, nu există niciun motiv pentru ca terenul să nu fie restituit în natură (evident, în cazul în care face parte dintr-o parcelă pentru care s-a formulat notificare). De asemenea, urmează a se determina existența unor servituți legale sau a altor amenajări de utilitate publică, atât subterane, cât și supraterane, în sensul art. 10 alin. (2) din lege și art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii.

Pentru clarificarea aspectelor menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 314 C. proc. civ., va admite recursul reclamantelor și va trimite cauza pentru o nouă evocare a fondului la aceeași instanță de apel. 2. În ceea ce privește recursul pârâților, se constată că motivele de recurs sunt susceptibile de a fi analizate prin prisma cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de conținutul criticilor formulate. Astfel, recurenții au susținut inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 în cauză și nedovedirea calității reclamantelor de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii preconizate de legea specială, susțineri ce nu au nicio legătură cu o eventuală interpretare greșită a titlului de proprietate pe care se întemeiază pretențiile reclamantelor, pentru a fi incident și cazul din art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., explicit invocat în motivarea căii de atac. Criticile cu acest obiect nu sunt fondate, pentru următoarele considerente: Aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, din perspectiva momentului preluării abuzive de către stat a imobilului din Huedin, str. H., a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin decizia de casare nr. 1074 din 6 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în ciclul procesual anterior parcurs în cauză. Astfel, s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în baza Legii nr. 228/1948, acesta fiind, de altfel, temeiul juridic menționat în C.F. X Huedin, cu ocazia intabulării dreptului de proprietate al statului, prin Sfatul popular al orașului Huedin, asupra imobilului.

Susținerile recurenților pe acest aspect sunt, oricum, contradictorii: deși se pretinde că preluarea ar fi operat în baza Legii nr. 91 din 10 februarie 1945 - așadar, înainte de 6 martie 1945, data de referință pentru circumscrierea domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001 - relatându-se succesiunea actelor normative ulterioare și a actelor administrative emise în temeiul acestora, se ajunge la o altă concluzie, aceea că preluarea a avut loc prin Decizia Ministerului Finanțelor nr. 67966/1949, emisă în baza Legii nr. 228/1948. Ca atare, instanța de apel a făcut aplicarea în mod corect a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în condițiile în care chestiunea aplicabilității Legii nr. 10/2001 în speță a fost dezlegată cu putere de lucru judecat prin decizia de casare, urmând a se înlătura susținerile recurenților ca neavând suport.

În ceea ce privește calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, din perspectiva acceptării succesiunii lui B.Z. - unicul moștenitor al proprietarilor tabulari ai imobilului - de către mama reclamantelor, S. P.K.S., în mod corect, instanța de apel a apreciat că certificatul de moștenitor din 16 martie 2001 reprezintă un mijloc de probă concludent în acest sens. Conform art. 88 alin. (1) din Legea notarilor publici nr. 36/1995, actul final al procedurii succesorale notariale face dovada deplină a calității de moștenitor, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească. Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că certificatul de moștenitor în discuție, în cuprinsul căruia mama reclamantelor figurează drept unic succesor al descendentului proprietarilor tabulari, ar fi fost anulate pe cale judecătorească.

Doar în cadrul unei acțiuni în constatarea nulității certificatului de moștenitor s-ar fi putut verifica respectarea termenului de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 C. civ., ca atare, în absența unei hotărâri judecătorești de anulare a actului, este pe deplin operantă prezumția calității de moștenitor, pe temeiul art. 88 anterior menționat. Faptul că în cuprinsul actului succesoral nu este atestată existența imobilului în litigiu în masa succesorală nu infirmă concluzia vocației reclamantelor la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Art. 4 alin. (2) cu referire la art. 3 alin. (1) lit. a) din acest act normativ recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în persoana moștenitorilor titularilor dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de către stat, condiționată doar de formularea notificării prevăzute de art. 22. În consecință, vor fi înlăturate și criticile referitoare la dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii. Este de precizat faptul că, prin întâmpinarea depusă la dosar în această fază procesuală, vizând recursul reclamantelor, pârâții au susținut că parcela F/2 aferentă corpului C al imobilului în litigiu a fost, la rându-i, dezmembrată, astfel încât există parcela F/2/2 aferentă unei clădiri aparținând corpului C pentru care s-a înscris dreptul de proprietate, într-o carte funciară separată Z Huedin, în favoarea numitelor K.E.

și Z.V. Aceste susțineri nu pot fi evaluate de către această instanță de recurs, deoarece au fost formulate prin întâmpinare, și nu prin motivele de recurs ale pârâților; ca atare, Înalta Curte nu a fost învestită cu cercetarea legalității dispoziției instanței de apel de restituire în natură către reclamante a corpului C cu nr. top F/2, dispoziția cu acest obiect intrând în puterea lucrului judecat. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâților ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții Primăria orașului Huedin și Primarul orașului Huedin, împotriva deciziei civile nr. 170/A din 22 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Admite recursul formulat de reclamantele S.A.K. și S.E.A. Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.