ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2072/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2072/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, la data

de 11 mai 2007, reclamanta P.A.R.D.S. a chemat în judecată pe pârâtele SC H.R. SRL

și SC E.P. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, acestea să fie

obligate la plata sumei de 50.000 euro cu titlul de despăgubiri, reprezentând

valoarea costurilor și profitului obținut prin comercializarea produselor

purtând o marcă similară mărcii P.F., fapt ce a adus atingere drepturilor de

proprietate intelectuală ale reclamantei.

Reclamanta a arătat

că, prin magazinele K. din București aparținând pârâtelor, s-a comercializat în

anul 2004 un model de pantofi sport purtând o marcă similară mărcii P.F. a

cărei titulară este reclamanta. Prin sentința civilă nr. 530F din 31 mai 2005,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea în contrafacere și

a constatat că mărfurile comercializate aduc atingere drepturilor exclusive ale

reclamantei asupra mărcii. Astfel, arată reclamanta, există autoritate de lucru

judecat cu privire la autorul faptei ilicite, la săvârșirea faptei și la

existența prejudiciului, rămânând de stabilit numai cuantumul daunelor. Acest

cuantum urmează a se determina potrivit art. 14 alin. (2) lit. a) varianta 1

din O.U.G. 100/2005 și art. 13 alin. (1) din Directiva 48/2004, raportat la

costurile, respectiv beneficiile realizate injust de pârâte.

La

termenul din 5 septembrie 2007 a fost admisă excepția lipsei capacității

procesuale pasive a pârâtei SC E.P. SRL, reținându-se că cele două societăți

pârâte au fuzionat prin absorbție, pârâta SC E.P. SRL fiind radiată la data de

25 septembrie 2006 din registrul comerțului, ulterior cealaltă pârâtă

schimbându-și denumirea în SC K. România SRL.

Prin

încheierea de la termenul din 3 octombrie 2007 instanța a respins, ca

neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC K. Rom

ânia

SRL cu

privire la sentința nr. 530F/2005 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă.

Pârâta a

invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, raportat la

dispozițiile art. 14 și 2 din O.U.G. 100/2005 potrivit cărora reclamanta

trebuia să prezinte proba încălcării cu intenție a drepturilor de proprietate

intelectuală protejate și pentru nerespectarea procedurii concilierii prevăzute

de art. 720

1

C. proc. civ.

Prin

sentința civilă nr. 1141 din 21 octombrie 2009 Tribunalul București,

secția a

IlI-a civilă,

a

respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SC

E.P. SRL, societate radiată, pentru lipsa capacității procesuale pasive.

A fost

respinsă, ca neîntemeiată, excepția prematurității invocată de pârâta SC K. România

SRL privind obligarea sa la repararea prejudiciului material și moral pentru

comercializarea modelului de pantofi nr. 94005.

A fost

admisă excepția prematurității invocată de pârâta SC K. România SRL în ceea ce

privește cererea având ca obiect repararea prejudiciului pentru comercializarea

modelului de pantofi 940006 și pentru comercializările ulterioare anului 2004.

A fost

respinsă excepția nulității cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A fost

admisă în parte cererea reclamantei, dispunându-se obligarea pârâtei SC K.

România SRL la plata către reclamantă a sumei de 18.462 RON, despăgubiri pentru

daune materiale și 36.924 RON despăgubiri pentru daune morale.

A fost

respinsă, ca neîntemeiată, cererea de majorare a onorariului formulată de

expert.

S-a dispus

obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 22.783 RON cheltuieli de

judecată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut în esență că:

Reclamanta

este titulara drepturilor de proprietate intelectuală exclusive asupra mărcii

nr. 480708, marcă verbală, cu termen de validitate de la 30 septembrie 1983

până la 30 septembrie 2013 pentru clasele de produse și servicii 18, 25 și 28

și asupra mărcii nr. R426712, marcă figurativă cu termen de validitate de la 12

noiembrie 1996 până la 12 noiembrie 2016 pentru clasa de produse și servicii

nr. 25, respectiv pantofi sport (astfel cum rezultă din certificatele

Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale), cu protecție extinsă și pe

teritoriul României.

Ca urmare

a comercializării, în anul 2004, de către pârâtele inițiale a unor produse

similare, ce creau risc de confuzie cu mărcile protejate ale reclamantei, P.A.R.D.S.

a formulat o acțiune în contrafacere, ce a fost soluționată prin sentința

civilă nr. 530F pronunțată la data de 31 mai 2005 de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, rămasă definitivă.

S-a

reținut că această hotărâre are autoritate de lucru judecat cu

privire la

existența faptei și vinovăția pârâtei SC K. România SRL, căreia i s-a interzis

să comercializeze sau să ofere spre vânzare pantofi sport individualizați în

fotografiile depuse în acel dosar, pe care este aplicat un semn similar cu

semnul P.F.S. protejat și înregistrat ca marcă în România de către reclamantă

prin certificatul de reînnoire a înregistrării nr. R 426719 din 19 noiembrie

1996 eliberat de O.M.P.I.

Pârâta SC

K. România SRL a fost obligată să retragă de pe piață de îndată produsele

individualizate și să le distrugă, precum și să transmită reclamantei

informații privind proveniența și circuitele de distribuție ale produselor

respective, informații despre identitatea fabricantului, comerciantului, a

cantității de marfă fabricată, livrată, primită sau comandată.

S-a

reținut că autoritatea de lucru judecat a hotărârii a fost invocată de către

reclamantă în susținerea cererii și de către pârâtă în combaterea acesteia, pe

considerentul că instanțele au stabilit că despăgubirile pentru neîndeplinirea

obligațiilor de a face și de a nu face pot fi solicitate numai în conformitate

cu dispozițiile art. 580

2

și 580

4

C. proc. civ.

Instanța a

mai reținut, în ceea ce privește faptele din anul 2004, constatate în cadrul

litigiului anterior, că există putere de lucru judecat. Fapta și vinovăția

pârâtei nu mai pot face obiectul discuției litigioase dintre părți. Singurul

aspect ce rămâne obiect al cauzei, reține instanța, este determinarea

cuantumului prejudiciului suferit de reclamantă prin aceste fapte.

Pentru

faptele ulterioare celor deduse judecății în cadrul procesului anterior, la

termenul de judecată din data de 3 octombrie 2007 a fost respinsă excepția

autorității de lucru judecat pentru lipsa identității de obiect.

Pentru

faptele ulterioare anului 2004 (perioadă analizată în sentința 530F/2005 -

Tribunalul București, secția a V-a civilă), instanța a reținut că deși există o

sentință definitivă și obligatorie care se bucura de putere executorie,

reclamanta nu a făcut niciun demers pentru executarea silită a obligațiilor de

a face stabilite. Din coroborarea acestui aspect cu restul probelor

administrate în cauză (mențiunile raportului de expertiză) s-a constatat

potrivit art. 1169 C. civ., că nu au mai existat fapte ulterioare de

contrafacere care să reclame repararea prejudiciului ulterior faptelor din

2004.

Instanța a

reținut că litigiul este de natură comercială și sunt incidente dispozițiile

art. 3, pct. 2, art. 4 și 56 C. com., procedura concilierii prevăzută de art.

720

1

C. proc. civ. fiind

îndeplinită, doar pentru

modelul de pantofi 940005 nu și pentru 940006.

În

baza

expertizei contabile instanța a stabilit obligația pârâtei SC K. România SRL la

plata de despăgubiri materiale în cuantum de 18.462 RON pentru comercializarea

produsului 940005 în anul 2004.

În

ce

privește cuantumul prejudiciului moral, reținând că fapta de contrafacere este

de natură a aduce atingere imaginii reclamantei ca și comerciant pe piața

respectivă, s-a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata sumei de

36.924 RON (dublul sumei ce reprezintă prejudiciu material).

În

ceea ce

privește invocarea prescripției acțiunii instanța a reținut că aceasta nu este

prescrisă raportat la data introducerii acțiunii și la data soluționării

definitive a litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1210/2005.

În

ceea ce

privește susținerea nulității cererii de chemare în judecată ca urmare a lipsei

procedurii prealabile, s-a reținut că sancțiunea pentru aceasta este

respingerea ca prematură a cererii, iar nu anularea sa, excepția fiind

respinsă.

Cheltuielile

de judecată au fost admise în parte, potrivit art. 274 și urm. C. proc. civ.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

În

motivare

s-a arătat că:

pronunțată cuprinde motive contradictorii, respectiv instanța pe de o parte a

admis acțiunea și a acordat daune pentru modelul 940005 considerând litigiul ca

fiind unul civil față de notificarea nr. 375 din 2 noiembrie 2004, iar, pe de

altă parte, nu a acordat daune pentru modelul 940006 considerând litigiul ca

fiind unul comercial.

ce privește calificarea litigiului, arată apelanta că este vorba despre un

litigiu civil în materia dreptului de proprietate intelectuală, atât în

privința modelului 940005 cât și a celui 940006.

Raționamentul

instanței care a dus la calificarea cauzei ca fiind una comercială în cazul

modelului 940006 este total greșit, obiectul cauzei fiind unul de natură

civilă, o acțiune în daune pentru încălcarea dreptului de proprietate

intelectuală.

Procedura

prealabilă prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. fiind obligatorie

numai în litigiile comerciale, nu-și găsește aplicarea în prezenta cauză. Este

absurd a se considera că în privința modelului 940006 litigiul nu ar fi civil,

ci comercial în condițiile în care instanța de judecată s-a pronunțat pentru un

model, admițând acțiunea.

3.

Interpretarea greșită a notificării

Se susține

că instanța de judecată a interpretat în mod greșit notificarea trimisă în 2004

pârâtei, în condițiile în care deși în aceasta apare inserată o fotografie cu

un pantof sport modelul 940005, solicitările se refereau la oprirea imediată a

utilizării mărcii similare F. și luarea de către pârâtă a angajamentului că nu

va mai folosi niciodată produse imprimate cu mărcile similare înregistrate sub

numărul 2R237825 și nr. 426712 ce aparțin reclamantei apelante.

În

cuprinsul

notificării a fost inserată fotografia cu modelul 940005 pentru că de acest

model avea cunoștință apelanta reclamantă, dar documentul clarifică situația

având în vedere că notificarea nu se referă la un anumit model de pantofi ci la

toate produsele ce purtau fără drept semne identice/similare mărcii protejate.

susține că hotărârea apelată contravine unei jurisprudențe constante, încălcând

dreptul de acces la justiție.

Potrivit

jurisprudenței constante, în materia acordării daunelor, ca urmare a încălcării

dreptului de proprietate intelectuală, nicio instanța nu a condiționat

acordarea daunelor de procedură prealabilă a notificării părții adverse.

daunelor morale pentru modelul 940006 este de 36.924 RON, dublul prejudiciului

material.

Prin

decizia nr. 91 A din 8 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

a admis

apelul reclamantei, a desființat în parte sentința apelată și a trimis primei

instanțe cauza spre rejudecarea capătului de cerere având ca obiect pretențiile

întemeiate pe utilizarea de către pârâtă a modelului de pantofi 940006,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a

pronunța această decizie instanța a reținut că în mod eronat a apreciat

instanța fondului că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 720

1

C. proc. civ. - care reglementează o procedură prealabilă de conciliere în materie

comercială - în condițiile în care litigiul privește angajarea răspunderii

civile delictuale a pârâtei intimate pentru fapte (de contrafacere) ce intră în

sfera de reglementare a unei legislații speciale, care privește materia

drepturilor de creație intelectuală și proprietate industrială.

Prin

prevederile O.U.G. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de

proprietate industrială, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 280/2005 -

ordonanță prin care s-a realizat transpunerea Directivei nr. 2004/48/CE a

Parlamentului European și a Consiliului - drepturile ce intră în sfera de

aplicare a acestei reglementări au o serie de particularități.

Din

conținutul art. 14 al O.U.G. nr. 100/2005 rezultă că persoana

ce se

consideră vătămată într-un drept de proprietate industrială se poate adresa în

mod direct instanței judecătorești competente cu o cerere de dezdăunare

împotriva persoanelor cărora le impută faptele ce au cauzat o atare vătămare,

sesizarea instanței nefiind astfel condiționată de vreun demers/procedură prealabil(ă)

din partea reclamantului.

Împotriva

acestei decizi pârâta SC K. ROMÂNIA SRL a declarat recurs invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 3, 4 și 56 C. com.

Prin

criticile structurate în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

se

susține că în mod eronat instanța de apel a apreciat că în speță nu se aplică

art. 720

1

C. proc. civ. care reglementează o procedură prealabilă de

conciliere în materie comercială.

Activitatea

pârâtei de comercializare a modelelor de încălțăminte, inclusiv a pantofilor cu

număr de identificare în catalogul de prezentare a colecției de produse marca K.

pe anul 2004, respectiv cele cu nr. 940005 și 940006, în conformitate cu art.

3, 4 și 56 C. com., are natură comercială, ceea ce obligă reclamanta ca

înaintea promovării unei acțiuni în justiție să efectueze procedura prealabilă

a concilierii prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

Deși în

mod repetat în fața primei instanțe de judecată s-a învederat că SC K. ROMÂNIA

SRL nu a mai comercializat produsul din anul 2004 prezentând documentele de

finalizare a importului și faptul că nu toată producția a fost comercializată

în România, importator fiind o societate din Cehia, prima instanță a aplicat ca

sancțiune plata întregului profit obținut prin comercializare de către SC K.

ROMÂNIA SRL din vânzarea tuturor articolelor de încălțăminte nu numai a celor

care ar fi purtat acest însemn.

Societatea

recurentă mai arată că a făcut dovada că din anul 2004 nu a mai fost fabricat

și comercializat niciun astfel de produs, nu a importat astfel de pantofi,

cantitate de pantofi de orice tip importată în anul 2004 a fost vândută în

toamna anului 2004, importul fiind închis în prima lună a anului 2005.

Hotărârea

instanței de apel mai este criticată sub aspectul incidenței art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

pentru

că greșit a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr.

100/2005, iar, dacă aceste dispoziții ar fi aplicabile, nu s-au administrat

probe cu privire la faptul că pârâta a acționat cu intenție, potrivit

dispozițiilor art. 14 din

ordonanță, comercializând modelele de

pantofi purtând

însemne asemănătoare cu cele comercializate

de reclamantă.

De

asemenea, nu s-a făcut dovada în sensul că pârâta ar fi încălcat dispozițiile

instanței de a nu mai comercializa modelele de pantofi din cauză.

În

cauză, se

mai susține, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005

deoarece recurenta nu a avut intenția de a obține profit din comercializarea

unor modele contrafăcute de pantofi.

Modelele

de pantofi sport comercializate de pârâtă nu au fost contrafăcute de aceasta,

iar obligația de a plăti daune nu ar trebui să cadă în sarcina pârâtei.

Se mai

susține că instanța de apel a reținut greșit că pârâta nu a formulat obiecțiuni

cu privire la raportul de expertiză, deși prin notele scrise s-a învederat că

este inclusă toată producția de pantofi din anul 2004, fără a fi făcută vreo

distincție cu privire la modelele care au fost importate și care să poarte

însemnul apreciat a fi similar cu cel protejat de reclamantă.

Recursul

este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Art. 304

pct. 8 C. proc. civ.,

statuează asupra împrejurărilor în care

modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere: „când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

Aceasta

înseamnă să ne aflăm în fața unei schimbări a naturii actului juridic de așa

manieră încât să fie alterată în mod substanțial natura sa.

Or,

analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor încadrate în conținutul

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. rezultă că acest text este invocat formal.

În

mod corect

instanța de apel a reținut că speța intră în sfera de reglementare a unei

legislații speciale privind drepturile de creație intelectuală și proprietate

industrială, situație în care nu se aplică dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ.

Faptul că

hotărârea instanței de apel nu este favorabilă pârâtei nu înseamnă că s-a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății sau a fost schimbat înțelesul

neîndoielnic al acestuia.

În

fine, reanalizarea

situației de fapt nu este posibilă în recurs.

Cu

referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

mod corect

instanța de apel a apreciat că în speță nu se aplică art. 720

1

C.

proc. civ., care reglementează o procedură prealabilă de conciliere în materie

comercială, deoarece prin

acțiune se solicită despăgubiri urmare

atingerii de către pârâta SC K. România SRL a drepturilor de proprietate

intelectuală exclusive ale reclamantei asupra mărcii P.A.R.D.S., aspect intrând

în sfera de reglementare a legislației speciale privind drepturile de creație

intelectuală și proprietate industrială.

Se

constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta P.A.R.D.S. a solicitat

obligarea pârâtelor SC H.R. SRL și SC E.P. SRL la plata sumei de 50.000 euro cu

titlul de despăgubiri, reprezentând valoarea costurilor și profitului ce l-au

obținut prin comercializarea produselor purtând o marcă similară mărcii P.F.,

ceea ce a adus atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale

reclamantei. Ulterior introducerii acțiunii cele două pârâte au fuzionat prin

absorbție, la data de 25 septembrie 2006 pârâta SC E.P. SRL a fost radiată din

registrul comerțului, iar SC H.R. SRL și-a schimbat denumirea în SC K. România

SRL.

Față de

obiectul cererii de chemare în judecată în mod corect instanța de apel a

desființat sentința și a trimis cauza primei instanțe pentru rejudecarea

capătului de cerere având ca obiect pretențiile întemeiate pe utilizarea de

către pârâtă a modelului de pantofi 940006, căci cu privire la acest aspect

instanța de fond nu s-a pronunțat.

Obiectul

pricinii,

așa

cum este identificat în cererea de chemare în judecată, cât și față de temeiul

juridic invocat (art. 3, 4, 11 și 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. 100/2005, art.

13 din Directiva Europeană nr. 48/2004, art. 35 din Legea nr. 84/1998 și

„

art. 112

și urm.” C. proc. civ.) îl reprezintă protecția proprietății industriale. Reclamanta,

ca parte vătămată, solicită o despăgubire urmare încălcării de către pârâtă a

dreptului său de proprietate industrială protejat.

Față de

definiția proprietății intelectuale, așa cum este redată în art. 2.viii) din

Convenția de la Stockholm din 1967 pentru constituirea Organizației Mondiale a

Proprietății Intelectuale („drepturile referitoare la operele literare,

artistice și științifice, interpretările artiștilor interpreți și execuțiile

artiștilor executanți, fonogramele și emisiunile de radiodifuziune, invențiile

în toate domeniile activității umane, descoperirile științifice, desenele și

modelele industriale, mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu și

denumirile comerciale, protecția împotriva concurenței neloiale și toate

celelalte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile industrial,

științific, literar și artistic") rezultă fără echivoc faptul că obiectul

pricinii, îl reprezintă protecția proprietății industriale.

Creațiile

ce fac obiect de protecție în cadrul proprietății industriale sunt, ca și

creațiile intelectuale, rezultat al gândirii și

cunoașterii

omului, dar, spre deosebire de acelea, în cadrul cărora sunt protejate

creațiile de fond și de formă, în cadrul proprietății industriale sunt

protejate creații intelectuale de fond, aplicabile în industrie.

Ele intră

în sfera de reglementare a unei legislații speciale, având ca mijloc de apărare

acțiunea în concurență neloială și acțiunea în contrafacere.

În

consecință,

nu pot fi primite criticile prin care se susține că dispozițiile O.U.G. nr. 100/2005

nu sunt aplicabile, instanța de apel a aplicând corect dispozițiile acestui act

normativ.

O.U.G.

100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială,

aprobată prin Legea nr. 280/2005 reglementează măsurile, procedurile și

repararea daunelor în scopul asigurării respectării drepturilor de proprietate

industrială și prin acest act normativ s-a asigurat transpunerea Directivei nr.

2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004,

referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Invocarea

în prezentul recurs a faptului că nu s-au respectat de către instanța de apel

dispozițiile art. 14 din O.U.G. 100/2005 în sensul de a se analiza dacă pârâta

a desfășurat cu intenție o activitate de contrafacere, invocarea criticilor

constând în aceea că nu s-a făcut dovada în sensul încălcării dispozițiilor

instanței de a nu mai comercializa modelele de pantofi în cauză, în aceea că

recurenta nu a avut intenția de a obține profit și că modelele de pantofi nu au

fost contrafăcute de recurentă urmează a fi înlăturate în raport de

împrejurarea că prin sentința civilă nr. 530 F din 31 mai 2005 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat,

s-a stabilit existența faptei și vinovăția recurentei și i s-a interzis să

comercializeze sau să ofere spre vânzare pantofi sport cu semnul similar cu

semnul P.F. protejat și înregistrat ca marcă în România de către reclamantă.

Celelalte

apărări ce tind la analiza situației de fapt, rămân fără eficiență deoarece

reanalizarea situației de fapt nu este posibilă în recurs.

În

consecință

în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC K. România SRL împotriva deciziei

civile nr. 91 A din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.