Decizia nr. 2072/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 530 a Tribunalului București

Hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii, respectiv instanța pe de o parte a admis acțiunea și a acordat daune pentru modelul 940005 considerând litigiul ca fiind unul civil față de notificarea nr. 375 din 2 noiembrie 2004, iar, pe de altă parte, nu a acordat daune pentru modelul 940006 considerând litigiul ca fiind unul comercial.

În ceea ce privește calificarea litigiului, arată apelanta că este vorba despre un litigiu civil în materia dreptului de proprietate intelectuală, atât în privința modelului 940005 cât și a celui 940006. Raționamentul instanței care a dus la calificarea cauzei ca fiind una comercială în cazul modelului 940006 este total greșit, obiectul cauzei fiind unul de natură civilă, o acțiune în daune pentru încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. Procedura prealabilă prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. fiind obligatorie numai în litigiile comerciale, nu-și găsește aplicarea în prezenta cauză. Este absurd a se considera că în privința modelului 940006 litigiul nu ar fi civil, ci comercial în condițiile în care instanța de judecată s-a pronunțat pentru un model, admițând acțiunea.

Interpretarea greșită a notificării Se susține că instanța de judecată a interpretat în mod greșit notificarea trimisă în 2004 pârâtei, în condițiile în care deși în aceasta apare inserată o fotografie cu un pantof sport modelul 940005, solicitările se refereau la oprirea imediată a utilizării mărcii similare F. și luarea de către pârâtă a angajamentului că nu va mai folosi niciodată produse imprimate cu mărcile similare înregistrate sub numărul 2R237825 și nr. 426712 ce aparțin reclamantei apelante. În cuprinsul notificării a fost inserată fotografia cu modelul 940005 pentru că de acest model avea cunoștință apelanta reclamantă, dar documentul clarifică situația având în vedere că notificarea nu se referă la un anumit model de pantofi ci la toate produsele ce purtau fără drept semne identice/similare mărcii protejate.

Se mai susține că hotărârea apelată contravine unei jurisprudențe constante, încălcând dreptul de acces la justiție. Potrivit jurisprudenței constante, în materia acordării daunelor, ca urmare a încălcării dreptului de proprietate intelectuală, nicio instanța nu a condiționat acordarea daunelor de procedură prealabilă a notificării părții adverse.

Cuantumul daunelor morale pentru modelul 940006 este de 36.924 RON, dublul prejudiciului material. Prin decizia nr. 91 A din 8 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul reclamantei, a desființat în parte sentința apelată și a trimis primei instanțe cauza spre rejudecarea capătului de cerere având ca obiect pretențiile întemeiate pe utilizarea de către pârâtă a modelului de pantofi 940006, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că în mod eronat a apreciat instanța fondului că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 720 1 C. proc. civ. - care reglementează o procedură prealabilă de conciliere în materie comercială - în condițiile în care litigiul privește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei intimate pentru fapte (de contrafacere) ce intră în sfera de reglementare a unei legislații speciale, care privește materia drepturilor de creație intelectuală și proprietate industrială. Prin prevederile O.U.G. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 280/2005 - ordonanță prin care s-a realizat transpunerea Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului - drepturile ce intră în sfera de aplicare a acestei reglementări au o serie de particularități. Din conținutul art. 14 al O.U.G. nr. 100/2005 rezultă că persoana ce se consideră vătămată într-un drept de proprietate industrială se poate adresa în mod direct instanței judecătorești competente cu o cerere de dezdăunare împotriva persoanelor cărora le impută faptele ce au cauzat o atare vătămare, sesizarea instanței nefiind astfel condiționată de vreun demers/procedură prealabil(ă) din partea reclamantului. Împotriva acestei decizi pârâta SC K. ROMÂNIA SRL a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 3, 4 și 56 C. com. Prin criticile structurate în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susține că în mod eronat instanța de apel a apreciat că în speță nu se aplică art. 720 1 C. proc. civ. care reglementează o procedură prealabilă de conciliere în materie comercială. Activitatea pârâtei de comercializare a modelelor de încălțăminte, inclusiv a pantofilor cu număr de identificare în catalogul de prezentare a colecției de produse marca K. pe anul 2004, respectiv cele cu nr. 940005 și 940006, în conformitate cu art. 3, 4 și 56 C. com., are natură comercială, ceea ce obligă reclamanta ca înaintea promovării unei acțiuni în justiție să efectueze procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Deși în mod repetat în fața primei instanțe de judecată s-a învederat că SC K. ROMÂNIA SRL nu a mai comercializat produsul din anul 2004 prezentând documentele de finalizare a importului și faptul că nu toată producția a fost comercializată în România, importator fiind o societate din Cehia, prima instanță a aplicat ca sancțiune plata întregului profit obținut prin comercializare de către SC K. ROMÂNIA SRL din vânzarea tuturor articolelor de încălțăminte nu numai a celor care ar fi purtat acest însemn. Societatea recurentă mai arată că a făcut dovada că din anul 2004 nu a mai fost fabricat și comercializat niciun astfel de produs, nu a importat astfel de pantofi, cantitate de pantofi de orice tip importată în anul 2004 a fost vândută în toamna anului 2004, importul fiind închis în prima lună a anului 2005. Hotărârea instanței de apel mai este criticată sub aspectul incidenței art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că greșit a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 100/2005, iar, dacă aceste dispoziții ar fi aplicabile, nu s-au administrat probe cu privire la faptul că pârâta a acționat cu intenție, potrivit dispozițiilor art. 14 din ordonanță, comercializând modelele de pantofi purtând însemne asemănătoare cu cele comercializate de reclamantă. De asemenea, nu s-a făcut dovada în sensul că pârâta ar fi încălcat dispozițiile instanței de a nu mai comercializa modelele de pantofi din cauză. În cauză, se mai susține, nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 deoarece recurenta nu a avut intenția de a obține profit din comercializarea unor modele contrafăcute de pantofi. Modelele de pantofi sport comercializate de pârâtă nu au fost contrafăcute de aceasta, iar obligația de a plăti daune nu ar trebui să cadă în sarcina pârâtei. Se mai susține că instanța de apel a reținut greșit că pârâta nu a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, deși prin notele scrise s-a învederat că este inclusă toată producția de pantofi din anul 2004, fără a fi făcută vreo distincție cu privire la modelele care au fost importate și care să poarte însemnul apreciat a fi similar cu cel protejat de reclamantă. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., statuează asupra împrejurărilor în care modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere: „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". Aceasta înseamnă să ne aflăm în fața unei schimbări a naturii actului juridic de așa manieră încât să fie alterată în mod substanțial natura sa. Or, analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. rezultă că acest text este invocat formal. În mod corect instanța de apel a reținut că speța intră în sfera de reglementare a unei legislații speciale privind drepturile de creație intelectuală și proprietate industrială, situație în care nu se aplică dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Faptul că hotărârea instanței de apel nu este favorabilă pârâtei nu înseamnă că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății sau a fost schimbat înțelesul neîndoielnic al acestuia. În fine, reanalizarea situației de fapt nu este posibilă în recurs. Cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În mod corect instanța de apel a apreciat că în speță nu se aplică art. 720 1 C. proc. civ., care reglementează o procedură prealabilă de conciliere în materie comercială, deoarece prin acțiune se solicită despăgubiri urmare atingerii de către pârâta SC K. România SRL a drepturilor de proprietate intelectuală exclusive ale reclamantei asupra mărcii P.A.R.D.S., aspect intrând în sfera de reglementare a legislației speciale privind drepturile de creație intelectuală și proprietate industrială. Se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta P.A.R.D.S. a solicitat obligarea pârâtelor SC H.R. SRL și SC E.P. SRL la plata sumei de 50.000 euro cu titlul de despăgubiri, reprezentând valoarea costurilor și profitului ce l-au obținut prin comercializarea produselor purtând o marcă similară mărcii P.F., ceea ce a adus atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei. Ulterior introducerii acțiunii cele două pârâte au fuzionat prin absorbție, la data de 25 septembrie 2006 pârâta SC E.P. SRL a fost radiată din registrul comerțului, iar SC H.R. SRL și-a schimbat denumirea în SC K. România SRL. Față de obiectul cererii de chemare în judecată în mod corect instanța de apel a desființat sentința și a trimis cauza primei instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect pretențiile întemeiate pe utilizarea de către pârâtă a modelului de pantofi 940006, căci cu privire la acest aspect instanța de fond nu s-a pronunțat. Obiectul pricinii, așa cum este identificat în cererea de chemare în judecată, cât și față de temeiul juridic invocat (art. 3, 4, 11 și 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. 100/2005, art. 13 din Directiva Europeană nr. 48/2004, art. 35 din Legea nr. 84/1998 și „ art. 112 și urm.” C. proc. civ.) îl reprezintă protecția proprietății industriale. Reclamanta, ca parte vătămată, solicită o despăgubire urmare încălcării de către pârâtă a dreptului său de proprietate industrială protejat. Față de definiția proprietății intelectuale, așa cum este redată în art. 2.viii) din Convenția de la Stockholm din 1967 pentru constituirea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale („drepturile referitoare la operele literare, artistice și științifice, interpretările artiștilor interpreți și execuțiile artiștilor executanți, fonogramele și emisiunile de radiodifuziune, invențiile în toate domeniile activității umane, descoperirile științifice, desenele și modelele industriale, mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu și denumirile comerciale, protecția împotriva concurenței neloiale și toate celelalte drepturi aferente activității intelectuale în domeniile industrial, științific, literar și artistic") rezultă fără echivoc faptul că obiectul pricinii, îl reprezintă protecția proprietății industriale. Creațiile ce fac obiect de protecție în cadrul proprietății industriale sunt, ca și creațiile intelectuale, rezultat al gândirii și cunoașterii omului, dar, spre deosebire de acelea, în cadrul cărora sunt protejate creațiile de fond și de formă, în cadrul proprietății industriale sunt protejate creații intelectuale de fond, aplicabile în industrie. Ele intră în sfera de reglementare a unei legislații speciale, având ca mijloc de apărare acțiunea în concurență neloială și acțiunea în contrafacere. În consecință, nu pot fi primite criticile prin care se susține că dispozițiile O.U.G. nr. 100/2005 nu sunt aplicabile, instanța de apel a aplicând corect dispozițiile acestui act normativ. O.U.G. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată prin Legea nr. 280/2005 reglementează măsurile, procedurile și repararea daunelor în scopul asigurării respectării drepturilor de proprietate industrială și prin acest act normativ s-a asigurat transpunerea Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Invocarea în prezentul recurs a faptului că nu s-au respectat de către instanța de apel dispozițiile art. 14 din O.U.G. 100/2005 în sensul de a se analiza dacă pârâta a desfășurat cu intenție o activitate de contrafacere, invocarea criticilor constând în aceea că nu s-a făcut dovada în sensul încălcării dispozițiilor instanței de a nu mai comercializa modelele de pantofi în cauză, în aceea că recurenta nu a avut intenția de a obține profit și că modelele de pantofi nu au fost contrafăcute de recurentă urmează a fi înlăturate în raport de împrejurarea că prin sentința civilă nr. 530 F din 31 mai 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a stabilit existența faptei și vinovăția recurentei și i s-a interzis să comercializeze sau să ofere spre vânzare pantofi sport cu semnul similar cu semnul P.F. protejat și înregistrat ca marcă în România de către reclamantă. Celelalte apărări ce tind la analiza situației de fapt, rămân fără eficiență deoarece reanalizarea situației de fapt nu este posibilă în recurs. În consecință în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.