ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 643/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 464 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul V.L., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., având ca obiect anularea actului cu caracter normativ reprezentat de Ordinul nr. 746 din 27 aprilie 2009 emis de pârât; anularea actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 1921 din 29 mai 2009 emis de pârât; suspendarea executării celor două acte administrative cu consecința restabilirii situației anterioare emiterii acestora, respectiv acordarea la salariul de bază și fără a face parte din acesta a sporului de manager public de 55% în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (4) din O.U.G.

nr. 92/2008. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 746 din 27 aprilie 2009 emis de pârâtul M.F.P. sporul de manager public prevăzut de art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2008 privind statutul funcționarului public, denumit manager public, se diminuează cu un procent de minim 10% pentru managerii publici din cadrul M.F.P. - aparat propriu și unități subordonate, care îndeplinesc atribuții de coordonare a unor structuri organizatorice și respectiv cu un procent de 30% pentru managerii publici din cadrul acelorași instituții, care îndeplinesc atribuții similare cu ale unui funcționar public de execuție.

S-a mai reținut de către instanță faptul că în temeiul acestui act administrativ, la data de 29 mai 2009, a fost emis Ordinul nr. 1921, prin care începând cu 1 mai 2009, reclamantul, în calitate de manager public principal în cadrul Oficiului de Plăți și contracte Phare, beneficiază de un spor de manager public în cuantum de 20% din salariul de bază, celelalte drepturi rămânând neschimbate. Instanța de fond a apreciat că Ordinul nr. 746 din 27 aprilie 2009 nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, întrucât nu conține o normă cu caracter general, abstract, obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane, ci se referă strict la o anumită categorie determinată de subiecți, respectiv managerii publici din cadrul M.F.P.

Întrucât textul de lege prevede că pentru activitatea desfășurată un manager public beneficiază de un spor de până la 55% aplicat la salariul de bază și care nu face parte din acesta, pe lângă prime și sporul de vechime, nivelul individual al acestui spor urmând a fi stabilit de conducătorul autorității sau instituției publice, s-a reținut că reclamantul nu are un drept efectiv, ci o vocație la a primi sporul respectiv, în cuantumul său maxim de 55%, competența și atribuția exclusivă în cuantificarea și stabilirea acestui spor revenind conducătorului autorității publice respective, în cauză M.F.P. Cum nivelul individual al sporului de manager public se poate situa între 1% și 55% aplicat la salariul de bază, instanța a apreciat că nu se poate substitui conducătorului autorității publice în aprecierea nivelului acestui spor, acesta din urmă având competența exclusivă sub acest aspect.

S-a mai reținut în considerentele sentinței atacate faptul că având în vedere că sub aspectul atribuțiilor specifice, responsabilității, managerii publici din cadrul M.F.P. se pot afla în situații diferite, după cum îndeplinesc atribuții de coordonare a unor structuri organizatorice sau atribuții similare cu ale unui funcționar public de execuție, existența unui regim salarial diferențiat are o justificare obiectivă. Cu privire la cererea de suspendare a executării celor două acte administrative, Curtea a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 sub aspectul existenței unui caz bine justificat și a pagubei iminente, precum și faptul că reclamantul nu a precizat în ce constă prejudiciul material viitor și previzibil și nici nu a făcut dovada acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul V.L. a declarat recurs, susținând că aceasta este nelegală. Prin cererea de recurs, fără a se preciza în concret motivele de nelegalitate în ceea ce privește hotărârea recurată, recurentul reia in integralitate argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, referitoare la nelegalitatea ordinelor atacate, precum și cele care vizau cererea de suspendare a executării acestora, arătând, în esență, că c ele două ordine a căror suspendare, respectiv anulare a solicitat-o, i-au vătămat un drept fundamental, cel la salariu, prin diminuarea semnificativă a sporului de manager public de la 55% la doar 20%. Intimatul M.F.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică și legală hotărârea recurată.

Înalta Curte, analizând recursul formulat prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică. Astfel cum s-a reținut în expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul – reclamant este manager public principal în cadrul Direcției Oficiului de Păți și Contracte Phare din cadrul M.F.P., iar prin Ordinele M.F.P. nr. 746/2009 și 1921/2009, i-a fost diminuat sporul de manager public, de la 55% din salariul de bază, la 20%. Ordinul nr. 746/2009 a fost emis în baza și în executarea O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, intrată în vigoare la 14 aprilie 2009, prin art. 11 din această ordonanță modificându-se alin. (2) al art. 37 din O.U.G.

nr. 92/2008. În ceea ce privește aceste acte normative, dispozițiile acestora nu au fost atacate sau constate în vreun fel ca fiind neconstituționale. Potrivit art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2008 modificat prin art. XI din O.U.G. nr. 35/2009, „Pentru activitatea desfășurată, managerii publici beneficiază de un spor de manager public de 55% aplicat la salariul de baza si care nu face parte din acesta, precum și de prime, spor de vechime si alte drepturi salariale, in condițiile legii. Nivelul individual al sporului de manager public se stabilește de conducătorii autorităților sau instituțiilor publice”. Prin urmare, din cuprinsul acestor dispoziții, nu rezultă că este garantat fiecărui manager public dreptul de a beneficia de un astfel de spor într-un cuantum maxim de 55%, ci, acesta se poate stabili și acorda între 1%-55% din salariul de bază, de către conducătorii autorităților sau instituțiilor publice.

Mai mult, recurentul-reclamant îndeplinește funcția publică intermediară ca treaptă în ierarhia gradelor manageriale, de manager principal, astfel că nu poate beneficia de sporul maxim prevăzut de art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2008, astfel cum a fost modificată. Și totuși, atâta timp cât au existat disponibilități financiare și o marjă legală în cadrul căreia putea fi acordat sporul de manager public, recurentul a beneficiat de cuantumul maxim al acestui spor, de 55% din salariul de bază, până la data de 1 mai 2009, după cum rezultă din Ordinul nr. 1921/2009. În consecință, reducerea sporului de manager public prin Ordinul M.F.P. nr. 746/2009 s-a dispus cu respectarea dispozițiilor legale ce au stat la baza emiterii acestuia, fiind corectă soluția instanței de fond referitoare la legalitatea acestuia.

Cu privire la Ordinul nr. 1921 din 29 mai 2009 prin care recurentului i-a fost redus sporul de manager public la 20% din salariul de bază, începând cu 1 mai 2009, critica privind nemotivarea acestui act administrativ individual, este nefondată. După cum se constată, recurentul nu a precizat care este vătămarea sa în raport de acest fapt, cu atât mai mult cu cât acesta a exercitat toate căile de atac împotriva acestui ordin într-o totală cunoștință a motivelor de fapt și drept care au determinat emiterea acestuia, acest ordin fiind de altfel o consecință a Ordinul M.F.P. nr. 746/2009. În altă ordine, în cuprinsul ordinului atacat este menționat temeiul legal al emiterii acestuia, făcându-se trimitere la acte normative și individuale ce au stat la baza emiterii sale.

Cu privire la cererea de suspendare a executării Ordinelor M.F.P. nr. 746 din 27 aprilie 2009 și nr. 1921 din 29 mai 2009, în mod corect Curtea de Apel București a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar prin cererea de recurs se reiterează aceleași argumente expuse la instanța de fond, deja analizate. Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.L. împotriva Sentinței civile nr. 464 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.