ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 643/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 464 din 26 ianuarie

2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare și a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul V.L., în contradictoriu cu

pârâtul M.F.P., având ca obiect anularea actului cu caracter normativ

reprezentat de Ordinul nr. 746 din 27 aprilie 2009 emis de pârât; anularea

actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul nr. 1921

din 29 mai 2009 emis de pârât; suspendarea executării celor două acte

administrative cu consecința restabilirii situației anterioare emiterii

acestora, respectiv acordarea la salariul de bază și fără a face parte din

acesta a sporului de manager public de 55% în conformitate cu dispozițiile art.

37 alin. (4) din O.U.G. nr. 92/2008.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 746

din 27 aprilie 2009 emis de pârâtul M.F.P. sporul de manager public prevăzut de

art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2008 privind statutul funcționarului

public, denumit manager public, se diminuează cu un procent de minim 10% pentru

managerii publici din cadrul M.F.P. - aparat propriu și unități subordonate,

care îndeplinesc atribuții de coordonare a unor structuri organizatorice și

respectiv cu un procent de 30% pentru managerii publici din cadrul acelorași

instituții, care îndeplinesc atribuții similare cu ale unui funcționar public

de execuție.

S-a mai reținut de

către instanță faptul că în temeiul acestui act administrativ, la data de 29

mai 2009, a fost emis Ordinul nr. 1921, prin care începând cu 1 mai 2009,

reclamantul, în calitate de manager public principal în cadrul Oficiului de

Plăți și contracte Phare, beneficiază de un spor de manager public în cuantum

de 20% din salariul de bază, celelalte drepturi rămânând neschimbate.

Instanța de fond a

apreciat că Ordinul nr. 746 din 27 aprilie 2009 nu reprezintă un act

administrativ cu caracter normativ, întrucât nu conține o normă cu caracter general,

abstract, obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane, ci se referă

strict la o anumită categorie determinată de subiecți, respectiv managerii

publici din cadrul M.F.P.

Întrucât textul de

lege prevede că pentru activitatea desfășurată un manager public beneficiază de

un spor de până la 55% aplicat la salariul de bază și care nu face parte din

acesta, pe lângă prime și sporul de vechime, nivelul individual al acestui spor

urmând a fi stabilit de conducătorul autorității sau instituției publice, s-a

reținut că reclamantul nu are un drept efectiv, ci o vocație la a primi sporul

respectiv, în cuantumul său maxim de 55%, competența și atribuția exclusivă în

cuantificarea și stabilirea acestui spor revenind conducătorului autorității

publice respective, în cauză M.F.P.

Cum nivelul

individual al sporului de manager public se poate situa între 1% și 55% aplicat

la salariul de bază, instanța a apreciat că nu se poate substitui

conducătorului autorității publice în aprecierea nivelului acestui spor, acesta

din urmă având competența exclusivă sub acest aspect.

S-a mai reținut în

considerentele sentinței atacate faptul că având în vedere că sub aspectul

atribuțiilor specifice, responsabilității, managerii publici din cadrul M.F.P.

se pot afla în situații diferite, după cum îndeplinesc atribuții de coordonare

a unor structuri organizatorice sau atribuții similare cu ale unui funcționar

public de execuție, existența unui regim salarial diferențiat are o justificare

obiectivă.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării celor două acte administrative, Curtea a reținut că

în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004

sub aspectul existenței unui caz bine justificat și a pagubei iminente, precum

și faptul că reclamantul nu a precizat în ce constă prejudiciul material viitor

și previzibil și nici nu a făcut dovada acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamantul V.L. a declarat recurs, susținând că aceasta este

nelegală.

Prin cererea de

recurs, fără a se preciza în concret motivele de nelegalitate în ceea ce

privește hotărârea recurată, recurentul reia in integralitate argumentele

expuse în cererea de chemare în judecată, referitoare la nelegalitatea

ordinelor atacate, precum și cele care vizau cererea de suspendare a executării

acestora, arătând,

în esență, că

c

ele

două ordine a căror suspendare, respectiv anulare a solicitat-o, i-au vătămat

un drept fundamental, cel la salariu, prin diminuarea semnificativă a sporului

de manager public de la 55% la doar 20%.

Intimatul M.F.P. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică și legală

hotărârea recurată.

Înalta Curte,

analizând recursul formulat prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, sentința atacată fiind legală și

temeinică.

Astfel cum s-a

reținut în expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentul – reclamant este

manager public principal în cadrul Direcției Oficiului de Păți și Contracte

Phare din cadrul M.F.P., iar prin Ordinele M.F.P. nr. 746/2009 și 1921/2009,

i-a fost diminuat sporul de manager public, de la 55% din salariul de bază, la

20%.

Ordinul nr. 746/2009

a fost emis în baza și în executarea O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor

măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar,

intrată în vigoare la 14 aprilie 2009, prin art. 11 din această ordonanță

modificându-se alin. (2) al art. 37 din O.U.G. nr. 92/2008. În ceea ce privește

aceste acte normative, dispozițiile acestora nu au fost atacate sau constate în

vreun fel ca fiind neconstituționale.

Potrivit art. 37 alin.

(2) din O.U.G. nr. 92/2008 modificat prin art. XI din O.U.G. nr. 35/2009,

„Pentru activitatea desfășurată, managerii publici beneficiază de un spor de

manager public de 55% aplicat la salariul de baza si care nu face parte din

acesta, precum și de prime, spor de vechime si alte drepturi salariale, in

condițiile legii. Nivelul individual al sporului de manager public se

stabilește de conducătorii autorităților sau instituțiilor publice”.

Prin urmare, din

cuprinsul acestor dispoziții, nu rezultă că este garantat fiecărui manager

public dreptul de a beneficia de un astfel de spor într-un cuantum maxim de

55%, ci, acesta se poate stabili și acorda între 1%-55% din salariul de bază, de

către conducătorii autorităților sau instituțiilor publice.

Mai mult,

recurentul-reclamant îndeplinește funcția publică intermediară ca treaptă în

ierarhia gradelor manageriale, de manager principal, astfel că nu poate

beneficia de sporul maxim prevăzut de art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2008,

astfel cum a fost modificată.

Și totuși, atâta timp

cât au existat disponibilități financiare și o marjă legală în cadrul căreia

putea fi acordat sporul de manager public, recurentul a beneficiat de cuantumul

maxim al acestui spor, de 55% din salariul de bază, până la data de 1 mai 2009,

după cum rezultă din Ordinul nr. 1921/2009.

În consecință,

reducerea sporului de manager public prin Ordinul M.F.P. nr. 746/2009 s-a

dispus cu respectarea dispozițiilor legale ce au stat la baza emiterii

acestuia, fiind corectă soluția instanței de fond referitoare la legalitatea

acestuia.

Cu privire la Ordinul

nr. 1921 din 29 mai 2009 prin care recurentului i-a fost redus sporul de

manager public la 20% din salariul de bază, începând cu 1 mai 2009, critica

privind nemotivarea acestui act administrativ individual, este nefondată.

După cum se constată,

recurentul nu a precizat care este vătămarea sa în raport de acest fapt, cu

atât mai mult cu cât acesta a exercitat toate căile de atac împotriva acestui

ordin într-o totală cunoștință a motivelor de fapt și drept care au determinat

emiterea acestuia, acest ordin fiind de altfel o consecință a Ordinul M.F.P. nr.

746/2009.

În altă ordine, în

cuprinsul ordinului atacat este menționat temeiul legal al emiterii acestuia,

făcându-se trimitere la acte normative și individuale ce au stat la baza

emiterii sale.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării Ordinelor M.F.P. nr. 746 din 27 aprilie 2009 și nr. 1921

din 29 mai 2009, în mod corect Curtea de Apel București a reținut că nu sunt

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

iar prin cererea de recurs se reiterează aceleași argumente expuse la instanța

de fond, deja analizate.

Constatând că

sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.L. împotriva Sentinței civile nr. 464 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2011.