ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 403/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 noiembrie 2010 reclamantul V.C.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. obligarea acesteia să-i elibereze Diploma de Licență, ca urmare a absolvirii Facultății de Sociologie - Psihologie din București din cadrul Universității S.H. În fapt, a arătat că, în sesiunea iulie 2009 a susținut și promovat examenul de licență, în calitate de absolvent al Facultății de Sociologie - Psihologie din București, programul de studii Psihologie, cu durata de 3 ani, 180 credite de studiu transferabile, ID, din cadrul Universității S.H., promoția 2009, dobândind titlul de Licențiat în Psihologie,, conform adeverinței nr. 214 din 28 iulie 2010, eliberată de Universitatea S.H.

- Instituție de învățământ superior particular acreditata prin Legea 443/2002. A mai arătat reclamantul că în ciuda faptului că a trecut un an și jumătate de la data promovării examenului de licență, Universitatea S.H. - fără niciun fel de motivare - nu a eliberat diplomele de absolvire, deși conform Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, 2007, Publicat in M. Of., Partea I nr. 716 din 23/10/2007, Art. 11 alin. (1) Activitatea de completare a formularelor actelor de studii - referitoare la studii parțiale sau complete - se efectuează în termen de maximum 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de doua luni de la confirmarea, prin ordin al ministrului, a titlului științific de doctor - in cazul diplomelor de doctor.

A precizat că diplomele îi sunt necesare în cel mai scurt timp posibil la unitățile școlare la care este încadrată pe funcția de profesor pentru învățământul primar, unități cărora deși a prezentat adeverințele de dobândire a titlului de licențiat care sunt valabile până la eliberarea diplomelor, i s-a solicitat prezentarea diplomelor de absolvire a studiilor superioare, având în vedere că a trecut mai mult de un an și jumătate de la absolvirea acestor studii și adeverințele nu mai sunt suficiente. La data de 12 ianuarie 2011 pârâta a depus la dosar concluzii scrise invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj, iar în raport de Legea nr. 443 din 09 iulie 2002, competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ.

Prin sentința nr. 132 din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamantul V.C.P. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut următoarele. Obiectul acțiunii îl reprezintă contestația formulată de reclamantă împotriva refuzului pârâtei de a elibera diploma de licență. În drept, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. „curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”, iar art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ stabilește în sarcina secțiilor de contencios administrativ competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale.

Prin urmare, s-a apreciat că instanța competență se stabilește în funcție de rangul autorității care emite sau, după caz, este obligată la emiterea actului. Potrivit art. 1 din legea 443/2002: Se înființează Universitatea „S.H.” din București ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul București”. Universitatea „S.H.” din București „face parte din sistemul național de învățământ” (Ordinul nr. 4548/2008). Instanța a apreciat că, aparține Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, - competența de soluționare a litigiului având ca obiect cererea reclamantei Z. (V.) P.L.

formulată în contradictoriu cu Universitatea S.H., prin care solicită obligarea pârâtei la emiterea unui act, dată fiind poziționarea autorității publice chemate în judecată. Pe rolul Curții de Apel Craiova, acțiunea a fost înregistrată la data de 10 februarie 2011. Pârâta Universitatea S.H. a formulat cerere de chemare în garanție a M.C.T.S. La termenul din 21 octombrie 2011 s-a pus în discuția părților excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Craiova în judecarea cauzei în primă instanță. Curtea a apreciat că excepția necompetenței materiale este întemeiată în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență în calitate de absolvent al Facultății de Sociologie - Psihologie din București, programul de studii Psihologie, cu durata de 3 ani, 180 credite de studiu transferabile, ID, din cadrul Universității S.H., promoția 2009, dobândind titlul de Licențiat în Psihologie, conform adeverinței din 28 iulie 2010, eliberată de Universitatea S.H. - Instituție de învățământ superior particular acreditata prin Legea 443/2002. Pârâta Universitatea „S.H.” este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

În speța de față, prin Legea nr. 443/2002 a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale.

De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. În speță, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale. Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ. Pentru stabilirea competenței materiale, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În speță, s-a reținut că este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, în plus, s-a subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală. De asemenea, s-au mai menționat și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d C. proc. civ. În speța de față, reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu s-a mai putut pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. Referitor la cererea de chemare în garanție care este o cerere incidentală, s-a apreciat că acesta va fi soluționată, de către instanța competentă să soluționeze acțiunea principală.

Prin sentința nr. 493 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ si fiscal. Având în vedere soluția de dezinvestire pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă, în temeiul art. 22 C. proc. civ, Curtea de Apel Craiova a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a sesizat instanța superioară pentru soluționarea acestui incident procedural. În baza art. 20 alin. (1) pct. 2, art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluționarea prezentului conflict negativ de competență se face în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea cauzei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Așa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență reclamantului, în calitate de absolvent al Facultății de Sociologie - Psihologie din București, programul de studii Psihologie, cu durata de 3 ani, 180 credite de studiu transferabile, ID, din cadrul Universității S.H., promoția 2009. În alt registru de idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a Ii-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Așadar, Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale.

De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție. În cauza de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale. Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ. Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. în plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H.

este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. l lit. d) C. proc. civ. În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. În speța de față, reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. De asemenea, se cuvine a observa art. 17 C. proc. civ., în temeiul căruia cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală, care va fi soluționată de instanța competentă să soluționeze acțiunea principală. Față de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul V.P., pe pârâta Universitatea „S.H. ” București și pe chematul în garanție M.E.C.T.S., în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.