ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 741/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 741/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 16 octombrie

2006,

A.E., C.I.N., C.M.G.C., M.E.S. și T.I. au solicitat, în

contradictoriu cu Primarul orașului Sinaia și în temeiul Legii nr. 10/2001,

modificarea în parte a dispoziției nr. 411 din 18 septembrie 2006, în sensul

anulării art. 2 și obligării pârâtului să emită dispoziția de restituire în

natură a întregului teren în suprafață de 3718,2 mp, situat în Sinaia.

La 6 noiembrie 2006,

reclamanții au depus o precizare si completare a contestației, prin care au

solicitat, pe lângă modificarea în parte a dispoziției nr. 411 din 18

septembrie 2006, în sensul anulării art. 2 al acesteia, și să se constate că

sunt proprietarii întregii suprafețe de teren de 3718,2 mp situat în Sinaia, să

fie obligat pârâtul să le restituie în deplină proprietate și liniștită posesie

întreaga suprafață de teren menționată și să se stabilească valoarea

despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru construcțiile demolate.

La

aceeași dată, reclamanții au solicitat introducerea în cauză fi a altor

persoane,

respectiv a C.M.P.S. Sinaia, pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt proprietarii terenului

în suprafață de 2412,19 mp situat în Sinaia, și să se stabilească valoarea

despăgubirilor pentru construcțiile edificate de intervenientă, în principal

având în vedere dispozițiile Codului civil privitoare la constructorul de

rea-credință, iar, în subsidiar, dacă aceasta prezintă autorizație de

construcție să se facă aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

La 12 ianuarie 2007,

pârâtul Consiliul local al orașului Sinaia a formulat cerere reconvențională, prin

care a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii lucrărilor de

dotări și îmbunătățiri efectuate pe cheltuiala sa la imobilul situat în Sinaia,

obiect al contractului de asociere în participațiune nr. 2376/8359/1993

încheiat între Consiliul local Sinaia și sucursala CEC Prahova.

La 12 noiembrie 2007,

contestatorii au solicitat restituirea în natură a întregii suprafețe de teren

de 4190 mp, suprafață reală rezultată din măsurătorile cadastrale.

Tribunalul

Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1465 din 19 noiembrie 2007

a respins ca neîntemeiată contestația

formulată de C.M.G.C., C.I.N., M.E., A.E. și T.I. în contradictoriu cu pârâții

Primarul orașului Sinaia, Consiliul local Sinaia, C.M.P.S. și CEC Sinaia

împotriva dispoziției nr. 411 din 18 septembrie 2006 și cererea reconvențională

formulată de Consiliul local al orașului Sinaia.

Prin

sentința nr. 25 din 7 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă,

a

respins ca neîntemeiată cererea de

completare a sentinței civile nr. 1465/2007, reținând că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța s-a

pronunțat asupra cererii principale și a celei reconvenționale, cu care a fost

învestită, dispunând introducerea în cauză, în calitate de pârâți a Consiliului

local Sinaia, CEC Sinaia și a C.M.P.S. Sinaia și luând act de precizarea și

completarea contestației.

Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 181 din 25 iunie 2008

a admis apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 1465 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului

Prahova, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași

tribunal.

S-a reținut în esență că

deși s-au formulat cereri prin care reclamanții au învestit instanța cu noi

capete de cerere și s-a depus totodată și o cerere reconvențională care a fost

„admisă în principiu" de instanță, prin hotărârea pronunțată, tribunalul a

omis a cerceta fondul și a dispune în consecință și cu privire la aceste cereri

care aveau alt temei de drept decât Legea nr. 10/2001, limitându-se a respinge

ca neîntemeiată contestația cu motivarea că imobilul a cărui restituire se solicită

a fost edificat în anul 1960 de P.S. Sinaia.

Decizia

curții de apel a rămas irevocabilă prin decima nr. 1653 din 18 februarie

2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală,

prin care s-a respins ca tardiv

recursul declarat împotriva acesteia de pârâții Primarul orașului Sinaia și

Consiliul local Sinaia.

Rejudecând,

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1149 din 29

mai 2009

a respins excepția inadmisibilității

cererii de chemare în judecată a altor persoane invocată de P.S.C.M. A admis în

parte contestația completată și precizată, inclusiv la data de 12 noiembrie

2007, în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Sinaia, Consiliul local

Sinaia, P.S.C.M. și CEC Sinaia. A anulat în parte Dispoziția nr. 411 din 18

septembrie 2006 și a constatat dreptul contestatorilor, în calitate de

moștenitori ai defunctului C.Z.N. la măsuri reparatorii pentru imobilul situat

în Sinaia, județul Prahova, compus dintr-un teren în suprafață de 4190 mp și construcțiile

constând într-o prăvălie, birou, o cameră, sala-atelier, garaj cu 10 boxe. A

obligat pe pârâtul Primarul orașului Sinaia să restituie în natură, în sensul

să lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață totală

de 4190 mp situat în Sinaia, județul Prahova, identificat pe schița de plan a

raportului de expertiză tehnică topo întocmit de expert O.D., prin pct.

1-2-3-4-5-6-1, în loc de 432 mp. A constatat dreptul contestatorilor de a

beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în

Sinaia, județul Prahova, compus din construcțiile constând într-o prăvălie,

birou, o cameră, sala-atelier, garaj cu 10 boxe, imposibil de restituit în

natură fiind demolate, despăgubiri ce vor fi stabilite și calculate de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. A respins cererea reconvențională

formulată de Consiliul local al orașului Sinaia ca neîntemeiată. A respins ca

inadmisibile capetele contestației precizate, completate și ale cererii de

chemare în judecată a altor persoane constând în constatarea dreptului de

proprietate al contestatorilor asupra terenului de 3718,3 mp și respectiv

2412,19 mp situat în Sinaia, județul Prahova. A respins ca neîntemeiat capătul

cererii de chemare în judecată a altor persoane privind stabilirea valorii

despăgubirilor pentru construcțiile edificate de C.M.P.S., iar în subsidiar cu

aplicarea art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a constatat că potrivit raportului de expertiză topo întocmit

de O.D., terenul în litigiu are suprafața de 4190 mp, fiind identificat pe

schița de plan în perimetrul 1-2-3-4-5-6-1, teren din care s-a restituit

contestatorilor, în baza Dispoziției nr. 411/2006, terenul de 432 mp,

identificat prin pct.7-8-9-6-7. Totodată, pe aceeași schiță de plan a fost

identificat terenul de 599 mp, folosit de Agenția CEC Sinaia, prin

pct.13-14-15-16-17-13, terenul de 1974 mp folosit de P.S. prin pct. 8-10-11-12-9-8,

terenul de 794 mp rămas în administrarea Primăriei Sinaia și folosit ca străzi

pentru acces prin pct. 1-2-3-4-15-14-13-17-11-10-7 și terenul fără construcții

sau investiții în suprafață de 391 mp, ce poate fi restituit în natură, în

perimetrul 11-17-16-15-4-5-12-11.

Față de dispozițiile

art. 10 alin. (1) și (2) și ale art. 21 din Legea nr. 10/2001, în raport de

actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că terenul în suprafață de

4190 mp a aparținut autorului contestatorilor, C.Z.N., fiind preluat abuziv de

stat din anul 1949, fără niciun titlu legal, astfel încât faptul că pe o parte

din teren sunt edificate construcții autorizate, atât înainte cât și după 1990,

nu poate constitui un impediment al restituirii în natură, cu atât mai mult cu

cât pârâții nu au deținut și nu dețin vreun drept de proprietate asupra terenului.

A apreciat tribunalul că

dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, modificată nu sunt

aplicabile în speță, în condițiile în care terenul în litigiu este liber din

punct de vedere juridic, iar construcțiile edificate în baza unor autorizații

nu constituie o cauză de natură să înlăture caracterul liber al terenului,

având în vedere că respectivele construcții nu fac parte din categoria celor a

căror folosire, pentru realizarea destinației pentru care au fost edificate se

află într-o strânsă legătură cu terenul pe care-l ocupă și terenul aferent unei

folosiri normale corespunzătoare, neexistând nicio afectațiune în favoarea

construcțiilor a unor parcele de teren.

A considerat că

împrejurarea că prin încheierea nr. 1673 din 20 decembrie 2000 s-a intabulat

dreptul de folosință asupra terenurilor aferente construcțiilor proprietatea

pârâtei P.S. nu reprezintă un impediment pentru restituirea în natură a

terenului persoanelor îndreptățite, în condițiile în care o atare încheiere nu

creează în favoarea pârâtei un drept de proprietate asupra terenului, aceasta

având un drept de proprietate numai asupra construcțiilor.

S-a respins excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane, invocată de

P., întrucât se pretinde un drept de proprietate asupra unei părți din terenul

în litigiu și nu există niciun temei legal care să interzică acest lucru în

cadrul unei contestații formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Au fost respinse ca

inadmisibile capetele contestației precizate și ale cererii de chemare în

judecată a altor persoane constând în constatarea dreptului de proprietate al

reclamanților asupra terenului de 3718,2 mp și respectiv 2412,19 mp, în

condițiile în care s-a dispus restituirea în natură a întregului teren în suprafață

de 4190 mp ce a aparținut autorului reclamanților.

Prin

deriva nr. 5 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie,

a respins ca nefondat apelul

contestatorilor împotriva sentinței tribunalului. A admis apelurile pârâților

Primarul municipiului Sinaia și Consiliul local Sinaia, C.M.P.S. Sinaia și CEC

Sinaia împotriva aceleiași hotărâri pe care a schimbat-o în parte, în sensul că

admis excepția lipsei capacității de folosință a CEC Sinaia și a respins

contestația față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită

de capacitate de folosință. A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Sinaia

să restituie în natură și suprafața de 391 mp identificată prin raportul de

expertiză topo O.D. (filele 276-278 dosar fond) prin punctele 11, 17, 16, 15,

4,5, 12 și 11, situată în Sinaia, alături de cei 432 mp din dispoziție. A

constatat dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

diferența de teren de 2895,2 mp. A menținut în rest dispozițiile sentinței. A

respins ca nedovedită cererea apelanților - pârâți privind plata cheltuielilor

de judecată.

Instanța de apel a

reținut temeinicia apelului declarat de CEC Sinaia, raportat la motivul invocat

referitor la lipsa capacității sale de folosință, astfel încât a arătat că nu

se mai impune cercetarea celorlalte motive de apel.

S-a respins critica

formulată de P.S. Sinaia referitoare la prematuritatea contestației cu privire

la partea de imobil care nu a fost restituită în natură, în condițiile în care

s-a apreciat că reiese fără putință de tăgadă că prin dispoziția contestată s-a

recunoscut că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii pentru terenul de

3718,2 mp și construcția ce se afla pe acesta și a fost demolată, dispunându-se

restituirea în natură numai pentru o suprafață de 432 mp.

Au fost constatate ca

întemeiate criticile pârâților P.S., Primarul și Consiliul local Sinaia

referitoare la modalitatea în care instanța de fond a făcut interpretarea și

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în verificarea legalității

dispoziției contestate.

Astfel, în condițiile în

care din coroborarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

reiese că restituirea în natură privește terenul rămas liber, respectiv terenul

liber de construcții autorizate, cu excepția reglementată de alin. (5), rezultă

că în mod eronat a fost obligat Primarul orașului Sinaia să restituie în natură

și suprafața de 1974 mp teren pe care se află construcția edificată de C.M.P.

Sinaia, conform autorizației de construire nr. 4025/1960. Din același motiv a

fost constatată nelegalitatea sentinței apelate și sub aspectul obligării

primarului la restituirea în natură și a terenului de 599 mp pe care se află

construcția edificată de CEC Sinaia în baza contractului de asociere în

participațiune nr. 8359 din 16 iunie 1993 și a autorizației de construire nr. 5

din 15 februarie 2004.

S-a constatat totodată

referitor la excepția reglementată de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

că oportunitatea aplicării acestei măsuri este apreciată exclusiv de către

unitatea deținătoare.

Față de dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut ca evidentă nelegalitatea

sentinței și în ceea ce privește restituirea suprafeței de 794 mp identificată

în raportul de expertiză topo efectuat în cauză prin perimetrul

1,2,3,4,15,15,14,13,17,11,10,7 cu destinația de stradă, asfalt în domeniul

public al Consiliului local Sinaia.

Totodată, în condițiile

în care obiectul restituirii, conform Legii nr. 10/2001, îl constituie imobilul

preluat abuziv, dat fiind că din actul de proprietate depus în dovedirea

acestui drept reiese existența lui pentru suprafața de 3718,2 mp, curtea a

apreciat temeinicia motivului de apel invocat de pârâți cu privire la

nelegalitatea soluției de constatare a dreptului contestatorilor la măsuri

reparatorii pentru suprafața mai mare rezultată din măsurători, de 4190 mp,

potrivit precizării din data de 12 noiembrie 2007.

Referitor la apelul

contestatorilor, instanța a reținut că acesta este nefondat. S-a constatat că

în mod corect prima instanță a apreciat în sensul inadmisibilității capătului

cererii de chemare în judecată a altor persoane, respectiv CEC Sinaia și C.M.P.S.

Sinaia. Astfel, în condițiile în care pentru restituirea imobilului în litigiu

este reglementată o procedură specială prin Legea nr. 10/2001, pe care

contestatorii au urmat-o, exercitarea concomitentă a unei acțiuni în

revendicare întemeiată pe dreptul comun (art. 480 C. civ.) apare ca

inadmisibilă, fiind incident în speță principiul „

specialia generalibus

derogant

. Totodată, raportat la faptul că acțiunea reglementată de Legea

nr. 10/2001 are caracterul unei acțiuni în realizarea dreptului, față de

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., în mod just s-a reținut inadmisibilitatea

capătului cererii de chemare în judecată a altor persoane privind constatarea

calității de proprietari a reclamanților asupra terenului situat în Sinaia, în

fapt o acțiune în constatare.

Din aceleași

considerente, a fost reținută ca evident neîntemeiată susținerea apelanților

Primarul și Consiliul local Sinaia referitoare la contradictorialitatea

soluției pronunțate, dat fiind că, deși a fost respinsă excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane, a fost

apreciat ca inadmisibil capătul cererii de chemare în judecată și a cererii de

chemare în judecată a altor persoane, respectiv CEC Sinaia și C.M.P.S. Sinaia

referitoare la constatarea calității de proprietar a reclamanților asupra

întregii suprafețe de teren de 3718,2 mp, precum și obligarea de a lăsa în

deplină proprietate și liniștită posesie acest teren, respectiv privind

constatarea calității de proprietari a reclamanților asupra terenului în

suprafață de 2412,19 mp, de vreme ce celălalt capăt al acestor cereri a fost

apreciat în mod legal ca neîntemeiat, atâta timp cât în cadrul prezentei

contestații se poate cere stabilirea de despăgubiri pentru construcțiile

edificate de pârâți, conform art. 10.5 din Legea nr. 10/2001.

Tot neîntemeiat a fost

constatat și motivul de apel invocat de Primarul și Consiliul local Sinaia

referitor la încălcarea dispozițiilor procedurale ce reglementează stabilirea

cadrului procedural prin introducerea în cauză a Consiliul local Sinaia și CEC

Sinaia, față de împrejurarea că în mod corect la cererea reclamanților, la 6

noiembrie 2007 (încheierea de la fila 27 a dosarului de fond) s-a dispus

introducerea în cauză a acestora având în vedere calitatea de părți în

contractul de asociere în participațiune nr.8359 din 15 iunie 1993, calitatea

procesuală pasivă a Primarului orașului Sinaia în cauză fiind justificată de

faptul că dispoziția contestată emană de la acesta în baza atribuției

reglementată de Legea nr. 10/2001. De vreme ce curtea a dispus schimbarea în

parte a sentinței apelate în modalitatea arătată, s-a reținut ca fiind evident

că se menține și soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii

reconvenționale, care apare ca neîntemeiată.

Împotriva

acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanții,

solicitând

modificarea în parte a acesteia, în

sensul admiterii apelului propriu și respingerii apelului pârâților și

menținerea sentinței tribunalului care a dispus restituirea în natură a

întregii suprafețe de teren de 4190 mp.

După prezentarea

istoricului cauzei, recurenții au considerat că hotărârea este nelegală

întrucât instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut. Astfel, instanța a constatat

dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența

de teren nerestituită, deși acest lucru nu s-a solicitat. Au arătat că au solicitat

exclusiv restituirea în natură a terenului, având în vedere faptul că acesta

este integral în posesia Orașului Sinaia reprezentat prin primar, neexistând

nici un impediment juridic la restituire.

O altă critică a privit

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 296 teza a doua C.

proc. civ., reclamanții considerând că a fost încălcat principiul

non

reformatio in pejus

. Au arătat că a fost încălcat principiul neagravării

situației procesuale în propria cale de atac prin admiterea excepției lipsei

capacității de folosință a CEC Sinaia. Această excepție a fost invocată de CEC

Bank SA în condițiile în care reclamanții au precizat că s-au judecat cu CEC sucursala

Ploiești, considerând relevant faptul că toate actele procedurale din primul

ciclu procesual au fost efectuate cu și de către sucursala Prahova și nu de

către Agenția CEC Sinaia.

Au arătat că respectiva

excepție a fost invocată pentru prima dată în apelul celui de-al doilea ciclu

procesual, în condițiile în care acest ciclu a fost posibil urmare admiterii

apelului declarat de contestatori împotriva sentinței pronunțată în primul

ciclu procesual.

Al treilea motiv de recurs

a vizat aplicarea greșită a art. 10 alin. (1)-(2) din Legea nr. 10/2001, la o

situație de fapt căreia îi era aplicabil art. 14 din legea specială de

reparație. Au arătat că întregul teren este în proprietatea Orașului Sinaia,

din acesta 600 mp făcând obiectul unui contract de asociere în participațiune

încheiat între Consiliul local Sinaia și CEC sucursala Ploiești. Faptul că a

fost edificată o construcție cu autorizație nu înseamnă că nu se aplică art. 14,

căci legea nu a distins în privința tipurilor de asocieri în participațiune,

iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. Ca atare,

ori de câte ori terenul este în posesia statului și face obiectul unui contract

de asociere în participațiune, soluția este restituirea imobilului și

subrogarea de drept a notificatorilor în respectivul contract. Au invocat în

acest sens, decizii pronunțate de instanța supremă.

Un alt motiv de recurs a

privit nelegalitatea hotărârii atacate, în raport de dispozițiile art. 10 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, sub două aspecte. In primul rând, au arătat

că susținerea instanței de apel potrivit căreia suprafața de teren de 794 mp

este afectată de lucrări de utilitate publică având destinația de stradă și se

află în domeniul public al Consiliului local Sinaia, nu are niciun suport

probatoriu, pârâții nedepunând niciun act din care să rezulte acest aspect. Au

precizat totodată că trotuarul a cărui utilitate publică nu poate fi contestată

nu este inclus în această suprafață, ci în cea dată în folosință către S.,

precum și faptul că accesul auto în zonă se face și pe Aleea Poștei, paralelă

cu terenul în litigiu. In al doilea rând, în ceea ce privește suprafața de 1974

mp pe care se află construcția proprietatea C.M.P.S. și trotuarul aferent, au

arătat că respectiva suprafață este proprietatea primăriei, fiind atribuită în

folosință către P. pe durata existenței construcției. Au considerat că punctul

de vedere exprimat de instanța de fond este cel corect, cu privire la

interpretarea sintagmei „teren liber", care se referă exclusiv la

perspectiva juridică asupra noțiunii, ceea ce impune analizarea situației

terenului nu în fapt ci în drept.

Au arătat totodată că au

fost aplicate greșit dispozițiile art. 1 ale Protocolului adițional nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 2 alin. (2), art. 21 și art.

14 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 107 din Legea nr. 1/2005. Astfel, dreptul

de proprietate face parte din ordinea publică a Uniunii Europene și orice

limitare a acestuia trebuie să se circumscrie în mod exact și neechivoc

ipotezelor în care legislația europeană o permite. Au concluzionat, în raport

de textele de lege menționate ca greșit aplicate, că terenul trebuie restituit

integral în natură, raporturile juridice dintre proprietarul terenului și cel

al construcțiilor urmând a se regla ulterior conform regulilor de drept privat.

Ultimul motiv de recurs

a vizat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, în sensul respingerii cererii reclamanților de despăgubire a

proprietarului construcției, întemeiată pe acest articol, prin care au arătat

că respectivul imobil nu mai este necesar C.M.P.S. și că sunt de acord să

achite o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției.

Astfel, cu privire la

sintagma „imobil necesar unității deținătoare", aceasta trebuie

interpretată în sensul că respectiva unitate să-și desfășoare activitatea în

imobil, or, în speță, întregul imobil, mai puțin aripile lăsate în paragină,

este închiriat unor societăți comerciale, motiv pentru care modul de folosire

efectivă nu are nicio legătură cu obiectul de activitate al Cooperativei

Meșteșugărești.

Au arătat totodată că la

valoarea imobilului stabilită prin expertiza necontestată de părți s-a adăugat

un coeficient de 65% provenit din locația terenului, valoarea construcției

fiind astfel sporită datorită locației ultracentrale a terenului.

Recursul

este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor

ce succed.

In ceea ce privește

motivul de recurs referitor la faptul că instanța a acordat ceea ce nu s-a

cerut, prin constatarea dreptului contestatorilor la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru diferența de teren nerestituită, deși s-a solicitat exclusiv

restituirea în natură a terenului, se reține că acesta nu poate fi primit.

Este adevărat că Legea

nr. 10/2001 instituie principiul preeminenței restituirii în natură, dar

reglementează și excepțiile de la această regulă, în situațiile în care

restituirea în natură nu este posibilă, cum este cazul în speță.

Astfel, potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de

organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii

nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în

echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile

prezentei legi, iar alin. (2) al aceluiași articol stipulează că în cazurile în

care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii

prin echivalent.

In speță, instanța de

apel a obligat pe Primarul municipiului Sinaia să restituie în natură

reclamanților, alături de suprafața de 432 mp acordată prin dispoziția

contestată, și suprafața de 391 mp, identificată prin raportul de expertiză

topo întocmit de O.D. și a constatat dreptul reclamanților la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren în suprafață de 2895,2

mp.

Prin urmare, acționând

potrivit prevederilor legii speciale de reparație, curtea de apel a aplicat

dispozițiile acesteia la situația de fapt și nu a acordat mai mult decât s-a

cerut, prin încălcarea principiului disponibilității, ci a judecat în limitele

învestirii.

Nu poate fi primit nici

motivul de recurs referitor la încălcarea de către instanța de apel a

principiului neagravării situației în propria cale de atac, prin admiterea

excepției lipsei capacității de folosință a CEC Sinaia.

Din economia

dispozițiilor cuprinse la art. 296 teza a II-a C. proc. civ. reiese că

apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac, o situație mai grea

decât aceea din hotărârea atacată.

Textul consacră deci

principiul

non reformatio in pejus

care presupune că părții care a

exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluția dată de instanța de

control judiciar, situația stabilită prin hotărârea atacată. Cu alte cuvinte,

hotărârea atacată poate fi schimbată numai în favoarea părții care a exercitat

apelul.

Dacă nu s-ar aplica

acest principiu, părțile, cunoscând că există riscul de a li se înrăutăți

situația, ar putea să renunțe la atacarea hotărârii, deși aceasta este nelegală

și netemeinică, ceea ce ar impieta grav asupra aflării adevărului și asigurării

respectării legii.

În speță însă, au

declarat apeluri atât reclamanții cât și părțile adverse astfel încât

inevitabil soarta apelanților - reclamanți s-a agravat, însă nu ca efect al

nerespectării principiului

non reformatio in pejus

de către curtea de

apel, ci prin constatarea de către instanță a caracterului fondat al criticilor

formulate de CEC Sinaia.

A fost admisă astfel

excepția lipsei capacității de folosință a CEC Sinaia, o agenție de tip B, care

potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al unităților teritoriale

CEC este o unitate operațională fără personalitate juridică.

In ceea ce privește

critica potrivit căreia încălcarea principiului enunțat s-a realizat și având

în vedere faptul că cel de-al doilea ciclu procesual a fost generat prin

admiterea apelului declarat reclamanți, se reține că prin desființarea

sentinței pronunțată de tribunal în primul ciclu procesual, judecata a fost

reluată de la instanța de fond.

In plus, admiterea

excepției lipsei capacității de folosință a Agenției CEC Sinaia nu reprezintă

un aspect al încălcării principiului

non reformatio in pejus

, ținând

cont și faptul că pretențiile reclamanților referitoare la restituirea în

natură a terenului în litigiu au fost respinse și pe fondul cauzei.

Cel de-al treilea motiv

de recurs, care vizează aplicarea greșită a art. 10 alin. (1)-(2) din Legea nr.

10/2001, la o situație de fapt căreia îi era aplicabil art. 14 din legea

specială de reparație nu poate fi primit.

Art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 stipulează că „situația imobilelor

preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au

fost demolate total

sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru

terenul liber și pentru construcțiile

rămase

nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile

reparatorii

se stabilesc prin echivalent", iar alin. (2) prevede că „în cazul în care

pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au

edificat noi construcții, autoritate, persoana îndreptățită va obține

restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața

ocupată de construcții noi, cea afectată

servituților

legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale,

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".

Este eronată astfel

susținerea recurenților privind neaplicabilitatea dispoziției legale menționate

la situația de fapt, având în vedere că pe terenul în litigiu care n-a fost

restituit în natură, demolându-se construcțiile vechi, au fost edificate

construcții noi, atât de pârâta C.M.P.S. Sinaia, în baza autorizației de

construire nr. 4025/1960, cât și de CEC Sinaia, în baza contractului de

asociere în participațiune nr. 8359 din 15 iunie 993 încheiat cu Consiliul

local Sinaia și a autorizației de construire nr. 5 din 15 februarie 2004.

Textul de lege

considerat de părți ca incident speței, respectiv cel cuprins la art. 14 din

Legea nr. 10/2001 care precizează că „dacă imobilul

restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege

sau prin hotărâre

judecătorească

face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau

asociere în participațiune, noul proprietar se va

subroga în drepturile statului sau ale

persoanei

juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă

aceste

contracte au fost încheiate potrivit legii", s-ar fi aplicat pricinii

numai în situația în care, în condițiile art. 10 alin. (1) și (2) din lege,

terenul ar fi fost liber și restituibil în natură, ceea ce nu este cazul.

Se constată totodată că

deciziile instanței supreme, invocate de recurenți în susținere, privesc o altă

situație de fapt decât cea care face obiectul prezentului dosar.

Nu poate fi primit nici

motivul de recurs care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, sub cele două

aspecte prezentate.

Astfel, referitor la

suprafața de 794 mp, curtea de apel a constatat că aceasta este afectată de

lucrări de utilitate publică, având destinația de stradă, aflată în domeniul

public al Consiliului local Sinaia.

Faptul că pârâții

Consiliul local și Primarul orașului Sinaia, potrivit susținerilor

recurenților, nu au depus niciun înscris din care să rezulte apartenența la

domeniul public a terenului denumit „Alee de acces ce deservește magazinele C.M.P.S.

Sinaia, brutăriei și service auto" nu are relevanță în speță, atâta timp

cât prin raportul de expertiză efectuat în cauză de O.D., respectiva suprafață,

identificată prin perimetrul 1, 2, 3, 4, 15, 15, 14, 13, 17, 11, 10, 7, are

destinația cale de acces și parcări, motivarea instanței de apel fiind astfel

fundamentată pe situația de fapt reținută prin raportul de expertiză.

Conform dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar

pentru terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Prin raportul de

expertiză întocmit în cauză s-a concluzionat, după cum s-a arătat mai sus, că

terenul în suprafață de 794 mp nu este liber, fiind legală constatarea

instanței de apel, potrivit căreia nu poate fi restituit în natură,

constituindu-se într-o excepție de la principiul restituirii în natură

consacrat de Legea nr. 10/2001 și care se referă la terenurile afectate de

amenajări de utilitate publică ale localităților, cum este cazul în speță.

Potrivit Normelor de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sintagma amenajări de utilitate publică

ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren

afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor

amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație

(străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de

spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe

pietonale și altele.

Aceeași critică privește

și suprafața de teren de 1974 mp pe care se află construcția proprietatea C.M.P.S.

și trotuarul aferent, recurenții considerând că punctul de vedere exprimat de

instanța de fond cu privire la sintagma "teren liber" este cel

corect, întrucât analizarea situației terenului trebuie efectuată nu în fapt ci

în drept.

Se reține însă ca legală

aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu pot fi restituite în natură terenurile

pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv, în prezent demolate și

pe care s-au edificat noi construcții, autorizate, atâta timp cât textul de

lege nu face nicio distincție între construcțiile noi, indiferent de

deținătorul terenului și proprietarul

construcției,

iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

.

In ceea ce privește

motivul de recurs privitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 ale

Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se

retine, fără a relua cele de mai sus, că instanța de apel a făcut corect

aplicațiunea legii speciale de reparație, în sensul acordării de despăgubiri

pentru terenul imposibil de restituit în natură, nefiind astfel încălcate

prevederile în materia proprietății reglementate de convenție.

Curtea Europeană a

decis, în ceea ce privește noțiunea de bun, că poate cuprinde atât bunurile

existente cât și valori patrimoniale, respectiv creanțe cu privire la care

reclamantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a le vedea

concretizate.

Conform principiilor ce

se degajă din jurisprudența CEDO, bunul actual presupune existența unei decizii

administrative sau judecătorești definitive, prin care să se recunoască direct

sau indirect dreptul de proprietate.

Curtea Europeană a

statuat însă că nu vor fi considerate bunuri în sensul articolului menționat

speranța de a redobândi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp ori

o creanță condițională, care a devenit caducă prin neîndeplinirea condiției.

Jurisprudența Curții

Europene este extrem de nuanțată și a cunoscut evoluții cu fiecare cauză

pronunțată, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz, iar în

recenta cauză Măria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a afirmat că o

hotărâre prin care s-a constatat nelegalitatea naționalizării nu constituie

titlu executoriu pentru restituirea unui imobil (hotărârea CEDO din 12

octombrie 2010).

Față de aceste

considerente se constată că reclamanții nu dețin un bun și un drept la

restituirea în natură ci au un drept de creanță (dreptul la despăgubiri)

stabilit în procedura Legii nr. l0/2001.

Referitor la ultimul

motiv de recurs care a privit aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, se reține că acesta vizează o critică de

netemeinicie și nu una de nelegalitate, în înțelesul dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ., recurenții susținând aspecte de fapt privitoare la lăsarea în

paragină a unor aripi ale clădirii aparținând P.S. Sinaia și la închirierea

restului imobilului unor societăți comerciale.

In plus, se reține că

potrivit pct. 10.5 din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

oportunitatea aplicării măsurii reglementată de respectivul text de lege revine

exclusiv unității deținătoare, or în speță, atât P.S. Sinaia cât și Primarul și

Consiliul local Sinaia au declarat apeluri împotriva sentinței tribunalului

prin care s-a restituit în natură reclamanților inclusiv terenul în suprafață

de 1974 mp pe care se află edificate construcțiile care, în opinia

recurenților, nu mai sunt necesare unității deținătoare.

Pentru aceste motive, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se

privește ca nefondat fiind respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții A.E., C.I.N., C.M.G.C., M.E.S.

și T.I. împotriva deciziei nr. 5 din 19 ianuarie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 februarie 2011.