ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1027/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 14 august 2008, reclamanta C. – S.G.C.D.A. a solicitat obligarea pârâtei S.R.T. la plata remunerației derivând din dreptul de radiodifuzare a operelor scrise, în cuantum de 0,2 % din taxa pe serviciul public de televiziune (abonamente), pentru perioada 01 iulie 2005 - 03 noiembrie 2005 (în temeiul Convenției încheiate între părți la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, nemodificată) și a remunerației derivând din dreptul de radiodifuzare a operelor scrise, în cuantum de 3 % din taxa pe serviciul public de televiziune (abonamente), pentru perioada 04 noiembrie 2005 - 31 decembrie 2005 și pentru anii 2006, 2007 și trimestrele I și II ale anului 2008 [(în temeiul Hotărârii Arbitrate din 15 octombrie 2005 (M. Of.

al României nr. 981/4.11.2005) în baza Deciziei Directorului General al O.D.A. nr. 212 din 18 octombrie 2005). Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, pentru diferențele de remunerație stabilite la primele două capete de cerere. La data de 22 decembrie 2008 reclamanta a înregistrat pe cale separată, la aceeași instanță, cererea de chemare în judecată, conexată la prima cerere la termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2009, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata remunerației derivând din dreptul de radiodifuzare a operelor scrise, în cuantum de 0,2 % din taxa pe serviciul public de televiziune (abonamente), pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 30 iunie 2005 (în temeiul Convenției încheiate între părți la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, nemodificată).

Prin încheierea pronunțată la data de 1 aprilie 2009, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea conexată și a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ambele excepții fiind invocate de pârâtă, prin întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 1415 din 28 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea conexă, ca urmare a prescripției dreptului la acțiune, a respins pretențiile reclamantei pentru perioada 01 iulie 2005 - 3 noiembrie 2005, a admis în parte pretențiile formulate de reclamantă pentru perioada 04 noiembrie 2005 - 30 iunie 2008, dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 10.650,1 lei reprezentând restanță neachitată, la care se adaugă dobânda legală, conform O.G.

nr. 9/2000 și pct. 10 din Hotărârea arbitrală pronunțată la data 15 octombrie 2005 și a compensat cheltuielile de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți. Ulterior, instanța a calificat calea de atac ca fiind apel. 1. În motivarea căii de atac promovate de către reclamantă s-a arătat că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 30 iunie 2005, făcând o aplicație eronată a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Pentru această perioadă părțile s-au aflat în litigiu, fapt ce a suspendat, în condițiile Decretului nr. 167/1958, curgerea termenului de prescripție extinctivă.

În raport de această premisă, dreptul la remunerație aferent radiodifuzării operelor scrise, ce trebuia calculat în cadrul expertizei contabile, vizează și perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2004 - 30 iunie 2005. O altă critică formulată de reclamantă în apel a fost în sensul că instanța de fond, pentru perioada cuprinsă între 01 iulie 2005 - 03 noiembrie 2005, a exclus în mod nejustificat dreptul la remunerație în favoarea titularilor de drepturi reprezentați de C. – S.G.C.D.A. drepturi patrimoniale constând în suma de 164.431,06 lei RON și dobândă legală de 59.774,03 lei RON. Aceste drepturi au fost stabilite între părți conform contractului încheiat, contract ce exprimă manifestarea de voința a părților, fiind o veritabilă metodologie privind plata dreptului de radiodifuzare aferent utilizării operelor scrise.

În acest context instanța de fond a stabilit în mod greșit tripla identitate de elemente în ceea ce privește dreptul la remunerație datorat C. de către S.R.T. pentru perioada 01 iulie 2005 - 03 noiembrie 2005, drept care își are temeiul de legalitate în dispozițiile art. 130 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, respectiv a contractului existent între părți, neputându-i-se imputa inexistența unei metodologii de stabilire a remunerațiilor pentru această perioadă.

Reclamanta a mai susținut în motivarea apelului că interpretarea dată de instanța de fond în raport de prevederile art. 1201 și 1202 C. civ., dispozițiilor legale incidente în cauza este eronată, având în vedere faptul că premisa legală a dreptului la remunerație nu este cea reținută de instanța de fond [(art. 130 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 8/1996)], ci dispozițiile art. 130 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu prevederile art. 969 C. civ., ce fundamentează legalitatea convenției semnate între părți. Pe cale de consecință, instanța de fond nu poate substitui voinței părților manifestate în prevederile convenției semnate de comun acord, prezumții ce îngrădesc tocmai efectele contractului dintre părți.

A mai arătat apelanta reclamantă că, pentru perioada ulterioară datei de 04 noiembrie 2005, C. a emis autorizația sub formă de licență neexclusivă de utilizare a operelor scrise în programele de televiziune, solicitată de intimata - pârâtă, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare și a pct. 1, 2 și 3 din Hotărârea Arbitrală pronunțată în data de 15 octombrie 2005 (M. Of. al nr. 981/04.11.2005) prin Decizia Directorului General al O.R.D.A. nr. 212 din 18 octombrie 2005, în data de 30 noiembrie 2005 cu adresa de înaintare nr. 1752 atât prin fax cât și prin intermediul poștei rapide cu confirmare de primire, care nu a fost returnata de S.R.T.

Modalitatea de plată și plățile efectuate de către intimata - pârâta S.R.T.V., astfel au fost prezentate de aceasta prin corespondență, se situează pe poziția unei duble ponderări a veniturilor, modalitate de calcul susținută și în cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiei de Arbitraj ce a stabilit metodologia privind remunerația datorată de organismele de radiodifuziune și televiziune titularilor de drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, fiind respinsă ca inadmisibilă. Totodată, apelanta reclamantă a precizat că intimata pârâtă S.R.T.V. a recunoscut, prin răspunsul la interogatoriu, faptul că baza de calcul promovată a fost respinsă de Hotărârea Arbitrală din 15 octombrie 2005, variantă pe care a menținut-o și în cadrul expertizei contabile, pe care instanța de fond în mod netemeinic a omologat-o.

Față de acest aspect, se reproșează instanței de fond că a reanalizat în mod inadmisibil dispozițiile Hotărârii Arbitrale din 15 octombrie 2005, dând acesteia practic o altă modalitate de aplicare, respinsă de chiar completul de arbitraj, în condițiile în care intimata pârâtă S.R.T.V. nu a formulat apel asupra acestei Hotărâri Arbitrale. În ce privește expertiza judiciar contabilă, apelanta reclamantă a arătat că aceasta s-a realizat pe criterii de dublă ponderare, criterii respinse de Hotărârea Arbitrală din 15 octombrie 2005, neținându-se cont și de aspectul privind situația plăților returnate de recurenta reclamantă, care nu pot fi circumscrise unei oferte reale de plată ca urmare a faptului că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 1115 pct. 3 C. civ., atât în ceea ce privește acoperirea integrală a debitului, a dobânzilor cât și a altor cheltuieli pentru stingerea și lichidarea creanței.

2. Apelanta S.R.T. a formulat următoarele critici la adresa hotărârii pronunțată în primă instanță: Pentru a se determina ponderea utilizării repertoriului protejat al C., era necesar ca acest organism de gestiune să pună la dispoziție expertului repertoriul sau protejat. Cum, însă, C. a refuzat să pună la dispoziție acest repertoriu, plata remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi s-a făcut prin listarea tuturor operelor scrise și luarea lor în calculul ponderii utilizării acestor opere scrise, fără a cunoaște dacă, în realitate, toate aceste opere listate și raportate ca utilizate erau sau nu în repertoriul C. C. a refuzat să pună la dispoziție chiar și expertului contabil desemnat de instanța, repertoriul de opere scrise pe care le gestionează colectiv, pe bază de mandat.

În lipsa acestor documente provenite de la C., expertul a calculat ponderea utilizării de către S.R.T.V. a operelor scrise numai pe baza raportărilor provenite de la S.R.T.V., raportări care includ însă toate utilizările, fără ca S.R.T.V. să cunoască dacă ceea ce plătește și raportează ca fiind utilizat este într-adevăr în repertoriul C., deci fără a cunoaște dacă ceea ce plătește este cuvenit către C. sau nu. Prin gestul C., de a restitui sumele încasate de la S.R.T.V. în temeiul Deciziei O.R.D.A.

- Hotărârii Arbitrale nr. 112/2005 pentru utilizarea prin radiodifuzare a operelor scrise, se deduce implicit că sumele încasate de C. cu titlu de remunerație cuvenită titularilor de drepturi de autor nu au mai fost repartizate acestor titulari, prin aceasta C. încălcând prevederile art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, modificată, potrivit cărora sumele colectate de C. cu titlu de remunerație trebuiau repartizate individual titularilor de drepturi, în termen de maximum 6 luni de la data colectării.

Singura explicație rațională care poate fi dată comportamentului C., de a restitui pârâtei recurente remunerațiile plătite pe ani întregi, este ca aceste remunerații restituite și care sunt consemnate pe numele C. nu sunt datorate vreunor titulari de drepturi din cei listați de S.R.T.V., căci aceștia nu dăduseră mandat de gestiune către C., și că, deci, operele scrise listate nu erau în realitate în repertoriul protejat gestionat colectiv de C. Prin decizia nr. 70/ A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins în tot acțiunea acesteia, ca neîntemeiată și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele: Demersul procedural pendinte a fost promovat de reclamanta - apelantă, în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul operelor scrise, în scopul obținerii de la pârâta-apelantă S.R.T.V., în calitate de utilizator al operelor ce intră în sfera celor gestionate de reclamantă, a remunerațiilor datorate de pârâtă pentru acest tip de utilizare. În privința pretențiilor formulate de reclamantă, pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 30 iunie 2005, în mod judicios a reținut prima instanță intervenită prescripția dreptului la acțiune, ele fiind deduse spre judecată la data de 22 decembrie 2008, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani imperativ instituit prin dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Existența unui litigiu ce s-a derulat între părți, declanșat la o dată ce se situează înăuntrul terenului de prescripție, nu constituie prin el însuși fapt întrerupător al respectivului termen, potrivit exigențelor art. 16 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 „introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost introdusă la o instanță de judecată necompetentă (..)” nefiind aptă a produce efect întreruptiv „..dacă cererea de chemare în judecată (..) a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel ce a făcut-o a renunțat la ea”.

Deși apelantul-reclamant nu indică litigiul în raport de care susține că ar fi operat întreruperea termenului de prescripție, probatoriul administrat relevă că acesta a promovat, la data de 03 iunie 2005, o acțiune în pretenții având ca obiect obligarea pârâtei la plata de remunerații compensatorii aferente operelor utilizate în anul 2004. Cererea astfel formulată de reclamantă a fost respinsă, prin sentința civilă nr. 313 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, soluție care atrage în mod neechivoc incidența prevederilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

În evaluarea eficienței contractului invocat de reclamanta apelantă, fundament al pretențiilor formulate pentru perioada 01 iulie 2005 - 3 noiembrie 2005, la judecata cauzei în primă instanță s-a constatat că respectiva convenție nu este aptă a produce efectele atribuite de reclamantă în raport prezumția generată de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1013/2008 a Tribunalului București, hotărâre prin care s-a stabilit (în analiza unor pretenții aferente unei perioade anterioare, respectiv ianuarie - decembrie 2004) că, în consecința prevederilor art. 130 lit. b) din Legea nr. 8/1996, singurul fundament al pretențiilor ce pot fi formulate de organismele de gestiune colectivă pentru determinarea și colectarea remunerațiilor compensatorii corespunzătoare drepturilor de autor ce intră în sfera lor de activitate îl poate constitui metodologia elaborată/negociată de acestea pentru domeniul de activitate respectiv.

Analiza astfel făcută de instanța fondului este în acord cu rigorile prevederilor art. 1200 pct. 4 C. civ., conform căruia „sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum .. puterea ce legea acordă autorității de lucru judecat” și celor ale art. 1202 alin. (2) C. civ., conform cărora „ prezumția legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută”.

Neexistând, pentru perioada 01 iulie 2005 - 30 noiembrie 2005, o metodologie care să constituie suportul normativ al cuantificării și colectării, de la organismele de televiziune, a remunerațiilor corespunzătoare drepturilor de autor pentru operele scrise utilizate de acestea, și dând eficiență prezumției legale de adevăr și incontestabilitate a menționatei hotărâri judecătorești ce a intrat în puterea lucrului judecat, nu exista nicio rațiune pentru care prima instanță să fi procedat la evaluarea, în lumina prevederilor art. 130 lit. a) din Legea nr. 8/1996 (prin care este instituită obligația organismelor de gestiune colectivă de a acorda autorizații neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora) a legalității contractului invocat de reclamantă, astfel cum pretinde aceasta prin apelul formulat.

Criticile formulate de apelanta reclamantă la adresa acestei soluții a instanței de fond pornesc de la o premisă eronată, lipsită de corespondent în considerentele sentinței, și anume aceea că instanța ar fi „stabilit în mod greșit tripla identitate de elemente în ceea ce privește dreptul la remunerație datorat subscrisei C...”. În motivarea soluției pronunțate cu privire la pretențiile aferente perioadei 01 iulie 2005 - 03 noiembrie 2005, prima instanță a subliniat faptul că nu efectului negativ al autorității de lucru judecat (care implică întrunirea cumulativă a identității de obiect, cauză și părți, și are ca efect oprirea unei noi judecăți) i s-a dat eficiență în speță, ci efectului pozitiv al acesteia, situație în care nu este necesară existența unei identități a obiectului, fiind relevantă în această ipoteză modalitatea în care s-au dezlegat anterior aspecte litigioase similare, aflate în legătură cu raportul juridic dedus judecății.

Referitor la modalitatea în care a fost determinat cuantumul remunerației compensatorii acordate prin sentința apelată, Curtea constată că reproșul făcut de apelanta-reclamantă instanței fondului, în sensul că ar fi aplicat în mod eronat o dublă ponderare, este rezultatul ignorării Metodologiei finale privind remunerația datorată de organismele de radiodifuziune și organismele de televiziune pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, valorificate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă aprobată prin Hotărârea arbitrală din data de 15 octombrie 2005, publicată în baza Deciziei nr. 212/2005 a Directorului General O.R.D.A., Metodologie care stabilește în mod explicit criterii de dublă ponderare pentru cuantificarea remunerațiilor compensatorii la care se referă.

Astfel, completul de arbitraj a hotărât că „Organismele de radiodifuziune și organismele de televiziune, autorizate potrivit prevederilor pct. 1 de către organismele de gestiune colectivă, sunt obligate să plătească acestora din urmă o remunerație trimestrială, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, în procent de 3 % aplicat la baza de calcul.

Baza de calcul asupra căreia se aplică procentul prevăzut la pct. 2 este constituită din acele venituri ale organismelor de radiodifuziune și organismelor de televiziune care sunt corespunzătoare utilizării de către acestea a repertoriului protejat al organismelor de gestiune colectivă prevăzute la pct. 1.”, rezultând cu puterea evidenței din textul enunțat că metodologia a conceput un sistem de dublă ponderare, respectiv ponderarea asupra bazei de calcul (constituită din acele venituri care sunt corespunzătoare utilizării repertoriului gestionat de organismele de gestiune colectivă) și ponderarea ce rezultă din aplicarea unui procent de 3 % asupra menționatei baze de calcul.

Trebuie menționat că relevantă în valorificarea drepturilor și obligațiilor în privința cărora s-a pronunțat hotărârea arbitrală este metodologia finală adoptată în urma procedurii de arbitraj, care, potrivit art. 132 2 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, a dobândit caracter obligatoriu odată cu publicarea ei în M. Of. Argumentele și apărările susținute de părțile implicate în derularea procedurii de arbitraj constituie aspecte ce nu pot avea vreo relevanță în litigii care implică aplicarea Metodologiei; asemenea aspecte ar fi putut fi analizate cel mult în cadrul unei eventuale căi de atac exercitate împotriva hotărârii arbitrale, cadrul procesual pendinte nefiind cel al unei asemenea căi de atac.

Printre apărările de fond făcute de pârâta apelantă în derularea procesului în privința pretențiilor aferente perioadei 04 noiembrie 2008 - 31 martie 2008, a fost și aceea potrivit căreia reclamanta nu ar fi îndreptățită să obțină remunerațiile pretinse prin cererea de chemare în judecată, pentru că operele pentru care acestea au fost solicitate fac parte dintre acelea pentru care legiuitorul nu a instituit obligativitatea gestionării colective a drepturilor patrimoniale de autor, iar reclamanta nu a înfățișat mandate acordate de titularii respectivelor drepturi.

Prin art. 123 1 din Legea nr. 8/1991, legiuitorul a stabilit în mod exhaustiv drepturile de autor în privința este impusă gestiunea colectivă obligatorie, acestea fiind: dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privata; dreptul la remunerație echitabilă pentru împrumutul public prevăzut la art. 14^4 alin. (2); dreptul de suită; dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale; dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepția proiecției publice a operelor cinematografice; dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora; dreptul de retransmitere prin cablu.

Utilizarea de către pârâta-apelantă de opere scrise, care a generat drepturile patrimoniale de autor în considerarea cărora reclamanta a pretins remunerații compensatorii, este una specifică obiectului ei de activitate, și anume radiodifuzarea. Cum radiodifuzarea de opere scrise nu se regăsește printre activitățile limitativ enumerate de norma juridică menționată, ea nu poate fi plasată în sfera celor pentru care operează gestiunea colectivă obligatorie și, în consecință, nu poate fi reținută existența unui mandat legal de reprezentare din partea titularilor de drepturi de autor, de care reclamanta-apelantă să se poată prevala în speță în temeiul prevederilor celui de-al doilea alineat al art. 123 1 din Legea nr. 8/1996.

Pe de altă parte, conform art. 123 3 din Legea nr. 8/1996 „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123^ I și 123^2, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.” Într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 123 1 și 123 3 din Legea nr. 8/1996, dar și a exigențelor ce rezidă din art. 1169 C. civ., se impunea ca instanța fondului să constate, cu atât mai mult cu cât pârâta a invocat în apărare lipsa oricărui mandat, legal sau convențional, deținut de reclamantă pentru gestionarea drepturilor asupra cărora poartă litigiul, că refuzul reclamantei de a se conforma dispoziției de a înfățișa expertului ce a fost desemnat pentru efectuarea expertizei (pe care reclamanta însăși a solicitat-o ca probă în proces) informații referitoare la mandatele de reprezentare a titularilor drepturilor de autor pentru a căror exercitare a înțeles să formuleze pretențiile supuse analizei este, în absența oricărei alte probe care să permită stabilirea apartenenței drepturilor reclamate la repertoriul pe care îl gestionează în mod efectiv, echivalează cu nedovedirea dreptului pe care a înțeles să îl opună pârâtei în speță.

Mai mult, conduita reclamantei de a refuza să îndeplinească actele procedurale necesare aducerii la îndeplinire a însărcinării atribuite de instanță expertului desemnat de aceasta este în evidentă contradicție cu obligațiile ei procesuale, astfel cum acestea rezidă din prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările”.

Utilizarea de către pârâtă a unor opere scrise, în perioada analizată, astfel cum acestea au fost identificate prin expertiză, generează într-adevăr obligația acesteia de a plăti drepturi de autor aferente, însă, în absența unui probatoriu concludent care să ateste că reclamanta are dreptul corelativ acestei obligații, respectiv acela de a colecta remunerația compensatorie, menționata obligație nu putea conduce, prin ea însăși, la concluzia temeiniciei pretențiilor reclamantei. Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea a constatat caracterul nefondat al criticilor aduse de reclamantă sentinței apelate și temeinicia celor susținute prin apelul promovat de pârâta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta, arătând în motivarea recursului următoarele: Instanța de fond și apel au admis în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 30 iunie 2005 făcând o aplicație eronată a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Pentru această perioadă părțile s-au aflat în litigiu, fapt ce a suspendat, în condițiile Decretului nr. 167/1958, curgerea termenului de prescripție extinctivă.

În raport de această premisă, dreptul la remunerație aferent radiodifuzării operelor scrise, ce trebuia calculat în cadrul expertizei contabile, vizează și perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2004 - 30 iunie 2005. Instanța de fond și apel, pentru perioada cuprinsă între 01 iulie 2005 - 03 noiembrie 2005, a exclus în mod nejustificat dreptul la remunerație în favoarea titularilor de drepturi reprezentați de C., drepturi patrimoniale constând în suma de 164.431,06 Iei RON și dobândă legală de 59.774,03 lei RON. Aceste drepturi au fost stabilite între părți conform contractului încheiat, contract ce exprimă manifestarea de voință a părților fiind o veritabilă metodologie privind plata dreptului de radiodifuzare aferent utilizării operelor scrise.

În acest context, instanța de fond a stabilit în mod greșit tripla identitate de elemente în ceea ce privește dreptul la remunerație datorat C. pentru perioada 01 iulie 2005 - 03 noiembrie 2005, drept care își are temeiul de legalitate în dispozițiile art. 130 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, respectiv a contractului existent între părți, neputându-i-se imputa inexistența unei metodologii de stabilire a remunerațiilor pentru această perioadă.

Mai mult decât atât, interpretarea dată de instanța de fond și apel în raport de prevederile art. 1201 și 1202 C. civ., dispozițiilor legale incidente în cauză este eronată având în vedere faptul că premisa legală a dreptului la remunerație nu este cea reținută de instanța de fond [(art. 130 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 8/1996)] ci dispozițiile art. 130 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu prevederile art. 969 C. civ., ce fundamentează legalitatea convenției semnate între părți. Pe cale de consecință, instanța de fond și apel nu poate substitui voinței părților manifestată în prevederile convenției semnate de comun acord, prezumții ce îngrădesc tocmai efectele contractului dintre părți.

Recurenta mai arată că, pentru perioada ulterioară datei de 04 noiembrie 2005 a emis autorizația sub formă de licență neexclusivă de utilizare a operelor scrise în programele de televiziune, solicitată de intimata - pârâtă, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare și a pct. l, 2 și 3 din Hotărârea Arbitrală pronunțată în data de 15 octombrie 2005 (M. Of. nr. 981/04.11. 2005) prin Decizia Directorului General al O.R.D.A. nr. 212 din 18 octombrie 2005, în data de 30 noiembrie 2005 cu adresa de înaintare nr. 1752 atât prin fax cât și prin intermediul poștei rapide cu confirmare de primire, care nu a fost returnată de S.R.T.

Modalitatea de plată și plățile efectuate de către intimata - pârâta S.R.T.V., astfel cum au fost prezentate de aceasta prin corespondență, se situează pe poziția unei duble ponderări a veniturilor, modalitate de calcul susținută și în cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiei de Arbitraj ce a stabilit metodologia privind remunerația datorată de organismele de radiodifuziune și televiziune titularilor de drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, fiind respinsă ca inadmisibilă. Recurenta a mai susținut că pârâta S.R.T.V. a recunoscut, prin răspunsul la interogatoriu, faptul că baza de calcul promovată a fost respinsă de Hotărârea Arbitrală din 15 octombrie 2005, variantă pe care a menținut-o și în cadrul expertizei contabile, pe care instanța de fond în mod netemeinic a omologat-o.

Față de acest aspect instanța de fond și apel au reanalizat în mod inadmisibil dispozițiile Hotărârii Arbitrale din 15 octombrie 2005 dându-i acesteia practic o altă modalitate de aplicare respinsă de chiar completul de arbitraj în condițiile în care intimata - pârâtă S.R.T.V. nu a formulat apel asupra acestei Hotărâri Arbitrale. În ceea ce privește expertiza judiciar contabilă, aceasta s-a realizat pe criterii de dublă ponderare, criterii respinse de Hotărârea Arbitrală din 15 octombrie 2005, neținându-se cont și de aspectul privind situația plăților returnate de C., care nu pot fi circumscrise unei oferte reale de plată, ca urmare a faptului că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1115 pct. 3 C. civ., atât în ceea ce privește acoperirea integrală a debitului, a dobânzilor cât și a altor cheltuieli pentru stingerea și lichidarea creanței.

Față de această situație se impune refacerea raportului de expertiză în ambele variante propuse de părți, calculul dobânzii legale la zi și evidențierea certă a plăților ce au operat cu titlu de remunerație aferentă dreptului de radiodifuzare pentru perioada supusă litigiului între părți. Recurenta mai susține că instanța de fond și apel au stabilit cuantumul remunerației, fără a se evidenția în expertiza contabilă, distinct în raport de venituri sau cheltuieli, semnificația dispoziției legale, respectiv 3 % din veniturile corespunzătoare utilizării, fapt ce impune casarea și trimiterea spre rejudecare și analiză a cuantumului remunerației. Examinând modul în care recurenta a înțeles să motiveze recursul și având în vedere prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Conținutul motivelor de recurs este identic motivelor de apel, recurenta nefăcând altceva decât să reitereze în aceeași formă nemulțumirile sale față de sentința primei instanțe. Astfel, în ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru sumele solicitate de reclamantă, corespunzătoare perioadei 01 ianuarie 2004 – 30 iunie 2005, instanța de apel a apreciat ca nefiind incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, deoarece acțiunea în pretenții formulată anterior de reclamantă a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 1013 din 29 mai 2008 a Tribunalului București, situație în care, potrivit art. 16 alin. (2) din același decret, cursul prescripției nu se consideră întrerupt.

În motivarea prezentului recurs, recurenta reia în mod neschimbat critica din apel, privind încălcarea prevederilor Decretului nr. 167/1958, fără a se raporta la considerentele care au fundamentat concluzia instanței de apel. De asemenea, curtea de apel reține, în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 01 iulie 2005 – 03 noiembrie 2005, că în mod corect prima instanță a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și nu efectul negativ, care implică întrunirea triplei identități, de părți obiect și cauză, așa cum susținea apelanta reclamantă în motivarea apelului. Făcând abstracție de raționamentul instanței de apel, recurenta revine în recurs cu aceeași susținere privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 1201 și 1202 C. civ., confundând cele două efecte ale autorității de lucru judecat.

Și susținerea referitoare la aplicarea greșită a dublei ponderări este preluată identic din motivarea apelului, ignorându-se faptul că în decizia din apel, instanța de apel a analizat Metodologia finală privind remunerația datorată de organismele de radiodifuziune și organismele de televiziune pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, valorificate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă aprobată prin Hotărârea arbitrală din data de 15 octombrie 2005, publicată în baza Deciziei nr. 212/2005 a Directorului General O.R.D.A., reținând că metodologia a conceput un sistem de dublă ponderare, respectiv ponderarea asupra bazei de calcul (constituită din acele venituri care sunt corespunzătoare utilizării repertoriului gestionat de organismele de gestiune colectivă) și ponderarea ce rezultă din aplicarea unui procent de 3 % asupra menționatei baze de calcul.

De asemenea, instanța de apel a reținut că metodologia finală adoptată în urma procedurii de arbitraj, este, potrivit art. 132 ind. (2) alin. (8) din Legea nr. 8/1996, obligatorie, iar argumentele și apărările susținute de părțile implicate în derularea procedurii de arbitraj constituie aspecte ce nu pot avea vreo relevanță în litigii care implică aplicarea Metodologiei. Fără a combate cele reținute de instanța de apel, recurenta revine în recurs cu același susțineri făcute în motivarea apelului, solicitând refacerea raportului de expertiză, cerere incompatibilă cu structura recursului.

Înalta Curte mai constată că recurenta nu combate concluzia reținută în considerentele deciziei recurate, respectiv, aceea că radiodifuziunea nu se regăsește printre activitățile enumerate limitativ de art. 123 1 din Legea nr. 8/1991, că nu există un mandat legal de reprezentare din partea titularilor de drepturi de autor de care reclamanta să se poată prevala și că, în consecință, pretențiile acesteia sunt nefondate. Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurenta nu critică însă această hotărâre, ci se raportează la sentința primei instanțe. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta face abstracție de existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel. De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din același cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta C.S.G.C.D.A. împotriva deciziei civile nr. 70/ A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2012.