ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5139/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința nr. 836 din 17 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 34272/3/2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta C.S.G.C.D.A., în contradictoriu cu pârâta SC S.B.M. SRL și, în consecință, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6742,72 lei remunerație datorată pentru radiodifuzarea operelor scrise pe trimestrele II, III și IV 2006, anii 2007, 2008 și trimestrul I, II și III 2009, la care se adaugă dobânda legală, calculată conf. O.G. nr. 9/2000 și Hotărârea Arbitrală pronunțată la 15 octombrie 2005 și publicată în M. Of. al României nr. 981 din 4 noiembrie 2005 prin Decizia O.R.D.A.

nr. 212 din 18 octombrie 2005. S-a dispus, de asemenea, obligarea pârâtei să comunice reclamantei play-listurile pentru trimestrele II, III și IV 2006 și anii 2007, 2008 și trimestrele I, II, III 2009 conform prevederilor Hotărârii Arbitrale pronunțate în 15 octombrie 2005. Au fost compensate cheltuielile de judecată datorate de către părți și s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 6260 lei cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta este colectorul unic al remunerației datorate de către organismele de radiodifuziune și televiziune titularilor drepturilor de autor, conform metodologiei adoptate prin Hotărârea Arbitrală din 15 octombrie 2005, iar pârâta este o societate comercială ce are ca obiect principal de activitate difuzarea programelor de televiziune, calitate în care datora remunerația cuvenită autorilor de opere scrise ale căror opere au fost difuzate.

Conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză și refăcut ulterior în urma obiecțiunilor reclamantei, remunerațiile datorate de pârâtă în procent de 3% din veniturile obținute ca urmare a radiodifuzării pe postul de televiziune deținut de pârâtă a operelor scrise au fost calculate la suma de 13.521,21 lei, iar penalitățile la suma de 4.001,74 lei. Tribunalul și-a însușit în parte apărarea pârâtei în sensul că nu ar datora vreo sumă drept remunerație cuvenită autorilor de opere scrise, în absența difuzării de opere scrise din repertoriul gestionat de C.O.P.Y.R.O., față de faptul că, din înscrisurile depuse la dosar - extrasele din registrul Cinematografiei -, rezultă că 12 din filmele difuzate au ca autori alte persoane decât cele confirmate prin listele autorilor ale căror opere sunt gestionate de reclamantă.

Astfel, autorii menționați în Anexa 1 a notelor de concluzii depuse de pârâtă - H.N., C.G., D.B., A.M., R.A.P., M.D., D.B., C.V., D.C., J.V., S.G., E.U., M.P., D.S. - nu se regăsesc în repertoriul reclamantei, astfel încât calcularea remunerației prin raportare la veniturile obținute de pârâtă prin radiodifuzarea operelor acestora din urmă contravine metodologiei. Drept urmare, tribunalul a înlăturat din cuantumul remunerației datorate de pârâtă suma de 6778,46 lei corespunzătoare veniturilor obținute prin radiodifuzarea unor opere asupra cărora reclamanta nu are drept de gestiune, obligând pârâta la plata către reclamantă doar a sumei de 6742,72 lei remunerație datorată pentru radiodifuzarea operelor scrise în perioada solicitată, plus dobânda legală.

Prin Decizia nr. 9 din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de C.O.P.Y.R.O. și s-a admis apelul declarat de pârâta SC S.B.M. SRL împotriva sentinței menționate, ce a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acțiunii, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că, respingând excepția lipsei calității procesuale active, prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 123 - 126 din Legea nr. 8/1996, raportat la probatoriile administrate în cauză.

Drepturile deduse judecății nu sunt supuse gestiunii colective obligatorii, în sensul prevăzut de art. 123 1 și art. 123 2 din lege, pentru ca în privința lor să fie aplicabilă regula cuprinsă în art. 123 1 alin. (2), potrivit căreia „Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.” În cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 123 3 din Lege, conform cărora „Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123 1 și 123 2 , pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.” Conform art. 139 1 din lege, „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată durata și în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.” Instanța de apel a constatat că pentru autorii operelor scrise menționate în cauză nu a fost depus niciun fel de mandat, nici general de gestiune, nici special de reprezentare în judecată,

conform art. 139 1 . Curtea a înlăturat susținerile reclamantei - preluate de prima instanță- în sensul că dovada calității de reprezentant este făcută prin înscrierea autorilor în lista înaintată către O.R.D.A. și publicată pe site-ul acesteia, întrucât acest înscris, chiar având calitatea unui act public, astfel cum s-a reținut, nu poate face dovada mandatului acordat de titularii de drepturi de autor și drepturi conexe. În acest sens, adresa din 27 noiembrie 2007 este emisă de O.R.D.A. în temeiul art. 138 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, care se referă la atribuția acestei instituții de a ține evidența repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă. În aceste condiții, „certificarea” acestor liste de către O.R.D.A.

nu poate echivala cu o confirmare a mandatelor. Avizul prevăzut de art. 125 1 și 126 din Legea nr. 8/1996 nu are drept efect juridic dobândirea calității de mandatar al persoanelor titulare de drepturi, astfel cum a apreciat prima instanță. Instanța de apel a constatat, de asemenea, că tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1169 C. civ., deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a proba că este titulara dreptului supus judecății, raportat la dispozițiile din legea specială, astfel încât nu-i poate fi imputat pârâtei faptul că nu și-ar fi respectat obligațiile legale privind depunerea titlurilor operelor radiodifuzate. Împotriva deciziei menționate mai sus, a declarat recurs reclamanta C.O.P.Y.R.O.- S.G.C.D.A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, următoarele: - Instanța de apel a calificat în mod greșit calea de atac declarată împotriva sentinței nr. 836 din 17 aprilie 2012 ca fiind apelul, și nu recursul, astfel cum s-ar fi impus în raport de cuantumul pretențiilor stabilite la prima instanță, situate sub plafonul de 100.000 lei, astfel încât a încălcat dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ. - Instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 8/1996 în privința reprezentării titularilor de drepturi de operă scrisă comunicați public prin radiodifuzare pe postul de televiziune al intimatei pârâte, dar și a dispozițiilor art. 1169 din vechiul C. civ. Astfel, a făcut o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 123 și următoarele din Legea nr. 8/1996, fără a ține cont de înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, ce atestă înscrierea în repertoriu a autorilor de operă scrisă radiodifuzați.

- Instanța de apel a respins integral acțiunea reclamantei C.O.P.Y.R.O. în mod nefondat, fără a analiza cel de-al doilea capăt al cererii introductive, privind obligarea pârâtei de comunicare a play list-urilor de utilizare a operelor ce fac obiectul radiodifuzării, obligație expres prevăzută de Hotărârea arbitrală pronunțată la 15 octombrie 2005. - În ceea ce privește operele cinematografice la care contribuie mai mulți creatori în realizarea operei comune, instanța de apel a făcut o aplicare restrictivă a dispozițiilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. - Instanța de judecată a fost învestită în cauză cu cererea privind remunerația cuvenită autorilor de opere scrise preexistente, autori de scenarii, adaptări și dramatizări, nu și celor care nu se regăsesc în repertoriul organismului de gestiune colectivă din domeniul operelor scrise, respectiv autorii de regie, astfel încât instanța de apel nu avea căderea legală a se pronunța în privința acestora.

- În legătură cu autorii menționați în anexa 1 a notelor de concluzii scrise și în contractele încheiate cu diverși utilizatori - înscrisuri depuse de către pârâtă, la care instanța de apel a făcut referire ca temei al culpei procesuale a C.O.P.Y.R.O., instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut și a făcut o aplicare greșită a legii, atât în raport de dispozițiile Legii nr. 8/1996, cât și ale art. 274 C. proc. civ., în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată către pârâtă și nelegala compensare a acestora, în condițiile admiterii în totalitate a acțiunii. - Instanța nu s-a pronunțat asupra întinderii certe a dobânzii legale, astfel cum a fost solicitată de C.O.P.Y.R.O., respectiv la zi.

Instanța a dispus dobânda legală fără a indica întinderea acesteia, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și momentul până la care trebuie calculată. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de recurs formulată în cauză, reclamanta a susținut că instanța de apel a calificat în mod greșit calea de atac soluționată ca fiind apelul, și nu recursul, astfel cum ar fi trebuit să procedeze în raport de cuantumul pretențiilor deduse judecății și de prevederile art. 282 1 C. proc. civ. Aceste susțineri sunt fondate, în condițiile în care calificarea căii de atac ar fi trebuit să se realizeze în considerarea cererii în pretenții, pentru argumentele ce vor fi expuse.

Prin cererea dedusă judecății în prezenta cauză, reclamanta C.O.P.Y.R.O. a solicitat obligarea pârâtei SC S.B.M. SRL la plata către reclamantă a remunerației datorate pentru radiodifuzarea pe postul P. T.V. de opere ale autorilor reprezentați, pe trim. II, III și IV 2006, anii 2007, 2008 și trim. I, II și III 2009, cu plata dobânzii legale, precum și la comunicarea play-listurilor pentru trim. II, III și IV 2006 și anii 2007, 2008 și trim. I, II, III 2009. Formulând solicitarea de obligare a pârâtei la comunicarea înscrisurilor („play-listurilor”) privind utilizarea de opere ale autorilor reprezentați de către reclamantă, în perioada anterior menționată, reclamanta a invocat prevederile Hotărârii Arbitrale pronunțate în 15 octombrie 2005 și publicate în M. Of.

nr. 985/2005, cu privire la stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată de către organismele de radiodifuziune și organismele de televiziune titularilor de drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora, valorificate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

Potrivit pct. 6 din metodologie, organismele de radiodifuziune și organismele de televiziune vor comunica organismelor de gestiune colectivă un raport privind utilizarea operelor scrise în programele acestora, cuprinzând lista operelor scrise gestionate colectiv și utilizate (cu elementele indicate în metodologie), precum și baza de calcul stabilită potrivit pct. 3 și 5. Organismele de radiodifuziune și organismele de televiziune au obligația de a plăti organismelor de gestiune colectivă o remunerație trimestrială, cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, în procent de 3% aplicat la baza de calcul, bază care, potrivit pct. 3 din metodologie, este constituită din acele venituri ale organismelor de radiodifuziune și organismelor de televiziune care sunt corespunzătoare utilizării de către acestea a repertoriului protejat al organismelor de gestiune colectivă.

Din coroborarea prevederilor anterior menționate, rezultă că lista operelor scrise gestionate colectiv și utilizate - denumită „play-list” în cererea de chemare în judecată - servește, alături de baza de calcul, stabilirii remunerației datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor (și, ulterior, repartizării către titularii drepturilor de autor a remunerațiilor încasate de organismele de gestiune colectivă). Ca regulă, calculul se efectuează chiar de către organismele de gestiune colectivă, trimestrial (sens în care metodologia prevede expres termenul de depunere a raportului de către organismele de radiodifuziune și de televiziune).

Atunci când organismul de gestiune colectivă sesizează instanța de judecată în vederea calculării remunerației, pentru motivul că aceasta fie nu a fost achitată de bunăvoie, fie nu a putut fi calculată, în lipsa raportului, atât lista operelor scrise gestionate colectiv și utilizate, cât și baza de calcul, se depun de către debitori chiar în cursul procesului, pentru ca, pe baza lor, să se determine de către instanță cuantumul remunerației cuvenite autorilor. În acest caz, înscrisurile reprezentate de lista operelor utilizate și de veniturile corespunzătoare utilizării repertoriului protejat sunt mijloace de probă ce se administrează în vederea stabilirii cuantumului remunerației, a cărei plată constituie obiectul cererii de chemare în judecată.

Ca atare, în cadrul acțiunii având ca obiect plata remunerației cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, solicitarea adresată instanței de judecată de către reclamantul organism de gestiune colectivă în sensul obligării pârâtei organism de radiodifuziune sau de televiziune la comunicarea listei operelor scrise gestionate colectiv și utilizate are semnificația unei cereri de administrare a unui mijloc de probă pentru determinarea cuantumului despăgubirii reprezentând remunerație cuvenită autorilor și neachitată de bunăvoie. Întrucât reclamantul pretinde că partea adversă deține înscrisul solicitat, o asemenea solicitare se întemeiază pe dispozițiile art. 172 și 174 C. proc. civ. Solicitarea în discuție nu are, așadar, valoarea unei cereri introductive de instanță, cât timp, prin intermediul său, se urmărește înfățișarea unui înscris concludent, pertinent și util pentru soluționarea cererii în pretenții adresate instanței de judecată.

În virtutea rolului său activ, instanța are obligația calificării juridice a oricărei cereri deduse judecății, prin prisma obiectului și a finalității urmărite de titularul cererii, astfel încât este lipsit de relevanță faptul că reclamanta din cauză a înțeles să formuleze solicitarea în discuție drept un petit distinct al cererii introductive, alături de cererea în pretenții, însă tinde de fapt, prin acea solicitare, la administrarea de dovezi pentru soluționarea cererii în pretenții. De altfel, în cauză, pârâta a înmânat reclamantei, în cadrul probei cu expertiză contabilă dispuse de către tribunal, atât situația operelor radiodifuzate pe postul P. T.V. în perioada de referință, cât și situația veniturilor obținute din difuzarea de filme românești sau a costurilor cu activitatea de radiodifuzare în acea perioadă (fila 111 dosar tribunal), ceea ce a permis expertului judiciar să calculeze remunerația pretinsă de către reclamantă.

Ca atare, singura cerere cu a cărei soluționare a fost învestită instanța de judecată în prezenta cauză este aceea privind plata remunerației, în raport de care se apreciază atât competența, cât și calificarea căii de atac declarate împotriva hotărârii primei instanțe. În conformitate cu dispozițiile art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. (în forma de la data de 17 aprilie 2012, data pronunțării hotărârii primei instanțe în cauză), „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală (…) în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști (…)”.

Este de necontestat faptul că pretențiile deduse judecății se situează sub limita valorii de 100.000 lei, în condițiile în care expertul contabil desemnat de către prima instanță a stabilit cuantumul remunerației pretinse de către reclamantă ca fiind de 10.730,38 lei, la care se adaugă dobânda legală de 2.850,49 lei (file 125 - 127 dosar fond), iar tribunalul a admis în parte cererea, dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 6.742,72 lei, plus dobânda legală. Natura de litigiu în materia proprietății intelectuale are relevanță exclusiv pentru determinarea competenței tribunalului de judecare în primă instanță, indiferent de valoarea obiectului cererii, în aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc.

civ., nu și pentru determinarea căii de atac: în absența unei derogări exprese pentru litigiile în această materie de la prevederile art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., această normă este pe deplin aplicabilă în cauză, operând criteriul valoric pentru delimitarea litigiilor în care hotărârea primei instanțe este supusă apelului sau, după caz, recursului. Drept urmare, în aplicarea art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel a calificat în mod greșit calea de atac ca fiind apelul, și nu recursul (calificare efectuată la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012), cu consecința că, în mod nelegal, a soluționat calea de atac într-un complet format din doi judecători, în loc de trei judecători, compunere proprie soluționării unui recurs.

Este, astfel, fondat primul motiv de recurs formulat în cauză, fiind inutilă cercetarea celorlalte susțineri din motivarea căii de atac, precum și a apărărilor intimatei formulate în legătură cu acestea. În consecință, pe temeiul prevederilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. („ când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale”), Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.O.P.Y.R.O.- S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 9/ A din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare, ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2013.