ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5139/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5139/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin sentința nr. 836 din 17 aprilie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 34272/3/2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a admis în parte cererea formulată de reclamanta C.S.G.C.D.A., în

contradictoriu cu pârâta SC S.B.M. SRL și, în consecință, a obligat pârâta la

plata către reclamantă a sumei de 6742,72 lei remunerație datorată pentru

radiodifuzarea operelor scrise pe trimestrele II, III și IV 2006, anii 2007,

2008 și trimestrul I, II și III 2009, la care se adaugă dobânda legală,

calculată conf. O.G. nr. 9/2000 și Hotărârea Arbitrală pronunțată la 15 octombrie

2005 și publicată în M. Of. al României nr. 981 din 4 noiembrie 2005 prin

Decizia O.R.D.A. nr. 212 din 18 octombrie 2005.

S-a dispus, de

asemenea, obligarea pârâtei să comunice reclamantei play-listurile pentru

trimestrele II, III și IV 2006 și anii 2007, 2008 și trimestrele I, II, III

2009 conform prevederilor Hotărârii Arbitrale pronunțate în 15 octombrie 2005.

Au fost compensate

cheltuielile de judecată datorate de către părți și s-a dispus obligarea

reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 6260 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta este colectorul unic

al remunerației datorate de către organismele de radiodifuziune și televiziune

titularilor drepturilor de autor, conform metodologiei adoptate prin Hotărârea

Arbitrală din 15 octombrie 2005, iar pârâta este o societate comercială ce are

ca obiect principal de activitate difuzarea programelor de televiziune,

calitate în care datora remunerația cuvenită autorilor de opere scrise ale

căror opere au fost difuzate.

Conform raportului de

expertiză contabilă întocmit în cauză și refăcut ulterior în urma obiecțiunilor

reclamantei, remunerațiile datorate de pârâtă în procent de 3% din veniturile

obținute ca urmare a radiodifuzării pe postul de televiziune deținut de pârâtă

a operelor scrise au fost calculate la suma de 13.521,21 lei, iar penalitățile

la suma de 4.001,74 lei.

Tribunalul și-a

însușit în parte apărarea pârâtei în sensul că nu ar datora vreo sumă drept

remunerație cuvenită autorilor de opere scrise, în absența difuzării de opere

scrise din repertoriul gestionat de C.O.P.Y.R.O., față de faptul că, din

înscrisurile depuse la dosar - extrasele din registrul Cinematografiei -, rezultă

că 12 din filmele difuzate au ca autori alte persoane decât cele confirmate

prin listele autorilor ale căror opere sunt gestionate de reclamantă.

Astfel, autorii

menționați în Anexa 1 a notelor de concluzii depuse de pârâtă - H.N., C.G., D.B.,

A.M., R.A.P., M.D., D.B., C.V., D.C., J.V., S.G., E.U., M.P., D.S. - nu se

regăsesc în repertoriul reclamantei, astfel încât calcularea remunerației prin

raportare la veniturile obținute de pârâtă prin radiodifuzarea operelor acestora

din urmă contravine metodologiei.

Drept urmare,

tribunalul a înlăturat din cuantumul remunerației datorate de pârâtă suma de

6778,46 lei corespunzătoare veniturilor obținute prin radiodifuzarea unor opere

asupra cărora reclamanta nu are drept de gestiune, obligând pârâta la plata

către reclamantă doar a sumei de 6742,72 lei remunerație datorată pentru

radiodifuzarea operelor scrise în perioada solicitată, plus dobânda legală.

Prin Decizia nr. 9

din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de C.O.P.Y.R.O. și s-a admis

apelul declarat de pârâta SC S.B.M. SRL împotriva sentinței menționate, ce a

fost schimbată în parte, în sensul respingerii acțiunii, ca fiind formulată de

o persoană fără calitate procesuală.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a apreciat că, respingând excepția lipsei calității

procesuale active, prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 123 - 126 din Legea nr. 8/1996, raportat la probatoriile administrate în

cauză.

Drepturile deduse judecății

nu sunt supuse gestiunii colective obligatorii, în sensul prevăzut de art. 123

1

și art. 123

2

din lege, pentru ca în privința lor să fie aplicabilă

regula cuprinsă în art. 123

1

alin. (2), potrivit căreia „Pentru

categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune

colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat

mandat.”

În cauză, sunt

aplicabile dispozițiile art. 123

3

din Lege, conform cărora „Drepturile

recunoscute în prezentul capitol, cu excepția celor prevăzute la art. 123

1

și 123

2

, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune

colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de

drepturi.”

Conform art. 139

1

din lege, „Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi

reprezentat, în toate procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată

durata și în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui

astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.”

Instanța de apel a constatat

că pentru autorii operelor scrise menționate în cauză nu a fost depus niciun

fel de mandat, nici general de gestiune, nici special de reprezentare în

judecată, conform art. 139

1

.

Curtea a înlăturat susținerile

reclamantei - preluate de prima instanță- în sensul că dovada calității de

reprezentant este făcută prin înscrierea autorilor în lista înaintată către O.R.D.A.

și publicată pe site-ul acesteia, întrucât acest înscris, chiar având calitatea

unui act public, astfel cum s-a reținut, nu poate face dovada mandatului

acordat de titularii de drepturi de autor și drepturi conexe.

În acest sens, adresa

din 27 noiembrie 2007 este emisă de O.R.D.A. în temeiul art. 138 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 8/1996, care se referă la atribuția acestei instituții de a ține

evidența repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă. În

aceste condiții, „certificarea” acestor liste de către O.R.D.A. nu poate echivala

cu o confirmare a mandatelor.

Avizul prevăzut de art.

125

1

și 126 din Legea nr. 8/1996 nu are drept efect juridic

dobândirea calității de mandatar al persoanelor titulare de drepturi, astfel

cum a apreciat prima instanță.

Instanța de apel a

constatat, de asemenea, că tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

art. 1169 C. civ., deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a proba

că este titulara dreptului supus judecății, raportat la dispozițiile din legea

specială, astfel încât nu-i poate fi imputat pârâtei faptul că nu și-ar fi

respectat obligațiile legale privind depunerea titlurilor operelor

radiodifuzate.

Împotriva deciziei

menționate mai sus, a declarat recurs

reclamanta C.O.P.Y.R.O.- S.G.C.D.A.,

criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

- Instanța de apel a

calificat în mod greșit calea de atac declarată împotriva sentinței nr. 836 din

17 aprilie 2012 ca fiind apelul, și nu recursul, astfel cum s-ar fi impus în

raport de cuantumul pretențiilor stabilite la prima instanță, situate sub

plafonul de 100.000 lei, astfel încât a încălcat dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ.

- Instanța de apel a

făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 8/1996 în

privința reprezentării titularilor de drepturi de operă scrisă comunicați

public prin radiodifuzare pe postul de televiziune al intimatei pârâte, dar și

a dispozițiilor art. 1169 din vechiul C. civ.

Astfel, a făcut o

interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 123 și următoarele din Legea nr. 8/1996,

fără a ține cont de înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, ce atestă

înscrierea în repertoriu a autorilor de operă scrisă radiodifuzați.

- Instanța de apel a

respins integral acțiunea reclamantei C.O.P.Y.R.O. în mod nefondat, fără a

analiza cel de-al doilea capăt al cererii introductive, privind obligarea

pârâtei de comunicare a play list-urilor de utilizare a operelor ce fac

obiectul radiodifuzării, obligație expres prevăzută de Hotărârea arbitrală

pronunțată la 15 octombrie 2005.

- În ceea ce privește

operele cinematografice la care contribuie mai mulți creatori în realizarea

operei comune, instanța de apel a făcut o aplicare restrictivă a dispozițiilor art.

68 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

- Instanța de

judecată a fost învestită în cauză cu cererea privind remunerația cuvenită autorilor

de opere scrise preexistente, autori de scenarii, adaptări și dramatizări, nu

și celor care nu se regăsesc în repertoriul organismului de gestiune colectivă

din domeniul operelor scrise, respectiv autorii de regie, astfel încât instanța

de apel nu avea căderea legală a se pronunța în privința acestora.

- În legătură cu

autorii menționați în anexa 1 a notelor de concluzii scrise și în contractele

încheiate cu diverși utilizatori - înscrisuri depuse de către pârâtă, la care

instanța de apel a făcut referire ca temei al culpei procesuale a C.O.P.Y.R.O.,

instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut și a făcut o

aplicare greșită a legii, atât în raport de dispozițiile Legii nr. 8/1996, cât

și ale art. 274 C. proc. civ., în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de

judecată către pârâtă și nelegala compensare a acestora, în condițiile

admiterii în totalitate a acțiunii.

- Instanța nu s-a

pronunțat asupra întinderii certe a dobânzii legale, astfel cum a fost

solicitată de C.O.P.Y.R.O., respectiv la zi. Instanța a dispus dobânda legală

fără a indica întinderea acesteia, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și

momentul până la care trebuie calculată.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată

următoarele:

Prin cererea de

recurs formulată în cauză, reclamanta a susținut că instanța de apel a calificat

în mod greșit

calea

de atac soluționată ca fiind apelul, și nu recursul, astfel cum ar fi trebuit

să procedeze în raport de cuantumul pretențiilor deduse judecății și de

prevederile art. 282

1

C. proc. civ.

Aceste susțineri sunt

fondate, în condițiile în care calificarea căii de atac ar fi trebuit să se

realizeze în considerarea cererii în pretenții, pentru argumentele ce vor fi

expuse.

Prin cererea dedusă

judecății în prezenta cauză, reclamanta C.O.P.Y.R.O. a solicitat obligarea

pârâtei SC S.B.M. SRL la plata către reclamantă a remunerației datorate pentru

radiodifuzarea pe postul P. T.V. de opere ale autorilor reprezentați, pe trim.

II, III și IV 2006, anii 2007, 2008 și trim. I, II și III 2009, cu plata dobânzii

legale, precum și la comunicarea play-listurilor pentru trim. II, III și IV

2006 și anii 2007, 2008 și trim. I, II, III 2009.

Formulând solicitarea

de obligare a pârâtei la comunicarea înscrisurilor („play-listurilor”) privind

utilizarea de opere ale autorilor reprezentați de către reclamantă, în perioada

anterior menționată, reclamanta a invocat prevederile Hotărârii Arbitrale pronunțate

în 15 octombrie 2005 și publicate în M. Of. nr. 985/2005,

cu privire la

stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată de către

organismele de radiodifuziune și organismele de televiziune titularilor de

drepturi de autor pentru radiodifuzarea operelor scrise ale acestora,

valorificate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

Potrivit pct. 6 din

metodologie, organismele de radiodifuziune și organismele de televiziune vor

comunica organismelor de gestiune colectivă un raport privind utilizarea

operelor scrise în programele acestora, cuprinzând lista operelor scrise

gestionate colectiv și utilizate (cu elementele indicate în metodologie),

precum și baza de calcul stabilită potrivit pct. 3 și 5.

Organismele

de radiodifuziune și organismele de televiziune au obligația de a plăti

organismelor de gestiune colectivă o remunerație trimestrială, cu titlu de

drepturi patrimoniale de autor, în procent de 3% aplicat la baza de calcul,

bază care, potrivit pct. 3 din metodologie, este constituită din acele venituri

ale organismelor de radiodifuziune și organismelor de televiziune care sunt

corespunzătoare utilizării de către acestea a repertoriului protejat al

organismelor de gestiune colectivă.

Din coroborarea

prevederilor anterior menționate, rezultă că lista operelor scrise gestionate

colectiv și utilizate - denumită

„play-list”

în cererea de chemare în judecată

- servește,

alături de baza de

calcul,

stabilirii

remunerației

datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor (și, ulterior, repartizării

către titularii drepturilor de autor a remunerațiilor încasate de organismele

de gestiune colectivă).

Ca regulă, calculul

se efectuează chiar de către organismele de gestiune colectivă, trimestrial

(sens în care metodologia prevede expres termenul de depunere a raportului de

către

organismele

de radiodifuziune și de televiziune).

Atunci când

organismul de gestiune colectivă sesizează instanța de judecată în vederea

calculării remunerației, pentru motivul că aceasta fie nu a fost achitată de

bunăvoie, fie nu a putut fi calculată, în lipsa raportului, atât lista operelor

scrise gestionate colectiv și utilizate, cât și baza de calcul, se depun de

către debitori chiar în cursul procesului, pentru ca, pe baza lor, să se

determine de către instanță cuantumul remunerației cuvenite autorilor.

În acest caz, înscrisurile

reprezentate de lista operelor utilizate și de veniturile corespunzătoare

utilizării repertoriului protejat sunt mijloace de probă ce se administrează în

vederea stabilirii cuantumului remunerației, a cărei plată constituie obiectul

cererii de chemare în judecată.

Ca atare, în cadrul acțiunii

având ca obiect plata remunerației cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, solicitarea

adresată instanței de judecată de către reclamantul organism de gestiune

colectivă în sensul obligării pârâtei organism de radiodifuziune sau de

televiziune la comunicarea listei operelor scrise gestionate colectiv și

utilizate are semnificația unei cereri de administrare a unui mijloc de probă

pentru determinarea cuantumului despăgubirii reprezentând remunerație cuvenită autorilor

și neachitată de bunăvoie. Întrucât reclamantul pretinde că partea adversă deține

înscrisul solicitat, o asemenea solicitare se întemeiază pe dispozițiile art. 172

și 174 C. proc. civ.

Solicitarea în

discuție nu are, așadar, valoarea unei cereri introductive de instanță, cât

timp, prin intermediul său, se urmărește înfățișarea unui înscris concludent,

pertinent și util pentru soluționarea cererii în pretenții adresate instanței de

judecată.

În virtutea rolului său

activ, instanța are obligația calificării juridice a oricărei cereri deduse

judecății, prin prisma obiectului și a finalității urmărite de titularul

cererii, astfel încât este lipsit de relevanță faptul că reclamanta din cauză a

înțeles să formuleze solicitarea în discuție drept un petit distinct al cererii

introductive, alături de cererea în pretenții, însă tinde de fapt, prin acea

solicitare, la administrarea de dovezi pentru soluționarea cererii în

pretenții.

De altfel, în cauză,

pârâta a înmânat reclamantei, în cadrul probei cu expertiză contabilă dispuse de

către tribunal, atât situația operelor radiodifuzate pe postul P. T.V. în

perioada de referință, cât și situația veniturilor obținute din difuzarea de

filme românești sau a costurilor cu activitatea de radiodifuzare în acea

perioadă (fila 111 dosar tribunal), ceea ce a permis expertului judiciar să

calculeze remunerația pretinsă de către reclamantă.

Ca atare, singura

cerere cu a cărei soluționare a fost învestită instanța de judecată în prezenta

cauză este aceea privind plata remunerației, în raport de care se apreciază

atât competența, cât și calificarea căii de atac declarate împotriva hotărârii

primei instanțe.

În conformitate cu

dispozițiile art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ. (în forma de la data

de 17 aprilie 2012, data pronunțării hotărârii primei instanțe în cauză), „Nu

sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în

cererile introduse pe cale principală (…) în litigiile al căror obiect are o

valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților,

profesioniști sau neprofesioniști (…)”.

Este de necontestat

faptul că pretențiile deduse judecății se situează sub limita valorii de

100.000 lei, în condițiile în care expertul contabil desemnat de către prima

instanță a stabilit cuantumul remunerației pretinse de către reclamantă ca

fiind de 10.730,38 lei, la care se adaugă dobânda legală de 2.850,49 lei (file

125 - 127 dosar fond), iar tribunalul a admis în parte cererea, dispunând

obligarea pârâtei la plata sumei de

6.742,72 lei, plus dobânda legală.

Natura de litigiu în

materia proprietății intelectuale are relevanță exclusiv pentru determinarea

competenței tribunalului de judecare în primă instanță, indiferent de valoarea

obiectului cererii, în aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. e) C.

proc. civ., nu și pentru determinarea căii de atac: în absența unei derogări

exprese pentru litigiile în această materie de la prevederile art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ., această normă este pe deplin aplicabilă în cauză, operând

criteriul valoric pentru delimitarea litigiilor în care hotărârea primei

instanțe este supusă apelului sau, după caz, recursului.

Drept urmare, în

aplicarea art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel a

calificat în mod greșit calea de atac ca fiind apelul, și nu recursul (calificare

efectuată la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012), cu consecința

că, în mod nelegal, a soluționat calea de atac într-un complet format din doi

judecători, în loc de trei judecători, compunere proprie soluționării unui

recurs.

Este, astfel, fondat

primul motiv de recurs formulat în cauză, fiind inutilă cercetarea celorlalte

susțineri din motivarea căii de atac, precum și a apărărilor intimatei

formulate în legătură cu acestea.

În consecință,

pe temeiul

prevederilor art. 304

pct. 1 C. proc. civ. („

când

instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale”), Înalta Curte va

admite recursul,

va

casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare,

ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta C.O.P.Y.R.O.- S.G.C.D.A. împotriva Deciziei nr. 9/ A din

23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare, ca instanță de

recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 8 noiembrie 2013.