ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1403/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1403/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin încheierea din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă în principiu cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C., cerere care

totodată, a fost respinsă ca nefondată, cu obligarea acestui a la plata sumei de

100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se

hotărî astfel, s-au reținut următoarele:

Cerere de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C.

îndeplinește condițiile prevăzute de lege sub aspectul admisibilității în principiu.

Deși

inculpatul este cercetat cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care pot fi

comise numai cu intenție, pedepsele prevăzute de lege pentru acestea nu

depășesc limita de 18 ani închisoare, prevăzută în art. 160

2

alin. (1)

C. proc. pen., cea mai mare dintre acestea fiind pedeapsa de 15 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6

și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pedeapsă ce nu poate fi depășită nici

pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru care, de

asemenea, este cercetat inculpatul.

S-a arătat

că, legat de infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, înalta

Curte de Casație și Justiție, a stabilit, fiind sesizată prin promovarea unui

recurs în interesul legii, că cererile de liberare provizorie sub control

judiciar sau pe cauțiune sunt admisibile în ipoteza săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului

infracțional organizat nu depășește 18 ani.

Referitor la

fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea a reținut

următoarele:

Prin

încheierea dată în Camera de consiliu la 9 februarie 2011, s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului C.C. pe o perioadă de 29 de zile, de la data

încarcerării, inculpatul fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000,

cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

totul cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

Pentru a lua

această măsură, instanța a reținut că din datele existente până la acel moment

al anchetei, există indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., de natură a forma bănuiala rațională că inculpatul a comis activitatea

infracțională pentru care este cercetat, fiind astfel îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen.

În fapt, s-a

reținut că, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, acționând în cadrul

grupului infracțional organizat, și-a asumat rolul de a participa la împărțirea

între polițiști și vameși a sumelor colectate cu titlu de mită în unele din

turele din care făcea parte, precum și de a informa traficanții despre componența

și amplasarea persoanelor din tură, având chiar inițiativa de a găsi modalități

prin care să majoreze cuantumul sumelor obținute ca beneficii ale activității

infracționale prin comercializarea bunurilor (țigări) primite cu titlu de mită.

Astfel, la 19

decembrie 2010, 6 ianuarie 2011, 10 ianuarie 2011, a participat, împreună cu alți polițiști, la împărțirea sumelor obținute cu titlu de mită; de

asemenea, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, inculpatul a

primit, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, sume de bani

sau alte foloase, direct sau indirect, pentru a nu îndeplini acte privitoare la

îndatoririle de serviciu pe care le avea.

Așa fiind,

s-a reținut de către instanță că sunt îndeplinite condițiile și sub aspectul

dispozițiilor art. 148 lit. f) Cod proc. pen., pedeapsa prevăzute de lege

pentru infracțiunile pentru care este cercetat, fiind închisoare mai mare de 4

ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică;

sub acest ultim aspect, s-au reținut gradul de pericol social sporit al

activității infracționale presupusă a fi fost săvârșită de inculpatul C.C.,

durata relativ mare de desfășurarea a activității infracționale, conivența

intenționată cu celelalte persoane cercetate în cauză.

Prin

încheierea din Camera de consiliu de 3 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în Dosarul nr. 1915/2/2011, s-a dispus prelungirea

măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile de la

10 martie 2011 la 8 aprilie 2011, inclusiv.

Față de

dispozițiile art. 160

2

alin. (2) Cod proc. pen., Curtea a constatat

că liberarea provizorie este o măsură facultativă și nu un drept al

inculpatului, neputând fi luată această măsură în mod automat, după verificarea

îndeplinirii condițiilor formale prevăzute de sus - arătatul text de lege,

trebuind să fie văzută oportunitatea luării acestei măsuri și prin raportare la

dispozițiile art. 136 Cod proc. pen., care reglementează scopul și categoriile

măsurilor preventive.

Astfel,

potrivit acestor din urmă dispoziții, în cauzele privitoare la infracțiuni

pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna

desfășurare a procesului penal se poate lua față de inculpat una dintre măsuri

preventive enumerate de acesta, printre care și arestarea preventivă.

În alin. (2)

al aceluiași art. 136, se precizează că scopul măsurilor preventive poate fi

realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

De asemenea,

în alineatul final al dispoziției sus-menționate, se prevede că alegerea

măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul

acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta,

antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Rezultă că,

în condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce

urmează a fi avute în vedere, instanța urmează a se raporta la elementele ce

privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii

acesteia, urmările produse și persoana inculpatului.

Astfel, în

speță, având în vedere natura infracțiunilor reținute că ar fi fost săvârșite

de către inculpat (infracțiuni de corupție, constituire de grup infracțional

organizat), gradul ridicat de pericol social al acestor infracțiuni, dat în

primul rând de limitele de pedeapsă prevăzute pentru acestea, de calitatea

inculpatului, modalitatea de săvârșire, perioada de timp pe durata căreia s-a

desfășurat activitatea reținută în sarcina sa, apartenența sa la un grup

infracțional organizat, constituit în vederea săvârșirii unor infracțiune de

corupție, Curtea apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a acestuia.

Aspectele

favorabile, ținând de persoana și familia inculpatului, nu pot fi avute în

vedere în mod exclusiv, cu ignorarea circumstanțelor reținute mai sus.

Pe de altă

parte, lăsarea în libertate a inculpatului, în acest moment, nu se justifică

nici prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

dezvoltată în aplicarea art. 5 din Convenție, care impune statelor obligația

luării în discuție, chiar din oficiu, a posibilității adoptării unor măsuri

alternative față de inculpatul arestat (liberarea provizorie, obligarea de a nu

părăsi localitatea sau țara .), dar numai după trecerea unei anumite perioade

de timp de la luarea măsurii arestării. Or, în speță, se observă că măsura

arestării preventive a inculpatului C.C. s-a luat de puțin timp, neputându-se

vorbi despre menținerea o perioadă de timp nejustificat de mare în stare de

arest preventiv a acestuia.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.C., solicitând, atât

prin apărător cât și personal, casarea încheierii și, pe fond, admiterea cerii

de liberare provizorie sub control judiciar și punerea de îndată în libertate a

inculpatului.

Recursul nu

este fondat.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceasta dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Potrivit art.

160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea

unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă

sau prin alte asemenea fapte.

Din textul de

lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o

vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune

și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.

Analizând

actele si lucrările dosarului, înalta Curte constată că dispoziția instanței de

fond - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este

legală și temeinică.

în raport cu

stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit

o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii

publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în

bune condiții a procesului penal.

În speță,

pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul

inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise, complexitate

cauzei, numărul mare de inculpați, natura faptelor reținute a fi fost săvârșite

de inculpat.

Pericolul

pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în

sentimental de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că

persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și

judecate în stare de libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a

inculpatului, înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se

presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de

pericol social - astfel,s-a reținut că în perioada octombrie 2010-ianuarie

2011, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, inculpatul și-a

asumat rolul de a participa la împărțirea între polițiști și vameși a sumelor

colectate cu titlu de mită în unele din turele din care făcea parte, precum și

de a informa traficanții despre componența și amplasarea persoanelor din tură,

având chiar inițiativa de a găsi modalități prin care să majoreze cuantumul

sumelor obținute ca beneficii ale activității infracționale prin

comercializarea bunurilor (țigări) primite cu titlu de mită - și nu în ultimul

rând trebuie avut în vedere și temeiul arestării preventive - art. 148 lit. f

C. proc. pen.

Aspectele ce

țin de comportamentul anterior al inculpatului, de pregătirea lui profesională

ori de familia organizată, cu un copil minor în întreținere, ce are nevoie de

ocrotire, nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lui

în libertate la acest moment procesual l-ar genera.

Toate aceste

elemente, de necontestat, de altfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent și

suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu

privire la existența art. 148 lit. f) C. proc. pen., a pericolului concret

pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar genera

la actualul moment procesual.

Datele

personale favorabile inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv

al cercetării acestuia în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul

concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea

actelor infracționale, de calitatea pe care o deținea la data faptelor. La

acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care

lăsarea în libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real și

precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Recursul

declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 29

martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2832/2/2011 (1216/2011).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 6 aprilie 2011.