ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc.

civ., asupra conflictului de competență de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Sibiu, secția civilă, reclamanta F.A.F. a chemat în judecată pârâta C.N.C.F.

C.F.R. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtei să respecte dispozițiile art. 64 alin. (1) și art. 65 alin. (1) din

contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006, 2007-2008.

Prin sentința civilă nr. 658 din 28 iulie 2009

Tribunalul Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

aplicabilitatea dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, care stabilesc

competența de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea instanței în a

cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz

sediul. Cum reclamanta din prezenta cauză își are sediul în București se impune

declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 2722 din 31 martie  2010

Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Sibiu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a emite regulator de

competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în

speță reclamanții, persoane fizice, reprezentați de organizația sindicală, au

domiciliul în județul Sibiu și că aceștia au calitatea de parte în proces

deoarece obiectul cererii de chemare în judecată este conflict de drepturi, iar

nu conflict de interese, cum greșit a apreciat Tribunalul Sibiu. Cum niciunul

dintre reclamanții care au investit instanța cu soluționarea cererii de chemare

în judecată nu-și are domiciliul în București, în raport de dispozițiile art.

284 alin. (2) C. muncii, se constată că este competent să soluționeze cauza

Tribunalul Sibiu.

Analizând conflictul de competență ivit, în aplicarea

dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește

competența Tribunalului București în soluționarea cererii de chemare în

judecată, pentru considerentele ce succed:

În condițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 a

sindicatelor, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg

din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective

de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind

raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor

judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale

statului, prin apărătorii proprii sau aleși (alin. (1). În exercitarea

atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a

întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în

justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din

partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de

organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată (alin.

(2).

Drept urmare, sindicatul are legitimare procesuală

activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi.

Întrucât în litigiul de față reclamantul are sediul

în București, în mod corect, în respectarea cerințelor art. 284 alin. (2) C.

muncii, a fost învestit cu judecarea pricinii Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind

pe reclamanta F.A.F. în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București

în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie

2011.