ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția civilă, reclamanta F.A.F. a chemat în judecată pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să respecte dispozițiile art. 64 alin. (1) și art. 65 alin. (1) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2006, 2007-2008. Prin sentința civilă nr. 658 din 28 iulie 2009 Tribunalul Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, care stabilesc competența de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz sediul.

Cum reclamanta din prezenta cauză își are sediul în București se impune declinarea competenței în favoarea Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 2722 din 31 martie 2010 Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a emite regulator de competență. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță reclamanții, persoane fizice, reprezentați de organizația sindicală, au domiciliul în județul Sibiu și că aceștia au calitatea de parte în proces deoarece obiectul cererii de chemare în judecată este conflict de drepturi, iar nu conflict de interese, cum greșit a apreciat Tribunalul Sibiu.

Cum niciunul dintre reclamanții care au investit instanța cu soluționarea cererii de chemare în judecată nu-și are domiciliul în București, în raport de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, se constată că este competent să soluționeze cauza Tribunalul Sibiu. Analizând conflictul de competență ivit, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte stabilește competența Tribunalului București în soluționarea cererii de chemare în judecată, pentru considerentele ce succed: În condițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărătorii proprii sau aleși (alin. (1). În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.

Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată (alin. (2). Drept urmare, sindicatul are legitimare procesuală activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi. Întrucât în litigiul de față reclamantul are sediul în București, în mod corect, în respectarea cerințelor art. 284 alin. (2) C. muncii, a fost învestit cu judecarea pricinii Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F.A.F. în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.