ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 25 martie 2009, reclamanta Rețeaua Națională a Muzeelor din România (R.N.M.R.) a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Administrația Prezidențială și Muzeul Național de Artă al României (M.N.A.R.), numirea unui expert tehnic care să constate starea unui iconostas aflat pe cale de distrugere iminentă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că M.N.A.R. deține din anul 1971 o colecție de 144 obiecte de artă constând în piese de orfrevrărie, broderii și țesături. în aceeași colecție, deține un iconostas de mari dimensiuni din lemn, cu icoanele originare, databil în jurul anului 1682, singurul din epoca păstrat într-o colecție muzeală.

Toate aceste piese au fost restaurate timp de 32 de ani de M.N.A.R. și reprezintă cea mai mare colecție medievală muzeală din România. A mai arătat reclamanta, că în 10 martie 2009 a intrat în vigoare H.G. nr. 194/2009 prin care se decide mutarea acestei importante colecții către Administrația Prezidențială, în Mănăstirea Cotroceni, în termen de 30 de zile. S-a mai precizat că se prevede chiar și demontarea iconostasului din 1682, care datorită vechimii si fragilității ar necesita mai multe luni de studiu al condițiilor de demontare și depozitare într-o nouă locație. A precizat reclamanta că o comisie alcătuită din experți, profesori și specialiști din interiorul și exteriorul M.N.A.R. au analizat consecințele unei astfel de mutări și a ajuns la aceeași concluzie: - mutarea iconostasului va duce la distrugerea sa ireversibilă iar noua locație nu e adaptată pentru păstrarea iconostasului.

A mai învederat reclamanta, că la Anexa 4 a acțiunii a depus un raport de analiză extra-judiciară, precum și părerea specialiștilor M.N.A.R. care arată că sunt necesare studii de specialitate de lungă durată, prin care să se analizeze modul de conservare al iconostasului în alt mediu, pentru a se evita distrugerea lui iminentă. A mai precizat reclamanta R.M.N.R. că are interes și calitate procesuală în cauză, având în vedere că este o asociație națională a celor mai importante muzee din România, din care face parte si M.N.A.R. În statutul său, R.N.M.R. prevede promovarea și protejarea patrimoniului cultural mobil în ansamblul său, astfel încât are calitate procesuală și interes, întrucât urmărește să salveze de la distrugere cea mai importantă și cea mai veche piesă de iconostas din lemn expusă într-un muzeu din România.

Mai arată reclamanta că a depus o plângere prealabilă în data de 21 martie 2009, și o cerere de suspendare a executării H.G. nr. 194/2009, aflată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 2705/2/2009. Reclamanta a solicitat încuviințarea unui expert care să se deplaseze la sediul M.N.A.R. și să răspundă următoarelor obiective, anexate acțiunii: 1. dacă demontarea, transportul și mutarea iconostasului vor produce la fiecare din aceste etape daune ireversibile, și identificarea acestora. 2. dacă mutarea iconostasului într-un alt spațiu, în care nu s-au stabilit condițiile de depozitare și expunere, poate produce daune în timp 3. dacă mutarea într-o biserică reconstruită (plăci de BCA, elemente de zugrăveală recente etc), cum ar fi Biserica Cotroceni, prezintă condiții similare cu cele actuale în care iconostasul e păstrat in muzeu.

4. care este perioada minimă în care s-ar putea identifica daunele ce se vor produce prin demontare, montare și transport în altă locație. Ulterior, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, adăugând un nou petit la cererea introductivă, respectiv a solicitat ca expertul tehnic să constate și starea tuturor obiectelor care fac parte ca anexe muzeale ale iconostasului de mari dimensiuni, precum și a celorlalte obiecte de artă care se găsesc în cuprinsul anexei Ia H.G. 194/2009, în baza acelorași obiective. Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de asigurare dovezi. Pârâta Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii.

Pârâtul Muzeul Național de Arta al României (M.N.A.R.) a formulat de asemenea întâmpinare. La data de 29 aprilie 2009, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național (M.C.C.P.N.) a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României. Curtea, prin încheierea din 19 mai 2009, a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, a respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței materiale, a lipsei de interes și a inadmisibilității pentru considerentele menționate în încheiere, și a dispus efectuarea expertizei în specialitatea „muzeologie - patrimoniu național mobil - restaurare" cu obiectivul: „dacă demontarea, transportul și mutarea iconostasului și a obiectelor indicate în cererea completatoare (obiectele care fac parte ca anexe muzeale ale iconostasului de mari dimensiuni, precum și celelalte obiecte de arta care se găsesc in cuprinsul anexei la H.G.

194/2009) vor produce daune ireversibile și identificarea acestor daune". In ședința publică din 16 iunie 2009, instanța a încuviințat participarea la efectuarea expertizei a câte un expert - parte pentru reclamantă, respectiv pârâtul Muzeul Național de Artă al României. Intervenientul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și pârâta Administrația Prezidențială au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de către expertul parte P. – C.B. propus de reclamantă, solicitând constatarea nulității raportului de expertiză. Prin încheierea din data de 22 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins cererea de anulare a rapoartelor de expertiză, a admis cererea expertului S.B.

de suplimentare a onorariului, a obligat reclamanta la plata sumei de 2700 lei în favoarea expertului S.B., și a constatat administrată dovada, solicitată prin cererea de asigurare dovezi formulată de reclamanta REȚEAUA NAȚIONALĂ A MUZEELOR DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, și ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, și MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI (M.N.A.R.), și cu intervenientul MINISTERUL CULTURII ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL (MCPN). Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că dispozițiile art. 207- 212 C. proc. civ. nu sunt aplicabile experților parte. Expertul propus de reclamantă nu a fost desemnat pentru efectuarea unei expertize paralele, raportul de expertiză întocmit de acesta neavând valoarea unei expertize judiciare.

Concluziile expertului nu pot reprezenta decât opiniile acestuia în sprijinul susținerilor părții care l-a propus. În ce privește raportul de expertiză judiciară, Curtea a constatat că cererea de anulare și refacere a acestuia nu este fondată. Astfel, s-a apreciat că nu poate fi aplicată sancțiunea nulității prevăzute la art. 208 C. proc. civ. deoarece în speță nu s-a efectuat „o lucrare la fața locului". Aceasta presupune o acțiune a expertului asupra obiectului expertizei, acțiune care dezvăluie proprietățile obiectului sau ajută la evaluarea acestuia. Curtea a înlăturat motivele de nulitate invocate de intervenient și pârâtă referitoare la obiectivul privind constatarea stării actuale de conservare a bunurilor culturale care nu ar fi fost încuviințat de instanță.

S-a apreciat că pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste bunuri pot fi demontate, transportate și mutate în condiții nevătămătoare, mai întâi trebuie să se determine în prealabil care este starea lor actuală. Împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Guvernul României, Administrația Prezidențială și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Recursul declarat de Guvernul României În motivarea căii de atac se arată, în esență, că în mod greșit a fost admisă cererea de administrare de dovezi, atât timp cât nu a fost îndeplinită cerința urgenței și a interesului. Recursul declarat de Administrația Prezidențială Se solicită de către recurentă admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată la data de 22 iunie 2010 de Curtea de Apel București, deoarece hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepțiilor.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, se apreciază că reclamanta nu a demonstrat că folosul urmărit prin cererea în justiție îi va aparține. In prezenta cauză reclamanta Rețeaua Națională a Muzeelor din România înțelege să-și fundamenteze acțiunea pe dorința de a salva „de la distrugere cea mai importantă și cea mai veche piesă de iconostas din lemn expusă într-un muzeu din România" ceea ce nu reprezintă un interes direct și personal precum și nici născut actual în exercitarea prezentei acțiuni. Recursul declarat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei rejudecare la aceeași instanță în principal, iar în subsidiar modificarea încheierii în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, apreciindu-se că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc.

civ. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, și cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 235 C. proc. civ. "Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau să dobândească recunoașterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor. Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul își dă învoirea". Condiția esențială a procedurii de asigurare a dovezilor, prevăzută de art. 235 C. proc.

civ., este urgența determinată de existența unui pericol de dispariție a probei sau de îngreunare a administrării ei dacă efectuarea ar fi întârziată. Astfel, se poate recurge la această procedură atunci când există riscul ca un mijloc de probă să dispară până la începerea procesului, sau chiar pe parcursul procesului, având drept scop conservarea unei probe pentru a putea fi folosită în etapa administrării dovezilor într-un eventual litigiu. In speța de față procesul principal este anularea unui act administrativ, respectiv H.G. nr. 194/2009 privind darea în administrarea Administrației Prezidențiale a unor bunuri culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului Național de Artă al României prin care s-a aprobat transferul unor bunuri mobile, proces ce a format obiectul dosarului nr. 3891/2/2009, soluționat de instanța de judecată la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea acțiunii de anulare a H.G.

nr. 194/2009 ca neîntemeiată. Totodată intimata-reclamantă a formulat și o cerere de suspendare a actului administrativ menționat, cerere respinsă prin sentința nr. 2443 din 09 iunie 2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare. Față de cele două cereri de chemare în judecată, se apreciază că cererea de asigurare de dovezi apare ca lipsită de interes. Or, activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Deși, codul de procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Din această perspectivă, în ceea ce privește interesul reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia nu este justificată. In ipoteza în care ar fi primite argumentele intimatei-reclamante în sensul că starea actuală a iconostasului devine imposibil de constatat în viitor, pe considerentul că este supusă schimbării, s-ar ajunge ca procedura asigurării de dovezi să devină regula general aplicabilă în materia administrării probelor, iar nu doar o procedură de excepție. In concluzie, admiterea acestei cereri ar fi fost întemeiată numai pe parcursul procesului, dacă nu s-ar fi ajuns la faza administrării probelor. Or, în procesul principal care a avut ca obiect anularea H.G.

nr. 194/2009 s-a dispus respingerea cererii după administrarea întregului material probator. Față de cele ce preced, instanța urmează a admite recursurile, a modifica sentința recurată cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României, Administrația Prezidențială și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva încheierii din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca rămasă fără interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.