ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 25 martie 2009, reclamanta

Rețeaua Națională a Muzeelor din România (R.N.M.R.) a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Administrația Prezidențială și

Muzeul Național de Artă al României (M.N.A.R.), numirea unui expert tehnic care

să constate starea unui iconostas aflat pe cale de distrugere iminentă.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că M.N.A.R. deține din anul 1971 o colecție de

144 obiecte de artă constând în piese de orfrevrărie, broderii și țesături. în

aceeași colecție, deține un iconostas de mari dimensiuni din lemn, cu icoanele

originare, databil în jurul anului 1682, singurul din epoca păstrat într-o

colecție muzeală. Toate aceste piese au fost restaurate timp de 32 de ani de M.N.A.R.

și reprezintă cea mai mare colecție medievală muzeală din România.

A mai arătat

reclamanta, că în 10 martie 2009 a intrat în vigoare H.G. nr. 194/2009 prin

care se decide mutarea acestei importante colecții către Administrația

Prezidențială, în Mănăstirea Cotroceni, în termen de 30 de zile. S-a mai

precizat că se prevede chiar și demontarea iconostasului din 1682, care

datorită vechimii si fragilității ar necesita mai multe luni de studiu al

condițiilor de demontare și depozitare într-o nouă locație.

A precizat

reclamanta că o comisie alcătuită din experți, profesori și specialiști din

interiorul și exteriorul M.N.A.R. au analizat consecințele unei astfel de

mutări și a ajuns la aceeași concluzie:

- mutarea

iconostasului va duce la distrugerea sa ireversibilă iar noua locație nu e

adaptată pentru păstrarea iconostasului.

A mai

învederat reclamanta, că la Anexa 4 a acțiunii a depus un raport de analiză

extra-judiciară, precum și părerea specialiștilor M.N.A.R. care arată că sunt

necesare studii de specialitate de lungă durată, prin care să se analizeze

modul de conservare al iconostasului în alt mediu, pentru a se evita

distrugerea lui iminentă.

A mai precizat

reclamanta R.M.N.R. că are interes și calitate procesuală în cauză, având în

vedere că este o asociație națională a celor mai importante muzee din România,

din care face parte si M.N.A.R. În statutul său, R.N.M.R. prevede promovarea și

protejarea patrimoniului cultural mobil în ansamblul său, astfel încât are

calitate procesuală și interes, întrucât urmărește să salveze de la distrugere

cea mai importantă și cea mai veche piesă de iconostas din lemn expusă într-un

muzeu din România.

Mai arată

reclamanta că a depus o plângere prealabilă în data de 21 martie 2009, și o

cerere de suspendare a executării H.G. nr. 194/2009, aflată pe rolul Curții de

Apel București sub nr. 2705/2/2009.

Reclamanta a

solicitat încuviințarea unui expert care să se deplaseze la sediul M.N.A.R. și

să răspundă următoarelor obiective, anexate acțiunii:

demontarea, transportul și mutarea iconostasului vor produce la fiecare din

aceste etape daune ireversibile, și identificarea acestora.

mutarea iconostasului într-un alt spațiu, în care nu s-au stabilit condițiile

de depozitare și expunere, poate produce daune în timp

mutarea într-o biserică reconstruită (plăci de BCA, elemente de zugrăveală

recente etc), cum ar fi Biserica Cotroceni, prezintă condiții similare cu cele

actuale în care iconostasul e păstrat in muzeu.

perioada minimă în care s-ar putea identifica daunele ce se vor produce prin

demontare, montare și transport în altă locație.

Ulterior,

reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, adăugând un nou petit

la cererea introductivă, respectiv a solicitat ca expertul tehnic să constate

și starea tuturor obiectelor care fac parte ca anexe muzeale ale iconostasului

de mari dimensiuni, precum și a celorlalte obiecte de artă care se găsesc în

cuprinsul anexei Ia H.G. 194/2009, în baza acelorași obiective.

Pârâtul

Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

cererii de asigurare dovezi.

Pârâta Administrația Prezidențială a formulat

întâmpinare

prin care a

invocat

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, excepția lipsei de

interes și excepția inadmisibilității acțiunii.

Pârâtul Muzeul Național de Arta al României (M.N.A.R.)

a formulat de

asemenea întâmpinare.

La data de 29

aprilie 2009, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național (M.C.C.P.N.)

a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României.

Curtea, prin

încheierea din 19 mai 2009, a încuviințat în principiu cererea de intervenție

accesorie formulată de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național,

a respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței materiale, a lipsei de

interes și a inadmisibilității pentru considerentele menționate în încheiere,

și a dispus efectuarea expertizei în specialitatea „muzeologie - patrimoniu

național mobil - restaurare" cu obiectivul: „dacă demontarea, transportul

și mutarea iconostasului și a obiectelor indicate

în cererea completatoare

(obiectele care fac parte ca anexe muzeale ale

iconostasului de mari

dimensiuni, precum și

celelalte obiecte de arta care se găsesc in cuprinsul

anexei la H.G. 194/2009)

vor produce daune ireversibile și identificarea acestor daune".

In ședința

publică din 16 iunie 2009, instanța a încuviințat participarea la efectuarea

expertizei a câte un expert - parte pentru reclamantă, respectiv pârâtul Muzeul

Național de Artă al României.

Intervenientul

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și pârâta Administrația

Prezidențială au formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză tehnică efectuat în cauză de către expertul parte

P. –

C.B. propus de reclamantă, solicitând

constatarea nulității raportului de expertiză.

Prin

încheierea din data de 22 iunie 2010, Curtea de Apel București a respins

cererea de anulare a rapoartelor de expertiză, a admis cererea expertului S.B.

de suplimentare a onorariului, a obligat reclamanta la plata sumei de 2700 lei

în favoarea expertului S.B., și a constatat administrată dovada, solicitată

prin cererea de asigurare dovezi formulată de reclamanta REȚEAUA NAȚIONALĂ A

MUZEELOR DIN ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, și

ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, și MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI (M.N.A.R.),

și cu intervenientul MINISTERUL CULTURII ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL (MCPN).

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că dispozițiile art. 207- 212 C.

proc. civ. nu sunt aplicabile experților parte.

Expertul

propus de reclamantă nu a fost desemnat pentru efectuarea unei expertize

paralele, raportul de expertiză întocmit de acesta neavând valoarea unei

expertize judiciare.

Concluziile

expertului nu pot reprezenta decât opiniile acestuia în sprijinul susținerilor

părții care l-a propus.

În ce privește

raportul de expertiză judiciară, Curtea a constatat că cererea de anulare și

refacere a acestuia nu este fondată.

Astfel, s-a

apreciat că nu poate fi aplicată sancțiunea nulității prevăzute la art. 208 C.

proc. civ. deoarece în speță nu s-a efectuat „o lucrare la fața locului".

Aceasta presupune o acțiune a expertului asupra obiectului expertizei, acțiune

care dezvăluie proprietățile obiectului sau ajută la evaluarea acestuia.

Curtea a

înlăturat motivele de nulitate invocate de intervenient și pârâtă referitoare

la obiectivul privind constatarea stării actuale de conservare a bunurilor

culturale care nu ar fi fost încuviințat de instanță.

S-a apreciat

că pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste bunuri pot fi demontate,

transportate și mutate în condiții nevătămătoare, mai întâi trebuie să se

determine în prealabil care este starea lor actuală.

Împotriva

încheierii pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs Guvernul

României, Administrația Prezidențială și Ministerul Culturii și Patrimoniului

Național.

Recursul declarat de Guvernul României

În motivarea

căii de atac se arată, în esență, că în mod greșit a fost admisă cererea de

administrare de dovezi, atât timp cât nu a fost îndeplinită cerința urgenței și

a interesului.

Recursul declarat de Administrația Prezidențială

Se solicită de

către recurentă admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată la data de

22 iunie 2010 de Curtea de Apel București, deoarece hotărârea a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii în ceea ce privește modalitatea de

soluționare a excepțiilor.

În ceea ce

privește excepția lipsei de interes, se apreciază că reclamanta nu a demonstrat

că folosul urmărit prin cererea în justiție îi va aparține.

In prezenta

cauză reclamanta Rețeaua Națională a Muzeelor din România înțelege să-și

fundamenteze acțiunea pe dorința de a salva „de la distrugere cea mai

importantă și cea mai veche piesă de iconostas din lemn expusă într-un muzeu

din România" ceea ce nu reprezintă un interes direct și personal precum și

nici născut actual în exercitarea prezentei acțiuni.

Recursul declarat de Ministerul Culturii și

Patrimoniului Național

Se solicită

admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei rejudecare la

aceeași instanță în principal, iar în subsidiar modificarea încheierii în

sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, apreciindu-se că în cauză au fost

încălcate dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând

actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin

prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,

și cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte retine

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 235 C. proc. civ. "Oricine are interes să constate de

urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri,

mobile sau imobile, sau să dobândească recunoașterea unui înscris, a unui fapt

ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este

primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.

Cererea poate

fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, în cazul când pârâtul își

dă învoirea".

Condiția esențială

a procedurii de asigurare a dovezilor, prevăzută de art. 235 C. proc. civ.,

este urgența determinată de existența unui pericol de dispariție a probei sau

de îngreunare a administrării ei dacă efectuarea ar fi întârziată.

Astfel, se

poate recurge la această procedură atunci când există riscul ca un mijloc de

probă să dispară până la începerea procesului, sau chiar pe parcursul

procesului, având drept scop conservarea unei probe pentru a putea fi folosită

în etapa administrării dovezilor într-un eventual litigiu.

In speța de

față procesul principal este anularea unui act administrativ, respectiv H.G.

nr. 194/2009 privind darea în administrarea Administrației Prezidențiale a unor

bunuri culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului

Național de Artă al României prin care s-a aprobat transferul unor bunuri

mobile, proces ce a format obiectul dosarului nr. 3891/2/2009, soluționat de

instanța de judecată la data de 09 aprilie 2010 prin respingerea acțiunii de

anulare a H.G. nr. 194/2009 ca neîntemeiată.

Totodată

intimata-reclamantă a formulat și o cerere de suspendare a actului

administrativ menționat, cerere respinsă prin sentința nr. 2443 din 09 iunie 2009,

rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

Față de cele

două cereri de chemare în judecată, se apreciază că cererea de asigurare de

dovezi apare ca lipsită de interes.

Or,

activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea

unui interes legitim încălcat.

Literatura de

specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o

condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil,

trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot

parcursul soluționării unei cauze.

Interesul

reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce

investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim,

personal, născut și actual.

Alături de

afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre

condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui

interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deși, codul de

procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în

doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel

care a pus în mișcare acțiunea civilă.

Pornind de la

aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe

care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte

într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Din această

perspectivă, în ceea ce privește interesul reclamantei în promovarea prezentei

acțiuni, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia nu este justificată.

In ipoteza în

care ar fi primite argumentele intimatei-reclamante în sensul că starea actuală

a iconostasului devine imposibil de constatat în viitor, pe considerentul că

este supusă schimbării, s-ar ajunge ca procedura asigurării de dovezi să devină

regula general aplicabilă în materia administrării probelor, iar nu doar o

procedură de excepție.

In concluzie,

admiterea acestei cereri ar fi fost întemeiată numai pe parcursul procesului,

dacă nu s-ar fi ajuns la faza administrării probelor.

Or, în

procesul principal care a avut ca obiect anularea H.G. nr. 194/2009 s-a dispus

respingerea cererii după administrarea întregului material probator.

Față de cele

ce preced, instanța urmează a admite recursurile, a modifica sentința recurată

cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Guvernul României, Administrația Prezidențială și

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva încheierii din 22 iunie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca rămasă fără

interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2011.