ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3207/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3207/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 2684/2002, reclamanții J.A., L.A.

și R.M. au solicitat anularea dispoziției nr. 10 din 12 februarie 2002 emisă de

Primarul comunei Beica de Jos, obligarea la predarea în deplină proprietate și

posesie a morii țărănești cu teren aferent, situate în comuna Beica de Jos, nr.

102, județul Mureș, precum și a utilajelor din dotarea acesteia, naționalizate

la 17 iulie 1948, intabularea dreptului de proprietate al reclamanților.

În cauză au depus

cerere de intervenție în interes propriu J.M. și T.P., formulând aceleași

pretenții ca reclamanții, atacând aceeași dispoziție a primarului emisă și în

urma notificărilor transmise de acestea.

Prin sentința civilă

nr. 846 din 29 octombrie 2003 Tribunalul Mureș a respins, ca nefondate, atât

cererea principală, cât și cererea de intervenție în interes propriu.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamanții J.A., L.A. și R.N., soțul defunctei R.M., precum

și intervenientele în interes propriu.

Reclamanții au

criticat sentința, arătând că este nelegală și netemeinică, instanța reținând

greșit, printr-o interpretare eronată a probelor, că imobilul a cărui

restituire s-a cerut, ar fi unul nou față de cel naționalizat. Aceasta, în

condițiile în care, potrivit expertizei efectuate în cauză, s-a constatat că

părțile componente ale morii existente la data naționalizării se regăsesc în

prezent în proporție de 60% din totalul suprafeței imobilului, care se află pe

același amplasament de la momentul naționalizării, iar ponderea valorii

actualizate a obiectivului inițial față de aceeași valoare a imobilului în

prezent este de 54,14%.

Intervenientele au

susținut, de asemenea, că imobilul în litigiu nu este un imobil nou în raport

cu cel preluat de stat.

Prin decizia civilă

nr. 347/A din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, s-au

respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și interveniente.

Prin decizia civilă nr.

1647 din 14 februarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, s-au admis recursurile declarate

de reclamanții L.A., R.N., J.A. (continuat de moștenitorii acesteia A.A. și A.E.),

precum și de intervenientele J.M. și T.P., cu trimiterea cauzei la aceeași

curte de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Instanța de recurs a

reținut că ambele instanțe de fond au avut în vedere la soluționarea cauzei

prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la acea dată,

potrivit cărora foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii numai prin

echivalent în situația în care imobilul a fost transformat, astfel încât a

devenit un imobil nou în raport cu cel preluat. În prezent însă, acest text

este abrogat, prin Legea nr. 247/2005, aplicabil în speță fiind art. 19 din

Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 247/2005, potrivit căruia foștilor

proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în situația

imobilelor construcții cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau pe verticală,

în raport cu forma inițială noi corpuri a căror arie desfășurată însumează

peste 100% din aria desfășurată inițial. Sau, în altă ipoteză, potrivit alin.

(2) același text, dacă acelorași imobile le-au fost adăugate corpuri

suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari li se restituie în natură

suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

În consecință,

instanța de recurs a reținut că este necesar a se stabili chestiunile de fapt într-o

aplicare corectă a textului menționat raportat la obiectul acțiunii.

În rejudecare, a fost

pronunțată decizia civilă nr. 25/A din 9 martie 2010, prin care Curtea de Apel

Tg.-Mureș a admis apelurile declarate, a schimbat în tot sentința atacată în

sensul că a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și a

anulat dispoziția nr. 10 din 13 februarie 2002 a Primarului comunei Beica de

Jos. În consecință, a dispus restituirea către reclamanți și interveniente a

imobilului compus din moară și teren aferent în suprafață de 1439 mp/18118 mp,

situat în comuna Beica de Jos, nr. 102, județul Mureș.

S-a dispus

intabularea în C.F. nr. 645/II Beica de Jos a dreptului de proprietate al

reclamanților și intervenientelor asupra imobilului restituit în natură.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, pe aspectul situației de fapt, că prin dispoziția

atacată în instanță – emisă ca urmare a notificărilor transmise de către

reclamanți și interveniente – s-a respins cererea de restituire în natură a

imobilului, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Imobilul în litigiu a

fost naționalizat și preluat de stat în anul 1948 (conform procesului-verbal

din 17 iunie 1948 menționându-se că s-au preluat de la proprietarii J.H. și L.A.

moara țărănească din comuna Beica de Jos și terenul aferent în suprafață de

1439 mp, precum și utilajele și instalațiile existente în dotarea morii).

Prima instanță a

reținut că imobilul în litigiu este unul nou în raport cu cel preluat de stat,

fiind incidente dispoz. art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la

data pronunțării sentinței) deoarece potrivit expertizei, ponderea

construcțiilor inițiale existente pe amplasament este de 46,96%.

Cu ocazia rejudecării

apelului s-a dispus efectuarea unei noi expertize pentru a se verifica

incidența art. 19 din Legea nr. 10/2001 (în forma dată prin Legea nr.

247/2005), conform îndrumărilor deciziei de casare.

Față de concluziile

raportului de expertiză – care stabileau că suprafețele desfășurate ale

corpurilor noi însumează peste 100% din aria desfășurată a corpurilor de

clădiri rămase din cele preluate – contravenindu-se semnificativ concluziilor

expertizei de la judecata în primă, s-a încuviințat efectuarea unei

contraexpertize de către trei experți.

Instanța de apel a

reținut că, potrivit acestei din urmă expertize, imobilul a fost edificat în

anul 1942 și a suferit unele modificări în anii 1962, 1991 și 2000 datorită

investițiilor efectuate de Statul Român, însă prin prisma prevederilor art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 imobilul în litigiu nu constituie o construcție nouă,

întrucât aria desfășurată a construcțiilor noi reprezintă 67% din aria

desfășurată a construcțiilor inițiale și 52% din aria actuală a construcțiilor.

În ceea ce privește

transformările aduse imobilului, s-a reținut de către experți că în anul 1962

la clădirea morii a fost supraînălțată sala de măciniș, s-a demolat magazia de

cereale și pe aceeași fundație s-a reconstruit o clădire cu două încăperi

(magazie și birou). De asemenea, s-a demolat peretele care despărțea sala

generatorului de sala mașinilor, rezultând o singură încăpere - sala mașinilor

și s-a construit un șopron, toate aceste investiții fiind efectuate în anul

1962.

Prin urmare, în

contextul în care prin transformările aduse construcțiilor preluate de Statul

Român în anul 1948 de la J.,H. și L.A. aria desfășurată a noilor corpuri de clădire

nu reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării,

curtea a apreciat că potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportat

la art. 1 alin. (1) din același act normativ, moștenitorii foștilor proprietari

sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Beica

de Jos, județul Mureș.

Referitor la

construcțiile noi, instanța a constatat că nu sunt incidente prevederile art.

19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece noile construcții nu au o

existență de sine-stătătoare de restul construcțiilor care compun imobilul

(moară) situat administrativ la nr. 102.

În ceea ce privește

terenul aferent morii preluate de la antecesorii reclamanților, din

procesul-verbal încheiat la 17 iunie 1948 cu ocazia naționalizării a rezultat

că, odată cu clădirile care compuneau acest imobil, s-a preluat și suprafața de

1439 mp teren, identificată pe nr. top 2284/22 înscris în C.F. nr. 645/II Beica

de Jos (suprafața totală de teren care corespunde numărului topografic

menționat fiind de 18116 mp).

Întrucât în

conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 moștenitorii foștilor proprietari

sunt îndreptățiți la restituirea construcțiilor, instanța de apel a constatat

că se impune în temeiul acelorași prevederi legale și restituirea terenului

aferent în suprafață de 1439 mp.

Referitor la

utilajele existente în dotarea morii de la data naționalizării s-a solicitat și

plata contravalorii acestora, însă instanța a avut în vedere faptul că în baza

Hotărârii nr. 15 din 21 mai 1999, dată de Consiliul Local Beica de Jos utilajele

respective au fost casate.

Or, conform prevederilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii privesc și

utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată

cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Ca atare, față de

prevederile legale menționate, pretențiile formulate, având ca obiect acordarea

de despăgubiri pentru utilajele existente în dotarea morii la data

naționalizării au fost considerate nefondate.

Cu privire la cererea

de intervenție în interes propriu s-a constatat că aceasta fusese admisă în

principiu de prima instanță pe considerentul că cele două interveniente au

depus notificare în termen legal, prin dispoziția contestată soluționându-se și

notificarea acestora. Ulterior, prin sentința pronunțată de tribunal, cererea

de intervenție a fost respinsă pe fond pe aceleași considerente care au

justificat respingerea cererii reclamanților.

În apel, reclamanții

au solicitat respingerea cererii de intervenție susținând că intervenientele nu

sunt succesoare ale foștilor proprietari ai imobilului în litigiu iar

notificarea formulată de ele privește un alt imobil. Solicitarea reclamanților

a fost apreciată nefondată, având în vedere că prin dispoziția emisă de primar

s-a soluționat și notificarea formulată de cele două interveniente cărora le-a

fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite, cu privire la imobilul

solicitat de reclamanți, iar dispoziția respectivă nu a fost contestată de

reclamanți sub acest aspect. Prin urmare, intervenientelor nu le poate fi

contestat dreptul de a sta în proces și de a-și valorifica drepturile care

decurg din dispoziția contestată, urmând ca ulterior, pe calea dreptului comun

să se stabilească drepturile fiecărei persoane cuprinse în dispoziția emisă în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către apelanții-reclamanți și de către Primăria comunei

Beica de Jos.

1.

Recurenții-reclamanți au susținut caracterul nelegal al soluției din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele

argumente:

- Hotărârea a fost

dată cu aplicarea greșită a dispoz. art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr.

10/2001, prin aceea că nu a dispus restituirea în natură a utilajelor

confiscate sau a contravalorii acestora, de 32.973 lei, cum a fost aceasta

determinată prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Astfel, conform

procesului-verbal întocmit cu ocazia preluării morii au fost inventariate toate

bunurile care la acel moment se aflau în dotarea morii, iar potrivit raportului

de expertiză, au fost evaluate „utilajele existente în moara din Beica de Jos”

proprietatea defunctului J.H., expertul menționând că a evaluat doar acele utilaje

care mai sunt încă în stare de funcțiune.

Or, instanța de apel

deși reține că utilajele vechi au fost identificate și evaluate, apreciază

pretențiile reclamanților ca nefondate sub acest aspect, pe motiv că

respectivele bunuri au făcut obiectul casării în anul 1999.

În felul acesta,

instanța nu a avut în vedere finalitatea Legii nr. 10/2001, al cărei scop este

cel al repunerii în situația anterioară a celor de la care statul a

naționalizat bunurile în mod abuziv.

- Soluția este

greșită, dată cu încălcarea dispoz. art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

10/2001, prin aceea că admite și cererea de intervenție principală deși în mod

constant reclamanții au susținut că intervenientele nu au vocație succesorală

la moștenirea rămasă în urma foștilor proprietari ai morii, de la data

naționalizării.

În realitate,

imobilul revendicat de către interveniente este diferit de cel care face

obiectul contestației reclamantelor deoarece a fost amplasat în comuna Beica de

Jos, intabulat în C.F. nr. 1698, nr. top 934/2, fiind demolat încă din anul

1935.

Moara a fost

proprietatea numiților J.H. junior și L.A. senior, persoane de la care Statul Român

a naționalizat-o, iar nu a bunicilor paterni ai intervenientelor, J.H. senior

și soția A., așa cum eronat susțin acestea.

Beica de Jos a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică având în

vedere starea de fapt la care s-a aplicat în mod greșit legea.

S-a arătat că în mod

eronat instanța a apreciat asupra posibilității restituirii în natură a

imobilului deși moara ce face obiectul revendicării a suferit în perioada 1956

– 1962 schimbări în proporție de 100%.

- Instanța a

pronunțat decizia atacată fără a lua în considerare probele administrate

respectiv, proba testimonială și expertiza de specialitate.

- În conformitate cu

inventarul aflat la dosarul cauzei , coroborat cu declarațiile martorilor,

rezulta cu certitudine că vechea clădire s-a transformat în una nouă și nu pot

fi reținute concluziile expertizei deoarece, în conținutul ei pleacă în mod

eronat de la declarații ale reclamanților, fără a exista vreo dovadă.

În drept, au fost

invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatele-interveniente

au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului Primăriei, care a

formulat critici cu referire la probe administrate deja, fără a aduce vreun

element de noutate în această fază procesuală pentru susținerea afirmațiilor

care sunt total necorespunzătoare.

Cu privire la

recursul reclamanților s-a învederat caracterul nefondat al criticii acestora

referitoare la admiterea cererii de intervenție principală, în condițiile în

care calitatea de moștenitoare a intimatelor a fost recunoscută până la acest

moment, de fiecare autoritate, administrativă și judecătorească, iar dovada

acestei calități este făcută prin copia certificatelor de stare civilă și a

arborelui genealogic depus la dosar.

Analizând cele două

recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

1) Recursul

apelanților-reclamanți este nefondat.

Critica recurenților

vizând nerestituirea în natură sau prin echivalent a utilajelor morii nu poate

fi primită tocmai avându-se în vedere conținutul art. 6 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, de care reclamanții înșiși se prevalează ca fiind de natură să le

justifice pretenția.

Potrivit art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc și utilajele și

instalațiile preluate de stat odată cu imobilul, în afară de cazul în care au

fost înlocuite, casate sau distruse.

Or, sub aspectul

acestui element de fapt care determină modalitatea de aplicare a legii (în ce

măsură se cuvin sau nu măsuri reparatorii), instanța de apel a reținut că

utilajele au fost casate încă din anul 1999, conform Hotărârii nr. 15 din 21

mai 1999 a Consiliului local Beica de Jos, ceea ce atrage situația de excepție

reglementată de textul legal, pentru care nu se datorează măsuri reparatorii.

Împrejurarea că o

serie de utilaje vechi s-ar afla în continuare în stare de funcționare nu

îndreptățește pe recurenți la o reparație suplimentară (constând în c/val.

acestora) câtă vreme s-a restituit în natură imobilul – moară, a cărui

funcțiune este asigurată de respectivele utilaje.

Potrivit art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, imobilele în înțelesul acestui act normativ sunt

avute în vedere „cu oricare dintre destinațiile de la data preluării în mod

abuziv”.

Cum imobilul a fost

preluat prin naționalizare, ca moară, aceeași destinație având-o și în prezent,

rezultă că restituirea nu se poate face în absența utilajelor care îi asigură

funcționalitatea.

De aceea, solicitarea

reclamanților-recurenți de a le fi restituite și aceste utilaje - în natură sau

prin echivalent (deoarece, deși casate ele sunt folosite în continuare),

reprezintă în fapt, o pretenție de dublă reparație: restituirea, în același

timp, a morii cu utilajele care îi asigură normala funcționare și separat, a

utilajelor aceleiași mori.

Apare astfel, ca

total nefundamentată critica potrivit căreia, prin soluția adoptată, instanța

s-a îndepărtat de principiul repunerii în situația anterioară reglementat de

Legea nr. 10/2001, realizând „o nouă naționalizare”.

- Este nefondată, de

asemenea, susținerea recurenților conform căreia, prin admiterea cererii de

intervenție în interes propriu ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 3 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Pronunțând o astfel

de soluție, instanța a avut în vedere că dispoziția primarului contestată pe

cale judiciară a fost emisă urmare a notificărilor transmise deopotrivă, de

către reclamanți și interveniente, stabilindu-se în favoarea tuturor dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a reținut în

același timp, că dispoziția emisă în procedura prealabilă nu a fost contestată

de către reclamanți sub aspectul beneficiarilor măsurilor reparatorii și că, în

aceste condiții, intervenientelor nu le poate fi negat dreptul de a sta în

proces, urmând ca ulterior, pe calea dreptului comun, să fie stabilite în mod

concret drepturile fiecărei persoane.

Or, negându-și

propriul demers în justiție – întrucât pe calea contestației promovate nu au

pretins greșita emitere a dispoziției și pe numele intervenientelor –, reclamanții

deduc judecății în recurs o serie de împrejurări de fapt care, oricum, sunt în

afara controlului judiciar ce poate fi realizat în această fază (aspecte legate

de asocierea în vederea construirii morii țărănești, de contribuția celor două

familii asociate, de amplasamentul unei alte mori țărănești decât cea care ar

fi făcut obiectul notificării intervenientelor) pentru a demonstra că intervenientele

nu ar avea, alături de ei, calitatea de persoane îndreptățite.

Astfel cum s-a arătat

și prin întâmpinare, cum recurenții înșiși au susținut cu ocazia dezbaterii

recursului, întinderea drepturilor fiecărei părți urmează a se realiza conform dreptului

comun și vocației succesorale concrete demonstrate de fiecare parte.

Pentru toate aceste

considerente, criticile de nelegalitate formulate de reclamanți au fost găsite

nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

comunei Beica de Jos conține motive nesusceptibile de încadrare în dispoz. art.

304 pct. 1- 9 C. proc. civ.

Deși formal este

indicat ca temei al cererii de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

dezvoltarea argumentelor nu permite încadrarea lor în acest text procedural și

nici, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreun alt motiv de

nelegalitate.

Astfel,

recurenta-pârâtă nu deduce dezbaterii judiciare în recurs aspecte de

nelegalitate a deciziei, ci împrejurări de fapt sau referitoare la modalitatea

de apreciere a mijloacelor de probă, ambele fiind însă în căderea

jurisdicțională a instanțelor fondului și în afara controlului instanței de

recurs.

În acest sens, se

constată că recurenta face trimitere la proba testimonială, expertiza de

specialitate, inventarul aflat la dosarul cauzei, mijloace de probă care,

coroborate, ar fi trebuit să conducă la reținerea unei alte situații de fapt

legate de starea de imobil nou a celui restituit în natură.

De asemenea, se

pretinde că trebuia înlăturate concluziile raportului de expertiză și reținut

aspectul morii „în comparație cu fotografiile vechi și cu depozițiile tuturor

martorilor”, ceea ce ar fi condus la concluzia caracterului legal al

dispoziției atacate.

O asemenea modalitate

de formulare a criticii tinde, în realitate, la o devoluare a fondului,

pretinzându-se instanței de recurs o reapreciere a probatoriului pe baza căreia

să determine o altă situație de fapt.

Astfel cum s-a arătat

anterior, în faza recursului nu pot fi cenzurate situațiile de fapt și nici

reapreciate probele, controlul purtând doar asupra aspectelor de nelegalitate.

Cum prin modalitatea

de redactare a motivelor, pârâta-recurentă nu învederează asemenea aspecte iar

potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c), cu referire la art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, rezultă că

în cauză este incidentă sancțiunea nulității menționată.

În consecință, pe

temeiul textelor procedurale indicate anterior și în absența vreunui motiv de

ordine publică în sensul dispoz. art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va

constata nulitatea cererii de recurs formulate de Primăria comunei Beica de Jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții A.A., A.E. (E.), S.E.(M.) și L.A., pentru acesta din

urmă recursul fiind continuat de moștenitorii L.A. Jr., L.F., M.F.C. împotriva

deciziei nr. 25A din 09 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată nul recursul

declarat de pârâta Primăria Comunei Beica de Jos prin Primar împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2011.