ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3207/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 2684/2002, reclamanții J.A., L.A. și R.M. au solicitat anularea dispoziției nr. 10 din 12 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Beica de Jos, obligarea la predarea în deplină proprietate și posesie a morii țărănești cu teren aferent, situate în comuna Beica de Jos, nr. 102, județul Mureș, precum și a utilajelor din dotarea acesteia, naționalizate la 17 iulie 1948, intabularea dreptului de proprietate al reclamanților. În cauză au depus cerere de intervenție în interes propriu J.M. și T.P., formulând aceleași pretenții ca reclamanții, atacând aceeași dispoziție a primarului emisă și în urma notificărilor transmise de acestea.

Prin sentința civilă nr. 846 din 29 octombrie 2003 Tribunalul Mureș a respins, ca nefondate, atât cererea principală, cât și cererea de intervenție în interes propriu. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții J.A., L.A. și R.N., soțul defunctei R.M., precum și intervenientele în interes propriu. Reclamanții au criticat sentința, arătând că este nelegală și netemeinică, instanța reținând greșit, printr-o interpretare eronată a probelor, că imobilul a cărui restituire s-a cerut, ar fi unul nou față de cel naționalizat. Aceasta, în condițiile în care, potrivit expertizei efectuate în cauză, s-a constatat că părțile componente ale morii existente la data naționalizării se regăsesc în prezent în proporție de 60% din totalul suprafeței imobilului, care se află pe același amplasament de la momentul naționalizării, iar ponderea valorii actualizate a obiectivului inițial față de aceeași valoare a imobilului în prezent este de 54,14%.

Intervenientele au susținut, de asemenea, că imobilul în litigiu nu este un imobil nou în raport cu cel preluat de stat. Prin decizia civilă nr. 347/A din 19 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și interveniente. Prin decizia civilă nr. 1647 din 14 februarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-au admis recursurile declarate de reclamanții L.A., R.N., J.A. (continuat de moștenitorii acesteia A.A. și A.E.), precum și de intervenientele J.M. și T.P., cu trimiterea cauzei la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Instanța de recurs a reținut că ambele instanțe de fond au avut în vedere la soluționarea cauzei prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la acea dată, potrivit cărora foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii numai prin echivalent în situația în care imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat. În prezent însă, acest text este abrogat, prin Legea nr. 247/2005, aplicabil în speță fiind art. 19 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 247/2005, potrivit căruia foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în situația imobilelor construcții cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau pe verticală, în raport cu forma inițială noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.

Sau, în altă ipoteză, potrivit alin. (2) același text, dacă acelorași imobile le-au fost adăugate corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari li se restituie în natură suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului. În consecință, instanța de recurs a reținut că este necesar a se stabili chestiunile de fapt într-o aplicare corectă a textului menționat raportat la obiectul acțiunii. În rejudecare, a fost pronunțată decizia civilă nr. 25/A din 9 martie 2010, prin care Curtea de Apel Tg.-Mureș a admis apelurile declarate, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și a anulat dispoziția nr. 10 din 13 februarie 2002 a Primarului comunei Beica de Jos.

În consecință, a dispus restituirea către reclamanți și interveniente a imobilului compus din moară și teren aferent în suprafață de 1439 mp/18118 mp, situat în comuna Beica de Jos, nr. 102, județul Mureș. S-a dispus intabularea în C.F. nr. 645/II Beica de Jos a dreptului de proprietate al reclamanților și intervenientelor asupra imobilului restituit în natură. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, pe aspectul situației de fapt, că prin dispoziția atacată în instanță – emisă ca urmare a notificărilor transmise de către reclamanți și interveniente – s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Imobilul în litigiu a fost naționalizat și preluat de stat în anul 1948 (conform procesului-verbal din 17 iunie 1948 menționându-se că s-au preluat de la proprietarii J.H.

și L.A. moara țărănească din comuna Beica de Jos și terenul aferent în suprafață de 1439 mp, precum și utilajele și instalațiile existente în dotarea morii). Prima instanță a reținut că imobilul în litigiu este unul nou în raport cu cel preluat de stat, fiind incidente dispoz. art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data pronunțării sentinței) deoarece potrivit expertizei, ponderea construcțiilor inițiale existente pe amplasament este de 46,96%. Cu ocazia rejudecării apelului s-a dispus efectuarea unei noi expertize pentru a se verifica incidența art. 19 din Legea nr. 10/2001 (în forma dată prin Legea nr. 247/2005), conform îndrumărilor deciziei de casare.

Față de concluziile raportului de expertiză – care stabileau că suprafețele desfășurate ale corpurilor noi însumează peste 100% din aria desfășurată a corpurilor de clădiri rămase din cele preluate – contravenindu-se semnificativ concluziilor expertizei de la judecata în primă, s-a încuviințat efectuarea unei contraexpertize de către trei experți. Instanța de apel a reținut că, potrivit acestei din urmă expertize, imobilul a fost edificat în anul 1942 și a suferit unele modificări în anii 1962, 1991 și 2000 datorită investițiilor efectuate de Statul Român, însă prin prisma prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 imobilul în litigiu nu constituie o construcție nouă, întrucât aria desfășurată a construcțiilor noi reprezintă 67% din aria desfășurată a construcțiilor inițiale și 52% din aria actuală a construcțiilor.

În ceea ce privește transformările aduse imobilului, s-a reținut de către experți că în anul 1962 la clădirea morii a fost supraînălțată sala de măciniș, s-a demolat magazia de cereale și pe aceeași fundație s-a reconstruit o clădire cu două încăperi (magazie și birou). De asemenea, s-a demolat peretele care despărțea sala generatorului de sala mașinilor, rezultând o singură încăpere - sala mașinilor și s-a construit un șopron, toate aceste investiții fiind efectuate în anul 1962. Prin urmare, în contextul în care prin transformările aduse construcțiilor preluate de Statul Român în anul 1948 de la J.,H. și L.A.

aria desfășurată a noilor corpuri de clădire nu reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării, curtea a apreciat că potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 1 alin. (1) din același act normativ, moștenitorii foștilor proprietari sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Beica de Jos, județul Mureș. Referitor la construcțiile noi, instanța a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece noile construcții nu au o existență de sine-stătătoare de restul construcțiilor care compun imobilul (moară) situat administrativ la nr. 102. În ceea ce privește terenul aferent morii preluate de la antecesorii reclamanților, din procesul-verbal încheiat la 17 iunie 1948 cu ocazia naționalizării a rezultat că, odată cu clădirile care compuneau acest imobil, s-a preluat și suprafața de 1439 mp teren, identificată pe nr. top 2284/22 înscris în C.F.

nr. 645/II Beica de Jos (suprafața totală de teren care corespunde numărului topografic menționat fiind de 18116 mp). Întrucât în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 moștenitorii foștilor proprietari sunt îndreptățiți la restituirea construcțiilor, instanța de apel a constatat că se impune în temeiul acelorași prevederi legale și restituirea terenului aferent în suprafață de 1439 mp. Referitor la utilajele existente în dotarea morii de la data naționalizării s-a solicitat și plata contravalorii acestora, însă instanța a avut în vedere faptul că în baza Hotărârii nr. 15 din 21 mai 1999, dată de Consiliul Local Beica de Jos utilajele respective au fost casate. Or, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Ca atare, față de prevederile legale menționate, pretențiile formulate, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru utilajele existente în dotarea morii la data naționalizării au fost considerate nefondate. Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu s-a constatat că aceasta fusese admisă în principiu de prima instanță pe considerentul că cele două interveniente au depus notificare în termen legal, prin dispoziția contestată soluționându-se și notificarea acestora. Ulterior, prin sentința pronunțată de tribunal, cererea de intervenție a fost respinsă pe fond pe aceleași considerente care au justificat respingerea cererii reclamanților. În apel, reclamanții au solicitat respingerea cererii de intervenție susținând că intervenientele nu sunt succesoare ale foștilor proprietari ai imobilului în litigiu iar notificarea formulată de ele privește un alt imobil.

Solicitarea reclamanților a fost apreciată nefondată, având în vedere că prin dispoziția emisă de primar s-a soluționat și notificarea formulată de cele două interveniente cărora le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite, cu privire la imobilul solicitat de reclamanți, iar dispoziția respectivă nu a fost contestată de reclamanți sub acest aspect. Prin urmare, intervenientelor nu le poate fi contestat dreptul de a sta în proces și de a-și valorifica drepturile care decurg din dispoziția contestată, urmând ca ulterior, pe calea dreptului comun să se stabilească drepturile fiecărei persoane cuprinse în dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanții-reclamanți și de către Primăria comunei Beica de Jos.

1. Recurenții-reclamanți au susținut caracterul nelegal al soluției din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele argumente: - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispoz. art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, prin aceea că nu a dispus restituirea în natură a utilajelor confiscate sau a contravalorii acestora, de 32.973 lei, cum a fost aceasta determinată prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Astfel, conform procesului-verbal întocmit cu ocazia preluării morii au fost inventariate toate bunurile care la acel moment se aflau în dotarea morii, iar potrivit raportului de expertiză, au fost evaluate „utilajele existente în moara din Beica de Jos” proprietatea defunctului J.H., expertul menționând că a evaluat doar acele utilaje care mai sunt încă în stare de funcțiune.

Or, instanța de apel deși reține că utilajele vechi au fost identificate și evaluate, apreciază pretențiile reclamanților ca nefondate sub acest aspect, pe motiv că respectivele bunuri au făcut obiectul casării în anul 1999. În felul acesta, instanța nu a avut în vedere finalitatea Legii nr. 10/2001, al cărei scop este cel al repunerii în situația anterioară a celor de la care statul a naționalizat bunurile în mod abuziv. - Soluția este greșită, dată cu încălcarea dispoz. art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, prin aceea că admite și cererea de intervenție principală deși în mod constant reclamanții au susținut că intervenientele nu au vocație succesorală la moștenirea rămasă în urma foștilor proprietari ai morii, de la data naționalizării.

În realitate, imobilul revendicat de către interveniente este diferit de cel care face obiectul contestației reclamantelor deoarece a fost amplasat în comuna Beica de Jos, intabulat în C.F. nr. 1698, nr. top 934/2, fiind demolat încă din anul 1935. Moara a fost proprietatea numiților J.H. junior și L.A. senior, persoane de la care Statul Român a naționalizat-o, iar nu a bunicilor paterni ai intervenientelor, J.H. senior și soția A., așa cum eronat susțin acestea. 2. Primăria comunei Beica de Jos a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică având în vedere starea de fapt la care s-a aplicat în mod greșit legea. S-a arătat că în mod eronat instanța a apreciat asupra posibilității restituirii în natură a imobilului deși moara ce face obiectul revendicării a suferit în perioada 1956 – 1962 schimbări în proporție de 100%.

- Instanța a pronunțat decizia atacată fără a lua în considerare probele administrate respectiv, proba testimonială și expertiza de specialitate. - În conformitate cu inventarul aflat la dosarul cauzei , coroborat cu declarațiile martorilor, rezulta cu certitudine că vechea clădire s-a transformat în una nouă și nu pot fi reținute concluziile expertizei deoarece, în conținutul ei pleacă în mod eronat de la declarații ale reclamanților, fără a exista vreo dovadă. În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatele-interveniente au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului Primăriei, care a formulat critici cu referire la probe administrate deja, fără a aduce vreun element de noutate în această fază procesuală pentru susținerea afirmațiilor care sunt total necorespunzătoare.

Cu privire la recursul reclamanților s-a învederat caracterul nefondat al criticii acestora referitoare la admiterea cererii de intervenție principală, în condițiile în care calitatea de moștenitoare a intimatelor a fost recunoscută până la acest moment, de fiecare autoritate, administrativă și judecătorească, iar dovada acestei calități este făcută prin copia certificatelor de stare civilă și a arborelui genealogic depus la dosar. Analizând cele două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte constată următoarele: 1) Recursul apelanților-reclamanți este nefondat. Critica recurenților vizând nerestituirea în natură sau prin echivalent a utilajelor morii nu poate fi primită tocmai avându-se în vedere conținutul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de care reclamanții înșiși se prevalează ca fiind de natură să le justifice pretenția.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Or, sub aspectul acestui element de fapt care determină modalitatea de aplicare a legii (în ce măsură se cuvin sau nu măsuri reparatorii), instanța de apel a reținut că utilajele au fost casate încă din anul 1999, conform Hotărârii nr. 15 din 21 mai 1999 a Consiliului local Beica de Jos, ceea ce atrage situația de excepție reglementată de textul legal, pentru care nu se datorează măsuri reparatorii. Împrejurarea că o serie de utilaje vechi s-ar afla în continuare în stare de funcționare nu îndreptățește pe recurenți la o reparație suplimentară (constând în c/val.

acestora) câtă vreme s-a restituit în natură imobilul – moară, a cărui funcțiune este asigurată de respectivele utilaje. Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele în înțelesul acestui act normativ sunt avute în vedere „cu oricare dintre destinațiile de la data preluării în mod abuziv”. Cum imobilul a fost preluat prin naționalizare, ca moară, aceeași destinație având-o și în prezent, rezultă că restituirea nu se poate face în absența utilajelor care îi asigură funcționalitatea. De aceea, solicitarea reclamanților-recurenți de a le fi restituite și aceste utilaje - în natură sau prin echivalent (deoarece, deși casate ele sunt folosite în continuare), reprezintă în fapt, o pretenție de dublă reparație: restituirea, în același timp, a morii cu utilajele care îi asigură normala funcționare și separat, a utilajelor aceleiași mori.

Apare astfel, ca total nefundamentată critica potrivit căreia, prin soluția adoptată, instanța s-a îndepărtat de principiul repunerii în situația anterioară reglementat de Legea nr. 10/2001, realizând „o nouă naționalizare”. - Este nefondată, de asemenea, susținerea recurenților conform căreia, prin admiterea cererii de intervenție în interes propriu ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Pronunțând o astfel de soluție, instanța a avut în vedere că dispoziția primarului contestată pe cale judiciară a fost emisă urmare a notificărilor transmise deopotrivă, de către reclamanți și interveniente, stabilindu-se în favoarea tuturor dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a reținut în același timp, că dispoziția emisă în procedura prealabilă nu a fost contestată de către reclamanți sub aspectul beneficiarilor măsurilor reparatorii și că, în aceste condiții, intervenientelor nu le poate fi negat dreptul de a sta în proces, urmând ca ulterior, pe calea dreptului comun, să fie stabilite în mod concret drepturile fiecărei persoane.

Or, negându-și propriul demers în justiție – întrucât pe calea contestației promovate nu au pretins greșita emitere a dispoziției și pe numele intervenientelor –, reclamanții deduc judecății în recurs o serie de împrejurări de fapt care, oricum, sunt în afara controlului judiciar ce poate fi realizat în această fază (aspecte legate de asocierea în vederea construirii morii țărănești, de contribuția celor două familii asociate, de amplasamentul unei alte mori țărănești decât cea care ar fi făcut obiectul notificării intervenientelor) pentru a demonstra că intervenientele nu ar avea, alături de ei, calitatea de persoane îndreptățite. Astfel cum s-a arătat și prin întâmpinare, cum recurenții înșiși au susținut cu ocazia dezbaterii recursului, întinderea drepturilor fiecărei părți urmează a se realiza conform dreptului comun și vocației succesorale concrete demonstrate de fiecare parte.

Pentru toate aceste considerente, criticile de nelegalitate formulate de reclamanți au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință. 2. Recursul Primăriei comunei Beica de Jos conține motive nesusceptibile de încadrare în dispoz. art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ. Deși formal este indicat ca temei al cererii de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea argumentelor nu permite încadrarea lor în acest text procedural și nici, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreun alt motiv de nelegalitate. Astfel, recurenta-pârâtă nu deduce dezbaterii judiciare în recurs aspecte de nelegalitate a deciziei, ci împrejurări de fapt sau referitoare la modalitatea de apreciere a mijloacelor de probă, ambele fiind însă în căderea jurisdicțională a instanțelor fondului și în afara controlului instanței de recurs.

În acest sens, se constată că recurenta face trimitere la proba testimonială, expertiza de specialitate, inventarul aflat la dosarul cauzei, mijloace de probă care, coroborate, ar fi trebuit să conducă la reținerea unei alte situații de fapt legate de starea de imobil nou a celui restituit în natură. De asemenea, se pretinde că trebuia înlăturate concluziile raportului de expertiză și reținut aspectul morii „în comparație cu fotografiile vechi și cu depozițiile tuturor martorilor”, ceea ce ar fi condus la concluzia caracterului legal al dispoziției atacate. O asemenea modalitate de formulare a criticii tinde, în realitate, la o devoluare a fondului, pretinzându-se instanței de recurs o reapreciere a probatoriului pe baza căreia să determine o altă situație de fapt.

Astfel cum s-a arătat anterior, în faza recursului nu pot fi cenzurate situațiile de fapt și nici reapreciate probele, controlul purtând doar asupra aspectelor de nelegalitate. Cum prin modalitatea de redactare a motivelor, pârâta-recurentă nu învederează asemenea aspecte iar potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c), cu referire la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, rezultă că în cauză este incidentă sancțiunea nulității menționată. În consecință, pe temeiul textelor procedurale indicate anterior și în absența vreunui motiv de ordine publică în sensul dispoz. art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., se va constata nulitatea cererii de recurs formulate de Primăria comunei Beica de Jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.A., A.E. (E.), S.E.(M.) și L.A., pentru acesta din urmă recursul fiind continuat de moștenitorii L.A. Jr., L.F., M.F.C. împotriva deciziei nr. 25A din 09 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie. Constată nul recursul declarat de pârâta Primăria Comunei Beica de Jos prin Primar împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.