ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4095/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4095/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Reclamanții C.C. și A.E.

au chemat în judecată, la 16 octombrie 2001 pe G.D., primarul comunei Rucăr,

Județul Argeș pentru anularea dispoziției nr. 58/2001 și obligarea acestuia să

le restituie în natură suprafața de 4000 m

2

precum și despăgubiri

bănești pentru suprafața de teren de 12.400 m

2

.

În drept acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, 2, 24 alin. (7) și (8) din Legea nr.

10/2001.

În fapt reclamanții

au invocat calitatea de moștenitori ai tatălui lor, A.Z., proprietarul F.C.R. și

al terenurilor intravilane de peste 16.400 m

2

situate în Rucăr,

precum și preluarea abuzivă a acestei proprietăți prin Legea nr. 119/1948, la

data de 11 iunie 1948.

Tribunalul Argeș prin

sentința civilă nr. 271 din 19 decembrie 2002 a admis în parte acțiunea, a

modificat în parte dispoziția nr. 58/2001 emisă de primarul Comunei Rucăr în

sensul că la punctul 2 s-a dispus și restituirea în natură a diferenței de 613

m

2

. Au fost menținute celelalte dispoziții. Au fost obligați pârâții

la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că

reclamanții și-au precizat cererea în sensul că au înțeles să cheme în judecată

și Comuna Rucăr, prin primar și la 19 decembrie 2002 au arătat că terenul

situat în punctul C. face obiectul altui dosar, solicitând în natură numai o

diferență de 613 m

2

situată în punctul D., aceasta fiind liberă iar

pentru terenul de sub clădiri au solicitat despăgubiri bănești la valoarea de

circulație a acestuia.

Prin dispoziția nr.

58 din 11 septembrie 2001 Primăria Comunei Rucăr a comunicat reclamanților că

s-au stabilit măsuri reparatorii în valoare de 260.000.000 lei pentru terenul

de 2132 m

2

situat în punctul R., aflat în administrarea Consiliului

Local Rucăr și de 95.000.000 lei pentru suprafața de 778 m

2

situată

în pct. D.

Dispoziția nr.

58/2001 nu face nici o referire cu privire la restul terenului menționat în

Notificare, însă prin adresa din 12 septembrie 2001, semnată de Primarul

Comunei Rucăr (deși poartă antetul Consiliului Local) s-au făcut precizări care

întregesc Decizia nr. 58/2001, așa încât, chiar dacă se susține că această

adresă este eliberată de un organ fără atribuții în ce privește aplicarea Legii

nr. 10/2001, Tribunalul a apreciat că, de vreme ce poartă semnătura primarului G.D.,

documentul reprezintă un răspuns, în înțelesul prevederilor aceluiași act

normativ, la notificarea reclamanților.

Prin adresa

menționată Primăria Comunei Rucăr a arătat că, din terenul situat în punctul D.,

aflat în administrarea Consiliului local s-a reconstituit reclamanților dreptul

de proprietate pentru suprafața de 109 m

2

prin Ordinul Prefectului

Județului Argeș nr. 143/2001, iar restul terenului este stăpânit de diferiți

cetățeni.

Totodată s-a precizat

că terenul din punctul C. este deținut de SC H. SA, căreia reclamanții i se pot

adresa cu notificare.

Expertiza tehnică

efectuată de expertul topograf D.V. a constatat că potrivit contractului de

vânzare-cumpărare autentificat la 8 martie 1933, autorul reclamanților A.Z. a

dobândit în proprietate suprafața de cea. 24014 m

2

compusă din patru

trupuri de teren situate în comuna Rucăr, județul Argeș, și anume: a) trupul de

teren afectat morii și fabricii de cherestea în suprafață de 4560 m

2

cu vecinătățile precizate în raport; b) terenul afectat depozitului de

cherestea în suprafață de 3844 m

2

pe care se afla magazia de făină

cu vecinătățile precizate în raport; c) terenul pe care se afla biroul

fabricilor în suprafață de 1500 m

2

cu vecinătățile indicate în

raport și d) zăvoiul și prundul în suprafață de 1 ha și 4110 m

2

.

La data efectuării

expertizei, situația terenurilor ce au aparținut autorului A.Z. a fost descrisă

astfel: din terenurile prevăzute la pct. a) și d) din contractul de

vânzare-cumpărare din 1933 în suprafață de 18670 m

2

, prin hotărâre

judecătorească irevocabilă reclamanților le-a fost restituită suprafața de

teren de 7794 m

2

iar din această suprafață, 2132 m

2

teren

era aferent remizei P.S.I. și avea amplasată o construcție de 90,74 m

2

din cărămidă, conform măsurătorilor, edificată în 1976 de fostul I.F. și preluată

de Primărie pentru care însă aceasta nu a putut prezenta acte de proprietate.

Remiza de pompieri în suprafață de 70 m

2

conform H.C.L. nr. 34 din

20 august 1997 a fost inclusă în domeniul public de interes local.

Atât pentru teren cât

și pentru menționata construcție s-a reținut că reclamanții plătesc

impozit și au întocmit documentația cadastrală. Restul terenului este ocupat de

persoane fizice.

Din dispoziția

contestată s-a constatat însă că terenul în discuție se afla în administrarea

Consiliului local al comunei Rucăr și că reclamanților le-au fost stabilite

pentru acest teren măsuri reparatorii prin echivalent.

Or, față de

contradicția existentă între concluziile expertizei și conținutul dispoziției

administrative, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză era

necesar să se adâncească cercetările pentru a stabili situația juridică exactă

a respectivului teren. În acest sens, s-a apreciat că era necesar să se pună în

vedere reclamanților să prezinte hotărârea judecătorească ce le atestă titlul

de proprietate, respectiv sentința civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung

dată în litigiul purtat cu SC F.M. SA despre care aceștia au făcut vorbire în

motivele de recurs. De asemenea, era necesar să se stabilească și titlul în

baza căruia Primăria comunei Rucăr, respectiv Consiliul local deținea terenul,

respectiv anexa la H.G. nr. 447/2002 menționată în expertiză ca temei pentru

includerea în domeniul public de interes local a suprafeței de 70 m

2

din terenul în litigiu.

Referitor la terenul

situat în pct. „Depozitul de cherestea cu magazia de făină" în suprafață

de 3844 m

2

menționat la pct. b) din contractul de vânzare-cumpărare

din 1933 și cunoscut ca fiind în punctul C., expertiza a stabilit că cca. 1300 m

2

erau ocupați de SC H. SA, care a edificat pe teren o construcție, alți 506 m

2

conturați cu roșu în planul de situație nr. 2 i-au fost restituiți reclamantei

C.C. prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar 485 m

2

conturați

cu verde în același plan erau liberi, fără construcții și puteau fi restituiți

reclamanților. Prin adresa din 12 septembrie 2001 dată în completarea

Dispoziției nr. 58 din 11 septembrie 2001 emisă de Primarul comunei Rucăr,

recurenților li s-a făcut cunoscut că respectivul teren aflat în pct. C. este

deținut de SC H. SA.

S-a constatat că

instanța de apel a făcut o confuzie atunci când răspunzând criticilor

reclamanților a reținut că terenul este deținut de C. societate de la care a

fost solicitat și că pretențiile reclamanților formează obiectul unui alt

litigiu pe rolul instanțelor în contradictoriu cu acea persoană juridică.

În acest fel s-a omis

să se examineze critica cu privire la acest teren și datorită unei formulări

ambigue dată de reclamanții în declarația de apel dar corectată prin

concluziile scrise în care s-a arătat că terenul C. din pct. b) din contract,

suprafața de 485 m

2

este liberă, putând fi restituită în natură.

Referitor la terenul

de la pct. c) din contractul de vânzare-cumpărare din anul 1933 în suprafața de

1500 m

2

cunoscut ca fiind în pct. D. expertiza tehnică a precizat că

pe o suprafață de 585 m

2

se afla amplasat dispensarul uman din care

237,15 m

2

era suprafața construită, diferența de 347,85 m

2

o reprezenta terenul necesar normalei utilizări a construcției. O altă parcelă

de 109 m

2

fusese restituită în natură reclamanților prin ordin al

prefectului și o suprafață de 312 m

2

teren hașurată cu maro în

planul de situație era utilizată fără forme legale de o persoană fizică și prin

urmare putea fi restituit în natură.

În apel, sentința

tribunalului a fost modificată în sensul restituirii în natură a suprafeței de

132 m

2

teren în loc de 613 m

2

cât acordase judecătorul

fondului tocmai pentru că diferența de 312 m

2

era deținută de o

persoană fizică iar aceasta nu figura ca parte în proces. O atare concluzie s-a

apreciat însă a fi greșită. Expertiza tehnică a precizat că cei 312 m

2

în discuție erau folosiți fără ca cel ce îi deținea în fapt să prezinte un

titlu de proprietate. În aceste condiții, instanța de apel nu putea proceda la

modificarea sentinței fără a determina prin probe certe situația juridică a

terenului în litigiu, respectiv dacă acesta se afla în administrarea unității

notificate sau constituia proprietatea privată a altei persoane și pe cale de

consecință dacă reclamanții erau îndrituiți la restituirea în natură sau la

măsuri reparatorii prin echivalent.

Din această

perspectivă, cu ocazia rejudecării apelului s-a dispus a fi analizată și

critica privind omisiunea instanței de apel de a examina cererea

recurenților-reclamanți de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent

pentru toate suprafețele de teren care nu au putut fi restituite în natură și

estimate la cca. 12.400 lei m

2

.

În ceea ce privește

recursul pârâtului G.D., primarul comunei Rucăr, județul Argeș, s-a constatat

că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Astfel, decizia nr. 180/ A din 28 februarie 2005 a Culții de Apel Pitești,

secția civilă, fiindu-i comunicată la 10 martie 2005, iar recursul a fost

promovat la 31 martie 2005, cu nesocotirea termenului de 15 zile prevăzut de

textul legal evocat.

Curtea de Apel

Pitești prin decizia nr. 96/ A din 25 iunie 2010, rejudecând cauza după casarea

cu trimitere a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința în sensul că a

dispus restituirea în natură către reclamanți, potrivit acordului, în punctul D.

a suprafeței de 127 m

2

folosită de D. și a celei de 150 m

2

lăsată de Comuna Rucăr, fără titlu în posesia unei persoane fizice.

În același punct s-a

stabilit îndreptățirea reclamanților la despăgubiri pentru suprafața de 1114 m

2

(afectați de stradă, dispensar și proprietatea unei persoane fizice cu titlu),

în loc de 631 m

2

stabiliți la fond.

S-a dispus

restituirea în natură a terenului din punctul C. de 216 m

2

, 162 m

2

;

10 m

2

, 29 m

2

, 107 m

2

și s-a stabilit

îndreptățirea reclamantului la despăgubiri pentru suprafața de 1124 m

2

diferență care nu poate fi restituită în natură.

S-a dispus

restituirea în natură, în punctul R. a suprafeței de teren de 415 m

2

și 360 m

2

precum și despăgubiri pentru 10.548 m

2

.

A fost anulată

dispoziția atacată pentru despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 2131 m

2

.

A fost menținută

sentința cu privire la cheltuielile de judecată, în apel.

A fost obligat

pârâtul primar pentru Comuna Rucăr la plata sumei de 3.300 lei cheltuieli de

judecată.

Curtea de apel după

completarea probelor cu înscrisuri și expertiză și având în vedere îndrumările

date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr.

9113/2006 a reținut în esență următoarele:

Referitor la

suprafața de 2136 m

2

din pct. Z. și P., numită de pârâtă și R. s-a

constatat că, în mod greșit, prin Dispoziția nr. 58 din 11 septembrie 2001,

emisă de Primarul Comunei Rucăr, s-au acordat despăgubiri bănești în valoare de

260.000.000 lei, urmând a fi anulată dispoziția amintită sub acest aspect,

pentru următoarele considerente:

Acest teren, în

suprafață de 90.7 m

2

aparține deja reclamanților, conform sentinței

civile nr. 920/2001, definitivă și irevocabilă, investită cu formulă

executorie, pentru acest teren reclamanții plătesc impozit și au întocmit

documentația cadastrală.

Inventarierea din

1999, în baza căreia a fost emisă H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor

domeniului public al Județului Argeș, nu este susținută de vreo probă, în

sensul că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul comunei. Dimpotrivă, s-a

constatat că din probe a rezultat că, după preluarea de către stat, fără titlu,

a terenului, acesta s-a aflat în administrarea directă a unei întreprinderi

specializate, transformată apoi în proprietatea unei societăți comerciale

înființată în baza Legii nr. 15/1990, respectiv SC E. SA, din care s-a desprins

SC F. SA, împotriva căreia s-a pornit un litigiu finalizat prin sentința civilă

nr. 920/2001.

Această situație a

fost confirmată prin raportul de expertiză, precum și prin adresa, emisă de

Consiliul Local al Comunei Rucăr.

Referitor la punctul

R., prin raportul de expertiză efectuat în apel, s-a stabilit că reclamanții

trebuie să dețină, potrivit actului de vânzare-cumpărare, o suprafață de 18670

m

2

, din care au primit terenul de 7794 m

2

cu

construcțiile edificate pe acesta, (prin sentința civilă nr. 920/2001), în

realitate suprafața având 7347 m

2

, stabiliți prin documentația

cadastrală, suprafața de 7347 m

2

, fiind formată din terenul de 2132

m

2

, amintit anterior și 5215 m

2

.

Expertul a

identificat, în acest punct terenurile libere de construcții care pot fi

restituite în natură, astfel: suprafața de 415 m

2

conturată cu roșu,

deținută de O.I. și O.P.; suprafața de 360 m

2

conturată cu verde,

deținută în prezent de A.F., R.G. și o persoană neidentificată.

Pentru diferența de

teren din acest punct, respectiv 10548 m

2

s-a dispus acordarea de

despăgubiri.

În punctul D.

suprafața existentă conform actului vechi de proprietate este de 1500 m

2

,

din care au fost restituiți 109 m

2

, în baza Ordinului Prefectului

nr. 154/2001, fiind în proprietatea reclamantei C.C.

Suprafața de 585 m

2

se află în administrarea clădirii D., teren din care suprafața de 300 m

2

face obiectul domeniului public, conform H.G. nr. 447/2002, iar diferența de

127 m

2

conturată cu albastru, folosită de dispensar s-a apreciat că

poate fi restituită în natură.

Tot în acest punct,

s-a constatat că suprafața de 312 m

2

este ocupată de T.I., din care

suprafața de 162 m

2

potrivit sentinței civile nr. 3435/1995, iar

suprafața de 150 m

2

conturată cu verde, este ocupată de aceeași

persoană fizică, fără acte, ceea ce face posibilă restituirea în natură.

De asemenea, pentru

suprafața de 1114 m

2

, din acest punct, afectați de stradă, clădirea

dispensarului și persoana fizică care deține teren cu titlu s-a impus acordarea

de despăgubiri, în loc de 613 m

2

stabiliți la fond și pentru care

s-a dispus restituirea în natură, prin sentința civilă nr. 271 din 19 decembrie

2002.

În punctul C., s-a

constatat că reclamanții dețin suprafața de 3844 m

2

, potrivit

actului vechi de proprietate, ocupată de persoane fizice și juridice, astfel:

- suprafața de 1268 m

2

conturată cu roșu este deținută de SC H. SA;

- suprafața de 506 m

2

,

conturată cu verde și cea de 350 m

2

, conturată cu mov sunt deținute

de reclamanți în baza sentinței civile nr. 3985/2001 și respectiv sentința

civilă nr. 16/A/2006.

- suprafața de 530 m

2

,

conturată cu mov este deținută cu acte de către persoane fizice, iar

suprafețele de: 289 m

2

(culoare verde), 136 m

2

(culoare

roșu) și 107 m

2

sunt ocupate de persoane fizice care nu prezintă

acte.

Ca urmare s-a

apreciat că în acest punct C. pot fi restituite în natură următoarele

suprafețe:

- terenul de 216 m

2

(culoare albastru);

- terenul de 165 m

2

(portocaliu);

- terenul de 10 m

2

(verde);

- terenul de 29 m

2

(roșu);

- terenul de 107 m

2

(fără culoare).

Pentru diferența de

1124 m

2

, care nu poate fi restituită în natură s-a dispus acordarea

de despăgubiri.

S-a menținut sentința

apelată, cu privire la cheltuielile de judecată.

Împotriva deciziei

nr. 96/ A din 25 iunie 2010 au declarat recurs reclamanții.

În drept s-au invocat

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În fapt recurenții au

criticat faptul că decizia curții de apel nu a respectat decizia de casare nr.

9113 din 09 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a dispus

lămurirea și stabilirea certă a situației juridice a terenurilor din fiecare

punct descris în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 08 martie 1933

în vederea stabilirii cu certitudine a suprafețelor ce pot fi restituite în

natură și pentru examinarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru

toate suprafețele ce nu pot fi restituite în natură.

În mod expres, în

ceea ce privește suprafața de 2132 m

2

teren pe care se afla o

construcție de 90,74 m

2

folosită drept garaj de mașina de pompieri, Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus ca, față de contradicțiile existente

între concluziile expertizei (efectuată la acea vreme de expert D.V.) și

conținutul dispoziției administrative contestate, instanța de rejudecare să

adâncească cercetările pentru a stabili situația juridică exactă a

respectivului teren, cercetări ce urmau a fi efectuate inclusiv prin prisma

sentinței civile nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung pronunțată în litigiul

purtat cu SC F.M. SA. De asemenea, s-a dispus ca instanța de rejudecare să

stabilească și titlul în baza căruia Primăria Comunei Rucăr, respectiv

Consiliul Local Rucăr deține terenul, analiză ce urma a fi efectuată și prin

prisma anexei la H.G. nr. 447/2002 menționată în expertiză ca temei pentru

includerea unei suprafețe de 70 m

2

(din cei 90,74 m

2

construcție din zidărie) în domeniul public de interes local.

În raport de

constatările deciziei nr. 9113/2005 recurenții au apreciat soluția pronunțată

ca fiind nelegală.

Analizând situația

juridica a suprafeței de 2132 m

2

din punctul Z. și P., în actul

vechi, actualmente R., instanța de rejudecare reține în mod greșit că, acest

teren în suprafața de 90,7 m

2

este deja în posesia reclamanților

conform sentinței civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung. Deși instanța

de rejudecare reține că din probe rezultă că terenul a fost preluat de stat

fără titlu, și că s-a aflat în administrarea unei întreprinderi specializate,

transformată apoi în societatea comercială SC E. SA din care s-a desprins SC F.

SA, împotriva acesteia din urmă fiind pronunțată sentința civilă nr. 920/2001

de Judecătoria Câmpulung, în mod greșit concluzionează că nu se cuveneau

despăgubiri pentru suprafața de 2132 m

2

, măsura de anulare a

dispoziției atacate în ceea ce privește despăgubirile echivalente acestei

suprafețe de teren, fiind nelegală.

Recurenții au arătat

că analiza situației juridice a terenului în suprafață de 2132 m

2

este incompletă, ea oprindu-se la momentul la care se retine că terenul s-ar fi

aflat în patrimonial SC F. SA. De asemenea, nu se face o analiză a situației

juridice a suprafeței de teren trecută în domeniul public de interes local prin

H.G. nr. 447/2002. Nu se lămuresc contradicțiile dintre, pe de o parte,

concluziile expertizei (efectuată de exp. D.V., cele ale expertului V.C.

privitor la identificarea suprafeței de 2132 m

2

, neobservându-se că

în realitate această suprafață a fost identificată în rejudecare de expert D.G.)

și pe de altă parte, conținutul dispoziției administrative a Primăriei prin

care au fost acordate despăgubiri și situația celor 70 m

2

cărora

Primăria Rucăr le-a dat destinația de garaj pentru mașina de pompieri,

suprafața trecută în domeniul public de interes local prin H.G. nr. 447/2002,

în mod nelegal, în raport de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prin

schimbarea destinației imobilului după apariția acestei legi, (în speță chiar

după emiterea Dispoziției nr. 58 din 11 septembrie 2001). Din această

perspectivă, reclamanții au susținut că hotărârea primei instanțe încalcă

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ea fiind și nemotivată sub

aspectele semnalate.

Recurenții au mai

susținut cât privește propunerea cuprinsa în H.C.L. nr. 34/1999 privitoare la

includerea in domeniul public de interes local a suprafeței de 70 m

2

construcție din cărămidă, că aceasta nu produce efecte juridice proprii, fiind

act cu caracter prealabil, preparator. Numai H.G. este actul care schimba

regimul juridic aplicabil bunurilor respective si care poate aduce atingere

dreptului de proprietate sau interesului legitim al altor persoane. Ca atare,

în condițiile în care, suprafața de 2132 m

2

(pe care se afla

clădirea din cărămida în suprafața de 90,7 m

2

din care 70 m

2

incluși in domeniul public de interes local prin H.G. nr. 447/2002) nu a intrat

in mod legal si cu titlu in deținerea statului si in condițiile in care,

autoritățile locale au propus acordarea de despăgubiri pentru aceasta

suprafață. În mod evident că, odată cu anularea Dispoziției atacate nr. 58 din 11

septembrie 2001, instanța de rejudecare trebuia sa dispună și restituirea în

natură a acestei suprafețe.

S-a mai criticat

faptul că deși s-a propus de autoritățile locale administrative acordarea de

despăgubiri, aceleași autorități s-au considerat îndreptățite să dețină un

teren pe care, reclamanții l-au câștigat în procesul cu SC F. SA și pentru care

dețin documentație cadastrală și plătesc impozite, posesia fiind exercitată de

autoritățile locale ce au emis dispoziția atacată. Acest aspect a fost ignorat

de instanța de apel în rejudecarea cauzei, care a apreciat că în contextul în

care reclamanții au obținut sentința civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei

Câmpulung, au un titlu executoriu pentru acest teren. Numai că, acest titlu

executoriu este pronunțat în contradictoriu cu SC F. SA și dat fiind caracterul

relativ al efectelor oricărei hotărâri judecătorești în materie civilă, acest

aspect a permis autorităților administrative locale să ignore aceasta hotărâre

și să se considere deținători îndreptățiți ai suprafeței de 2132 m

2

.

În consecința,

recurenții au susținut că odată cu anularea Dispoziției atacate nr. 58 din 11

septembrie 2001 în ceea ce privește despăgubirile acordate pentru suprafața de

2132 m

2

, instanța de rejudecare trebuia sa dispună restituirea în

natura către reclamanți a suprafeței de teren anterior menționate, astfel cum a

fost identificata de expert D.V. la fond si de exp. D.G. în apel.

Un alt aspect

criticat s-a referit la modalitatea în care a fost examinată cererea reclamanților

de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru suprafețele de teren

ce nu ne pot fi restituite în natură.

S-a susținut că

instanța de a reținut corect suprafețele de teren pentru care reclamanții sunt

îndreptățiți la despăgubiri, respectiv 1114 m

2

în punctul D., 1124 m

2

în punctul C. și 10548 m

2

în punctul R., însă nu s-a dispus și care

este cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin, astfel cum acestea au fost

stabilite în expertiza V.C., respectiv 209,307 lei/m

2

raportat la

suprafața totală, cuantumul despăgubirilor bănești ce se cuvin recurenților

este de 2.676.199,3 lei.

Recurenții au arătat

astfel că prin hotărârea pronunțată se impunea să se menționeze concret care

este cuantumul despăgubirilor bănești ce li se cuvin, dat fiind faptul ca,

Dispoziția atacata este emisa în 2001, iar la momentul emiterii actului

administrativ contestat (11 septembrie 2001), ca de altfel si al promovării

acțiunii (16 octombrie 2001) era în vigoare Cap. 5 al Legii nr. 10/2001 (art.

36 si urm.), intitulat „Măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de

despăgubiri bănești". În virtutea principiului de drept „tempus regit

actum", valabilitatea actului contestat trebuie analizată prin prisma

normelor legale în vigoare la data emiterii lui. Așadar, cum atât actul cât și

acțiunea sunt emise și, respectiv, promovate sub imperiul legii vechi, soluția

pronunțată trebuia să se circumscrie acestui principiu de drept și, în

consecința, în cuprinsul hotărârii judecătorești trebuia să fie menționat

cuantumul despăgubirilor bănești ce li se cuvin.

Criticile astfel

formulate au fost întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Față de aspectele

anterioare semnalate recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea

în parte a deciziei atacate, în sensul de a se dispune ca intimații să fie

obligați la restituirea în natura a suprafeței de 2132 m

2

și

totodată să se menționeze în cuprinsul hotărârii cuantumul despăgubirilor

bănești ce li se cuvin.

de recurs

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate de reclamanți se constată că recursul

este fondat în limitele ce se vor arăta, acesta urmând a fi admis numai pentru

considerentele ce succed.

Instanța de apel a

validat un raport de expertiză care conține elemente controversate ceea ce

atacă în autoritate decizia instanței sub aspectul suprafețelor de teren.

Măsura luată astfel de instanță este neîntemeiată.

Sub acest aspect în

mod greșit s-a soluționat notificarea reclamanților pentru suprafața de 2132 m

2

.

Cu privire la această suprafață s-a reținut că 70 m

2

aferenți

clădirii este folosită drept garaj pentru mașina de pompieri dar nu s-a

observat că terenul a fost trecut în domeniul de interes public prin H.G. nr.

447/2002, prin schimbarea nelegală a destinației terenului după data apariției

Legii nr. 10/2001 și după emiterea dispoziției nr. 58 din 11 septembrie 2001. O

atare măsură este sancționată cu nulitatea absolută de dispozițiile art. 21

alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Nici hotărârea Consiliului Local nr. 34/1999,

emisă pentru același scop, nu poate produce efecte juridice cu caracter

prealabil, regimul juridic neputând fi schimbat decât prin Hotărâre de Guvern.

Ca urmare se reține

că suprafața de 2132 m

2

a intrat nelegal în patrimoniul statului

fapt necontestat în cauză, măsura reparării acestui prejudiciu fiind însă

greșit aplicată, în raport de împrejurarea dovedită în cauză că este posibilă

restituirea în natură și a acestei suprafețe de teren. Acest teren în suprafață

de 2132 m

2

a fost individualizat la fond prin expertiza efectuată de

expertul D.V. (în dosarul nr. A/1908/2003 al Curții de Apel Pitești) prin

schița depusă ca anexă la raportul de expertiză interactiv și în care se

identifică terenurile prevăzute la pct. a) și d) din contractul de vânzare

cumpărare din 1933, în suprafață totală de 18.670 m

2

, sub numele de

R.

Se reține că din acel

teren, 7794 m

2

le-a fost atribuit reclamanților prin Hotărârea nr.

920/2001 definitivă și irevocabilă și investită și cu formulă executorie.

Expertul a identificat

corect în schița în suprafață totală de 7794 m

2

, o suprafață de 2132

m

2

, pe acest teren s-a identificat o clădire ridicată de Primărie,

dar pentru care aceasta nu a putut prezenta acte de proprietate. Restul

terenului s-a constatat a fi ocupat de persoane fizice.

Acest teren este

identificat și în dosarul nr. 18699/1/2002 al Curții de Apel Pitești, de expert

D.G., în schița anexată raportului și despre care face mențiune că este folosit

de Consiliul local al Comunei Rucăr.

În raport de probele

administrate în cauză se constată că măsura dispusă în art. 1 al Dispoziției

nr. 58 de acordare a unor despăgubiri bănești pentru terenul de 2132 m

2

este nelegală. Ca urmare odată înlăturată această măsură reparatorie se impunea

stabilirea în sarcina pârâtei Primăria Comunei Rucăr a obligației de restituire

în natură.

Pe cale de consecință

se impune modificarea deciziei, n sensul regulii stabilite de Legea nr. 10/2001,

restituirea cu precădere în natură a imobilelor preluate abuziv (conform art. 1

alin. (1)) și consolidată prin modificările ulterioare aduse acestei legi (art.

7 alin. (1)).

Cat privește

criticile referitoare la stabilirea sumelor care urmează a fi plătite

reclamantului cu titlu de despăgubiri critica este nefondată.

După apariția

modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005

procedura de stabilire a despăgubirilor este precis arătată.

Reclamanții au

susținut că valabilitatea actului atacat se apreciază la momentul emiterii lui

potrivit principiului tempus regit actum.

Este însă de remarcat

că în acțiunea introductivă de instanță contestația împotriva dispoziției nr.

58 din 11 septembrie 2001, reclamanții s-au plâns de întindere terenului

restituit în natură (au criticat refuzul restituirii terenului de 4000 m

2

)

și de faptul că oferta în formă bănească s-a făcut numai pentru suprafața de

2910 m

2

în loc de 16.400 m

2

.

Ca urmare dispoziția

nr. 58/2001 nu a fost atacată în privința cuantumului stabilit pentru

despăgubiri.

Nici în apelul

declarat împotriva sentinței nr. 271/2002 reclamanții apelanți nu au formulat o

critică sub acest aspect.

Nu se poate susține

că acțiunea, fiind promovată anterior apariției Legii nr. 247/2001 este supusă

regulilor stabilite în forma pe care legea o avea la acel moment. Este de

observat în primul rând că suntem în prezența unor modificări de ordin

procedural care prin această natură sunt aplicabile de îndată potrivit

dispozițiilor art. 724 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte cauza nu se

referă la un act juridic convențional ale cărui efecte să fie generate de

regula tempus regit actum.

Pe cale de consecință

în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul a fost admis și a fost

modificată în parte decizia nr. 96/2010 a Curții de Apel în parte în sensul

arătat în dispozitiv.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale deciziei nr. 96/2010.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. au fost obligați intimații pârâți la plata sumei de 200 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată către recurenții reclamanți, reprezentând

onorariu de avocat (pentru redactarea recursului), conform chitanței din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții Ș.V.M. și A.E. împotriva deciziei nr. 96/ A din 25

iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de munca și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, pe care o modifică în parte.

Înlătură măsura

anulării dispoziției atacate (Dispoziția nr. 58/2001) pentru stabilirea

despăgubirilor în echivalent pentru suprafața de 2132 m

2

situată în

punctul numit R.

Admite sub acest

aspect acțiunea reclamanților Ș.V.M. și A.E. și modifică art. 1 din Decizia nr.

58 din 11 septembrie 2001 emisă de Primarul comunei Rucăr, în sensul că dispune

restituirea în natură a terenului de 2132 m

2

situat în comuna Rucăr,

suprafață delimitată de expertiza D.G. conform schiței din Anexa 3 la această

expertiză, în dosarul nr. 18669/1/2005 al Curții de Apel Pitești.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei nr. 96/ A din 25 iunie 2010.

Obligă pe intimații pârâți

Primarul Comunei Rucăr și Comuna Rucăr prin primar la plata sumei de 200 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată către recurenții reclamanți Ș.V.M. și A.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2011.