ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 182/2012

Asupra recursului

civil de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 222 din 18 octombrie 2010,

Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis acțiunea precizată, formulată de

reclamanții C.T. și T.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului

Curtea de Argeș.

A anulat dispoziția

din 24 august 2009, emisă de Primăria municipiului Curtea de Argeș și a

constatat că reclamanții sunt îndreptățiși să primească despăgubiri în valoare

de 80.446,55 RON pentru imobilele construcții situate în Curtea de Argeș, str.

N.V. și E.R. și 77.838,37 RON pentru terenul în suprafață de 743,5 m.p., situat

la aceleași adrese, despăgubiri reprezentând diferența dintre valoarea

despăgubirilor încasate potrivit Legii nr. 112/1995 și valoarea actualizată a

imobilelor la data de 31 decembrie 2009.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin Sentința civilă nr. 276 din 30 septembrie

2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă și devenită

irevocabilă, s-a constatat că autoarea reclamanților a primit despăgubiri în

temeiul Legii nr. 112/1995 pentru imobilele construcții și teren.

Prin această sentință

s-a anulat dispoziția nr. X/2001 și s-a constatat că autoarea petenților este

îndreptățită să primească despăgubiri în valoare de 540.000 RON pentru

imobilele construcții și 529.788.000 RON pentru teren, despăgubiri ce reprezintă

diferența dintre valoarea despăgubirilor încasate potrivit Legii nr. 112/1995

și valoarea actualizată a imobilelor la data de 31 august 2003.

Deși sentința a rămas

definitivă la 1 iulie 2004, pârâtul nu a înțeles să se conformeze acesteia

decât la 24 august 2009, când a emis o nouă dispoziție.

Pentru că pârâtul nu

a emis o nouă dispoziție decât după 6 ani și că în această perioadă moneda

națională s-a depreciat, tribunalul a constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți să primească sumele stabilite prin hotărâre judecătorească,

actualizate în raport de indicele de inflație.

Prin Decizia nr. 22A

din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, în complet de divergență, cu majoritate, a admis apelul declarat de

pârâtul Primarul municipiului Curtea de Argeș.

A schimbat sentința

și a respins pe fond acțiunea formulată de reclamanți.

În opinia majoritară

s-a arătat că, prin Sentința civilă nr. 1189 din 24 iunie 1999, pronunțată de

Judecătoria Curtea de Argeș, rămasă definitivă și devenită irevocabilă,

autoarea contestatorilor, C.A. a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995,

respectiv 131.952.615 RON pentru construcții și 38.828.544 RON pentru teren,

sume încasate de beneficiară.

Ulterior, pentru

aceleași imobile, autoarea reclamanților a formulat notificare în baza Legii

nr. 10/2001, iar prin dispoziția din 28 septembrie 2001 a Primarului

municipiului Curtea de Argeș, notificarea a fost respinsă.

Prin Sentința civilă

nr. 276 din 30 septembrie 2003, rămasă definitivă și devenită irevocabilă,

Tribunalul Argeș a anulat dispoziția emisă de primar și a constatat că petenta

este îndreptățită să primească despăgubiri în valoare de 547.540.000 RON pentru

construcții și 529.788.000 RON pentru teren, reprezentând diferența dintre

valoarea celor încasate potrivit Legii nr. 112/1995 și valoarea actualizată a

imobilelor la data de 31 august 2003.

Prin urmare, sumele

acordate pentru imobilele în litigiu au fost reactualizate cu aplicarea

coeficientului de inflație, astfel încât o nouă reactualizare nu mai poate fi

dispusă.

Instanța de apel a

mai arătat ca instanța de fond a apreciat în mod greșit că primarul nu s-a

conformat dispozitivului Sentinței civile nr. 276/2003 decât după 6 ani, având

în vedere că moștenitorii autoarei C.A. au completat dosarul de notificare abia

la 22 ianuarie 2008 cu actele necesare și nu s-a dovedit că pârâtul ar fi fost

de rea-credință.

În opinia separată

s-a arătat, în esență, că pârâtul avea obligația de a executa de bună voie

Sentința civilă nr. 276 din 30 septembrie 2003 a Tribunalului Argeș, neexistând

nici o susținere și nici un temei legal care să poată fi luat în considerare

pentru tergiversarea executării hotărârii judecătorești.

S-a mai arătat că

Statul Român era obligat să asigure toate mijloacele necesare în vederea

asigurării executării hotărârilor judecătorești irevocabile.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții.

Fără a invoca vreunul

din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenții au

arătat, în esență, că obligația de a face pentru pârât, care este guvernată de

regulile dreptului comun, s-a născut în anul 2003, dată la care a fost

pronunțată Sentința civilă nr. 276/2003 sau, cel mai târziu, iulie 2004, dată

la care sentința a rămas definitivă.

Or, pârâtul nu și-a

respectat obligațiile stabilite, raportat la nici unul din cele două momente,

deși s-a încercat inclusiv executarea silită prin executor judecătoresc.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum în mod corect

au reținut prima instanță și instanța de apel, notificarea formulată de autoarea

reclamanților a fost soluționată prin dispoziția nr. X/2001, emisă de Primarul

municipiului Curtea de Argeș.

Această dispoziție a

fost contestată în instanță și a fost anulată prin Sentința civilă nr. 276 din

30 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin

Decizia nr. 21559/A din 1 iulie 2004 a Curții de Apel Pitești și devenită

irevocabilă prin Decizia nr. 2609 din 10 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Prin sus-menționata

sentință s-a constatat că petenta era îndreptățită să primească despăgubiri în

valoare de 547.540.000 RON pentru construcții și 529.788.000 RON pentru teren.

Prin urmare, dreptul

reclamanților, pe care aceștia doresc să și-l valorifice în prezenta cauză s-a

născut în aplicarea unei legi speciale, și anume Legea nr. 10/2001,

republicată.

Numai că legea în

discuție nu impune doar o procedură specială prin care se constată calitatea de

persoană îndreptățită și natura măsurilor reparatorii care i se cuvin acesteia,

ci și o procedură prin care se pot valorifica aceste drepturi, inclusiv în ceea

ce privește actualizarea valorii despăgubirilor.

Astfel, potrivit art.

16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, deciziile sau dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale.

Dosarele astfel

predate, se transmit evaluatorului, care va efectua procedura de specialitate

și va întocmi raportul de evaluare ce conține cuantumul despăgubirilor și care,

la rândul său, va fi înaintat Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor

în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Prin urmare,

procedura de actualizare a despăgubirilor în materia Legii nr. 10/2001 nu este

guvernată de regulile dreptului comun, așa cum greșit susțin recurenții, ci de

dispozițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor.

Faptul că pârâtul a

emis cu întârziere dispoziția prin care s-a conformat hotărârii instanței nu a

creat reclamanților dreptul de a solicita din nou, pe calea contestației

prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, actualizarea debitului,

care, așa cum s-a arătat nu se poate realiza decât în condițiile legii

speciale.

Sancționarea

eventualei culpe a primarului nu se poate realiza cu încălcarea principiului

specialia generalibus derogant, cu atât mai mult cu cât, prin hotărârea

judecătorească invocată nu s-a stabilit o obligație în sarcina pârâtului,

instanța limitându-se doar să constate dreptul autoarei reclamanților să

primească despăgubiri într-un anumit cuantum.

De aceea, recursul

declarat de reclamanți se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții C.T. și T.A.M. împotriva Deciziei

nr. 22/A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - AA