ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

A. Prin

sentința penală nr. 295 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 2418/108/2011, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175

lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art.

73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.I.A.

la 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 321

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a

fost condamnat același inculpat la 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru

infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice

În baza art. 33

lit. b), 34 lit. b) și 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate

inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a menținut

starea de arest a inculpatului și s-a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia

durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2011 până la zi.

A fost admisă

în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.M.C. și a fost obligat

inculpatul să plătească acestuia suma de 2000 euro sau contravaloarea în lei la

data executării cu titlu de daune morale și respinge restul pretențiilor.

S-a dispus

restituirea către partea civilă S.M.C. a unei bluze sport (alb cu violet)

aflată în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul Arad a reținut următoarele:

În data de 16

martie 2011, în jurul orelor 15,00 în fața blocului din cartierul Alfa din

Arad, se aflau mai mulți tineri, respectiv martorii M.I.E., B.V.R., L.A., C.M.,

G.R.C. și partea vătămată S.M.C. Între aceștia s-au purtat discuții referitoare

la un conflict anterior între martorul G. și inculpat și acest martor i-a

solicitat martorului M.E. (care avea numărul de telefon al inculpatului) să-l

contacteze telefonic și să-l invite în acel loc. Astfel, în jurul orelor 15,30,

inculpatul a fost contactat telefonic de martorul M.E. și în scurt timp

inculpatul a ajuns în locul indicat. Între martorul G. și inculpat a început o

discuție pașnică și, la un moment dat, între cei doi a intervenit partea

vătămată, care, pentru a-i atrage atenția inculpatului, a bătut din palme în

fața sa, apoi a avut loc un schimb de replici între cei doi iar inculpatul a

făcut un gest de amenințare către partea vătămată. În acest moment, partea

vătămată S.M.C. a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul, acesta din urmă a

ripostat și cei doi au început să se lovească reciproc. În timpul altercației,

inculpatul a aplicat două lovituri cu un cuțit în zona capului și zona

abdominală a părții vătămate, cauzându-i leziuni în urma cărora aceasta a

căzut, timp în care inculpatul a continuat să-i aplice lovituri cu picioarele

peste tot corpul. Martorul G. a intervenit pentru a-l îndepărta pe inculpat și

apoi a anunțat ambulanța și organele de poliție.

Din raportul de

constatare medico - legală cu examinarea persoanei din 21 martie 2011 întocmit

de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad s-a reținut că partea vătămată S.M.C.,

urmare a leziunilor traumatice suferite, a prezentat diagnosticul - plagă înjunghiată

nepenetrantă abdominală; - plagă tăiată temporo - parieto -occipitală stângă,

leziuni care necesită 25 zile de îngrijiri medicale și conform criteriologiei

medico - legale, urmare a leziunilor suferite viața victimei nu a fost pusă în

primejdie.

S-a constatat

că faptele inculpatului V.I.A., astfel cum au fost descrise mai sus constituie

infracțiunile de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C.

pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice,

prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că

starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. există când

infractorul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, determinată de o acțiune provocatoare din

partea persoanei vătămate, produsă prin violență sau prin altă acțiune ilicită

gravă. Prin urmare, s-a reținut că din starea de fapt reiese clar că inculpatul

a comis fapta în condițiile existenței circumstanței atenuante a stării de

provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

La

individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanța de fond a

ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, precum și

de persoana inculpatului.

Prima instanță

a apreciat că numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure

atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală

înscrise în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul

pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Pornind de la

aceste considerente, au fost avute de prima instanță în vedere cu privire la

persoana inculpatului V.I.A., lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia -

având 28 ani la data comiterii faptei, nivelul de instruire școlară ca

absolvent a 12 clase primare, conduita bună avută în familie și societate

anterior prezentei infracțiuni, fapt ce rezultă din caracterizările existente

la dosarul cauzei și din referatul de evaluare întocmit. Pe de altă parte, s-a

ținut seama de atitudinea inculpatului de recunoaștere și regret a faptei

comise, acesta prevalându-se de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

De asemenea, tribunalul a luat în considerare concluziile referatului de

evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad

potrivit căruia inculpatul dispune de resurse de reintegrare socială

semnificative atât pe plan extern cât și pe plan intern.

Tribunalul a

apreciat că executarea prin privare de libertate este singura în măsură să

asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât și cel educativ al pedepsei

în vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni

și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Tribunalul Arad

a reținut că partea vătămată S.M.C. s-a constituit parte civilă în procesul

penal cu suma de 10000 euro reprezentând daune morale.

Instanța de

fond a apreciat că partea vătămată S.M.C. a suferit ca urmare a acțiunii

infracționale exercitate de inculpat însă repararea prejudiciului cauzat nu

trebuie să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei, motiv pentru

care a apreciat că suma de 2000 Euro este suficientă dar și necesară reparării

prejudiciului moral suferit.

B. Împotriva

sentinței penale nr. 295 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 2418/108/2011 au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Arad, inculpatul V.I.A. și partea vătămată S.M.C.

În motivarea

apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad hotărârea a fost

criticată în ce privește cuantumul nelegal al pedepsei aplicate inculpatului

sub aspectul infracțiunii de omor calificat, rămasă în forma tentativei, în

condițiile în care instanța a recunoscut existența circumstanței atenuante a

scuzei provocării, precum și cu privire la omisiunea instanței de a reține

această circumstanță și prin raportare la infracțiunea de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice. Astfel, s-a arătat că instanța s-a

oprit în derularea procesului de individualizare a pedepsei la cuantumul

rezultat din aplicarea reducerilor succesive impuse de tentativa la

infracțiunea de omor calificat, respectiv de cele impuse de procedura

simplificată a recunoașterii vinovăției. Referitor la pedeapsa de 5 ani

închisoare se observă că aceasta este egală cu limita rezultată din aplicarea

succesivă a reducerilor amintite, fără a reflecta reducerea impusă instanței de

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În ceea ce

privește cel de-al doilea aspect de nelegalitate, omisiunea instanței de a

reține scuza provocării și în privința infracțiunii prev. de art. 321 alin. (2)

C. pen, s-a arătat că cele două infracțiuni au fost săvârșite de inculpat prin

aceeași acțiune care, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor

produse, au generat consecințe distincte din punct de vedere al încadrării

juridice, inculpatul prin actele sale de extremă violență manifestate asupra

părții vătămate, determinate fiind de comportamentul provocator al acesteia la

adresa sa, a generat pe de o parte leziuni traumatice părții vătămate, iar pe

de altă parte, o tulburare gravă a liniștii în condițiile desfășurării actelor

de violență în stradă și în prezența unui număr mare de persoane cărora Ie-a

fost creată o stare de profundă neliniște și nesiguranță.

În motivarea

apelului declarat de inculpatul V.I.A., s-a solicitat schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. și

individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile legale referitoare la

efectele cauzelor de diminuare a limitelor pedepsei și efectele circumstanțelor

atenuante. În acest sens, s-a arătat că judecarea cauzei după procedura

recunoașterii vinovăției prev. de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

nu împiedică punerea în discuție a încadrării juridice dată faptei și nici

dreptul inculpatului de a critica pedeapsa aplicată. Sub aspectul încadrării

juridice a faptei, s-a considerat că în mod greșit fapta a fost calificată

drept infracțiunea de omor calificat, deoarece părții vătămate i-au fost cauzat

leziuni care au necesitat doar 25 de zile îngrijiri medicale și nu au putut

pune în pericol viața victimei. S-a mai arătat că nu s-a avut în vedere faptul

că, în data de 16 martie 2011, inculpatul a fost atras de către partea vătămată

și alți martori la locul săvârșirii faptei, având în vedere că între inculpat

și numitul G.C. a existat anterior un incident și probabil că acesta împreună

cu martorii, respectiv partea vătămată, urmau să-i aplice inculpatului o

corecție, așa cum partea vătămată S.M.C. a început, lovindu-l cu pumnul pe

inculpat și cauzându-i acestuia leziuni vindecabile în 4-5 zile îngrijiri

medicale, conform certificatului medical. S-a mai arătat că partea vătămată a

fost lovită cu un corp înțepător tăietor în zona fronto-temporală occipital

stânga și în zona medioclaviculară, leziunile fiind însă superficiale, deoarece

nu au lezat decât țesutul tegumentar fără a fi penetrante în organism, fiind

evident că o asemenea lovitură nu are intensitatea și forța necesară pentru a

pune în pericol viața persoanei.

Totodată, s-a

arătat că deși în rechizitoriu se motivează că infracțiunea constituie

tentativă la infracțiunea de omor calificat pentru că a fost vizată o zonă

vitală cu un instrument apt de a ucide, făcându-se referire la faptul că

inculpatul ar fi folosit un cuțit, la fața locului nu a putut fi identificat

obiectul vulnerant, iar potrivit susținerii inculpatului, acesta a lovit cu o

lamă atașată unui breloc, fapt care explică caracterul superficial al

leziunilor produse. S-a considerat că pentru a se califica fapta ca fiind

tentativă de omor nu este suficient doar să se aibă în vedere zona vitală

vizată, ci trebuie să fie avute în vedere împrejurările complexe în care s-a

produs fapta, să se stabilească dacă instrumentul vulnerant era sau nu apt de a

produce leziuni interne care să pună în pericol viața victimei, ori este

evident că o lamă atașată unui breloc ce nu poate avea mai mult de 5 cm nu poate

fi un instrument apt de a ucide printr-o singură lovitură. De asemenea, s-a

arătat că intensitatea loviturii trebuie apreciată de gravitatea leziunilor

produse, de caracterul penetrant al acestora și leziunile produse organelor

vitale, iar câtă vreme leziunile produse părții vătămate sunt leziuni de

suprafață, lezând doar țesutul tegumentar și subcutanat, nu se poate spune că

aceste leziuni sunt de intensitate, inculpatul neacționând cu intenția de a

ucide, ci de a se apăra în contextul în care a fost lovit și exista pericolul

ca ceilalți să îl atace. Prin urmare, avându-se în vedere intensitatea redusă a

leziunilor ce rezultă și din numărul mic de îngrijiri medicale, care arată că

era nevoie doar de cicatrizarea unei răni superficiale, s-a apreciat că

infracțiunea ce trebuie reținută în sarcina inculpatului este cea de vătămare

corporală prev. de art. 181 C. pen., sens în care s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei.

S-a mai arătat

în motivele de apel că instanța nu a dat eficiență circumstanței atenuante a

provocării care impune în mod obligatoriu coborârea sub minimul special. în

cauză, tentativa de omor calificat este pedepsită cu închisoare de la 7 ani și

6 luni la 12 ani și 6 luni iar beneficiind de efectele procedurii recunoașterii

vinovăției, minimul special se reduce cu o treime, rezultând un minim special

de 5 ani și un maxim special redus, de asemenea cu o treime, respectiv 8 ani și

2 luni închisoare. În raport de aceste cauze legale de reducere a pedepsei,

trebuie dată eficiență circumstanței atenuante legale a provocării care impune

coborârea sub minimul de 5 ani rezultat în urma aplicării cauzelor legale de

reducere a limitelor pedepsei, în această situație, potrivit art. 76 C. pen.,

ca efect al circumstanței atenuante, pedeapsa se coboară sub acest minim, dar

nu mai jos de 1 an. S-a considerat că reducerea de pedeapsă era obligatorie,

procedura simplificată a recunoașterii vinovăției neputând lipsi de efect

circumstanța atenuantă legală. S-a mai arătat, de asemenea, că atunci când

există un concurs între mai multe cauze de diminuare a limitelor pedepsei și

circumstanțele atenuante, ordinea de aplicare a acestora este în mod succesiv,

respectiv începând cu reducerile pentru tentativă, continuând cu reducerea

limitelor pedepsei ca urmare a procedurii simplificate și apoi urmând a se da

efecte circumstanțelor atenuante în activitatea de individualizare în concret a

pedepsei, între limitele astfel coborâte ca efect al cauzelor legale de

diminuare a pedepsei.

Apelul declarat

de partea vătămată S.M.C. nu a fost motivat în scris și nici oral în fața

instanței.

Prin decizia

penală nr. 161/A din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și

inculpatul V.I.A. împotriva sentinței penale nr. 295 din 17 iunie 2011

pronunțată de Tribunalul Arad, care a fost desființată în parte, reducându-se

de la 5 (cinci) ani la 4 (patru) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului

pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.

20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. și pe cale de consecință și

pedeapsa rezultantă, s-au menținut în rest dispozițiile hotărârii penale

atacate și starea de arest a inculpatului.

S-a respins ca

nefondat apelul declarat de partea vătămată S.M.C. împotriva aceleiași

sentințe. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că

încadrarea juridică este corectă, însă în ceea ce privește cuantumul pedepsei

aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.,

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

și 73 lit. b) C. pen., acesta este nelegal. Astfel, deși prima instanță a

reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

potrivit cărora „în cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală

pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează: b) când

minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se

coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 1 an". Prin urmare,

instanța de fond avea obligația de a aplica inculpatului o pedeapsă mai mică de

5 ani închisoare, minimul special al pedepsei rezultat din incidența succesivă

a dispozițiilor art. 21 C. pen. și 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

ceea ce nu s-a realizat în speță.

În ceea ce

privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de

detenție, instanța de apel a apreciat că este de natură a conduce la atingerea

scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reținute în sarcina

inculpatului, neputându-se omite faptul că inculpatul a încercat să suprime

viața unei persoane, iar în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, deși se concluzionează că inculpatul

are resurse de reintegrare socială semnificative, s-a reținut în categoria

factorilor de natură să dezvolte comportamentul infracțional al acestuia

împrejurarea că violența extremă cu care a acționat asupra părții vătămate,

chiar dacă reprezintă un comportament declanșat în condiții de provocare, ar

putea să devină repetabil în condiții asemănătoare, datorită incapacității de

gestionare a autocontrolului.

C. Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.I.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal sub aspectul

încadrării juridice dată faptei, solicitând schimbarea acesteia din

infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în cea

prev. de art. 181 C. pen., cu motivarea că loviturile aplicate nu au vizat zone

ce puteau să pună în pericol viața părții vătămate și că nu a avut în intenție

să suprime viața victimei.

În subsidiar, a

solicitat individualizarea judiciară a pedepsei stabilită în sarcina

inculpatului, prin prisma schimbării încadrării juridice dată faptei, respectiv

cea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., arătând că se impune

reducerea pedepsei într-un cuantum care să permită aplicarea suspendării

condiționate.

Examinând

decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct.

17 și 14 C. proc. pen., curtea constată următoarele:

privește critica vizând greșita încadrare juridică dată primei fapte, Înalta

Curte constată că ambele instanțe, de fond și apel, pe baza situației de fapt

recunoscută de inculpat în condițiile 320

1

C. pen., au apreciat în

mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor

calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit.

i) C. pen., iar nu cele ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181

C. pen., având în vedere criterii obiective precum: împrejurările concrete în

care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea

corpului în care a fost aplicată lovitura precum și aceea vizată de făptuitor,

obiectul contondent, consecințele cauzate și raporturile dintre autor și

victimă. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că latura subiectivă rezultă din

materialitatea actelor săvârșite de inculpat, acesta lovind partea vătămată cu

un briceag (instrument apt de a ucide), în zone vitale ale corpului (abdomen și

cap), precum și cu picioarele, inclusiv după ce aceasta s-a prăbușit la pământ,

părăsind apoi locul faptei fără a fi interesat de starea victimei; coroborând

aceste aspecte cu starea de tulburare în care inculpatul se afla din cauza

provocării produsă prin violența exercitată de partea vătămată, rezultă că

acesta, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, a prevăzut acest

rezultat, acceptând posibilitatea producerii lui, acționând astfel cu intenție

indirectă.

Este adevărat

că delimitarea tentativei la omor de vătămarea corporală este extrem de

sensibilă în ceea ce privește latură subiectivă, însă aceasta se extrage din

materialitatea actelor și dinamica acestora, astfel cum s-a arătat mai sus. în

speță, nu se poate susține pertinent că inculpatul a intenționat cu intenția

doar de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, în condițiile în

care a aplicat loviturile menționate, iar împrejurarea că acestea nu au pus în

primejdie viața părții vătămate nu este de natură a exclude încadrarea faptei

ca tentativă de omor.

individualizării judiciare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa

aplicată de instanța de apel pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. se încadrează în limitele de

pedeapsă stabilite după aplicarea cauzelor de reducere și circumstanțelor

atenuante menționate, iar solicitarea inculpatului de a se reduce această

pedeapsă este nejustificată, în raport de împrejurările și modalitatea în care

a fost comisă fapta, așa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea acesteia,

dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care, deși este

relativ tânăr, a avut o poziție sinceră și este necunoscut cu antecedente

penale, nu prezentă garanțiile unei conduite care să permite instanței să dea

dovadă de o mai mare clemență.

Pe de altă

parte, nici solicitarea inculpatului de a se dispune o modalitate neprivativă

de libertate, suspendarea condiționată a pedepsei sau suspendarea sub

supraveghere, nu este justificată, fiind pertinentă opinia instanței de fond și

a celei de apel potrivit cărora se impune o sancționare fermă, care să

stabilească o proporție echilibrată între situația de fapt și circumstanțele

favorabile reținute deja, având în vedere totodată că prin fapta inculpatului a

fost lezată cea mai importantă valoare socială ocrotită de lege, iar prin

aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, aceasta își pierde funcția de

prevenție, ne mai constituind un avertisment pentru cei tentați să comită fapte

de violență. Așadar, înalta Curte apreciază că modalitatea de executare dispusă

de instanța de fond și cea de apel este în măsură să asigure realizarea

scopului pedepsei, așa cum este prev. de dispozițiile art. 52 C. pen., astfel

că nu se justifică admiterea recursului inculpatului nici sub acest aspect.

Pentru toate

aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare

care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat,

constatând că încadrarea juridică dată faptei este corectă iar pedeapsa aplicată

de instanța de apel este bine dozată și nu se justifică modificarea acesteia,

întrucât, prin cuantumul și modalitatea de executare, este aptă să asigure

reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o

constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform

dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen. se va computa

durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același

cod recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.A. împotriva deciziei penale nr. 161/A

din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.I.A., durata reținerii și arestării

preventive de la 21 martie 2011 la 25 ianuarie 2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.