ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 201/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 295 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2418/108/2011, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.I.A. la 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. a fost condamnat același inculpat la 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice În baza art. 33 lit. b), 34 lit. b) și 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2011 până la zi.

A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.M.C. și a fost obligat inculpatul să plătească acestuia suma de 2000 euro sau contravaloarea în lei la data executării cu titlu de daune morale și respinge restul pretențiilor. S-a dispus restituirea către partea civilă S.M.C. a unei bluze sport (alb cu violet) aflată în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arad a reținut următoarele: În data de 16 martie 2011, în jurul orelor 15,00 în fața blocului din cartierul Alfa din Arad, se aflau mai mulți tineri, respectiv martorii M.I.E., B.V.R., L.A., C.M., G.R.C.

și partea vătămată S.M.C. Între aceștia s-au purtat discuții referitoare la un conflict anterior între martorul G. și inculpat și acest martor i-a solicitat martorului M.E. (care avea numărul de telefon al inculpatului) să-l contacteze telefonic și să-l invite în acel loc. Astfel, în jurul orelor 15,30, inculpatul a fost contactat telefonic de martorul M.E. și în scurt timp inculpatul a ajuns în locul indicat. Între martorul G. și inculpat a început o discuție pașnică și, la un moment dat, între cei doi a intervenit partea vătămată, care, pentru a-i atrage atenția inculpatului, a bătut din palme în fața sa, apoi a avut loc un schimb de replici între cei doi iar inculpatul a făcut un gest de amenințare către partea vătămată.

În acest moment, partea vătămată S.M.C. a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul, acesta din urmă a ripostat și cei doi au început să se lovească reciproc. În timpul altercației, inculpatul a aplicat două lovituri cu un cuțit în zona capului și zona abdominală a părții vătămate, cauzându-i leziuni în urma cărora aceasta a căzut, timp în care inculpatul a continuat să-i aplice lovituri cu picioarele peste tot corpul. Martorul G. a intervenit pentru a-l îndepărta pe inculpat și apoi a anunțat ambulanța și organele de poliție.

Din raportul de constatare medico - legală cu examinarea persoanei din 21 martie 2011 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad s-a reținut că partea vătămată S.M.C., urmare a leziunilor traumatice suferite, a prezentat diagnosticul - plagă înjunghiată nepenetrantă abdominală; - plagă tăiată temporo - parieto -occipitală stângă, leziuni care necesită 25 zile de îngrijiri medicale și conform criteriologiei medico - legale, urmare a leziunilor suferite viața victimei nu a fost pusă în primejdie. S-a constatat că faptele inculpatului V.I.A., astfel cum au fost descrise mai sus constituie infracțiunile de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. S-a reținut că starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. există când infractorul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o acțiune provocatoare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență sau prin altă acțiune ilicită gravă. Prin urmare, s-a reținut că din starea de fapt reiese clar că inculpatul a comis fapta în condițiile existenței circumstanței atenuante a stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, precum și de persoana inculpatului.

Prima instanță a apreciat că numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni". Pornind de la aceste considerente, au fost avute de prima instanță în vedere cu privire la persoana inculpatului V.I.A., lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia - având 28 ani la data comiterii faptei, nivelul de instruire școlară ca absolvent a 12 clase primare, conduita bună avută în familie și societate anterior prezentei infracțiuni, fapt ce rezultă din caracterizările existente la dosarul cauzei și din referatul de evaluare întocmit.

Pe de altă parte, s-a ținut seama de atitudinea inculpatului de recunoaștere și regret a faptei comise, acesta prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. De asemenea, tribunalul a luat în considerare concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad potrivit căruia inculpatul dispune de resurse de reintegrare socială semnificative atât pe plan extern cât și pe plan intern. Tribunalul a apreciat că executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât și cel educativ al pedepsei în vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Tribunalul Arad a reținut că partea vătămată S.M.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10000 euro reprezentând daune morale. Instanța de fond a apreciat că partea vătămată S.M.C. a suferit ca urmare a acțiunii infracționale exercitate de inculpat însă repararea prejudiciului cauzat nu trebuie să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei, motiv pentru care a apreciat că suma de 2000 Euro este suficientă dar și necesară reparării prejudiciului moral suferit. B. Împotriva sentinței penale nr. 295 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2418/108/2011 au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, inculpatul V.I.A. și partea vătămată S.M.C.

În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad hotărârea a fost criticată în ce privește cuantumul nelegal al pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul infracțiunii de omor calificat, rămasă în forma tentativei, în condițiile în care instanța a recunoscut existența circumstanței atenuante a scuzei provocării, precum și cu privire la omisiunea instanței de a reține această circumstanță și prin raportare la infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. Astfel, s-a arătat că instanța s-a oprit în derularea procesului de individualizare a pedepsei la cuantumul rezultat din aplicarea reducerilor succesive impuse de tentativa la infracțiunea de omor calificat, respectiv de cele impuse de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Referitor la pedeapsa de 5 ani închisoare se observă că aceasta este egală cu limita rezultată din aplicarea succesivă a reducerilor amintite, fără a reflecta reducerea impusă instanței de aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect de nelegalitate, omisiunea instanței de a reține scuza provocării și în privința infracțiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen, s-a arătat că cele două infracțiuni au fost săvârșite de inculpat prin aceeași acțiune care, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor produse, au generat consecințe distincte din punct de vedere al încadrării juridice, inculpatul prin actele sale de extremă violență manifestate asupra părții vătămate, determinate fiind de comportamentul provocator al acesteia la adresa sa, a generat pe de o parte leziuni traumatice părții vătămate, iar pe de altă parte, o tulburare gravă a liniștii în condițiile desfășurării actelor de violență în stradă și în prezența unui număr mare de persoane cărora Ie-a fost creată o stare de profundă neliniște și nesiguranță.

În motivarea apelului declarat de inculpatul V.I.A., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. și individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile legale referitoare la efectele cauzelor de diminuare a limitelor pedepsei și efectele circumstanțelor atenuante. În acest sens, s-a arătat că judecarea cauzei după procedura recunoașterii vinovăției prev. de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. nu împiedică punerea în discuție a încadrării juridice dată faptei și nici dreptul inculpatului de a critica pedeapsa aplicată. Sub aspectul încadrării juridice a faptei, s-a considerat că în mod greșit fapta a fost calificată drept infracțiunea de omor calificat, deoarece părții vătămate i-au fost cauzat leziuni care au necesitat doar 25 de zile îngrijiri medicale și nu au putut pune în pericol viața victimei.

S-a mai arătat că nu s-a avut în vedere faptul că, în data de 16 martie 2011, inculpatul a fost atras de către partea vătămată și alți martori la locul săvârșirii faptei, având în vedere că între inculpat și numitul G.C. a existat anterior un incident și probabil că acesta împreună cu martorii, respectiv partea vătămată, urmau să-i aplice inculpatului o corecție, așa cum partea vătămată S.M.C. a început, lovindu-l cu pumnul pe inculpat și cauzându-i acestuia leziuni vindecabile în 4-5 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medical. S-a mai arătat că partea vătămată a fost lovită cu un corp înțepător tăietor în zona fronto-temporală occipital stânga și în zona medioclaviculară, leziunile fiind însă superficiale, deoarece nu au lezat decât țesutul tegumentar fără a fi penetrante în organism, fiind evident că o asemenea lovitură nu are intensitatea și forța necesară pentru a pune în pericol viața persoanei.

Totodată, s-a arătat că deși în rechizitoriu se motivează că infracțiunea constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat pentru că a fost vizată o zonă vitală cu un instrument apt de a ucide, făcându-se referire la faptul că inculpatul ar fi folosit un cuțit, la fața locului nu a putut fi identificat obiectul vulnerant, iar potrivit susținerii inculpatului, acesta a lovit cu o lamă atașată unui breloc, fapt care explică caracterul superficial al leziunilor produse. S-a considerat că pentru a se califica fapta ca fiind tentativă de omor nu este suficient doar să se aibă în vedere zona vitală vizată, ci trebuie să fie avute în vedere împrejurările complexe în care s-a produs fapta, să se stabilească dacă instrumentul vulnerant era sau nu apt de a produce leziuni interne care să pună în pericol viața victimei, ori este evident că o lamă atașată unui breloc ce nu poate avea mai mult de 5 cm nu poate fi un instrument apt de a ucide printr-o singură lovitură.

De asemenea, s-a arătat că intensitatea loviturii trebuie apreciată de gravitatea leziunilor produse, de caracterul penetrant al acestora și leziunile produse organelor vitale, iar câtă vreme leziunile produse părții vătămate sunt leziuni de suprafață, lezând doar țesutul tegumentar și subcutanat, nu se poate spune că aceste leziuni sunt de intensitate, inculpatul neacționând cu intenția de a ucide, ci de a se apăra în contextul în care a fost lovit și exista pericolul ca ceilalți să îl atace. Prin urmare, avându-se în vedere intensitatea redusă a leziunilor ce rezultă și din numărul mic de îngrijiri medicale, care arată că era nevoie doar de cicatrizarea unei răni superficiale, s-a apreciat că infracțiunea ce trebuie reținută în sarcina inculpatului este cea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., sens în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei.

S-a mai arătat în motivele de apel că instanța nu a dat eficiență circumstanței atenuante a provocării care impune în mod obligatoriu coborârea sub minimul special. în cauză, tentativa de omor calificat este pedepsită cu închisoare de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni iar beneficiind de efectele procedurii recunoașterii vinovăției, minimul special se reduce cu o treime, rezultând un minim special de 5 ani și un maxim special redus, de asemenea cu o treime, respectiv 8 ani și 2 luni închisoare. În raport de aceste cauze legale de reducere a pedepsei, trebuie dată eficiență circumstanței atenuante legale a provocării care impune coborârea sub minimul de 5 ani rezultat în urma aplicării cauzelor legale de reducere a limitelor pedepsei, în această situație, potrivit art. 76 C. pen., ca efect al circumstanței atenuante, pedeapsa se coboară sub acest minim, dar nu mai jos de 1 an.

S-a considerat că reducerea de pedeapsă era obligatorie, procedura simplificată a recunoașterii vinovăției neputând lipsi de efect circumstanța atenuantă legală. S-a mai arătat, de asemenea, că atunci când există un concurs între mai multe cauze de diminuare a limitelor pedepsei și circumstanțele atenuante, ordinea de aplicare a acestora este în mod succesiv, respectiv începând cu reducerile pentru tentativă, continuând cu reducerea limitelor pedepsei ca urmare a procedurii simplificate și apoi urmând a se da efecte circumstanțelor atenuante în activitatea de individualizare în concret a pedepsei, între limitele astfel coborâte ca efect al cauzelor legale de diminuare a pedepsei. Apelul declarat de partea vătămată S.M.C.

nu a fost motivat în scris și nici oral în fața instanței. Prin decizia penală nr. 161/A din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul V.I.A. împotriva sentinței penale nr. 295 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad, care a fost desființată în parte, reducându-se de la 5 (cinci) ani la 4 (patru) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. și pe cale de consecință și pedeapsa rezultantă, s-au menținut în rest dispozițiile hotărârii penale atacate și starea de arest a inculpatului.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată S.M.C. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că încadrarea juridică este corectă, însă în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și 73 lit. b) C. pen., acesta este nelegal. Astfel, deși prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

potrivit cărora „în cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează: b) când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 1 an". Prin urmare, instanța de fond avea obligația de a aplica inculpatului o pedeapsă mai mică de 5 ani închisoare, minimul special al pedepsei rezultat din incidența succesivă a dispozițiilor art. 21 C. pen. și 320 1 alin. (7) C. proc. pen., ceea ce nu s-a realizat în speță.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de detenție, instanța de apel a apreciat că este de natură a conduce la atingerea scopului pedepsei având în vedere gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, neputându-se omite faptul că inculpatul a încercat să suprime viața unei persoane, iar în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, deși se concluzionează că inculpatul are resurse de reintegrare socială semnificative, s-a reținut în categoria factorilor de natură să dezvolte comportamentul infracțional al acestuia împrejurarea că violența extremă cu care a acționat asupra părții vătămate, chiar dacă reprezintă un comportament declanșat în condiții de provocare, ar putea să devină repetabil în condiții asemănătoare, datorită incapacității de gestionare a autocontrolului.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal sub aspectul încadrării juridice dată faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în cea prev. de art. 181 C. pen., cu motivarea că loviturile aplicate nu au vizat zone ce puteau să pună în pericol viața părții vătămate și că nu a avut în intenție să suprime viața victimei. În subsidiar, a solicitat individualizarea judiciară a pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, prin prisma schimbării încadrării juridice dată faptei, respectiv cea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., arătând că se impune reducerea pedepsei într-un cuantum care să permită aplicarea suspendării condiționate.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., curtea constată următoarele: 1. În ceea ce privește critica vizând greșita încadrare juridică dată primei fapte, Înalta Curte constată că ambele instanțe, de fond și apel, pe baza situației de fapt recunoscută de inculpat în condițiile 320 1 C. pen., au apreciat în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., iar nu cele ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., având în vedere criterii obiective precum: împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura precum și aceea vizată de făptuitor, obiectul contondent, consecințele cauzate și raporturile dintre autor și victimă.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că latura subiectivă rezultă din materialitatea actelor săvârșite de inculpat, acesta lovind partea vătămată cu un briceag (instrument apt de a ucide), în zone vitale ale corpului (abdomen și cap), precum și cu picioarele, inclusiv după ce aceasta s-a prăbușit la pământ, părăsind apoi locul faptei fără a fi interesat de starea victimei; coroborând aceste aspecte cu starea de tulburare în care inculpatul se afla din cauza provocării produsă prin violența exercitată de partea vătămată, rezultă că acesta, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, a prevăzut acest rezultat, acceptând posibilitatea producerii lui, acționând astfel cu intenție indirectă.

Este adevărat că delimitarea tentativei la omor de vătămarea corporală este extrem de sensibilă în ceea ce privește latură subiectivă, însă aceasta se extrage din materialitatea actelor și dinamica acestora, astfel cum s-a arătat mai sus. în speță, nu se poate susține pertinent că inculpatul a intenționat cu intenția doar de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, în condițiile în care a aplicat loviturile menționate, iar împrejurarea că acestea nu au pus în primejdie viața părții vătămate nu este de natură a exclude încadrarea faptei ca tentativă de omor. 2. Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de apel pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. se încadrează în limitele de pedeapsă stabilite după aplicarea cauzelor de reducere și circumstanțelor atenuante menționate, iar solicitarea inculpatului de a se reduce această pedeapsă este nejustificată, în raport de împrejurările și modalitatea în care a fost comisă fapta, așa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea acesteia, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care, deși este relativ tânăr, a avut o poziție sinceră și este necunoscut cu antecedente penale, nu prezentă garanțiile unei conduite care să permite instanței să dea dovadă de o mai mare clemență.

Pe de altă parte, nici solicitarea inculpatului de a se dispune o modalitate neprivativă de libertate, suspendarea condiționată a pedepsei sau suspendarea sub supraveghere, nu este justificată, fiind pertinentă opinia instanței de fond și a celei de apel potrivit cărora se impune o sancționare fermă, care să stabilească o proporție echilibrată între situația de fapt și circumstanțele favorabile reținute deja, având în vedere totodată că prin fapta inculpatului a fost lezată cea mai importantă valoare socială ocrotită de lege, iar prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, aceasta își pierde funcția de prevenție, ne mai constituind un avertisment pentru cei tentați să comită fapte de violență.

Așadar, înalta Curte apreciază că modalitatea de executare dispusă de instanța de fond și cea de apel este în măsură să asigure realizarea scopului pedepsei, așa cum este prev. de dispozițiile art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică admiterea recursului inculpatului nici sub acest aspect. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, constatând că încadrarea juridică dată faptei este corectă iar pedeapsa aplicată de instanța de apel este bine dozată și nu se justifică modificarea acesteia, întrucât, prin cuantumul și modalitatea de executare, este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.A. împotriva deciziei penale nr. 161/A din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.I.A., durata reținerii și arestării preventive de la 21 martie 2011 la 25 ianuarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.