ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1355/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului

Comercial Argeș

, înregistrată

la data de 28 noiembrie 2008, reclamanta

SC D.I.MG.

SRL a

solicitat

instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul

I.I. să dispună

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din 7 mai 2008 de BNP D.I.,

având ca obiect terenul în suprafață de 2.498 m.p. situat în Pitești, județul

Argeș, identificat cu nr. cadastral 4542/5, înscris în cartea funciară la nr.

20902; repunerea părților în situația anterioară încheierii antecontractului cu

obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a sumei de 219.036 RON,

achitată cu titlu de avans, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume,

calculată de la data exigibilității sumei, respectiv 16 iunie 2008 și până la

momentul plății acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul

Comercial Argeș, prin sentința comercială

nr. 527/C,

pronunțată la data de 12 aprilie 2010, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu

moștenitorii pârâtului

I.I., respectiv, I.F., I.I.M. și I.I.A.

Spre a

hotărî astfel, Tribunalul a reținut că

la data

de 7 mai 2008, între pârât, în calitate de promitent – vânzător și reclamantă

în calitate de promitentă – cumpărătoare s-a încheiat

antecontractul de

vânzare-cumpărare, autentificat de BNP D.I., având ca obiect transmiterea

dreptului de proprietare asupra suprafeței de 2.498 m.p. teren situat în

intravilanul Municipiului Pitești, identificat cu nr. cadastral 452/5, înscris

în cartea funciară a localității Pitești la nr. 20902, în schimbul prețului de

2.188.607,71 RON; că la data încheierii antecontractului reclamanta a achitat

pârâtului suma de 219.036 RON, cu titlu de avans din prețul stabilit, urmând ca

diferența de 1.969.571,71 RON să fie achitată de reclamantă la data

autentificării contractului de vânzare-cumpărare convenită a fi 28 mai 2008, cu

posibilitatea ca acest termen să fie prelungit prin încheierea unui act

adițional, care a fost încheiat, la cererea reclamantei, modificându-se art.

4.1 din antecontract, în sensul că „perfectarea contractului de vânzare-cumpărare

în formă autentică se va face cel mai târziu la data de 11 iunie 2008”; că,

după semnarea actului adițional, reclamanta a efectuat verificări cu privire la

localizarea terenului în litigiu, iar, în vederea clarificării situației

urbanistice a terenului, la cererea acestei părți, s-a încuviințat efectuarea

unei expertize topografice, care a concluzionat că terenul în discuție nu este

afectat de detalii de sistematizare și că pârâtul nu are nicio culpă în ceea ce

privește încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică,

întrucât și-a respectat obligațiile asumate prin antecontract până la ultimul

termen, respectiv 11 iunie 2008.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca

nefondat, de secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel Pitești, prin

decizia nr. 83/A–C, pronunțată la

data de 22 octombrie 2010.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, examinând

sentința atacată în raport cu motivele de apel, că nu se poate reține

încălcarea niciuneia dintre tezele cuprinse în art. 5.3 din

antecontractul

de vânzare-cumpărare, întrucât titlul de proprietate al

promitentului

– vânzător nu este viciat, posibilele intervenții ale autorității publice în

viitor în virtutea regulilor de urbanism, neconstituind vicii ale dreptului de

proprietate, iar, în conformitate cu certificatul de urbanism nr. 769 din 24

aprilie 2008 – cunoscut de reclamantă la data încheierii

antecontractului

de vânzare – cumpărare – rezultă că aceasta poate obține autorizație de

construcție „în regim de la P + M la P + 3 E + M (POT 40 %, CUT 2,00)”,

neexistând nicio dovadă că terenul în litigiu ar fi diminuat cu suprafața de

447 m.p., așa cum afirmă apelanta, sau că ar exista, cu certitudine o

împiedicare a sa de a construi pe terenul în litigiu imobile în regimul

menționat pentru a putea invoca clauza rezolutorie prevăzută în teza a II-a a

pct. 5.3 din convenție.

Împotriva

menționatei decizii a formulat recurs apelanta – reclamantă, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În

esență, în dezvoltarea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., s-a arătat că motivarea deciziei este contradictorie, în sensul că

instanța de apel „pe de o parte, omologhează raportul de expertiză, iar, pe de

altă parte, apreciază că în cauză nu are relevanță faptul că PUZ-ul ar fi

opozabil sau nu, de vreme ce obiectul litigiului îl reprezintă îndeplinirea sau

nu a clauzei contractuale” și că instanța a lăsat nesoluționată critica

referitoare la faptul că instanța de fond nu a verificat cauza care a dus la

solicitarea rezoluționării

antecontractului bazată pe art. 5.3 din acest

act juridic, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a arătat că decizia atacată este dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, cu referire la art. 969 C. civ. prin raportare la art. 5.3 din

antecontract și art. 6 din C.E.D.O., prin respingerea cererilor de completare a

probatoriului cu o probă judiciară concludentă, respectiv măsurătorile pe teren

prin raportare la PUZ-ul aprobat de H.C.L. nr. 29/2008 și de refacere a expertizei,

sau, în subsidiar, de încuviințare a unei contraexpertize, criticându-se,

deopotrivă, și modul în care instanța de apel a interpretat probele

administrate.

Intimații

– pârâți

I.F.,

I.I.M. și I.I. au formulat întâmpinare, arătând că motivele de recurs nu se

încadrează în dispozițiile legale invocate, referindu-se doar la administrarea

și interpretarea probelor și solicitând, în cazul în care instanța nu va primi

această apărare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

legală și temeinică.

Recursul

este nefondat.

Astfel,

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești

atunci când nu se arată motivele pe care acestea se sprijină, dar și atunci

când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Examinarea

considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a analizat critica

apelantei bazată pe dispozițiile art. 5.3 din

antecontract și a

argumentat, conform cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., soluția respingerii

acesteia, iar aspectele invocate de recurentă nu constituie motive

contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor pct. 5.3 din antecontractul în litigiu „în situația în care,

ulterior încheierii prezentului antecontract, se va releva existența unor vicii

legate de dreptul de proprietate al promitentului – vânzător, ori de

posibilitatea de utilizare a terenului pentru edificarea unei construcții în

regim P + M la P + 3 E + M (POT 40 %, CUT 20 %), așa cum rezultă din certificatul

de urbanism

nr. 769 din 24 aprilie 2008, emis de Primăria Municipiului

Pitești, ori în legătură cu actele de proprietate, promitentul

– vânzător

se angajează să restituie suma primită astăzi de la societatea promitentă –

cumpărătoare, cu titlu de avans”.

Reținând,

din analiza probelor administrate, că titlul de proprietate al promitentului –

vânzător nu este viciat și că apelanta – reclamantă nu este împiedicată să

realizeze construcții cu elementele tehnice prevăzute în antecontract, așa cum

rezultă din menționatul certificat de urbanism, instanța de apel a constatat,

în mod corect, inaplicabilitatea precitatei clauze rezolutorii, la care s-a

raportat cu respectarea principiului înscris în art. 969 C. civ.

Cu toate

că, instanța de apel poate încuviința refacerea și completarea probelor

administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în

condițiile art. 292, aceste măsuri pot fi dispuse, astfel cum rezultă explicit

din dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., numai dacă aceasta le

consideră necesare pentru soluționarea cauzei fiind îndreptățită să examineze

necesitatea administrării probelor din perspectiva cerințelor generale de

admisibilitate a acesteia.

Rezultă

așadar că, prin respingerea motivată a cererii apelantei de refacere și

completare a probelor, instanța de apel și-a exercitat dreptul suveran conferit

de lege, de apreciere a mijloacelor de probă invocate, fără a încălca prin

aceasta dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., iar modul de apreciere a mijloacelor

de probă excede controlului instanței de recurs.

Este

de observat că nici critica vizând greșita stabilire a situației de fapt ca

urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi

valorificată pe calea recursului față de reglementarea în vigoare a art. 304 C.

proc. civ. la data pronunțării deciziei atacate.

Așa

fiind, constatând că motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. invocate de recurentă nu-și găsesc incidența în speță, Înalta Curte în

temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge recursul pe care

aceasta l-a formulat împotriva deciziei instanței de apel, iar în temeiul art.

274 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentei, o va

obliga să plătească intimaților – pârâți cheltuielile de judecată reprezentând

onorariu avocat, astfel cum aceștia au solicitat și dovedit prin înscrisurile

depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

formulat de reclamanta

SC D.I.MG. SRL Pitești,

împotriva deciziei Curții de Apel Pitești nr. 83 din 22 octombrie 2010

, ca

nefondat.

Obligă

recurenta

să plătească intimaților – pârâți

I.F., I.I.A. și I.I.M.

suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu

de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.