ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3399/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3399/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului de competență
constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 28 februarie 2011,
R.D. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâții Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării
Naționale și Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării Naționale,
anularea deciziei de pensie din 31 decembrie 2010.
Tribunalul
Hunedoara, Secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr.
1256/LM din 31 mai 2011
a
admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat
competența de soluționare a acțiunii de asigurări sociale în favoarea
Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări
sociale.
S-a reținut că
decizia contestată privind recalcularea pensiei militare a fost emisă în baza
Legii nr. 119/2010, act normativ care la art. 7 alin. (1) face trimitere la
procedura Legii nr. 19/2000.
Invocându-se
dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 și având în vedere că acțiunea nu
este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva casei teritoriale de pensii
ci împotriva unor alte instituții și că pârâții își au sediul în București, a
fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București.
În ceea ce
privește Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale
s-a constatat că a fost înființată în baza Legii nr. 263/2010 care a intrat în
vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011, iar decizia contestată în dosar nu
a fost emisă în conformitate cu această lege.
Tribunalul București, Secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 2246 din 8
martie 2012
a admis
excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. A constatat ivit conflictul negativ
de competență și a înaintat dosarul, în vederea soluționării acestuia, la
înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a
reținut, pornind de la prevederile art. 154 alin. (1) și art. 156 din Legea nr.
263/2010, prin raportare la art. 725 alin. (1) C. proc. civ., că pentru
stabilirea competenței teritoriale prezintă interes legea de procedură în
vigoare la momentul sesizării instanței, respectiv Legea nr. 263/2010 care a
modificat norma de competență reglementată de art. 156 din Legea nr. 19/2000,
lege care a fost abrogată, astfel încât Legea nr. 119/2010 face trimitere la o
lege care a fost abrogată.
Întrucât
dispozițiile Codului de procedură civilă reprezintă legea generală în materie
de procedură, deși Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la acestea, prin
analogie, se poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la
o normă de procedură abrogată, rezultă că face trimitere la norma specială de
procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege
abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea
stabilită prin noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de
imediată aplicare, chiar și prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă
statuând respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății.
S-a constatat
astfel că aparține Tribunalului Hunedoara competența soluționării cauzei.
Regulatorul de
competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Hunedoara,
în considerarea argumentelor ce
succed.
În
stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză,
trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în
timp, în funcție de succesiunea acestora.
Astfel,
este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii
deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a
cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile
îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii,
celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul
menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin
dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a
reglementat competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P.,
a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale,
prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își
are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste
prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de
lege menționat, conform cărora "celelalte cereri se adresează instanței în
a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură
a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.
Trebuie
precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a
introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt,
succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu
pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și
Internelor și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost
desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite
prin hotărâre de Guvern.
În ceea
ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni
formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o
decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că
potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în
materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii,
referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile
Codului de procedură civilă), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din
momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată
începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.
În
considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în
județul Hunedoara, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine
Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
16 mai 2012.