ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4394/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4394/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 22 februarie 2011, A.C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării Naționale, anularea deciziei de pensie nr. 18706 din 31 decembrie 2010. Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1808/LM din 6 septembrie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a acțiunii de asigurări sociale în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a reținut că decizia contestată privind recalcularea pensiei militare a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, act normativ care la art. 7 alin. (1) face trimitere la procedura Legii nr. 19/2000. Invocându-se dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 și având în vedere că acțiunea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva casei teritoriale de pensii ci împotriva unor alte instituții și că pârâții își au sediul în București, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. În ceea ce privește Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale s-a constatat că a fost înființată în baza Legii nr. 263/2010 care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011, iar decizia contestată în dosar nu a fost emisă în conformitate cu această lege.
Prin decizia civilă nr. 2217 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ. raportat la cele ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 și art. 1 alin. (3) din Constituția României, excepție invocată de recurentul – reclamant A.C.I. în dosarul nr. 2060/97/2011 al Curții de Apel Alba Iulia, având ca obiect contestație decizie de pensie. A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1808/LM din 6 septembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc.
civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, hotărârea atacată este irevocabilă. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3269 din 5 aprilie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul, în vederea soluționării acestuia, la Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a reținut, pornind de la prevederile art. 154 alin. (1) și art. 156 din Legea nr. 263/2010, prin raportare la art. 725 alin. (1) C. proc.
civ., că pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței, respectiv Legea nr. 263/2010 care a modificat norma de competență reglementată de art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care a fost abrogată, astfel încât Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care a fost abrogată. Întrucât dispozițiile Codului de procedură civilă reprezintă legea generală în materie de procedură, deși Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la acestea, prin analogie, se poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, rezultă că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită prin noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și prevederile CEDO pentru o judecată echitabilă statuând respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății. S-a constatat astfel că aparține Tribunalului Hunedoara competența soluționării cauzei. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Hunedoara, în considerarea argumentelor ce succed. În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Textul menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a c ererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora “celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite. Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că p otrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă) , dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în județul Hunedoara, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.