AFFAIRE CAMPELLO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

06.07.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 8 (respect de la vie privée);Violation de l'art. 13;Partiellement irrecevable;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Dommage matériel - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CAMPELLO c. ITALIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CAMPELLO c. ITALIA (solicitarea nr. 21577/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 iulie 2006 DEFINITIVF 06/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Campello c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Zagrebelsky Gyulumyan Myjer, Ziemel, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 15 iunie 2006, renunță la hotărâre, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 21757/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Giancarlo Campello ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (inclusiv Comisia) la 7 iulie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția de la Piață). Reclamantul este reprezentat de dl Maurizio de Stefano, avocat la Roma. La 6 ianuarie 2005, președintele secțiunii a decis să comunice obiecțiile din art. 8 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1, 2 din Protocolul nr. 4, 6 alin. (1) și (13) din Convenția privind Guvernul. În conformitate cu art. 29 alin. (3) din Convenție, Comisia a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Prin hotărârea pronunțată la 15 iulie 1992, Tribunalul din Bolzano a declarat falimentul societății reclamantului, precum și falimentul personal al acestuia. La 10 august 1992, reclamantul a formulat o opoziție în fața instanței. La 20 octombrie 2000, la 17 noiembrie 1998, reclamantul a solicitat instanței să anticipeze data acestei audieri. Prin hotărârea pronunțată la 22 iunie 1999, Tribunalul a respins opoziția reclamantului. La 26 iulie 2000, judecătorul delegat l-a autorizat pe lichidar să soluționeze în mod pendinte anumite cauze civile pendinte care aveau ca obiect bunuri care făceau parte din faliment. 10. La 29 septembrie 2000, a avut loc o tentativă de licitație. La 21 august 2001, ca urmare a licitării anumitor bunuri, aceste bunuri au fost transferate la .12. Între 3 octombrie 2001 și 21 ianuarie 2003, lichidatorul a prezentat cinci rapoarte în fața instanței. 13. Între timp, la 28 noiembrie 2001, reclamantul a indicat lichidatorului că corespondența sa era trimisă cu mare întârziere și i-a cerut să-i fie adresată direct. La 10 decembrie 2001, reclamantul va repeta această cerere. 14. La 28 iunie 2002, planul de repartizare parțială a activelor falimentului a fost declarat executoriu. La 9 aprilie 2003, sindicatul a depus un raport în fața instanței. 16. Conform informațiilor furnizate de solicitant la 26 aprilie 2006, procedura era încă în curs de desfășurare. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 17. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, §§ 23-26, 23 martie 2006) și În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 39 din 3 februarie 1989, persoana care a fost declarată în faliment nu poate fi înscrisă în tabelul agenților de brokeraj din camerele de comerț. În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 39 din 3 februarie 1989, persoana care a fost declarată în faliment nu poate fi înscrisă în tabelul agenților de brokeraj din cadrul camerelor de comerț. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Acest articol este astfel formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 20. Curtea consideră că, întrucât reclamantul a omis să epuizeze remediul prevăzut de legea Pinto, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLELOR 8 DIN CONVENȚIE, CÂT PRIVIND DREPTUL LA RESPECTAREA CORESPUNDANȚEI RESPECtantULUI, 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 ȘI 2 DIN PROTOCOLUL nr. 21. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta corespondența și viața de familie, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, se plânge că declarația de faliment la a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4, el denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Aceste articole sunt astfel formulate art. 8 din Convenție Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale (...) familiale (...) și a corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 2 din Protocolul nr. Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și d a alege liber reședința sa. Orice persoană are libertatea de a părăsi orice țară, inclusiv țara sa. exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, sau protecției drepturilor și libertăților d Guvernul susține că reclamantul ar fi putut să se plângă de incapacitatea prelungită de a fi dat faliment în fața instanței judecătorești competente în conformitate cu Legea Pinto. Acesta se referă, printre altele, la hotărârea Curții de Casație nr. 362 din 2003 23. Reclamantul observă că legea Pinto nu constituie o cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata incapacităților personale care derivă din faliment. 24. În ceea ce privește motivul întemeiat pe dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea consideră că acesta nu a fost susținut de solicitant și că trebuie, prin urmare, respins pentru neatenție vădită de temei în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. 25. În ceea ce privește restul obiecțiunilor, Curtea arată că, în Hotărârea nr. 362 din 2003, depusă la 14 În ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală pentru durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "avantaj." 26. Curtea amintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai poate fi ignorat de către public și că aceasta este de la această dată că trebuie să fie solicitată de către exportatori care utilizează această cale de atac în sensul articolului 35 1 din Convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 200527). Întrucât reclamantul nu a introdus o cale de atac în conformitate cu legea Pinto, Curtea consideră că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 8 DIN CONVENȚIE, CARE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RESPECTAREA VIAȚEI RĂSPUNSE A RECUPERĂRII 28. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că, în urma înălțării numelui său din registrul agenților de brokeraj, acesta nu își poate desfășura activitatea înainte de reabilitarea sa. Curtea consideră că acest aspect ar trebui analizat sub aspectul dreptului la respectarea vieții private a reclamantului, garantat prin art. 8 din Convenție. Acest articol este astfel formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private (...). Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Cu privire la admisibilitate 29. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 30. Curtea consideră că, la cererea reclamantului din registrul agenților de brokeraj, care derivă de la înscrierea numelui său în registrul celor care au suferit un prejudiciu, implică în sine o interferență în dreptul la respectarea vieții private al reclamantului care, având în vedere natura automată a înregistrării respective, din lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incompetențelor aferente, precum și din perioada de timp prevăzută pentru reabilitarea acesteia, nu este în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL nr. 31. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de limitarea dreptului său de vot. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. 32. Curtea ia notă de faptul că pierderea dreptului de vot ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, această hotărâre fiind depusă la 15 iulie 1992, reclamantul ar fi trebuit să-și prezinte plângerea până la 15 ianuarie 1998 cel târziu. iulie 1998, plângerea este întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa dreptului italian a unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea de a declara falimentul. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 34. Curtea ia notă de faptul că, în Hotărârea Bottaro c. Italia 56298/00, 17 Iulie 2003), Comisia a constatat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței unei căi de atac eficiente pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la respectarea corespondenței și, prin urmare, consideră că partea invocată de solicitant ar trebui să fie examinată numai la unghiul articolului 13 din Convenție. 35. În al doilea rând, în ceea ce privește partea din litigiu referitoare la limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr 1), a corespondenței (art. 8 din Convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (2 din Protocolul nr 4), Curtea amintește că a concluzionat la data la care au fost încheiate aceste obiecțiuni. În ceea ce privește Convenția, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod evident nefondată conform art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 36. În ceea ce privește partea din litigiu care privește incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care suferă de un defect și care perseverează până la momentul reabilitării civile, Curtea constată că nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. În fond 37. Curtea a tratat deja cazuri similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea Bottaro citată anterior §§ 41-46). 38. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea concluzionează că Õ a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. VI. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUATĂ DIN ARTICOLUL 6 Õ 1 DIN CONVENȚIA CARE FACE LA DREPTUL UNUI PROCES ECHIBABIL 39. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului la un proces echitabil, denunțând administrarea defectuoasă a falimentului din partea lichidatorului. De asemenea, se plânge că instanța a respins opoziția sa. Reclamantul se plânge în sfârșit că procesul nu a fost imparțial. La art. 6 alineatul (1), orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 40. Curtea arată că reclamantul a omis să depună o plângere în fața judecătorului delegat prin denunțarea pretinsei administrări defectuoase a falimentului din partea lichidatorului în sensul articolului 36 din Legea privind falimentul. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. 41. În ceea ce privește partea din cererea privind rezultatul procedurii în opoziție, Curtea consideră că reclamantul a omis să atace în apel hotărârea Tribunalului din Bolzano depusă la 22 iunie 1999. Această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 42. În ceea ce privește cauza privind lipsa de imparțialitate a procedurii, Curtea constată că reclamantul a omis să denunțe comportamentul pretins ilegal al reprezentantului său în fața organismelor naționale. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru neechivocarea căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 299 890 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 78 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 45. În ceea ce privește aceste revendicări. 46. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 7 000 EUR pentru prejudiciile morale, având în vedere în special faptul că reclamantul nu a putut să își exercite activitatea de agent de brokeraj în perioada 15 iulie 1992 până la 26 aprilie 2006 cel mai devreme plătit și cheltuit 47. Reclamantul solicită, de asemenea, 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 48. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru cheltuieli de judecată și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 50. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L cererea admisibilă în ceea ce privește obiecțiunile formulate la art. 8, în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private a reclamantului și 13 din convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registru, și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenția spune că 13 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7 000 EUR (șapte mii EUR) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 6 iulie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger ošjan M. Zupančič Moduler Președinte