ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2155/2011

Asupra recursului de față:

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3075 din 23 iunie

2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu Ministerul

Afacerilor Externe și a obligat această autoritate prin Ambasada României la

Chișinău să stabilească data, într-un interval de timp de maxim 30 zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii de obligare, la care reclamanta va fi

invitată pentru depunerea cererii și a actelor doveditoare pentru redobândirea

cetățeniei române.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat

instanței să constate refuzul nejustificat al autorității publice pârâte de a

proceda la invitarea sa pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei

române prin comunicarea unei date când urmează să se prezinte la Ambasada

României din Republica Moldova cu sediul în Chișinău.

Calea urmată de reclamantă de a

solicita pârâtului prin Ambasada României din Republica Moldova să-i primească

cererea de redobândire a cetățeniei române este reglementată de art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 21/1991, republicată, astfel că atitudinea autorității pârâte

de a nu soluționa cererea reclamantei se încadrează în ipoteza refuzului

nejustificat de soluționare a unei cereri reglementată de Legea nr. 554/2004,

conform accepțiunii dată de art. 2 alin. (1) din lege.

A mai stabilit această instanță că

susținerile pârâtului în sensul că numărul de 360.000 cereri de intenție ale

cetățenilor moldoveni, înregistrate și care se soluționează în ordine

cronologică în raport cu data înregistrării precum și faptul că înaintea

cererii reclamantei sunt cereri cu număr de înregistrare anterior, nu sunt de

natură a înlătura obligația sa de soluționare a cererii reclamantei.

Deasemenea, Curtea a mai apreciat

modificarea legislativă poate fi invocată fată de solicitanții care se

adresează Ambasadei României din Chișinău pentru a depune cereri de redobândire

a cetățeniei, după apariția O.U.G. nr. 5/2010. Autoritatea pârâtă are

posibilitatea să îndrume solicitanții, dar nu poate să oblige reclamanta, care

a așteptat mai mult de trei ani să înregistreze cererea de redobândire

cetățenie, să depună aceleași diligente la alte autorități publice din moment

ce legea a menținut și posibilitatea urmată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că

în mod greșit prima instanță a reținut refuzul nejustificat al pârâtului de a

soluționa cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ

emis în aceste situații de MAE nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult,

acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.

A susținut recurentul că, temeiul de

drept care a permis reprezentanților Secției consulare a Ambasadei României de

la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea cererilor de

redobândire a cetățeniei române a fost H.G. nr. 1723 din 14 octombrie 2004,

privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în

programul de relații cu publicul", art. 6, anexa 1, lit. A), punctul III -

f.

A

mai arătat recurentul că, la data formulării recursului,

stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față

de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a

Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor

generale de la Cahul și Bălți.

Mai mult, începând cu data de 16

august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la Chișinău,

Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc

fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție.

Recurentul a invocat, totodată,

prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni, categorie

ce se încadrează în dispozițiile art. 10 din Legea nr. 21/1991, pot depune

cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio

restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea

dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.

A apreciat recurentul că vătămarea

produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative

solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât

norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie

nejustificat,) cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu există

obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul pârâtului

reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost

temporară).

Totodată recurentul a susținut că, în

lipsa unui temei legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui

puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire

ale cetățeniei române.

In ceea ce privește caracterul

rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența CEDO s-a reținut că

aceasta se determină în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de

criteriile consacrate de Jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei,

comportamentul reclamantului și al autorităților competente (cauza Katte

Klitsche de la Grange, Hozee c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

In fine, recurentul pârât a arătat că

stabilirea, în cadrul activității MAE, a unei ordini cronologice de procesare a

cererilor de redobândire a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz

nejustificat și că ordinea internă stabilită de MAE nu încorpora un refuz de

soluționare a cererii de depunere a dosarului ci prevedea condițiile concrete

în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată

să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Instanța de control judiciar constată

că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 C.

proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greșita

aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz

nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea

cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în

străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile

diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi

înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi rezolvată

în cauză este legata de termenul în care autoritățile române trebuie să

soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române.

Din lecturarea textului legal anterior

arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în

care autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea

termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția

Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997

și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare

stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

Doctrina europeană a arătat că

noțiunea de „termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi

definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global

și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia

să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a

determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie « civilă », dies a

quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg,

caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în

special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

In cauză, Înalta Curte apreciază că

intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie 2006, cu

revenire septembrie 2009 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat

un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control

judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr

foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile

necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia

aflată în discuție.

In ceea ce privește modificarea

legislativă intervenită prin O.U.G. nr. 5/2010, instanța constată că aceste

dispoziții sunt ulterioare momentului introducerii acțiunii și nu au putere

retroactivă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3075 din 23 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 aprilie 2011.