ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2155/2011

Asupra recursului de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 3075 din 23 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.A. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe și a obligat această autoritate prin Ambasada României la Chișinău să stabilească data, într-un interval de timp de maxim 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de obligare, la care reclamanta va fi invitată pentru depunerea cererii și a actelor doveditoare pentru redobândirea cetățeniei române.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței să constate refuzul nejustificat al autorității publice pârâte de a proceda la invitarea sa pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române prin comunicarea unei date când urmează să se prezinte la Ambasada României din Republica Moldova cu sediul în Chișinău. Calea urmată de reclamantă de a solicita pârâtului prin Ambasada României din Republica Moldova să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei române este reglementată de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, astfel că atitudinea autorității pârâte de a nu soluționa cererea reclamantei se încadrează în ipoteza refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri reglementată de Legea nr. 554/2004, conform accepțiunii dată de art. 2 alin. (1) din lege.

A mai stabilit această instanță că susținerile pârâtului în sensul că numărul de 360.000 cereri de intenție ale cetățenilor moldoveni, înregistrate și care se soluționează în ordine cronologică în raport cu data înregistrării precum și faptul că înaintea cererii reclamantei sunt cereri cu număr de înregistrare anterior, nu sunt de natură a înlătura obligația sa de soluționare a cererii reclamantei. Deasemenea, Curtea a mai apreciat modificarea legislativă poate fi invocată fată de solicitanții care se adresează Ambasadei României din Chișinău pentru a depune cereri de redobândire a cetățeniei, după apariția O.U.G. nr. 5/2010. Autoritatea pârâtă are posibilitatea să îndrume solicitanții, dar nu poate să oblige reclamanta, care a așteptat mai mult de trei ani să înregistreze cererea de redobândire cetățenie, să depună aceleași diligente la alte autorități publice din moment ce legea a menținut și posibilitatea urmată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ emis în aceste situații de MAE nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat. A susținut recurentul că, temeiul de drept care a permis reprezentanților Secției consulare a Ambasadei României de la Chișinău să programeze solicitanții pentru depunerea cererilor de redobândire a cetățeniei române a fost H.G.

nr. 1723 din 14 octombrie 2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în programul de relații cu publicul", art. 6, anexa 1, lit. A), punctul III - f. A mai arătat recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător față de anii anteriori prin deschiderea unei noi locații a Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, precum și prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul și Bălți. Mai mult, începând cu data de 16 august 2010, în toate locațiile consulare din Republica Moldova (la Chișinău, Cahul și Bălți) procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție.

Recurentul a invocat, totodată, prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit căreia cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, fără nicio restricție în ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă. A apreciat recurentul că vătămarea produsă în circumstanțe care exclud culpa autorității administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat,) cât și principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligație corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul pârâtului reconsiderarea relațiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).

Totodată recurentul a susținut că, în lipsa unui temei legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire ale cetățeniei române. In ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența CEDO s-a reținut că aceasta se determină în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de Jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (cauza Katte Klitsche de la Grange, Hozee c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).

In fine, recurentul pârât a arătat că stabilirea, în cadrul activității MAE, a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat și că ordinea internă stabilită de MAE nu încorpora un refuz de soluționare a cererii de depunere a dosarului ci prevedea condițiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligației prevăzute de Legea nr. 21/1991. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată. Critica recurentului privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care definește noțiunea de refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive: Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetățeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legata de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române. Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte.

Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

In opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. In cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - septembrie 2006, cu revenire septembrie 2009 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

In ceea ce privește modificarea legislativă intervenită prin O.U.G. nr. 5/2010, instanța constată că aceste dispoziții sunt ulterioare momentului introducerii acțiunii și nu au putere retroactivă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3075 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2011.