ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1234/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1234/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin
sentin
ța
penală nr. 245 din 12 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr.
2361/108/2011, în baza art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99, 109 C.
pen., prin schimbarea încadrării juridice din
rechizitoriu
din art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C.
pen., a fost condamnat inculpatul O.M. la: 1 an și 6 luni închisoare
pentru
infracțiunea de act sexual cu un minor.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea
196/2003, cu aplicarea art. 99, 109 C. pen.,
a fost condamnat
același inculpat, la: 6 luni închisoare pentru infracțiunea de distribuire a
materialelor cu caracter obscen, care prezintă imagini cu minori având un
comportament explicit sexual.
În baza art. 33
lit. a),
art. 34 lit. b) C. pen., au fost
contopite pedepsele
aplicate inculpatului în pedeapsa
cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, pe
care inculpatul o va
executa fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata
și
în condițiile art. 71 C. pen., i-au fost interzise exercitarea
drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
și
b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 86
1
C. pen. a fost suspendată
executarea pedepsei
aplicate inculpatului
sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă
Tribunalul Arad
iar în baza art. 86
2
C. pen. a fost fixat un termen de încercare de
4 ani și 6 luni.
În
baza art. 86
3
C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună
următoarelor măsuri: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de
Probațiune;
să anunțe schimbarea
domiciliului sau orice deplasare care depășește 8 zile; să
comunice și s
ă
justifice
schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate
mijloacele de existență; să respecte celelalte
măsuri dispuse de Serviciul de Probațiune, în limitele legii.
A fost atras
ă atenția asupra dispozițiilor art.
86
4
C. pen.
În
baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului
suma de 1.200 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronun
ța
astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, în
după-amiaza zilei de
03 noiembrie 2008, inculpatul O.M. i-a propus părții
vătămate B.D., în vârstă de 13 ani, în timp ce se jucau la marginea
localității N. să-l masturbeze, acesta acceptând, iar inculpatul a procedat la
înregistrarea
acestor activități pe telefonul său mobil.
În timp ce partea vătămată îl masturba
pe inculpat, din inițiativa părții
vătămate, cei
doi au încercat să întrețină un raport sexual anal, însă nu au reușit.
În continuare, inculpatul a solicitat părții vătămate să
întrețină un raport
sexual oral, propunere acceptată de partea vătămată.
În
timp ce partea vătămată executa felația, inculpatul îl îndemna să continue. La
un moment dat, partea vătămată a spus că nu mai dorește să continue, dar
inculpatul i-a spus că mai sunt disponibile două minute de înregistrare pe
telefon și i-a cerut să continue actul sexual.
Partea v
ătămată a acceptat și a continuat sexul oral,
combinat cu masturbarea.
Apoi, cei doi s-au deplasat la
domiciliile lor, partea v
ătămată nespunând
nimic
părinților.
Cu toate c
ă
partea vătămată nu a povestit nimănui cele petrecute, în zilele
următoare, de 04 și 05 noiembrie 2008, inculpatul a transmis imaginile
înregistrate ale
actelor sexuale de pe telefonul său mobil, prin
intermediul serviciului
Bluetooth, pe
telefoanele mobile ale martorilor Ș.D., H.C.,
D.R. și N.N. (colegi de școală),
iar aceștia au vizionat imaginile respective.
Ca urmare a difuz
ării imaginilor, zvonul despre cele întâmplate a ajuns la directoarea
școlii unde cei doi învățau, iar aceasta la rândul ei a sesizat organele
de
poliție.
Situa
ția de
fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza
materialului probator administrat în cauză,
respectiv: rezoluția de începere a
urmăririi
penale și confirmarea, procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul
verbal
de constatare a faptei, planșe foto, declarațiile părți vătămate, proces
verbal de informare a victimei, declarațiile
martorilor, cazier judiciar, examinări
medico
legale, expertiză medico legală psihiatrică nr. 419/A1 din 16 iunie 2010 al
S.J.M.L. Arad, referat de evaluare efectuat de
Serviciul de probațiune de pe lângă
Tribunalul Arad privind pe inculpat,
CD-ul privind imaginile filmate ale
actului
sexual, prelevat din telefonul mobil marca Sony Ericsson aparținând martorului Ș.R.,
precum și declarațiile inculpatului.
At
ât în
cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării
judecătorești, inculpatul a recunoscut cele întâmplate, partea vătămată
afirmând
că ar fi fost constrânsă de
inculpat, inculpatul însă negând acest lucru.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 150/A
din 26 septembrie 2011, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis
apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței
penale nr. 245
din 12 mai 2011 pronunțată de
Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2361/108/2011
din 12 aprilie 2011.
A
desfiin
țat
în latura penală, în privința termenului de încercare, sentința primei instanțe
și, rejudecând cauza:
În baza art. 110
1
alin. (1) raportat la art.
110 C. pen., a stabilit un termen
de încercare de 3 (trei) ani și 6
(șase) luni, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate.
Împotriva
sus-menționatei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara invocând cazurile de
casare prev. de art. 385
9
pct. 17 și 17
2
C. proc. pen., susținând că în mod greșit a fost schimbată încadrarea juridică
a faptei din viol în act sexual cu un minor, fiind ignorate declarațiile
constante ale părții vătămate.
Totodată,
s-a susținut că în mod greșit în cauză a fost aplicată o măsură de supraveghere
neprevăzută de lege, instanța procedând în mod nelegal.
În
raport de primul motiv invocat, respectiv solicitarea de condamnare a
inculpatului pentru viol, a solicitat instanței și reformarea hotărârii sub
aspectul cuantumului pedepsei, nemaifiind posibilă suspendarea executării
acesteia.
În
concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și pronunțarea
unei hotărâri în sensul criticilor invocate.
Recursul este nefondat.
Analiz
ând
decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de procuror, Înalta
Curte constată că sub aspectul calificării juridice a faptelor săvârșite de
inculpat, atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar au
stabilit
corect încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea
inculpatului.
Cu privire la stabilirea
cuantumului pedepsei rezultante aplicată
inculpatului,
de asemenea se constat
ă că ambele instanțe au
făcut o justă
individualizare,
instanța de control judiciar desființând sentința primei
instanțe numai în privința termenului de
încercare și în baza art. 110
1
alin. (1)
raportat la art. 110 C. pen., stabilind un termen
de încercare de 3 (trei) ani și
6
(șase) luni, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate.
Se constat
ă așadar, că decizia
instanței de apel este legală și temeinică
atât în ceea ce
privește corecta încadrare juridică dată infracțiunilor pentru care a fost
condamnat inculpatul, în speță infracțiunea de act sexual
cu un minor și nu cea de viol, în formă
calificată, în concurs cu infracțiunea
de
distribuire de materiale cu caracter obscen, cât și în ceea ce privește
modalitatea
de aplicare a disp. art. 86
3
C. pen.
În
această ordine de idei, Înalta Curte constată că prima instanță a
reținut în mod corect faptul că din coroborarea
întregului material probator
administrat în cauză a rezultat faptul că
actele sexuale descrise de inculpat au fost consimțite de partea vătămată, iar
în raport de vârsta acestuia nu se poate reține lipsa reprezentării.
Mai
mult dec
ât
atât, împotriva sentinței penale nr. 245 din
12
mai 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2361/108/2011 din
12 aprilie 2011 a declarat apel în termen
Parchetul de pe lângă
Tribunalul Arad, înregistrat pe rolul Curții de
Apel Timișoara, secția penală, sub nr. 2361/108/2011 din 09 iunie 2011.
Unul din motivele de apel l-a constituit aceea
și solicitare, reiterată și în
fața instanței
de recurs și care viza desființarea sentinței și, în rejudecare,
condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de viol prevăzută de art.
197 alin. (1) și (3) C. pen., arătând că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică
din viol
în
act sexual cu un minor.
Examin
ând
legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma
criticilor aduse acesteia în motivele de apel, instanța de apel nu și-a
însușit
susținerea procurorului în sensul că actul sexual s-ar fi
consumat fără acordul
victimei B.D.
Din probatoriul administrat a
rezultat c
ă încadrarea juridică de act sexual
cu un
minor dată de prima instanță faptei inculpatului intimat O.M. este corectă.
Astfel, fără
a mai relua
motivarea instanței de control judiciar, Înalta Curte
constată că sub acest
aspect, declarațiile inculpatului
se
coroborează cu înregistrarea audio-video efectuată de inculpat în timpul
actelor sexuale
, din care reiese că victima nu a fost obligată la actele
sexuale și faptul
că știa că este filmată
și, parțial, cu declarațiile părții vătămate
.
În acest context juridic, din mijloacele de probă
enumerate reiese că
inculpatul i-a propus
părții vătămate manifestări sexuale, iar victima, deși inițial
a
refuzat, la insistențele inculpatului și-a dat acordul.
Potrivit doctrinei, infrac
țiunea de viol
presupune un act sexual fără a
exista
consimțământul persoanei cu care se dorește a avea relația sexuală,
nesocotirea voinței victimei realizându-se prin
constrângerea fizică sau morală
(amenințare)
sau profitarea de neputința victimei de a-și exprima voința sau de
a se apăra. Constrângerea trebuie să fie efectivă,
iar nu aparența și susceptibilă
să paralizeze, total sau parțial,
rezistența.
Ori,
în
cauză, din coroborarea întregului material administrat în dosar nu a
rezultat că inculpatul ar fi exercitat violențe, amenințări sau alte
mijloace prin
care să forțeze partea vătămată să întrețină actele
sexuale în cauză.
Din vizionarea CD-ului con
ținând imaginile
actelor sexuale înregistrate
de inculpat și
transmise de pe telefonul său mobil, prin intermediul serviciului Bluetooth
colegilor de școală s-a constat că partea vătămată nu a avut nici un
moment
imaginea unei victime constrânsă sau forțată pentru a întreține
respectivele acte sexuale, ci a apărut total
relaxată participând de bunăvoie la „j
ocurile sexuale", având chiar
momente de amuzament.
Mai mult dec
ât atât, potrivit principiului de
drept „in dubio pro reo",
dubiul
trebuie să profite inculpatului și, cum nu s-a dovedit dincolo de orice
îndoială
că inculpatul ar fi exercitat violențe sau amenințări asupra părții
v
ătămate, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de
viol în sarcina acestuia
nefiind dovedită constrângerea sau profitarea
de neputința victimei de a-și exprima voința sau de a se apăra.
Analiz
ând
decizia recurată prin prisma celei de-a doua critici susținută
de
procuror, respectiv modalitatea de aplicare a art. 86
3
C. pen.,
apreciind că
ambele instanțe au nesocotit
dispozițiile textului de lege invocat și au aplicat
în sarcina inculpatului O.M. o măsură de
supraveghere care nu este prevăzută de prevederile amintite, se constată că și
aceasta nu este fondată.
Astfel, prima instan
ță a dispus și cea de control judiciar a menținut
stabilirea în sarcina inculpatului că măsura de supraveghere „să
respecte
celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probațiune, în
limitele legii” care, prin
raportare la disp. art. 86
3
C.
pen., în opinia procurorului este o măsură neprevăzută de textul de lege.
În cauză nu se impune reformarea
hotărârii atacate pentru greșita
aplicare a legii sau
pentru faptul că ar fi contrară legii (caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.) întrucât obligațiile stabilite în sarcina
inculpatului, respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de
Probațiune; să anunțe
schimbarea domiciliului sau orice deplasare
care depășește 8 zile; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice
informații de natură a putea fi
controlate mijloacele de existență; să respecte
celelalte măsuri dispuse
de Serviciul de Probațiune, în limitele legii, sunt
cele prev. de disp. art. 86
3
lit. a) - d) C. pen., dovadă
fiind enumerarea acestora
întocmai
cum sunt reglementate de C. pen. și trimiterea la textul de lege
aplicabil.
Faptul c
ă
instanța a menționat la sfârșitul celor 4 obligații prevăzute de
textul de
lege sus-menționat că inculpatul urmează „să respecte celelalte
măsuri dispuse de Serviciul de Probațiune, în
limitele legii", nu poate fi
considerată
o obligație impusă inculpatului, atâta timp cât aceasta nu este
prevăzută de textul de lege învederat, ci este o
mențiune a instanței pentru
garantarea
respectării măsurilor dispuse de Serviciul de Probațiune, mai ales că
mențiunea
din finalul frazei „în limitele legii" nu face altceva decât să
trimită la dispozițiile legale care trebuie
respectate, așa cum sunt prevăzute
de textul de lege.
Ca atare, dup
ă verificarea cauzei și în raport de
dispozițiile art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind
nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385
15
pct. 1 lit.
b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D
E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr.
150/A din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind
pe inculpatul O.M.
Onorariul de avocat pentru apărarea din
oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina
statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie
2012.