ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1040/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1040/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 16 februarie

2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 152

și art. 153 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a respins sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cererea de transferare formulată

de persoana condamnată A.I.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în

ceea ce-l privește pe condamnatul A.I., deși sunt îndeplinite condițiile

transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, este

incident motivul opțional de refuz al transferării prevăzut de art. 153 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, s-a reținut că din înscrisurile depuse

la dosarul cauzei rezultă că daunele materiale și morale la plata cărora, către

părțile civile R.E.V., A.Ș.C., N.E., N.O., T.H.T. și T.E., a fost obligat

condamnatul A.I. prin sentința penală nr. 2707 din de 18 decembrie 2007,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 3736/302/2007,

astfel cum a rămas definitivă, prin decizia penală nr. 120 din 19 februarie

2009, pronunțată în Dosarul nr. 2108/3/2008 de Tribunalul București, secția I

penală, și decizia penală nr. 1789 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2108/3/2008, au fost

achitate parțial și acestea de asigurator, iar persoana transferabilă A.I. nici

nu a garantat plata în integralitate a acestora.

S-a mai reținut că această împrejurare a fost

învederată instanței și de apărătorul ales al condamnatului A.I., cu ocazia

dezbaterilor, care a arătat că acesta a fost obligat la plata unor sume foarte

mari și că singura posibilitate să achite aceste sume este prin permiterea să

se întoarcă în țara sa.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

a declarat recurs persoana transferabilă A.I., criticând-o ca fiind nelegală și

netemeinică, întrucât, deși s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de

art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, nu a ținut seama de

imposibilitatea obiectivă a acestuia de a achita integral despăgubirile la care

a fost obligat prin hotărâre judecătorească definitivă.

A mai învederat recurenta-

persoană

transferabilă că instanța de fond a reținut că nu au fost achitate

despăgubirile civile, fără a constata că o parte a prejudiciului (aprox. 60.000

euro) a fost achitat.

A solicitat admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și, rejudecând, admiterea sesizării formulată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București și a cererii de transferare așa cum a fost

formulată.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin

prisma criticilor formulate, a temeiurilor invocate de recurent, dar și a disp.

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată

este legală și temeinică.

Astfel, se constată că prin

adresa nr. 65062 din

24 noiembrie 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și

Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie

Penală, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea de

transfer a persoanei condamnate A.I., în vederea continuării executării

pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată de instanțele judiciare din România,

într-un penitenciar din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Potrivit datelor

consemnate în înscrisurile depuse la dosar, comunicate și statului solicitat,

în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, prin sentința penală nr. 2707

din 18 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București,

modificată prin decizia penală nr. 120/A din 19 februarie 2009, pronunțată de

Tribunalul București, A.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare

corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul

neînmatriculat, prev. și ped. de art. 178 alin. (2), (5) C. pen., art. 184 alin.

(2), (4) C. pen. și art. 85 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu

aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen.

În fapt, în sarcina

persoanei condamnate A.I. s-a reținut că în data de 25 august 2006, în jurul

orei 00,30, în timp ce conducea autovehiculul marca Porsche, neînmatriculat în

circulație, pe drumurile publice, mai exact în mun. București, datorită

nerespectării din culpă a regulilor de circulație, a produs un accident de

circulație din care a rezultat decesul a trei persoane și vătămarea corporală a

altor trei persoane.

La data de 27

decembrie 2011, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost

înregistrată sub nr. 11043/2/2011, sesizarea nr. 2892/II-5/2011 formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 152 alin. (3)

din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a aprecia cu privire la cererea de

transferare a persoanei condamnate A.I. în Regatul Unit al Marii Britanii și

Irlandei de Nord, în vederea continuării executării restului de pedeapsă din

condamnarea de 6 ani închisoare, pronunțată prin sentința penală nr. 2707 din

18 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București, modificată prin

decizia penală nr. 120/A din 19 februarie 2009 a Tribunalului București, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 1789 din 7 decembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie (Dosar nr. 2108/3/2008).

La lucrarea nr.

2898/II.5/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au fost

depuse adresa nr. PDP/A190303/6/1 din data de 14 noiembrie 2011 privind

cetățenia persoanei menționate, copia dispozițiilor legale aplicabile,

declarația emisă de Ministerul Justiției din care rezultă acordul la transfer

al statului britanic, referatul individual privind situația persoanei

condamnate întocmit de directorul Penitenciarului Giurgiu, referatul medical

privind starea de sănătate a condamnatului A.I., cererea adresată

Administrației Naționale a Penitenciarelor de către persoana condamnată prin

care își exprima intenția de a fi transferat în țara de origine, copii

certificate ale sentinței penale nr. 2707 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei

Sectorului 5 București, a deciziei penale nr. 120 din 19 august 2009 a

Tribunalului București, secția I penală, și a deciziei penale nr. 1789 din 7

decembrie 2009 a Curții de Apel București, mandatul de executare a pedepsei

închisorii nr. 3252 din 07 decembrie 2009, dispozițiile legale incidente în

cauză, procesul-verbal de consemnare a declarației condamnatului A.I. întocmit

de procuror și procesul-verbal de verificare a situației juridice a persoanei

transferabile.

În considerarea disp. art. 152 alin. (4) și

art. 153 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport de obiectul sesizării

instanța de fond în mod corect a procedat la examinarea îndeplinirii

condițiilor prev. de art. 143 din același act normativ.

Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004,

republicată, „transferarea unei persoane condamnate în vederea executării

pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții:

a) condamnatul este resortisant al statului

de executare;

b) hotărârea este definitivă;

c) la data primirii cererii de transferare,

condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei; în cazuri

excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate

avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;

d) transferul este consimțit de către persoana

condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a

acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către

reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care se

refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;

e) faptele care au atras condamnarea

constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f) statul de condamnare și statul de

executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz

contrar, transferarea nu poate avea loc”.

Analizând actele dosarului prin raportare la

disp. art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, se constată că în mod

corect instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite toate condițiile

prevăzute de textul legal menționat.

Astfel, condamnatul A.I. este cetățean

britanic conform datelor consemnate în adresa nr. PDP/A/9303/6/1 din 14

noiembrie 2011 emisă de Serviciul Național Responsabil cu Infractori din cadrul

Ministerului Justiției al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de

Nord, hotărârea de condamnare sus-menționată este definitivă, condamnatul A.I.

mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, aceasta expirând la

termen, la data de 11 octombrie 2015.

Așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit

de procuror, condamnatul A.I. a declarat că este de acord să fie transferat în

statul de cetățenie și cunoaște consecințele juridice ce decurg din aceasta.

De asemenea, având în vedere extrasul din

legea relevantă, transmis de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii

Britanii și al Irlandei de Nord, este îndeplinită și condiția dublei

încriminări, întrucât faptele care au atras condamnarea în România constituie

infracțiuni și potrivit legislației Regatului Unit al Marii Britanii și al

Irlandei de Nord, iar statul de condamnare - România și statul de executare -

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, s-au pus de acord asupra

acestei transferări, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de fond.

Cu toate acestea,

potrivit art. 153 din

Legea nr. 302/2004, republicată, cererea de transferare a persoanei condamnate

poate fi refuzată, în principal, pentru următoarele motive:

a) persoana a fost condamnată pentru

infracțiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică

din România;

b) pedeapsa prevăzută de legea statului de

executare este vădit superioară sau inferioară în raport cu cea stabilită prin

hotărârea instanței române;

c) există indicii suficiente că, odată

transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen

mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii

române;

d) persoana condamnată nu a reparat pagubele

produse prin infracțiune și nu a plătit cheltuieli la care a fost obligată prin

hotărârea instanței române și nici nu a garantat plata despăgubirilor;

e) dacă există indicii suficiente că statul

de executare nu va respecta regula specialității.

Așa fiind, chiar dacă în cauză s-a constatat

că sunt îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr.

302/2004, republicată, instanța de fond a reținut, în mod just, că este

incident motivul opțional de refuz al transferării prevăzut de art. 153 alin.

(1) lit. d) din actul normativ menționat.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei

rezultă

că

daunele materiale și morale la plata cărora a fost obligat condamnatul A.I.,

către părțile civile R.E.V., A.Ș.C., N.E., N.O., T.H.T. și T.E., prin sentința

penală nr. 2707 din data de 18 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria

Sectorului 5 București în Dosarul nr. 3736/302/2007 astfel cum a rămas

definitivă, prin decizia penală nr. 120 din 19 februarie 2009, pronunțată în

Dosarul nr. 2108/3/2008 de Tribunalul București, secția I penală, și decizia

penală nr. 1789 din 7 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2108/3/2008, au fost achitate parțial, iar

persoana transferabilă A.I. nu a garantat plata în integralitate a acestora.

De altfel,

părțile civile R.E.V., N.E., N.O.,

T.H.T. și T.E., în calitate de părinți ai victimelor, prin memoriile depuse la

dosarul cauzei, au arătat că nu au fost despăgubite integral de condamnatul

A.I., ci doar parțial de asigurator, solicitând să nu se dea curs cererii

acestuia de transferare într-un penitenciar din Regatul Unit al Marii Britanii,

întrucât dispozițiile hotărârii nu mai pot fi executate.

În același sens sunt și memoriile depuse la

dosarul cauzei din partea numiților T.H.T. și T.E., R.E.V., prin care s-a

solicitat a nu se da curs cererii formulate de persoana transferabilă A.I.,

întrucât nu vor mai putea fi despăgubiți.

Așa fiind, ținând seama de

fapta pentru care a

fost condamnată persoana transferabilă A.I. în România, de modalitatea concretă

de săvârșire a acesteia (producerea unui accident de circulație datorită culpei

sale exclusive, printr-o încălcare gravă a regulilor privind circulația pe

drumurile publice – nerespectarea culorii roșii a semaforului electric și

conducerea cu o viteză excesivă, cu mult peste limita legală, de 116 km/h, la

trecerea printr-o intersecție), de consecințele extrem de grave ale acestei

fapte, respectiv decesul a trei persoane tinere, precum și de împrejurarea că

această faptă a avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România

întrucât victima N.C.D. era un apreciat și premiat regizor, o personalitate

remarcabilă atât pe plan profesional, cât și personal, Înalta Curte apreciază

că recursul declarat în cauză este nefondat, astfel că în baza disp. art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca atare și a

menține ca legală și temeinică hotărârea atacată prin care s-a respins

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și implicit cererea

de transferare formulată de persoana condamnată A.I.

Văzând disp. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează a dispune obligarea recurentului-persoană transferabilă la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurenta-persoană transferabilă A.I. împotriva sentinței penale nr. 60 din 16

februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta-persoană transferabilă la

plata sumei de 180 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80

RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul interpretului de limbă engleză, se

va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie

2012.