ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 653/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 653/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 28610/3/2009, la data de

15 iulie 2009, reclamanta M.R.D., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a

formulat contestație împotriva dispoziției nr. 174 din 02 iunie 2009 a A.V.A.S.,

solicitând instanței obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri prin

echivalent conform legii.

Prin sentința civilă nr.

1016 din 30 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în

parte, acțiunea, a obligat pe pârâtă să emită decizie de propunere de acordare

de măsuri reparatorii, prin echivalent, în condițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001,

reprezentând valoarea recalculată a 1188 acțiuni deținute de N.C., autorul

reclamantei, la societatea comercială „L. – Prima Societate pentru Fabricare

Hârtiei”.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că, prin decizia nr. 174 din 02 iunie 2009, a fost respinsă

notificarea formulată de reclamantă în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 10/2001

prin care se solicita acordarea de măsuri reparatorii pentru acțiunile deținute

de N.C. la SC L. SA Bacău, deoarece reclamanta nu are calitatea de persoană

îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, fiind legatar cu titlu

particular.

Potrivit cu

certificatul de moștenitor nr. 98/1968, de pe urma defunctului N.C. a rămas

moștenitoare N.Z., în calitate de soție supraviețuitoare, cât și în calitate de

legatară universală.

Potrivit cu

certificatul de moștenitor nr. 1715 din 09 octombrie 1995 de pe urma defunctei N.Z.

a rămas ca moștenitoare, printre alții, reclamanta, căreia, conform

certificatului, îi reveneau bunurile mobile de la pagina 1, în temeiul

testamentului autentificat de Notariatul de stat sub nr. 674 din 15 ianuarie 1993.

Calitatea de legat cu

titlu particular sau cu titlu universal nu este dată de masa bunurilor ce

urmează a reveni legatarului, ci de voința testatorului de a testa în favoarea

legatarului un bun sau mai multe bunuri individualizate sau de a testa

universalitatea bunurilor sale mobile, precum în cauza de față. În acest sens

sunt dispozițiile art. 894 alin. (1) C. civ.

Or, din conținutul

testamentului amintit rezultă că în favoarea reclamantei au fost testate toate

bunurile mobile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului.

Acesta înseamnă că nu

doar bunurile mobile trecute în certificatul de moștenitor i se cuvin, ci toate

bunurile mobile existente în patrimoniu la data decesului, printre acestea

fiind și acțiunile în discuție, având în vedere că preluarea acestora de către

stat nu a fost cu titlu valabil, ceea ce înseamnă că aceste bunuri nu au ieșit

niciodată din patrimoniul autorului reclamantei.

Conform adeverinței nr.

9211 din 15 martie 1946 și adresei din 30 martie 1946 privind contul depozit

titluri emise de societatea comercială „L. - Prima Societate pentru Fabricarea

Hârtiei, Dr. C.N. deținea un număr de 1188 acțiuni Letea, iar reclamanta a

prezentat instanței originalul acestora.

Potrivit art. 3 alin.

(1) lit. b) din Legea 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi,

la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin

echivalent persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea

imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod

abuziv.

Art. 4 alin. (2) din

lege menționează că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii

legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, fără a face niciun

fel de distincție după cum aceștia ar fi moștenitori legali universali ori cu

titlu universal, ori legatari universali, cu titlu universal sau particular.

Potrivit art. 31 din

același act normativ și având în vedere situația de fapt reținută, tribunalul a

constat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.

10/2001, iar decizia nr. 174/2009 emisă de A.V.A.S. este nelegală.

Pe de altă parte,

tribunalul a apreciat ca neîntemeiate susținerile pârâtei în sensul că doar

Legea nr. 247/2005 reglementează modul de stabilire a despăgubirilor care se

acordă având în vedere că, potrivit art. 31 din Legea 10/2001, A.V.A.S. - ul

propune acordarea de măsuri reparatorii, prin decizia motivată, după stabilirea

valorii recalculate a acțiunilor. De fapt, acesta este singura situație în care

stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii nu se stabilește de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe de altă parte,

deși pârâta este cea care stabilește cuantumul despăgubirilor, acesta nu are și

obligația de a efectua plata respectivă, acordarea despăgubirilor făcându-se în

condițiile Legii nr. 247/2005. Sub acest aspect, solicitarea de obligare a

pârâtei la acordarea de despăgubiri apare ca neîntemeiată.

Împotriva menționatei

sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta A.V.A.S.

Prin decizia civilă nr.

272/ A din 11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a

respins, ca nefondată cererea de apel.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a arătat că, potrivit testamentului din 15 ianuarie 1993

reclamanta a fost instituită moștenitor cu titlu universal al întregii averi

mobile aparținând testatoarei N.Z. Rezultă că reclamanta este legatar cu titlu

universal al unei părți din moștenirea defunctei, constând în averea mobilă, și

nu legatar cu titlu particular așa cum susține A.V.A.S., deoarece testatoarea a

dispus prin testament ca reclamanta „să moștenească întreaga mea avere mobilă

ce se va găsi în patrimoniul meu la data încetării din viață” și nu a dispus ca

reclamanta să dobândească numai anumite bunuri mobile, expres individualizate.

Distincția dintre legatul cu titlu universal și cel cu titlu particular este

cuprinsă în art. 894 C. civ. care reglementează situația ivită în această

speță. De aceea, instanța de fond a ajuns la concluzia legală în sensul că,

reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre legală, în sensul că nu a obligat A.V.A.S. la plata

despăgubirilor, ci numai la efectuarea unei propuneri de despăgubire – în

limitele art. 31 din Legea nr. 10/2001 – urmând ca, după emiterea deciziei, A.V.A.S.

să procedeze potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-pârâtă A.V.A.S.,

pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Din actele si probele

depuse și analizate în Dosarul administrativ al A.V.A.S. nr. DJA/760/13 iunie 2002,

respectiv certificatul de moștenitor nr. 1715109 octombrie 1995 și testamentul

făcut de N.Z., autentificat sub nr. 674/15 ianuarie 1993, s-a constatat că M.R.D.,

este legatar cu titlu particular.

În ceea ce privește

pretențiile intimatei, în sensul ca A.V.A.S. să acorde efectiv despăgubiri, se

învederează instanței că nu există temei legal pentru acordarea acestora de

către A.V.A.S., față de dispozițiile din Legea nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 81/2007.

Obligațiile A.V.A.S.

se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare

de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001(obligație de a face) și în condițiile

Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente mobilelor preluate in mod abuziv.

Art. 13 alin. (1) al

capitolului III din Legea nr. 247 din 22 iulie 2005, precizează că pentru

analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă,

potrivit prevederilor acestei legi, se constituie, în subordinea cancelariei

Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile art. 16 alin.

(2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Așadar, din analiza

acestor texte legale, se dovedește că A.V.A.S. nu are obligația legală de a

plăti sume de bani, de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri,

ci numai pe aceea de a propune acordarea despăgubirilor.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin admiterea

contestației împotriva dispoziției nr. 174/2009 a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului, ambele instanțe de fond au stabilit calitatea

de moștenitoare testamentară a contestatoarei, ca titulară a unui legat cu

titlu universal, în baza testamentului din 15 ianuarie 1993 prin care

reclamanta a fost instituită moștenitor cu titlu universal al întregii averi

mobile aparținând testatoarei N.Z.

Testatoarea a dispus

prin testament ca reclamanta „să moștenească întreaga mea avere mobilă ce se va

găsi în patrimoniul meu la data încetării din viață” și nu a dispus ca

reclamanta să dobândească numai anumite bunuri mobile, expres individualizate.

Rezultă din conținutul acestui testament că reclamanta nu este legatar cu titlu

particular, ci cu titlu universal, deși A.V.A.S. susține că reclamanta este

legatar cu titlu particular, fără însă a motiva această susținere.

Definiția legatului

cu titlu universal este cuprinsă în art. 894 C. civ. Conform art. 894 C. civ.,

legatul cu titlu universal, spre deosebire de legatul universal, nu dă un drept

eventual la totalitatea moștenirii, ci numai la o fracțiune a acesteia,

determinată de testator.

În cauză s-a realizat

o astfel de determinare de către testator, care s-a referit la întreaga sa

avere mobilă. Apare astfel ca evident faptul că legatul dat reclamantei nu

poate avea doar titlu particular, căci averea mobilă nu este limitată la un număr

de bunuri, ci constă într-o fracțiune din totalitatea bunurilor moștenirii,

limitată numai de indicarea caracterului lor, acela de bunuri mobile, iar nu de

numărul lor.

Pe de altă parte,

reclamanta este singura persoană care a formulat notificare în temeiul Legii nr.

10/2001 pentru cele 1188 acțiuni, ceea ce înlătură o eventuală apărare că

aceste bunuri mobile ar fi făcut obiectul unui legat cu titlu particular, care

le-ar fi scos din masa succesorală în favoarea legatarului cu titlu particular,

deoarece acesta avea preferință în raport cu legatarul cu titlu universal.

Prin urmare, nu

există nici un impediment în raport de care să se poată presupune că reclamanta

nu este îndrituită să solicite restituirea bunurilor mobile ale moștenirii,

deci și a celor 1188 acțiunii la SC L. SA, în calitate de persoană

îndreptățită, astfel cum această noțiune este definită de art. 4 alin. (2) al

Legii nr. 10/2001, text care nu face distincție între categoriile de

moștenitori testamentari. De altfel, în speță o astfel de distincție nu era

necesară deoarece erau incidente regulile devoluțiunii succesorale, care s-ar

fi aplicat numai în ipoteza în care s-ar fi dovedit existența altor moștenitori

care să pretindă același drept ca și contestatoarea.

De asemenea, Înalta

Curte observă că, prin sentința nr. 1016 din 30 iunie 2010, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a obligat pârâta să emită decizie de propunere

de acordare de măsuri reparatorii, prin echivalent, în condițiile art. 31 din

Legea nr. 10/2001, reprezentând valoarea recalculată a 1188 acțiuni deținute de

N.C., autorul reclamantei, la societatea comercială „L. - Prima Societate

pentru Fabricare Hârtiei”.

Este adevărat că

prima instanță de fond a apreciat că art. 31 al Legii nr. 10/2001 prevede

singura situație în care stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii nu se

stabilește de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă

dispozitivul sentinței pronunțate de aceasta nu cuprinde cuantumul

despăgubirilor și nici obligația A.V.A.S. de a plăti aceste despăgubiri, astfel

cum susține recurenta.

Posibilitatea

instituției publice implicată în privatizare de a stabili prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, valoarea recalculată a acțiunilor este

prevăzută expres în art. 31 alin. (3) și (6) al Legii nr. 10/2001, astfel încât

nu se poate susține că acest atribut aparține exclusiv Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, deoarece art. 31 alin. (3) și (6) al Legii nr. 10/2001

și nici dispozițiile corespunzătoare din H.G. nr. 250/2007 nu au fost abrogate

expres prin art. 13(1) al capitolului III al Titlului VII din Legea nr. 247/2005

unde sunt enumerate atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, ceea ce nu înseamnă însă că sunt incompatibile, în sensul că

exclud posibilitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a

cuantifica valoarea despăgubirilor dacă instituția publică implicată în

privatizare nu a stabilit prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,

valoarea recalculată a acțiunilor.

Instanța de apel a

menținut soluția primei instanțe de obligare a pârâtei să emită decizie de

propunere de acordare de măsuri reparatorii, prin echivalent, iar nu de plată a

măsurilor reparatorii, astfel cum susține recurenta, obligația stabilită în

sarcina pârâtei respectând dispozițiile art. 31 alin. (3) al Legii nr. 10/2001,

conform cu care măsurile reparatorii prin echivalent se vor propune, după

stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a

instituției publice implicate în privatizare.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.

4 alin. (2) coroborat cu art. 3 și art. 31 alin. (3) al Legii nr. 10/2001,

astfel încât nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Pentru aceste

argumente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 272/ A

din 11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 6 februarie 2012.