ÎCCJ, Decizia nr. 269/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1910 din 24 noiembrie 2010

a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Rezoluției nr. 828

din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția urmărire penală și criminalistică, cu obligarea petentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr.

828/ P din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori V.E., de la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, și P.M. din cadrul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

246 C. pen.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr.

828 din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca

inadmisibilă prin Sentința nr. 1910 din 24 noiembrie 2010 a Secției Penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, anterior, a mai fost

respinsă o plângere împotriva aceleiași rezoluții de neîncepere a urmăririi

penale.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul B.E. a declarat recurs, solicitând,

potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu valorificarea actelor

probatorii.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului Înalta Curte constată că prin Sentința nr. 1866 din 19

noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a

respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr.

828/ P din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Având în vedere că a

fost respinsă plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, în mod corect prima instanță a apreciat că o nouă plângere

adresată aceleiași instanțe împotriva aceleiași rezoluții este inadmisibilă.

Criticile

recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și

demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii petentului

împotriva Rezoluției nr. 828/ P din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) Cod de procedură penală, recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva Sentinței nr. 1910 din

24 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 7743/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 septembrie 2011.