ÎCCJ, Decizia nr. 269/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1910 din 24 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Rezoluției nr. 828 din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 828/ P din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori V.E., de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, și P.M.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr. 828 din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Sentința nr. 1910 din 24 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că, anterior, a mai fost respinsă o plângere împotriva aceleiași rezoluții de neîncepere a urmăririi penale. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul B.E. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu valorificarea actelor probatorii.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că prin Sentința nr. 1866 din 19 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr. 828/ P din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Având în vedere că a fost respinsă plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în mod corect prima instanță a apreciat că o nouă plângere adresată aceleiași instanțe împotriva aceleiași rezoluții este inadmisibilă.

Criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. În consecință, soluția primei instanțe de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii petentului împotriva Rezoluției nr. 828/ P din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E.

împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) Cod de procedură penală, recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva Sentinței nr. 1910 din 24 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 7743/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2011.