ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 41/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.F., solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate calitatea

pârâtului de colaborator al Securității.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat, în esență, faptul că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile impuse de

art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât pârâtul a înlesnit

activitatea de culegere de informații de la rețeaua informativă, prin punerea

la dispoziția organelor de securitate a unui spațiu adecvat.

Pârâtul a formulat întâmpinare în

care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât înscrisurile

prezentate de reclamant nu sunt apte să probeze calitatea sa de colaborator al

Securității (filele 51-56 dosar).

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4462 din 17 decembrie 2010, a admis

acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. și a constatat existența calității pârâtului C.F.

de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în speță, sunt

întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de colaborator al

Securității.

În concret, instanța a arătat faptul

că, din raportul privind propunerea de abandonare, rezultă că punerea la

dispoziție a spațiului de către pârât s-a făcut în mod voluntar și s-a

concretizat în întâlniri ale ofițerilor de Securitate cu rețeaua de

informatori.

În plus, prima instanță a apreciat

că nu prezintă relevanță titlul cu care pârâtul deținea spațiul aflat în

discuție, ci doar că între părți a existat o înțelegere în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul C.F., care a solicitat modificarea sa, în sensul

respingerii acțiunii reclamantului C.N.S.A.S.

În motivarea căii de atac, care nu a

fost structurată pe motive de recurs, după cum impun dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de

nelegalitate cu privire la sentința atacată, care pot fi subsumate motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Acțiunea intimatului-reclamant nu se

încadrează în prevederile art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008,

întrucât nu a avut posibilitatea de a pune la dispoziția organelor de

Securitate spațiul locativ aflat în discuție, deoarece, în timpul orelor de

program, cheia de la acesta se afla numai la șeful de birou și la merceolog

iar, după program, o cheie era depusă la secretariat, la panou, iar altă cheie

rămânea la șeful de serviciu.

Biroul din str. F. nr. 15 (spațiul

gazdă) nu a fost desființat până în anul 1990, după cum rezultă din adresa

emisă de C.M.P.

În mod greșit, prima instanță a

reținut faptul că punerea spațiului la dispoziția Securității s-a făcut în mod

voluntar de către intimat.

Din actele aflate la dosar nu

rezultă faptul că biroul din str. F. nr. 15 a găzduit întâlniri între organele de Securitate și colaboratori până în anul 1984.

Analizând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art.

304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii:

prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul

probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în temeiul dispozițiilor

art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 293/2008, recurentul-pârât a fost supus verificărilor sub

aspectul posibilei calități de colaborator sau lucrător al Securității, urmare

a cererii nr. 320 din 25 ianuarie 2007 adresată intimatului-reclamant de către

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în

temeiul fostei Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată.

După finalizarea acestor verificări,

intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare nr. S/DI/I/2019 din 19 august

2008 (filele 10-11 dosar fond), în baza căreia a sesizat instanța de contencios

administrativ cu prezenta acțiune în constatarea calității recurentului-pârât

de colaborator al Securității, acțiune la care a atașat înscrisurile

doveditoare.

Înalta Curte, în acord cu prima

instanță, apreciază că, în speță, sunt întrunite condițiile cumulative impuse

de art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea

intimatului-pârât de colaborator al Securității.

Înlesnirea activității de culegere

de informații de la rețeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziția

organelor de Securitate „a locuinței sau a altui spațiu” deținut.

Această condiție este realizată,

întrucât recurentul-pârât a fost contactat de organele de Securitate, la data

de 18 octombrie 1977, care i-au solicitat să le pună la dispoziție biroul său

de lucru, în afara orelor de program, pentru rezolvarea unor sarcini, lucru cu

care a fost de acord (a se vedea în acest sens angajamentul olograf al

recurentului-pârât aflat la fila 34 dosar fond, precum și raportul aflat la

filele 32-33 dosar fond).

Critica recurentului referitoare la

imposibilitatea sa de a pune la dispoziția organelor de Securitate spațiul

situat în str. F. nr. 15 este nefondată, în condițiile în care această parte a

semnat un angajament olograf în acest sens și, în plus, își desfășura

activitatea în acest spațiu, care aparținea C.D. (a se vedea „angajamentul”

recurentului, în care se consemnează faptul că „mă angajez să nu fac cunoscut

nimănui, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie, faptul că organele

Ministerului de Interne folosesc biroul în care lucrez”).

În plus, Înalta Curte reține că este

corectă susținerea primei instanțe potrivit căreia nu prezintă importanță

titlul cu care recurentul deținea spațiul anterior nominalizat, ci faptul că

avea acces la acest bun imobil și că a fost de acord ca el să fie utilizat de

către Securitate.

Punerea la dispoziția Securității a

spațiului respectiv să se facă în mod voluntar.

În opinia instanței de control

judiciar, și această condiție este îndeplinită în speța de față, aspect dovedit

atât prin semnarea angajamentului olograf de către recurent, cât și prin

consemnările făcute de organele de represiune politică.

Față de împrejurarea că instanța de

fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior

indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de C.F.

împotriva sentinței civile nr. 4462 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 ianuarie

2011.