Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2011
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2270/2011

HOTĂRÂRE
09.06.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2270/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, prin sentința civilă nr. 34/MF din 6 aprilie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta A.G.S. SA în contradictoriu cu pârâta SC E.B.E. SRL, ca nefondată. De asemenea a fost respins capătul de cerere întemeiat pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, ca inadmisibil. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta A.G.S. este proprietatea navei Atlas Prima care la data de 21 ianuarie 2008 a sosit în Portul Midia în vederea efectuării unor lucrări de reparații. Pârâta SC E.B.E. SRL a fost nominată ca agent al navei, revenindu-i obligația de a asista nava și pe comandantul acesteia, în toate acțiunile sale, de la sosirea și până la plecarea din port, potrivit art. 54 alin. (2) din O.G.

nr. 22/1999. La terminarea lucrărilor de reparații, comandantul navei Atlas Prima a solicitat agentului SC E.B.E. SRL să întreprindă formalitățile de plecare, dar pârâta nu a dat curs acestor dispoziții, astfel că buletinul de pilotaj a fost întocmit de comandantul navei la data de 29 iulie 2008, însă nu a fost aprobat de CN APM SA datorită faptului că șantierul naval nu închisese operațiunea de perfecționare activă în sistem suspensiv deschisă prin Declarația vamală nr. 3/I 4004 din 12 februarie 2008. Reclamanta susține că a încheiat contractul de reparație al navei Atlas Prima cu pârâta SC E.B.E. SRL care la rândul ei, a subcontractat cu SC 2x1 H.C.M.S. SA, însă din înscrisurile aflate la dosar rezultă că între aceste părți au existat alte raporturi juridice.

Astfel, contractul de reparații nr. 4637 din 21 ianuarie 2008 a fost încheiat de SC 2x1 H. cu armatorul navei H&I S., reprezentat de pârâta SC E.B.E. SRL aspect confirmat și de convenția încheiată de aceste trei societăți la data de 24 septembrie 2008. Neavând calitatea de șantier naval care a efectuat reparațiile la nava Atlas Prima, pârâtei nu îi incumba sarcina de a închide operațiunea vamală pentru materialele folosite la reparații. La data de 19 septembrie 2008, nava Atlas Prima a obținut Permisul de plecare nr. 33/2008, însă manevra de plecare a fost obstrucționată, astfel cum rezultă din scrisoarea de protest din 20 septembrie 2008. La data de 22 septembrie 2008, Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 53 din 22 septembrie 2008, a dispus instituirea, reținerea în Portul Constanța a navei Atlas Prima.

Pentru perioada cuprinsă între 29 iulie 2007 (data întocmirii Buletinului de pilotaj) și 22 septembrie 2008 (data reținerii navei pe cale judecătorească) reclamanta A.G.S. SA a solicitat despăgubiri, apreciind că fapta pârâtei de a fi reținut nava Atlas Prima timp de 56 de zile în Portul Constanța cu încălcarea prevederilor art. 132 din O.G. nr. 42/1997, i-a produs un prejudiciu constând în pierdere de profit și în costurile zilnice ale navei aferente celor 56 de zile. În cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998-999 C. civ. prin aceea că lipsește fapta ilicită, neputându-se reține că nesocotirea de către SC E.B.E. SRL a prevederilor art. 132 din O.G.

nr. 42/1997 ar conduce la instituirea unei asemenea răspunderi. Norma legală citată nu prescrie o anumită conduită operatorilor economici vizați de acest text care să fi fost încălcată de pârâta SC E.B.E. SRL și nici nu instituie obligația reținerii navei de către operatorii economici care invocă carențe față de armator, iar din această perspectivă fapta ilicită nu există. În ceea ce privește capătul de cerere al pretențiilor în sumă de 300.000 Euro, reprezentând suma plătită Șantierului Naval 2X1 H.C.M.S.SA pentru pârâta SC E.B.E. SRL, întemeiat pe principiul îmbogățirii fără justă cauză a fost respins ca inadmisibil deoarece atâta timp cât plata sumei în discuție s-a făcut în baza Convenției din 24 septembrie 2008, reclamanta nu poate intenta o actio in rem verso , având la îndemână o altă acțiune pentru valorificarea dreptului său la reparație.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, în complet de divergență, prin decizia civilă nr. 20/MF din 22 noiembrie 2010 a admis apelul reclamantei A.G.S. SA împotriva sentinței civile nr. 34/MF din 6 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța, secția maritimă și fluvială, și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 260.235,21 dolari SUA reprezentând pierderea de venit înregistrată de navă și 126.000 dolari SUA reprezentând cheltuieli zilnice la navă, echivalent în lei la suma plătită. De asemenea au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. În fundamentarea acestei soluții, s-a stabilit că apelanta a dat dispoziții agentului navei ca începând cu 28 iulie 2008 să întreprindă formalitățile de plecare, la care s-a revenit cu trei mesaje e-mail la orele 15 44 , 16 12, 16 51 la care nu s-a răspuns.

Astfel Comandantul navei a întocmit Buletinul de Pilotaj din 29 iulie 2008 și s-a prezentat la Căpitănia Portului Midia care, după ce a verificat că acestea sunt valabile și că nava îndeplinește condițiile legale de a pleca din Portul Midia a avizat Buletinul de pilotaj. În aceeași zi, 29 iulie 2008, deplasându-se la autoritatea vamală din portul Midia, pentru a primi și liber la vamă, i s-a spus că nu se pot finaliza formalitățile vamale întrucât la reparația navei s-au folosit materiale care nu au fost vămuite conform legii, iar Șantierul naval nu a depus documentele pentru închiderea operațiunii vamale de perfecționare activă în regim suspensiv, deci nava nu poate părăsi portul.

Or, intimata prin faptele sale (acelea de a nu efectua formalitățile de plecare și a folosi la operațiunile de reparații ale navei materiale ce erau supuse unui anumit regim vamal „mărfuri aflate sub operațiuni vamale de tip operațiune – perfecționare activă – sistemul cu suspendare – operațiune vamală neînchisă, a determinat imposibilitatea ca apelanta să performeze trei voiaje pe ruta Brăila – Limassol ceea ce i-a creat prejudiciul reclamat prin acțiunea în despăgubiri promovată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 20/MF din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta SC E.B.E. SRL care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul menținerii ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că deși pârâta a invocat prin întâmpinarea depusă la fond, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității formulării unei acțiuni în răspundere civilă delictuală având în vedere că între părți există un contract, în faza procesuală a apelului nu au fost examinate aceste apărări. Atâta timp cât între părți a existat un contract opozabil părților, reclamanta nu poate apela la o răspundere civilă delictuală, calea ce trebuia să fie aleasă fiind cea a răspunderii civile contractuale.

Societatea pârâtă neavând calitatea de șantier naval care să fi efectuat reparațiile la navă nu îi incuba sarcina de a închide operațiunea vamală pentru materialele folosite la reparații. Intimata-reclamantă A.G.S. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul declarat de SC E.B.E. SRL pentru următoarele considerente. Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei rezultă că nava ATLAS PRIMA, sub pavilion Panama este proprietatea reclamantei A.G.S. SA și a acostat în Portul Midia la data de 21 ianuarie 2008 pentru a efectua reparații în vederea reconfirmării clasei maritime a navei.

Este de necontestat că pârâta SC E.B.E. SRL a fost nominat ca agent al navei, fiind autorizată în acest sens prin Autorizația seria M nr.0254-CT eliberată de Autoritatea Navală Română. De remarcat că activitatea de agenturare de nave este guvernată de dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public precum și desfășurarea activităților de transport naval pe căile navigabile inferioare. Astfel, agenturarea navelor se efectuează numai de operatori economici specializați și autorizați, denumiți agenți, așa cum în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile și pentru pârâta SC E.B.E.

SRL. Actul nominativ în materie precizează că agentul reprezintă nava, precum și pe comandantul, proprietarul sau operatorul acesteia în fața autorităților publice, a administrațiilor, a tuturor operatorilor economici care prestează servicii pentru navă, echipaj, proprietar sau operator și acționează în limitele mandatului de împuternicire dat de aceștia. Tot agentului îi mai revine și obligația să asiste nava și pe comandantul acesteia în toate acțiunile sale, de la sosirea și până la plecarea din port. În continuare agentul are obligația să aducă la cunoștință comandantului navei agenturate prevederile legale aplicabile din domeniul transportului naval, activitatea autorităților publice și administrațiilor, precum și ordinele și dispozițiile autorităților locale care acționează în porturi și pe căile navigabile interioare.

La data de 27 iulie 2008 la navă au fost terminate reparațiile și societatea de clasificare B.V. a emis certificatele prin care a reconfirmat clasa navei, context în care s-a cerut pârâtei SC E.B.E. SRL să întreprindă formalitățile de plecare a navei. Relevanță în corecta stabilire a situației de fapt și drept o reprezintă înscrisul intitulat „Convenție” încheiat la data de 24 septembrie 2008 între A.G.S. SA în calitatea de armator, SC 2X1 H.C.M.S.SA denumită „șantierul” și SC E.B.E. S.R. în calitatea de agent, prin care s-a avut în vedere că între „șantier” și agent a fost încheiat un contract de reparații privind nava ATLAS PRIMA, că armatorul a achitat o parte din contravaloarea reparațiilor către agent, că datoria agentului față de „șantier” este de 300.000 Euro, că agentul are pretenții față de armator iar armatorul are pretenții față de agent.

Conținutul corespondenței dintre AGENȚIA NAȚIONALĂ FISCALĂ – AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR – Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța pe de o parte și A.G.S. SA pe de altă parte, sub nr. 14149 din 18 septembrie 2008 evidențiază cu maximă certitudine că situația navei ATLAS PRIMA este plasată în regim de perfecționare activă sistemul cu suspendare cu declarația vamală nr. 3/I 4004 din 12 februarie 2008 având titular regim SC 2X1 H.C.M.S.SA, revenindu-se asupra termenului de încheiere a regimului aprobat, în sensul că acesta s-a modificat din 5 noiembrie 2008 în 16 septembrie 2008. Din această perspectivă, apare corectă soluția instanței de fond și a opiniei separate dată în apel și anume că obligația de a închide operațiunea vamală activă în sistem suspensiv a mărfurilor care au fost folosite la reparațiile navei revenea SC 2X1 H.C.M.S.SA iar obligațiile pârâtei SC E.B.E.

SRL pot atrage o eventuală răspundere contractuală care decurge din contractul de mandat încheiat în calitatea de agent. Pentru aceste rațiuni, urmează a admite recursul pârâtei SC E.B.E. SRL împotriva deciziei civile nr. 20/MF din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, și în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. urmează a modifica decizia atacată în sensul că va respinge apelul ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga intimata reclamantă A.G.S. SA la plata sumei de 7866 lei către recurenta-pârâtă SC E.B.E. SRL cu titlu de cheltuieli de judecată.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC E.B.E. SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 20/MF din 22 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul ca nefondat. Obligă intimata-reclamantă A.G.S. SA Constanța la plata sumei de 7866 lei către recurenta-pârâtă SC E.B.E. SRL Constanța, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2988/2011
Asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 1646/118/2010, pe rolul Tribunalului Constanța, contestatoarea SC E.B.E. SRL a formulat, în temeiul art. 570 C. proc. civ., contestație la procesul-verbal întocmit la data de 10
ÎCCJ 2011-12-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4135/2011
pe comandantul acesteia în toate acțiunile sale, de la sosirea și până la plecarea din port. În continuare, s-a reținut că agentul are obligația sa aducă la cunoștință comandantului navei agenturate prevederile legale aplicabile din domeniu
ÎCCJ 2010-02-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 403/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, prin sentința civilă nr. 26/MF din 24 aprilie 2008 a respins ca nefondată cererea principală formulată
ÎCCJ 2008-10-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2805/2008
de aceasta, raportate la starea navei (în conservare, în reparații) și la numărul zilelor de staționare în portul Constanța; Intimata reclamantă a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
ÎCCJ 2011-10-04
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2926/2011
. 22/1999, privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căi navigabile. În concluzie, s-a solicitat analizarea întregului material probator administrat în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă