ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4135/2011

Asupra cererii

de revizuire de față;

Examinând

actele și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de

revizuire formulată de revizuenta SC A.G.S. SA s-a solicitat, în contradictoriu

cu intimata SC E.E. SRL, revizuirea deciziei pronunțată la data de 9 iunie 2011

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 7767/118/2008, în

sensul schimbării în tot a deciziei atacate.

S-a arătat, în

cuprinsul cererii de revizuire, că aceasta se întemeiază, în drept, pe

dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Revizuenta a

invocat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale în pretenții,

respectiv prin prisma răspunderii civile delictuale cu tot ce presupune

aceasta: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu și vinovăție.

În opinia

revizuentei, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte, ci s-a pronunțat

prin prisma relației comerciale dintre părți. Atât timp cât cererea nu a fost soluționată

pe fond cu privire la aspectele ce vizează răspunderea civilă delictuală, este

ca și cum instanța nu s-a pronunțat asupra cererii în pretenții întemeiată pe

acest tip de răspundere, ci pe o cerere în pretenții întemeiată pe răspunderea

comercială.

S-a arătat că,

din punct de vedere național și internațional, o navă nu poate fi reținută

decât în condițiile Convenției internaționale pentru unificarea anumitor reguli

asupra sechestrului asigurător de nave maritime la care România a aderat prin

Legea nr. 91/1995.

S-au invocat

prevederile art. 4 din Convenția internațională și s-a învederat că o navă

maritimă nu poate fi oprită să părăsească un port, spre a naviga, decât dacă se

face aplicarea Convenției internaționale.

În aceeași

situație s-a aflat și nava în speță; chiar mai mult, aceasta a terminat toate

reparațiile, obținând drept dovadă actele de stare tehnică, respectiv

certificatul provizoriu de clasificare.

La data de 19

septembrie 2008, când nava a efectuat în totalitate formalitățile de plecare,

obținând toate actele de bord și deci inclusiv permisul de plecare nr. 33 din

19 septembrie 2008, din nou a fost obstrucționată în mod ilegal și abuziv să

plece de către intimata - pârâtă, cu încălcarea prevederilor art. 912 C. com.

Intimata a

reținut nava în mod legal abia în data de 22 septembrie 2008, rezultând un

număr de 56 de zile de reține ilegală a navei.

În esență,

revizuenta a susținut că afirmațiile intimatei - pârâte în

sensul că reținerea navei era justificată nefiind

plătiți 300.000 Euro sunt

gratuite și nefondate, dovada fiind faptul că

autoritatea vamală a închis din oficiu operațiunea vamală care era menținută în

mod artificial deschisă pentru a zădărnici astfel plecarea navei.

Întrucât s-a

făcut dovada că intimatei - pârâte îi revine culpa reținerii ilegale a navei,

este evident că există o răspundere civilă delictuală a celei din urmă,

răspundere asupra căreia instanța a omis a se pronunța.

Cererea de

revizuire a fost legal timbrată.

Intimata, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, și

menținerea deciziei nr. 2270 din 9 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca temeinică și legală.

Analizând

actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de revizuire invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

pronunțate de instanța de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă

instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În acest caz,

revizuirea este consecința nesocotirii principiului disponibilității.

În sensul

dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prin lucrul cerut se înțeleg

cererile care au stabilit obiectul pricinii deduse judecății și au fixat cadrul

litigiului.

În ceea ce

privește evocarea fondului, condiția impusă de textul de legea este îndeplinită

întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia atacată, s-a

pronunțat asupra recursului declarat de recurenta SC E.E. SRL împotriva

deciziei civile nr. 207/ MF din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Curte de Apel

Constanța, pe care l-a admis și a modificat decizia recurată în sensul că a

respins apelul ca nefondat.

Din considerentele

deciziei se reține că Înalta Curte, analizând materialul probator administrat

în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-pârâtă prin cererea de

recurs, a constatat că acestea sunt justificate, pentru următoarele

considerente:

Din verificarea

întregii documentații existente la dosarul cauzei a

rezultat că nava A.P., sub pavilion P. este proprietatea

reclamantei

A.G.S. SA și a acostat în Portul Midia la data de 21 ianuarie 2008 pentru a

efectua reparații în vederea reconfirmării clasei maritime a navei.

Pârâta SC E.E. SRL

a fost nominată ca agent

al navei, fiind

autorizată în acest sens prin Autorizația seria M nr. 0254-

CT eliberată

de A.N.R.

S-a reținut că

activitatea de agenturare de nave este guvernată de dispozițiile cuprinse în

O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile,

utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public

precum și desfășurarea activităților de transport naval pe căile navigabile

inferioare.

Astfel, agenturarea

navelor se efectuează numai de operatori economici specializați și autorizați,

denumiți agenți, așa cum sunt

îndeplinite

condițiile și pentru pârâta SC E.E. SRL.

Actul nominativ în materie precizează că agentul

reprezintă nava,

precum și pe comandantul, proprietarul sau operatorul

acesteia în fața autorităților publice, a administrațiilor, a tuturor

operatorilor economici care prestează servicii pentru navă, echipaj, proprietar

sau operator și acționează în limitele mandatului de împuternicire dat de

aceștia. Tot agentului îi mai revine și obligația să asiste nava și pe

comandantul acesteia în toate acțiunile sale, de la sosirea și până la plecarea

din port.

În continuare,

s-a reținut că agentul are obligația sa aducă la

cunoștință comandantului navei agenturate prevederile legale aplicabile

din domeniul transportului naval, activitatea autorităților publice și

administrațiilor, precum și ordinele și dispozițiile autorităților locale

care acționează în porturi și pe căile navigabile

interioare.

La data de 27

iulie 2008 la navă au fost terminate reparațiile și

societatea de clasificare B.V. a emis certificatele prin

care a

reconfirmat clasa navei, context în care s-a cerut pârâtei SC E.E. SRL să

întreprindă formalitățile de plecare a navei.

Înalta Curte a reținut că relevanță în corecta

stabilire a situației de

fapt și drept o reprezintă înscrisul intitulat

„Convenție” încheiat la data de 24 septembrie 2008 între A.G.S. SA în calitatea

de armator, SC H.C.M.S. SA denumită „șantierul” și SC E.E.S.R. în calitatea de

agent, prin care s-a avut în vedere că între „șantier” și agent a fost încheiat

un contract de reparații privind nava A.P., că armatorul a achitat o parte din

contravaloarea reparațiilor către agent, că datoria agentului fața de „șantier”

este de 300.000 Euro, că agentul are pretenții față de armator iar armatorul

are pretenții față de agent.

Conținutul

corespondenței dintre A.N.F. – A.N.V. – D.J.A.O.V. Constanța pe de o parte și

A.G.S. SA pe de altă parte, sub nr. 14149 din 18 septembrie 2008 evidențiază cu

maximă certitudine că situația navei A.P. este plasată în regim de

perfecționare activă sistemul cu suspendare cu declarația vamala nr. 3/I 4004

din 12 februarie 2008 având titular regim SC H.C.M.S.

SA, revenindu-se asupra termenului de încheiere a regimului aprobat, în

sensul că acesta s-a modificat din 5 noiembrie 2008 în 16 septembrie

2008.

Din această

perspectivă, s-a apreciat ca fiind corectă soluția instanței de fond și a

opiniei separate dată în apel și anume că obligația de a închide operațiunea

vamală activă în sistem suspensiv a mărfurilor care au fost folosite la

reparațiile navei revenea SC H.C.M.S. SA, iar obligațiile paratei SC E.E. SRL

pot atrage o eventuală răspundere contractuală care decurge din contractul de

mandat încheiat în calitatea de agent.

Din analiza considerentelor deciziei a cărei

revizuire se solicită, se

reține că instanța s-a pronunțat asupra

motivelor de recurs invocate, iar împrejurarea că s-a reținut de către instanța

de recurs că soluția pronunțată de instanța de fond este cea corectă nu poate

avea

semnificația unei încălcări a

principiului disponibilității.

Astfel,

instanța de control judiciar nu s-a pronunțat în afara limitelor învestirii

atunci când, judecând în cadrul criticilor din recurs, a apreciat că acesta

este fondat.

Eventuala

nepronunțare asupra unor excepții invocate de părți în apărare pe parcursul

soluționării unei cauze nu echivalează cu nepronunțarea instanței asupra unui

lucru cerut în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 322

pct. 2 C. proc. civ.,

întrucât excepțiile

invocate în cursul procesului civil nu reprezintă cereri

principale sau

accesorii formulate în proces, ci doar mijloace de apărare folosite de pârât

pentru a obține respingerea cererii reclamantului sau întârzierea judecății ei,

așa cum în mod constant s-a apreciat în doctrină și jurisprudență.

În consecință,

constatând că nu subzistă niciuna dintre criticile aduse deciziei de către

revizuentă, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 2270

din 9 iunie 2011, pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, formulată de revizuentă A.G.S. SA CONSTANȚA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 2270

din 9 iunie 2011,

pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, formulată de revizuenta A.G.S. SA CONSTANȚA

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.