ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4135/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Examinând actele și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A.G.S. SA s-a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC E.E. SRL, revizuirea deciziei pronunțată la data de 9 iunie 2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 7767/118/2008, în sensul schimbării în tot a deciziei atacate. S-a arătat, în cuprinsul cererii de revizuire, că aceasta se întemeiază, în drept, pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Revizuenta a invocat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale în pretenții, respectiv prin prisma răspunderii civile delictuale cu tot ce presupune aceasta: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăție.

În opinia revizuentei, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte, ci s-a pronunțat prin prisma relației comerciale dintre părți. Atât timp cât cererea nu a fost soluționată pe fond cu privire la aspectele ce vizează răspunderea civilă delictuală, este ca și cum instanța nu s-a pronunțat asupra cererii în pretenții întemeiată pe acest tip de răspundere, ci pe o cerere în pretenții întemeiată pe răspunderea comercială. S-a arătat că, din punct de vedere național și internațional, o navă nu poate fi reținută decât în condițiile Convenției internaționale pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurător de nave maritime la care România a aderat prin Legea nr. 91/1995. S-au invocat prevederile art. 4 din Convenția internațională și s-a învederat că o navă maritimă nu poate fi oprită să părăsească un port, spre a naviga, decât dacă se face aplicarea Convenției internaționale.

În aceeași situație s-a aflat și nava în speță; chiar mai mult, aceasta a terminat toate reparațiile, obținând drept dovadă actele de stare tehnică, respectiv certificatul provizoriu de clasificare. La data de 19 septembrie 2008, când nava a efectuat în totalitate formalitățile de plecare, obținând toate actele de bord și deci inclusiv permisul de plecare nr. 33 din 19 septembrie 2008, din nou a fost obstrucționată în mod ilegal și abuziv să plece de către intimata - pârâtă, cu încălcarea prevederilor art. 912 C. com. Intimata a reținut nava în mod legal abia în data de 22 septembrie 2008, rezultând un număr de 56 de zile de reține ilegală a navei.

În esență, revizuenta a susținut că afirmațiile intimatei - pârâte în sensul că reținerea navei era justificată nefiind plătiți 300.000 Euro sunt gratuite și nefondate, dovada fiind faptul că autoritatea vamală a închis din oficiu operațiunea vamală care era menținută în mod artificial deschisă pentru a zădărnici astfel plecarea navei. Întrucât s-a făcut dovada că intimatei - pârâte îi revine culpa reținerii ilegale a navei, este evident că există o răspundere civilă delictuală a celei din urmă, răspundere asupra căreia instanța a omis a se pronunța. Cererea de revizuire a fost legal timbrată. Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, și menținerea deciziei nr. 2270 din 9 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de revizuire invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. În acest caz, revizuirea este consecința nesocotirii principiului disponibilității. În sensul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prin lucrul cerut se înțeleg cererile care au stabilit obiectul pricinii deduse judecății și au fixat cadrul litigiului.

În ceea ce privește evocarea fondului, condiția impusă de textul de legea este îndeplinită întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia atacată, s-a pronunțat asupra recursului declarat de recurenta SC E.E. SRL împotriva deciziei civile nr. 207/ MF din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Curte de Apel Constanța, pe care l-a admis și a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul ca nefondat. Din considerentele deciziei se reține că Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, a constatat că acestea sunt justificate, pentru următoarele considerente: Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei a rezultat că nava A.P., sub pavilion P. este proprietatea reclamantei A.G.S.

SA și a acostat în Portul Midia la data de 21 ianuarie 2008 pentru a efectua reparații în vederea reconfirmării clasei maritime a navei. Pârâta SC E.E. SRL a fost nominată ca agent al navei, fiind autorizată în acest sens prin Autorizația seria M nr. 0254- CT eliberată de A.N.R. S-a reținut că activitatea de agenturare de nave este guvernată de dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public precum și desfășurarea activităților de transport naval pe căile navigabile inferioare. Astfel, agenturarea navelor se efectuează numai de operatori economici specializați și autorizați, denumiți agenți, așa cum sunt îndeplinite condițiile și pentru pârâta SC E.E.

SRL. Actul nominativ în materie precizează că agentul reprezintă nava, precum și pe comandantul, proprietarul sau operatorul acesteia în fața autorităților publice, a administrațiilor, a tuturor operatorilor economici care prestează servicii pentru navă, echipaj, proprietar sau operator și acționează în limitele mandatului de împuternicire dat de aceștia. Tot agentului îi mai revine și obligația să asiste nava și pe comandantul acesteia în toate acțiunile sale, de la sosirea și până la plecarea din port. În continuare, s-a reținut că agentul are obligația sa aducă la cunoștință comandantului navei agenturate prevederile legale aplicabile din domeniul transportului naval, activitatea autorităților publice și administrațiilor, precum și ordinele și dispozițiile autorităților locale care acționează în porturi și pe căile navigabile interioare.

La data de 27 iulie 2008 la navă au fost terminate reparațiile și societatea de clasificare B.V. a emis certificatele prin care a reconfirmat clasa navei, context în care s-a cerut pârâtei SC E.E. SRL să întreprindă formalitățile de plecare a navei. Înalta Curte a reținut că relevanță în corecta stabilire a situației de fapt și drept o reprezintă înscrisul intitulat „Convenție” încheiat la data de 24 septembrie 2008 între A.G.S. SA în calitatea de armator, SC H.C.M.S. SA denumită „șantierul” și SC E.E.S.R. în calitatea de agent, prin care s-a avut în vedere că între „șantier” și agent a fost încheiat un contract de reparații privind nava A.P., că armatorul a achitat o parte din contravaloarea reparațiilor către agent, că datoria agentului fața de „șantier” este de 300.000 Euro, că agentul are pretenții față de armator iar armatorul are pretenții față de agent.

Conținutul corespondenței dintre A.N.F. – A.N.V. – D.J.A.O.V. Constanța pe de o parte și A.G.S. SA pe de altă parte, sub nr. 14149 din 18 septembrie 2008 evidențiază cu maximă certitudine că situația navei A.P. este plasată în regim de perfecționare activă sistemul cu suspendare cu declarația vamala nr. 3/I 4004 din 12 februarie 2008 având titular regim SC H.C.M.S. SA, revenindu-se asupra termenului de încheiere a regimului aprobat, în sensul că acesta s-a modificat din 5 noiembrie 2008 în 16 septembrie 2008. Din această perspectivă, s-a apreciat ca fiind corectă soluția instanței de fond și a opiniei separate dată în apel și anume că obligația de a închide operațiunea vamală activă în sistem suspensiv a mărfurilor care au fost folosite la reparațiile navei revenea SC H.C.M.S.

SA, iar obligațiile paratei SC E.E. SRL pot atrage o eventuală răspundere contractuală care decurge din contractul de mandat încheiat în calitatea de agent. Din analiza considerentelor deciziei a cărei revizuire se solicită, se reține că instanța s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate, iar împrejurarea că s-a reținut de către instanța de recurs că soluția pronunțată de instanța de fond este cea corectă nu poate avea semnificația unei încălcări a principiului disponibilității. Astfel, instanța de control judiciar nu s-a pronunțat în afara limitelor învestirii atunci când, judecând în cadrul criticilor din recurs, a apreciat că acesta este fondat. Eventuala nepronunțare asupra unor excepții invocate de părți în apărare pe parcursul soluționării unei cauze nu echivalează cu nepronunțarea instanței asupra unui lucru cerut în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., întrucât excepțiile invocate în cursul procesului civil nu reprezintă cereri principale sau accesorii formulate în proces, ci doar mijloace de apărare folosite de pârât pentru a obține respingerea cererii reclamantului sau întârzierea judecății ei, așa cum în mod constant s-a apreciat în doctrină și jurisprudență. În consecință, constatând că nu subzistă niciuna dintre criticile aduse deciziei de către revizuentă, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 2270 din 9 iunie 2011, pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de revizuentă A.G.S. SA CONSTANȚA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 2270 din 9 iunie 2011, pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de revizuenta A.G.S. SA CONSTANȚA Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.