ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 672/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Maramureș,

la data de 22 septembrie 2010, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea

ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata daunelor morale în sumă de

40.000.

În motivarea cererii

s-a arăta că tatăl reclamantului, defunctul S.S., a fost prizonier de război în

U.R.S.S. în perioada 03 octombrie 1944 - 18 iulie 1948.

Au fost invocate, în

drept, dispozițiile art. 4.alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr.

1916 din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea

reclamantului S.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, având în vedere următoarele considerente:

S-a reținut că tatăl

reclamantului a fost prizonier de război în U.R.S.S. în perioada 03 octombrie 1944

- 18 iulie 1948, făcându-se, pe larg, o expunere a cronologiei evenimentelor

istorice din Ardeal.

Au fost avute în

vedere dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 potrivit cărora

„constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea

pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte

fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul

dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind

acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu

arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare” și conform art. 3 din aceeași lege „constituie

măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei

miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu

obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au

fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative”.

S-a constatat că din

textele mai sus redate reiese că, prin Legea nr. 221/2009 se urmărește a se

completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și

materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de

dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să

încerce să-și exercite drepturile fundamentale.

De asemenea s-a avut

în vedere că prin textul Legii nr. 221/2009 s-a prevăzut posibilitatea plății

despăgubirilor pentru măsuri politice dispuse de statul român în perioada

ulterioară datei de 6 martie 1945 și nu pentru măsuri dispuse de statul maghiar

sau U.R.S.S.

Coroborând

susținerile reclamantului cu copia livretului militar, s-a constatat că tatăl

reclamantului, S.S. a fost înrolat în armată la data de 1 octombrie 1944, iar

în perioada 13 octombrie 1944 - 18 iulie 1948 a fost în U.R.S.S., deci atât la

data înrolării în armată cât și la data când a fost luat prizonier, la

conducerea țării era un alt regim decât cel comunist instaurat la data de 06

martie 1945 când a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P.G.

Aceste evenimente au

avut loc însă anterior instaurării primului guvern comunist la data de 06

martie 1945.

În consecință, s-a

apreciat că cererea reclamantului nu este fondată, întrucât nu sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 221/2009, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie respins, prin decizia civilă nr. 146/

A din 18 februarie 2011, prin care s-a respins ca nefondat, apelul declarat de

reclamantul S.S.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, prevedere ce a fost

declarată neconstituțională prin decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, însă, această împrejurare nu prezintă relevanță în acest

litigiu.

S-a avut în vedere

că tatăl reclamantului, S.S. a fost înrolat în armată la data de 1 octombrie 1944,

iar în perioada 13 octombrie 1944 - 18 iulie 1948 a fost în URSS, deci atât la

data înrolării în armată cât și la data când a fost luat prizonier, la

conducerea țării era un alt regim decât cel comunist instaurat la data de 06

martie 1945 când a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P.G.

Aceste evenimente au

avut loc însă anterior instaurării primului guvern comunist la data de 06

martie 1945.

S-a reținut de către

instanța de apel că Legea nr. 221/2001, invocată de reclamant ca temei al

pretențiilor sale, stipulează acordarea de despăgubiri persoanelor care au

suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ.

Întrucât măsura a

cărei victimă a fost tatăl reclamantului - deportarea - a fost instituită anterior

datei instaurării regimului comunist, actul normativ pe care reclamantul și-a

întemeiat pretenția nu este incident, hotărârea primei instanțe, de respingere

a acțiunii, fiind temeinică și legală.

Cu privire la hotărârile

C.E.D.O. invocate de reclamantul apelant, instanța de apel a considerat că

acestea nu pot fi reținute ca incidente cauzei.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.S., solicitând

admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate și, pe cale de

consecință, admiterea acțiunii introductive, în sensul obligării pârâtului la

plata sumei de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.

A invocat motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând că, în mod greșit,

instanța de apel a considerat că autorul său nu a suferit din cauza regimului

aliat la putere la data la care acesta a fost deportat.

Astfel, recurentul

susține că tatăl său a fost deportat, prizonier în U.R.S.S. în anul 1944, unde

a stat în lagăr până în anul 1948, această deportare și supunere la muncă

silnică încadrându-se, în opinia sa, în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Așadar, consideră

recurentul, că este îndreptățit la daune morale pentru prejudiciul cauzat de

statul comunist, cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea

221/2009.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Acțiunea introductivă

de instanță a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act

normativ prin care legiuitorul a definit noțiunile de „condamnare cu caracter

politic” (art. 1 alin. (1)) și de „măsură administrativă cu caracter politic” (art.

3), a enumerat faptele care atrag condamnări și măsuri administrative cu acest

caracter, a prevăzut condițiile în care și alte fapte se încadrează în această

categorie, fără a fi enumerate expres în lege și, totodată, a prevăzut

posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut

obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanțelor

judecătorești pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru

alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin. (4) și art. 4 alin.

1) sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative (art. 3

și art. 4 alin. (2)).

Prin art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a reglementat dreptul persoanelor care au

suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic

de a primi din partea statului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, în raport de

obiectul cererii de chemare în judecată, se reține că analiza legalității și

temeiniciei pretențiilor reclamantului, trebuie să se facă în raport de

prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziții nu este reglementată

situația concretă a autorului recurentului și anume aceea de prizonier de

război în fosta U.R.S.S. ca premisă pentru acordarea daunelor morale.

Neîndoielnic că

autorul recurentului a suferit privațiuni materiale și morale în perioada

prizonieratului, numai că legiuitorul Legii nr. 221/2009 nu a înțeles să

includă și prizonieratul în aria de aplicare a acestei legi, așa cum a făcut-o

prin Decretul - lege nr. 118/1990.

În acest context,

critica recurentului potrivit căreia are dreptul la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 221/2009, este nefondată.

Mai mult, așa cum a

susținut și recurentul, tatăl său a fost deportat, prizonier în U.R.S.S. în

anul 1944, unde a stat în lagăr până în anul 1948, perioadă anterioară

instaurării primului guvern comunist la data de 06 martie 1945.

Concluzionând, se

reține că recurentul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009

pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de

acest act normativ, incidența respectivelor dispoziții legale neputând fi

extinsă la cazuri neprevăzute de lege.

Pentru cele de mai

sus, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

declarat de reclamant se privește a fi nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul S.S. împotriva deciziei nr. 146/ A

din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 6 februarie 2012.