ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 672/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Maramureș, la data de 22 septembrie 2010, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata daunelor morale în sumă de 40.000. În motivarea cererii s-a arăta că tatăl reclamantului, defunctul S.S., a fost prizonier de război în U.R.S.S. în perioada 03 octombrie 1944 - 18 iulie 1948. Au fost invocate, în drept, dispozițiile art. 4.alin. (3) din Legea nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 1916 din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea reclamantului S.S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere următoarele considerente: S-a reținut că tatăl reclamantului a fost prizonier de război în U.R.S.S.

în perioada 03 octombrie 1944 - 18 iulie 1948, făcându-se, pe larg, o expunere a cronologiei evenimentelor istorice din Ardeal. Au fost avute în vedere dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 potrivit cărora „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare” și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative”.

S-a constatat că din textele mai sus redate reiese că, prin Legea nr. 221/2009 se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale. De asemenea s-a avut în vedere că prin textul Legii nr. 221/2009 s-a prevăzut posibilitatea plății despăgubirilor pentru măsuri politice dispuse de statul român în perioada ulterioară datei de 6 martie 1945 și nu pentru măsuri dispuse de statul maghiar sau U.R.S.S. Coroborând susținerile reclamantului cu copia livretului militar, s-a constatat că tatăl reclamantului, S.S.

a fost înrolat în armată la data de 1 octombrie 1944, iar în perioada 13 octombrie 1944 - 18 iulie 1948 a fost în U.R.S.S., deci atât la data înrolării în armată cât și la data când a fost luat prizonier, la conducerea țării era un alt regim decât cel comunist instaurat la data de 06 martie 1945 când a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P.G. Aceste evenimente au avut loc însă anterior instaurării primului guvern comunist la data de 06 martie 1945. În consecință, s-a apreciat că cererea reclamantului nu este fondată, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie respins, prin decizia civilă nr. 146/ A din 18 februarie 2011, prin care s-a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.S.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, prevedere ce a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, însă, această împrejurare nu prezintă relevanță în acest litigiu. S-a avut în vedere că tatăl reclamantului, S.S. a fost înrolat în armată la data de 1 octombrie 1944, iar în perioada 13 octombrie 1944 - 18 iulie 1948 a fost în URSS, deci atât la data înrolării în armată cât și la data când a fost luat prizonier, la conducerea țării era un alt regim decât cel comunist instaurat la data de 06 martie 1945 când a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P.G.

Aceste evenimente au avut loc însă anterior instaurării primului guvern comunist la data de 06 martie 1945. S-a reținut de către instanța de apel că Legea nr. 221/2001, invocată de reclamant ca temei al pretențiilor sale, stipulează acordarea de despăgubiri persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, astfel cum reiese din chiar titlul actului normativ. Întrucât măsura a cărei victimă a fost tatăl reclamantului - deportarea - a fost instituită anterior datei instaurării regimului comunist, actul normativ pe care reclamantul și-a întemeiat pretenția nu este incident, hotărârea primei instanțe, de respingere a acțiunii, fiind temeinică și legală.

Cu privire la hotărârile C.E.D.O. invocate de reclamantul apelant, instanța de apel a considerat că acestea nu pot fi reținute ca incidente cauzei. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.S., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii introductive, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale. A invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că autorul său nu a suferit din cauza regimului aliat la putere la data la care acesta a fost deportat. Astfel, recurentul susține că tatăl său a fost deportat, prizonier în U.R.S.S.

în anul 1944, unde a stat în lagăr până în anul 1948, această deportare și supunere la muncă silnică încadrându-se, în opinia sa, în dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009. Așadar, consideră recurentul, că este îndreptățit la daune morale pentru prejudiciul cauzat de statul comunist, cu aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea 221/2009. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a definit noțiunile de „condamnare cu caracter politic” (art. 1 alin. (1)) și de „măsură administrativă cu caracter politic” (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări și măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în care și alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege și, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. 1) sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative (art. 3 și art. 4 alin. (2)). Prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a reglementat dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a primi din partea statului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se reține că analiza legalității și temeiniciei pretențiilor reclamantului, trebuie să se facă în raport de prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziții nu este reglementată situația concretă a autorului recurentului și anume aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S. ca premisă pentru acordarea daunelor morale. Neîndoielnic că autorul recurentului a suferit privațiuni materiale și morale în perioada prizonieratului, numai că legiuitorul Legii nr. 221/2009 nu a înțeles să includă și prizonieratul în aria de aplicare a acestei legi, așa cum a făcut-o prin Decretul - lege nr. 118/1990. În acest context, critica recurentului potrivit căreia are dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, este nefondată.

Mai mult, așa cum a susținut și recurentul, tatăl său a fost deportat, prizonier în U.R.S.S. în anul 1944, unde a stat în lagăr până în anul 1948, perioadă anterioară instaurării primului guvern comunist la data de 06 martie 1945. Concluzionând, se reține că recurentul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidența respectivelor dispoziții legale neputând fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege. Pentru cele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant se privește a fi nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.S. împotriva deciziei nr. 146/ A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2012.