ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1105/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința comercială nr. 985 din 9 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 22445/3/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte acțiunea modificată și precizată formulată de reclamanta SC W.M. SA BUCUREȘTI împotriva pârâtei SC Z.P. & CO SRL TIMIȘOARA și în consecință s-a constatat reziliat contractul nr. 494 din 30 septembrie 2006 încheiat între părți, pârâta fiind obligată și la plata sumei de 13 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamanta prin cererea de chemare în judecată, modificată și precizată ulterior, a solicitat constatarea rezilierii contractului de închiriere în conformitate cu pactul comisoriu expres prevăzut în contract, din culpa pârâtei, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 16.750 Euro în echivalentul în lei de la data plății, reprezentând garanții contractuale și a sumei de 16.750,44 Euro, în echivalentul în lei, cu titlu de daune-interese.

Raportat la conținutul pactului comisoriu prevăzut la art. 17.1.2 lit. a) din contract, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a constata că a intervenit rezilierea, deoarece reclamanta a probat disponibilitatea sa pentru a aduce la îndeplinire obligația de a asigura pârâtei folosința spațiului comercial, însă pârâta și-a încălcat obligația de menținere a valabilității scrisorii de garanție, care a expirat la data de 15 noiembrie 2008. Totodată s-au înlăturat apărările pârâtei referitoare la încetarea contractului pe cale amiabilă, începând cu 15 ianuarie 2009, ca urmare a denunțării unilaterale, cu motivarea că prin art. 17.1.1 s-a stabilit imposibilitatea pârâtei de a pune capăt în mod unilateral raporturilor locative.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, prima instanță a arătat că independent de existența clauzei penale cuprinse în art. 14.2.1.iii și art. 14.2.1.iv, prin care părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de locator în cazul rezilierii contractului din culpa locatarului, și respectiv posibilitatea executării garanției bancare, pentru admiterea cererii este necesar ca reclamanta să dovedească îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale a pârâtei cât și punerea acesteia în întârziere. În absența unui prejudiciu produs prin fapta culpabilă a pârâtei, ce a constituit cauza aplicării sancțiunii rezilierii, locatorul nu poate obține plata despăgubirilor prevăzute în clauza penală, motiv pentru care s-a respins cererea reclamantei.

Apelul declarat de reclamanta SC W.M. SA BUCUREȘTI a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 422 din 20 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Pentru a proceda astfel, instanța de apel a arătat că deși tribunalul a apreciat eronat că în speță era necesară punerea în întârziere, - în condițiile în care, potrivit art. 44 C. com., societățile comercial sunt de drept în întârziere - o atare constatare nu este de natură a conduce la reformarea hotărârii, soluția fiind corectă în privința respingerii cererii reclamantei având ca obiect plata despăgubirilor în cuantum egal cu valoarea chiriei pentru 3 luni consecutive.

Sub acest aspect, în lipsa dovezilor privind prejudiciul suferit de reclamantă prin încetarea contractului înainte de termen, din culpa pârâtei, clauza penală nu poate fi aplicată automat, ci aceasta poate fi activată numai în cazul existenței unui prejudiciu dovedit potrivit principiilor generale ale răspunderii contractuale și în conformitate cu art. 1169 C. civ. De asemenea, s-a înlăturat și critica referitoare la concluziile tribunalului în legătură cu abandonarea spațiului de către pârâtă conform procesului-verbal din 15 ianuarie 2009, cu motivarea că starea de fapt concordă cu probele administrate care nu confirmă susținerea reclamantei că la data respectivă s-a procedat la predarea spațiului din litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC W.M. SA BUCUREȘTI, criticând-o pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că în mod greșit s-a reținut prin decizia recurată că pârâta nu i-ar fi predat spațiul la data de 15 ianuarie 2009, deși procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc atestă contrariul. O altă critică vizează interpretarea eronată a clauzei prevăzute la art. 14.2.1 lit. iii) care ii conferă dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a încetării contractului înainte de termen. Prin această clauză părțile au recunoscut existența unui prejudiciu, astfel încât, contrar celor reținute de instanțele anterioare, nu era necesară administrarea altor probe în condițiile în care până la data la care contractul de închiriere expira de drept a mai rămas o perioadă de 8 luni, în care nu s-a încasat chiria.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte, constată că este fondat. Astfel, potrivit clauzei prevăzute la art. 14.2.1 lit. iii) din contract, părțile au convenit ca locatorul, în speță reclamanta, are dreptul să ceară locatarului, adică pârâtei „plata tuturor sumelor datorate conform acestui contract, până la data rezilierii, plus penalitățile pentru prejudiciile suferite de către locator în urma încetării contractului înainte de termen, penalități care vor fi echivalente cu valoarea a trei chirii”. Această prevedere contractuală are valoarea unei clauze penale în sensul art. 1069 C. civ., fiind „o compensație a daunelor - interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale”.

Cu alte cuvinte, prin inserarea unei astfel de clauze în convenția încheiată în conformitate cu art. 969 C. civ., părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de locator ca urmare a conduitei culpabile a locatarului în executarea propriilor obligații contractuale. Existența culpei pârâtei a rezultat fără echivoc din împrejurarea că la cererea reclamantei s-a constatat reziliat contractul de închiriere dintre părți ca efect al pactului comisoriu prevăzut la art. 17.1.2 lit. a) din contract, pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către locatar a oricăreia din obligațiile contractuale. Din această perspectivă, în considerarea caracterului reparator al clauzei penale, consacrat de art. 1087 C. civ., care face parte din dispozițiile referitoare la daunele - interese datorate de debitor pentru neexecutarea contractului, și art. 1066 C. civ.

care precizează caracterul sancționator al acesteia, rezultă că executarea clauzei penale nu este condiționată de dovedirea existenței și întinderii prejudiciului. În speță, o atare evaluare a prejudiciului a fost efectuată de părți la momentul încheierii contractului, când au stabilit că în ipoteza încetării acestuia înainte de termen, pârâta în calitate de locatar datorează despăgubiri echivalente cu chiria aferentă pentru trei luni. În consecință critica recurentei referitoare la interpretarea eronată a acestei clauze este fondată. Nu va fi examinată critica privind interpretarea eronată a probelor deoarece aceasta reprezintă o critică de netemeinicie, exclusă cenzurii instanței de recurs din perspectiva modului de reglementare a acestei căi de atac.

În concluzie, recursul reclamantei va fi admis potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința modificării deciziei, admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata echivalentului în lei al sumei de 16.750 Euro, din ziua plății, reprezentând daune – interese. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței cu precizarea că pentru capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei al sumei de 16.750 Euro cu titlu de garanții contractuale, valabilitatea scrisorii de garanție a expirat la data de 15 noiembrie 2008, iar pe de altă parte, sub acest aspect recurenta nu a formulat critici concrete. Fiind în culpă procesuală intimata va fi obligată potrivit art. 276 C. proc.

civ. și la plata sumei de 1.127,18 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC W.M. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 422 din 20 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 985 din 9 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte și în consecință obligă pârâta SC Z.P. & CO SRL TIMIȘOARA la plata echivalentului în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății a sumei de 16.750 Euro, către reclamantă. Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă intimata SC Z.P. & CO SRL TIMIȘOARA la plata sumei de 1127,18 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea recurentei SC W.M.

SA BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.