ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7231/2011

Asupra recursului civil de față, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 11401/3/2009, la data de 20 martie 2009, contestatoarea G.M. a formulat în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului București, prin Primarul General, contestație împotriva Dispoziției nr. 11244 din 09 februarie 2009, emisă de intimată, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției și obligarea intimatei la restituirea în natură a terenului în suprafață totală de 200 mp situat în București.

Prin Sentința civilă nr. 218 din 19 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis contestația, a fost anulată Dispoziția nr. 11244 din 09 februarie 2009, a fost obligată intimata să emită dispoziție de restituire în natură în favoarea contestatoarei pentru terenul în suprafață de 200 mp, situat în București, identificat potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de dl. C.V.T. și a fost omologat raportul de expertiză tehnică. Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarea G.M. și intimata Primăria Municipiului București.

În apelul declarat de către Primăria Municipiului București s-a arătat că la dosar nu s-a depus niciun act de proprietate pentru a se dovedi calitatea de persoană îndreptățită cu privire la imobilul solicitat, că în instanță nu mai puteau fi administrate alte probe după împlinirea termenului de 18 luni prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și că instanța a fost învestită, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, doar cu verificarea temeiniciei dispoziției emise de unitatea deținătoare. În motivarea apelului declarat de către contestatoarea G.M.

s-a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul obligării intimatei să emită dispoziție de restituire pentru suprafața de 304 mp situată în București, identificată prin raportul de expertiză tehnică omologat în cauză ca fiind lotul nr. 1. Contestatoarea a arătat că, din înscrisurile existente la dosar (anexa la decretul de expropriere, Adresa nr. X/2009 emisă de către Primăria Municipiului București, Serviciul de Evidență a Proprietății), coroborate cu măsurătorile efectuate de expertul tehnic și omologate de către instanța de fond, terenul avea o suprafață de 608 mp și nu de 400 mp, cum reiese din actul de partaj ce a stat la baza notificării inițiale, apelantei revenindu-i cota de ½, respectiv o suprafață de 304 mp.

Apelanta-contestatoare a mai susținut că, prin restituirea suprafeței de 200 din totalul de 608 mp (suprafața întregului imobil), în loc de 304 mp, s-ar produce o îmbogățire fără just temei pentru autorii numitului M.G. (celălalt coproprietar), în detrimentul său, ceea ce e contrar voinței părților în momentul încheierii actului de partaj voluntar. Prin Decizia nr. 676 A din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri. Instanța de apel a reținut că, în mod corect, prima instanță a stabilit calitatea de persoană îndreptățită a apelantei-contestatoare cu privire la suprafața de 200 mp situată în București, având în vedere că imobilul a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 200/1989, la poziția 67 din lista anexă figurând ca proprietară G.M.

De asemenea, calitatea de persoană îndreptățită la restituire rezultă și din actele de proprietate și de moștenire depuse la dosar. Instanța de apel a respins și celelalte critici ale apelantei Primăria Municipiului București, reținând că prima instanță s-a pronunțat pe baza actelor doveditoare existente în dosarul administrativ, iar pe parcursul cercetării judecătorești nu s-au depus înscrisuri noi pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită. Nu există nicio dovadă că intimatul ar fi solicitat contestatoarei completarea dosarului, astfel încât acesta este culpabil de depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea notificării.

Cu privire la ultima critică a apelantului-pârât, instanța de apel a reținut că, în mod corect, prima instanță a soluționat pe fond notificare, în conformitate cu Decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a statuat că instanțele de judecată au plenitudine de competență cu privire la soluționarea cererilor de acordare a măsurilor reparatorii, în ipoteza respingerii notificării prin decizie administrativă. Cu privire la apelul declarat de către apelanta-contestatoare G.M., instanța de apel a reținut că singura critică adusă sentinței apelate constă în împrejurarea că instanța trebuia să dispună restituirea în natură a suprafeței de 304 mp, și nu de 200 mp, așa cum s-a dispus prin hotărârea atacată.

Instanța de apel a reținut că, în mod corect, Tribunalul București a dispus restituirea suprafeței de 200 mp, deoarece așa a solicitat reclamanta prin Notificarea nr. 4174/2001. Pe de altă parte, prin actul de partaj autentificat din 04 aprilie 2001 la B.N.P. S.C.D., între G.M. și M.G. a intervenit partajul voluntar privind imobilul situat în București prin care cei doi coproprietari și-au partajat suprafața totală de 400 mp din imobilul menționat, fiecare dobândind câte 200 mp. Prin notificarea formulată ulterior încheierii actului de partaj, apelanta-reclamantă a solicitat restituirea în natură numai a suprafeței de 200 mp, care a format obiectul Decretului de expropriere nr. 200/1989, depunând în acest sens și actul de partaj voluntar.

Raportându-se la prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și la conținutul notificării, prima instanță a stabilit, în mod corect că în speță s-a solicitat restituirea numai a suprafeței de 200 mp, iar împrejurarea că prin raportul de expertiză tehnică a fost identificată suprafața de 600 mp nu poate avea semnificația pretinsă de apelanta-reclamantă. Instanța de apel a mai reținut că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților și că instanța de judecată este obligată să se pronunțe în limitele învestirii, iar apelanta-reclamantă nu a formulat nicio precizare în fața primei instanțe în sensul că înțelege să solicite suprafața de 300 mp. Susținerea apărătorului apelantei-reclamante în sensul că a menționat în concluziile orale că solicită restituirea suprafeței de 300 mp nu reprezintă o precizare a acțiunii promovate, în condițiile art. 112 și art. 132 C. proc.

civ. Instanța de control judiciar a înlăturat critica privind pretinsa îmbogățire fără justă cauză a lui M.G., reținând că neformularea notificării pentru întreaga suprafață de teren nu este favorabilă în mod automat celuilalt coproprietar, deoarece și modul de soluționare a notificării formulate de acesta este guvernat de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu privire la indicarea expresă a suprafeței de teren solicitată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta G.M., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, reclamanta susține că în ședința publică din data de 12 februarie 2010, după depunerea la dosar a raportului de expertiză, a formulat oral în fața instanței de judecată cerere precizatoare în condițiile art. 132 C. proc.

civ., solicitând să se ia act că, din concluziile raportului de expertiză a reieșit o suprafață totală de 608 mp, iar corespunzător cotei de ½ reclamantei i se cuvine suprafața de 304 mp. Instanța de apel a considerat în mod greșit că cererea orală formulată în fața instanței nu are caracterul unei cereri precizatoare. Cererea a fost formulată în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile legale pentru restituirea suprafeței de 304 mp identificată ca fiind lotul nr. 1 în raportul de expertiză. La momentul încheierii actului de partaj părțile au avut în vedere suprafața totală de 400 mp, singura probă care a condus la stabilirea exactă a suprafeței fiind raportul de expertiză față de care s-a formulat cererea precizatoare.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Atât prin notificare, cât și în cadrul contestației, reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 200 mp teren situat în București. În dovedirea dreptului de proprietate s-a depus actul de partaj voluntar autentificat din 04 aprilie 2001 la B.N.P. S.C.D., prin care cei doi coproprietari, G.M. și M.G., și-au partajat suprafața totală de 400 mp, fiecăruia revenindu-i câte 200 mp. Suprafața de teren care a revenit prin partaj reclamantei și care a format obiectul cererii de restituire este individualizată în actul de partaj prin indicarea suprafeței și a vecinătăților. Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie să cuprindă elementele de identificare ale imobilului solicitat, obligația unității notificate de a răspunde la notificare fiind circumscrisă limitelor în care a fost învestită.

La rândul său, instanța de judecată analizează, în cadrul plângerii formulate în temeiul art. 26 din aceeași lege, dacă autorul notificării justifică cererea de restituire, în natură sau în echivalent, tot în raport de obiectul cererii de restituire, astfel cum a fost individualizat prin notificare. Întrucât obiectul cererii de restituire formulată de reclamantă a fost concretizat prin indicarea suprafeței terenului, iar vecinătățile au fost stabilite prin actele doveditoare ale dreptului de proprietate depuse în susținerea cererii, în mod corect instanța de apel a apreciat că reclamanta nu poate pretinde restituirea unei suprafețe mai mari, pe motiv că aceasta ar rezulta din măsurătorile efectuate de expert.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante, privind greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor procedurale privind precizarea cererii de chemare în judecată (critică ce poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), Înalta Curte constată că dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora cererea nu se consideră modificată, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță în cazul în care reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul cererii este restituirea unei suprafețe de teren, ce constituie un bun individual determinat.

În acest caz, solicitarea unei suprafețe mai mari decât cea indicată în cererea de chemare în judecată echivalează cu o modificare a acțiunii, nefiind vorba despre o majorare a "câtimii" obiectului cererii, ci de pretinderea unei suprafețe suplimentare care, la rândul său, constituie un bun individual determinat. Cum în mod corect a remarcat instanța de apel, reclamanta nu a formulat o cerere modificatoare în condițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât prima instanță nu putea încălca principiul disponibilității și nu putea acorda părții mai mult decât a cerut prin acțiune. Recurenta a mai susținut în motivarea recursului că instanța a reținut în mod greșit că prin actul de partaj voluntar părțile au înțeles să partajeze suprafața de 400 mp.

În realitate, voința reală a părților a fost să partajeze terenul respectând cota de ½ ce revenea fiecărei. Această critică, ce s-ar putea încadra în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondată. În realitate, nu se pune în discuție modul de interpretare a clauzelor actului de partaj, ci împrejurarea că situația de fapt, sub aspectul întinderii suprafeței de teren, a fost stabilită fără a se lua în considerare o anumită variantă propusă de expert, variantă în care suprafața terenului ce ar fi urmat să fie atribuit reclamantei ar fi fost mai mare decât cea indicată în actul de partaj. Or, cenzurarea modului în care instanța de apel a stabilit situația de fapt în raport de probele administrate nu este compatibilă cu structura recursului.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea G.M. împotriva Deciziei nr. 676A din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.