ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2011

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că: Prin Sentința penală nr. 193 din 10 martie 2010, Tribunalul București, secția I penală a dispus, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului N.M. la 25 de ani închisoare, aplicându-i, totodată, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 67 alin. (2) C. pen. C. pen., pedeapsa degradării militare. De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., tribunalul a mai dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare, aplicându-i acestuia, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-au aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa concurentă, pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale și cea a degradării militare. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 12 decembrie 2008 la zi. În baza art. 346 alin. (2) și art. 17 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata către fiecare dintre părțile vătămate D.D., D.C.E., D.M., D.F. și N.C., prin reprezentanți legali D.C.E. și D.M., a câte 100.000 euro, în echivalent în lei la data plății.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în data de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 16 45 - 17 00 , inculpatul N.M. s-a deplasat la imobilul situat în orașul Voluntari, având asupra sa un cuțit cu lama de circa 30 de centimetri, cu intenția de a o ucide pe fosta sa concubină, D.M.C. Observând că victima este în curtea imobilului, însoțită doar de copilul lor, a pătruns fără drept în interiorul acesteia, s-a deplasat până în apropierea fostei sale concubine și, profitând de faptul că D.M.C.

l-a trimis pe minor să-l cheme în ajutor pe martorul R.Ș., inculpatul s-a repezit asupra acesteia și, fără niciun cuvânt, i-a aplicat nouă lovituri de cuțit în partea stângă spate a toracelui, hemitoracelui, și în coapsa stângă, atacul fiind extrem de rapid și deosebit de violent, astfel încât victima nu a apucat să reacționeze în niciun fel, iar două dintre loviturile primite i-au traversat, din lateral, întreaga cutie toracică, secționându-i inima și ambii plămâni, i-a produs, astfel, decesul. Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza depozițiilor martorului R.Ș., coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A3/J/409/2008 și ale raportului de constatare la fața locului, precum și cu declarațiile de recunoaștere parțială a faptei date de inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât și cu ocazia cercetării judecătorești.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului N.M. care, în data de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 16 45 - 17 00 , înarmat cu un cuțit, a pătruns fără drept în curtea interioară a imobilului în care locuia victima D.M.C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește fapta inculpatului care, la aceeași dată, cu premeditare, a ucis-o prin cruzimi pe victima D.M.C., Tribunalul a apreciat că aceasta întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârșite, dedusă atât din circumstanțele agravante în care au fost comise (cu premeditare și prin cruzime), cât și din mobilul care a stat la baza lor (o stare de gelozie acerbă), precum și poziția psihică manifestată de acuzat pe parcursul cercetărilor, acesta încercând să-și diminueze, pe cât posibil, răspunderea și să îi culpabilizeze pe victimă, actualul ei concubin și membrii familiei acesteia. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul N.M., criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate, și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 183/A din 17 august 2010, Curtea de Apel București, secția I penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond, în baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului N.M. dreptul de a se afla în orașul Voluntari, județul Ilfov, și pe raza municipiului București pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, iar, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului - corp delict, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii. Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.M., a dedus prevenția acestuia de la 12 decembrie 2008 la 17 august 2010 și a menținut starea de arest a apelantului.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, ținând cont de gravitatea deosebită a faptelor, determinată de premeditarea și cruzimea cu care au fost săvârșite acestea, de mobilul ce a stat la baza lor, respectiv gelozia acerbă, precum și de rezultatul produs, și anume moartea victimei. În plus, s-a arătat că elementele ce circumstanțiază persoana inculpatului, relative la atitudinea psihică față de faptă și la antecedența sa penală, justifică aplicarea maximului special prevăzut de lege, pedeapsa fiind necesară pentru asigurarea finalității prevăzute de art. 52 C. pen.

A mai reținut Curtea că, față de natura infracțiunilor comise de inculpat, mobilul acestora, antecedentele sale penale și atitudinea constant agresivă în raport cu familia victimei, este justificată aplicarea măsurii de siguranță prevăzute de art. 116 C. pen., atât pe raza orașului Voluntari, cât și pe raza municipiului București, legat de proximitatea, de localitatea unde s-au petrecut evenimentele. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.M., criticându-le pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei de 25 de ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, considerată prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele sale personale.

Ca urmare, s-a solicitat de către recurent reindividualizarea pedepsei și aplicarea unei sancțiuni penale mai ușoare, având în vedere atitudinea procesuală sinceră și cooperantă pe care a manifestat-o pe întreg parcursul procesului penal. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul N.M.

ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Astfel, față de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă proporționalizare a pedepsei aplicată inculpatului recurent pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios individualizată în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.

Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana recurentului, este de menționat că acestea au fost în mod corect valorificate de instanțele inferioare în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, ținându-se seama atât de faptul că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat, prin Sentința penală nr. 48 din 25 martie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial București (definitivă prin Decizia penală nr. 1568/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), la mai multe pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, aspect ce denotă perseverența lui infracțională, specializarea în comiterea unor fapte îndreptate împotriva persoanei și faptul că scopul sancțiunilor aplicate anterior, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins, cât și de împrejurarea că inculpatul a manifestat în mod constant o atitudine violentă față de victimă și familia ei, concretizată în crearea unei stări de efectivă teroare asupra persoanelor apropiate acesteia, motiv pentru care împotriva lui se află în curs de desfășurare mai multe anchete penale pentru comiterea unor infracțiuni de violență.

Referitor la aspectul invocat de recurent în favoarea sa, respectiv conduita procesuală sinceră și cooperantă, Înalta Curte apreciază că acesta nu poate fi reținut, având în vedere, pe de o parte, faptul că, inițial, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, iar, pe de altă parte, împrejurarea că recunoașterea faptelor a fost una nuanțată, inculpatul susținând în mod constant, chiar în fața instanței de recurs, că s-a deplasat la domiciliul victimei înarmat cu un cuțit nu cu scopul de a-l folosi la uciderea acesteia, ci pentru a se apăra de o eventuală agresiune din partea tatălui fostei sale concubine.

Or, așa cum a arătat și Tribunalul, teza că inculpatul ar fi luat cu sine arma exclusiv în scop de apărare, deci fără a urmări folosirea ei asupra victimei, nu își găsește suport în materialul probator administrat, având în vedere succesiunea rapidă a evenimentelor (inculpatul a pătruns fără drept în curte, s-a îndreptat spre victimă și a lovit-o cu sălbăticie, deși nu a existat vreo discuție contradictorie sau vreun incident între ei), care demonstrează fără echivoc că recurentul când a pătruns în curte intenția sa de a o ucide pe fosta concubină era deja formată. De altfel, din chiar declarațiile acestuia rezultă că mobilul omorului l-a reprezentat gelozia, sentiment bine conturat cu mult anterior comiterii faptei și care deja dăduse naștere altor acțiuni violente ale inculpatului împotriva victimei, împrejurare care demonstrează că a acționat cu premeditare, în scopul suprimării vieții acesteia.

În acest context, Înalta Curte apreciază că atitudinea procesuală parțial sinceră manifestată de inculpat nu se înfățișează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, având în vedere în acest sens atât datele ce caracterizează persoana recurentului, astfel cum au fost anterior prezentate, poziția sa psihică față de faptă, acesta încercând pe tot parcursul procesului penal să transfere întreaga vinovăție asupra victimei, cât și gravitatea deosebită a acțiunilor comise, inculpatul lovind cu sălbăticie victima de nouă ori, cu un cuțit, în zone vitale ale corpului, două dintre loviturile aplicate traversând cutia toracică și secționând inima și plămânii, conducând la decesul acesteia.

În consecință, față de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând, așadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenția recurentului inculpat. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva Deciziei penale nr. 183/A din 17 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 12 decembrie 2008 la 24 februarie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2011.