ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată că:

Prin Sentința penală nr. 193 din 10 martie

2010, Tribunalul București, secția I penală a dispus, în baza art. 174, art.

175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului N.M. la 25 de ani închisoare,

aplicându-i, totodată, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d),

e) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale, iar, în

baza art. 67 alin. (2) C. pen. C. pen., pedeapsa degradării militare.

De asemenea, în baza

art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., tribunalul a

mai dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare, aplicându-i acestuia,

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 25

de ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 35 alin.

(1) C. pen., s-au aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa concurentă, pedepsele

complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d),

e) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale și cea a

degradării militare.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., instanța a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 12

decembrie 2008 la zi.

În baza art. 346

alin. (2) și art. 17 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata către

fiecare dintre părțile vătămate D.D., D.C.E., D.M., D.F. și N.C., prin

reprezentanți legali D.C.E. și D.M., a câte 100.000 euro, în echivalent în lei

la data plății.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în data

de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 16

45

- 17

00

,

inculpatul N.M. s-a deplasat la imobilul situat în orașul Voluntari, având

asupra sa un cuțit cu lama de circa 30 de centimetri, cu intenția de a o ucide

pe fosta sa concubină, D.M.C. Observând că victima este în curtea imobilului,

însoțită doar de copilul lor, a pătruns fără drept în interiorul acesteia, s-a

deplasat până în apropierea fostei sale concubine și, profitând de faptul că

D.M.C. l-a trimis pe minor să-l cheme în ajutor pe martorul R.Ș., inculpatul

s-a repezit asupra acesteia și, fără niciun cuvânt, i-a aplicat nouă lovituri

de cuțit în partea stângă spate a toracelui, hemitoracelui, și în coapsa

stângă, atacul fiind extrem de rapid și deosebit de violent, astfel încât

victima nu a apucat să reacționeze în niciun fel, iar două dintre loviturile

primite i-au traversat, din lateral, întreaga cutie toracică, secționându-i

inima și ambii plămâni, i-a produs, astfel, decesul.

Această situație de

fapt a fost reținută de instanță pe baza depozițiilor martorului R.Ș.,

coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.

A3/J/409/2008 și ale raportului de constatare la fața locului, precum și cu

declarațiile de recunoaștere parțială a faptei date de inculpat atât în cursul

urmăririi penale, cât și cu ocazia cercetării judecătorești.

În drept, instanța a

apreciat că fapta inculpatului N.M. care, în data de 11 decembrie 2008, în

jurul orelor 16

45

- 17

00

, înarmat cu un cuțit, a pătruns

fără drept în curtea interioară a imobilului în care locuia victima D.M.C.,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu în

formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

fapta inculpatului care, la aceeași dată, cu premeditare, a ucis-o prin cruzimi

pe victima D.M.C., Tribunalul a apreciat că aceasta întrunește, în drept,

elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de

art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gravitatea

deosebită a faptelor săvârșite, dedusă atât din circumstanțele agravante în

care au fost comise (cu premeditare și prin cruzime), cât și din mobilul care a

stat la baza lor (o stare de gelozie acerbă), precum și poziția psihică

manifestată de acuzat pe parcursul cercetărilor, acesta încercând să-și

diminueze, pe cât posibil, răspunderea și să îi culpabilizeze pe victimă,

actualul ei concubin și membrii familiei acesteia.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel inculpatul N.M., criticând-o sub aspectul

greșitei individualizări a pedepselor aplicate, și Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală

nr. 183/A din 17 august 2010, Curtea de Apel București, secția I penală a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat, în

parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond, în baza art. 116 C.

pen., a interzis inculpatului N.M. dreptul de a se afla în orașul Voluntari,

județul Ilfov, și pe raza municipiului București pe o durată de 5 ani după

executarea pedepsei, iar, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus

confiscarea cuțitului - corp delict, menținând celelalte dispoziții ale

hotărârii.

Totodată, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.M., a dedus prevenția acestuia de

la 12 decembrie 2008 la 17 august 2010 și a menținut starea de arest a

apelantului.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel București a apreciat că instanța de fond a

făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului,

ținând cont de gravitatea deosebită a faptelor, determinată de premeditarea și

cruzimea cu care au fost săvârșite acestea, de mobilul ce a stat la baza lor,

respectiv gelozia acerbă, precum și de rezultatul produs, și anume moartea

victimei. În plus, s-a arătat că elementele ce circumstanțiază persoana

inculpatului, relative la atitudinea psihică față de faptă și la antecedența sa

penală, justifică aplicarea maximului special prevăzut de lege, pedeapsa fiind

necesară pentru asigurarea finalității prevăzute de art. 52 C. pen.

A mai reținut Curtea

că, față de natura infracțiunilor comise de inculpat, mobilul acestora,

antecedentele sale penale și atitudinea constant agresivă în raport cu familia

victimei, este justificată aplicarea măsurii de siguranță prevăzute de art. 116

C. pen., atât pe raza orașului Voluntari, cât și pe raza municipiului

București, legat de proximitatea, de localitatea unde s-au petrecut

evenimentele.

Împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.M., criticându-le pe

motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei de 25

de ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat și deosebit de grav, considerată prea mare în raport cu

circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele sale personale.

Ca urmare, s-a solicitat de către recurent reindividualizarea pedepsei și aplicarea

unei sancțiuni penale mai ușoare, având în vedere atitudinea procesuală sinceră

și cooperantă pe care a manifestat-o pe întreg parcursul procesului penal.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul N.M. ca

fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, față de

datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată

că, în cauză, s-a făcut o corectă proporționalizare a pedepsei aplicată

inculpatului recurent pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și

deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176

alin. (1) lit. a) C. pen., cu luarea în considerare a tuturor criteriilor

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancțiune penală

judicios individualizată în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei

și circumstanțele personale ale inculpatului.

Sub aspectul datelor

ce caracterizează persoana recurentului, este de menționat că acestea au fost

în mod corect valorificate de instanțele inferioare în procesul de

individualizare judiciară a pedepsei, ținându-se seama atât de faptul că

inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior

condamnat, prin Sentința penală nr. 48 din 25 martie 1999 a Tribunalului

Militar Teritorial București (definitivă prin Decizia penală nr. 1568/2001 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție), la mai multe pedepse cu închisoarea

pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, aspect ce denotă perseverența

lui infracțională, specializarea în comiterea unor fapte îndreptate împotriva

persoanei și faptul că scopul sancțiunilor aplicate anterior, ca măsură de

constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi

infracțiuni, nu a fost atins, cât și de împrejurarea că inculpatul a manifestat

în mod constant o atitudine violentă față de victimă și familia ei,

concretizată în crearea unei stări de efectivă teroare asupra persoanelor

apropiate acesteia, motiv pentru care împotriva lui se află în curs de

desfășurare mai multe anchete penale pentru comiterea unor infracțiuni de

violență.

Referitor la aspectul

invocat de recurent în favoarea sa, respectiv conduita procesuală sinceră și

cooperantă, Înalta Curte apreciază că acesta nu poate fi reținut, având în

vedere, pe de o parte, faptul că, inițial, inculpatul s-a sustras de la

urmărirea penală, iar, pe de altă parte, împrejurarea că recunoașterea faptelor

a fost una nuanțată, inculpatul susținând în mod constant, chiar în fața

instanței de recurs, că s-a deplasat la domiciliul victimei înarmat cu un cuțit

nu cu scopul de a-l folosi la uciderea acesteia, ci pentru a se apăra de o

eventuală agresiune din partea tatălui fostei sale concubine. Or, așa cum a

arătat și Tribunalul, teza că inculpatul ar fi luat cu sine arma exclusiv în

scop de apărare, deci fără a urmări folosirea ei asupra victimei, nu își

găsește suport în materialul probator administrat, având în vedere succesiunea

rapidă a evenimentelor (inculpatul a pătruns fără drept în curte, s-a îndreptat

spre victimă și a lovit-o cu sălbăticie, deși nu a existat vreo discuție

contradictorie sau vreun incident între ei), care demonstrează fără echivoc că

recurentul când a pătruns în curte intenția sa de a o ucide pe fosta concubină

era deja formată. De altfel, din chiar declarațiile acestuia rezultă că mobilul

omorului l-a reprezentat gelozia, sentiment bine conturat cu mult anterior

comiterii faptei și care deja dăduse naștere altor acțiuni violente ale

inculpatului împotriva victimei, împrejurare care demonstrează că a acționat cu

premeditare, în scopul suprimării vieții acesteia.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că atitudinea procesuală parțial sinceră manifestată de

inculpat nu se înfățișează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a

justifica reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, având în vedere în acest sens atât datele ce

caracterizează persoana recurentului, astfel cum au fost anterior prezentate,

poziția sa psihică față de faptă, acesta încercând pe tot parcursul procesului

penal să transfere întreaga vinovăție asupra victimei, cât și gravitatea

deosebită a acțiunilor comise, inculpatul lovind cu sălbăticie victima de nouă

ori, cu un cuțit, în zone vitale ale corpului, două dintre loviturile aplicate

traversând cutia toracică și secționând inima și plămânii, conducând la decesul

acesteia.

În consecință, față

de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte apreciază că

pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat

și deosebit de grav a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a

tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se

justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă

pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv-educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar,

că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de

recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi

luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul N.M.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi

prevenția recurentului inculpat.

Având în vedere că recurentul inculpat este cel care

se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta

Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul N.M. împotriva Deciziei penale nr. 183/A din 17 august 2010 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată,

durata reținerii și arestării preventive de la 12 decembrie 2008 la 24

februarie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 februarie 2011.