ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosarul nr. 2303/112/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de contestatorii P.V.T., T.G.F. și O.E., în contradictoriu cu intimatul P.O. Sângeorz Băi, având ca obiect anularea dispoziției nr. 85 din 08 februarie 2010, emisă de acesta din urmă și obligarea la emiterea unei noi dispoziții prin care să se restituie în natură sau să se acorde despăgubiri bănești, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilele terenuri și construcții situate în orașul Sângeorz Băi și înscrise în CF nr. 921 Sângeorz Băi nr. top 763, 764, 781, 6332/1, 6332/2, 6332/3 și CF nr. 2764 Sângeorz Băi nr. top 6340, 6341, 783, în suprafață de 4,5381 ha.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele: Imobilele în litigiu au fost abuziv preluate de către S.R. în anul 1959 de la proprietarul tabular V.G.O., iar față de această preluare abuzivă au formulat cereri de acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pe de o parte, reclamanții, în calitate de fii adoptivi ai defunctei V.G.O., iar pe de altă parte, d-na G.E., în calitate de succesor testamentar al defunctei. Prin dispoziția nr. 85 din 08 februarie 2010, P.O. Sângeorz Băi a respins cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii sub motivul că aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001.

Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 9922/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca, menținută prin decizia civilă nr. 2972/2001 a Curții de Apel Timișoara, s-a respins în mod irevocabil acțiunea actualilor reclamanți având ca obiect reducțiunea testamentului lăsat de către defuncta V.G.O., respingându-se totodată și capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor ce atestă că legatara este unica succesoare a defunctei. Prin urmare, aspectele privitoare la calitatea doamnei G.E. de unic succesor al defunctei nu mai pot fi rediscutate, ele fiind deja tranșate cu putere de lucru judecat și producând efecte inclusiv în ceea ce privește determinarea persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Celelalte hotărâri judecătorești depuse de către reclamanți la dosarul cauzei nu pot schimba această concluzie, astfel că prezenta acțiune trebuie respinsă. 2. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P.V.T., T.G.F. și O.E., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii, deoarece: a) Reclamanții au depus toate actele doveditoare ale calității lor de moștenitori legali ai proprietarei tabulare V.G.O., cele în temeiul căruia trebuie considerate persoane îndreptățite la a obține măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Cu toate acestea, prima instanță a hotărât, în mod greșit, că G.E. este singura succesoare a fostei proprietare tabulare, neobservând că decizia civilă nr. 3379/ A din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș a confirmat o sentință pronunțată într-o cauză având un alt obiect, constituit din alte imobile.

Or, efectele acestei hotărâri nu se pot extinde asupra tuturor imobilelor ce fac parte din masa succesorală a defunctei și care pot fi supuse restituirii, în acest sens fiind decizia civilă nr. 261/2007 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin care reclamanții au rămas în posesia unor imobile aflate exact în aceeași situație juridică cu cele care fac obiectul prezentei contestații și pe care moștenitoarea testamentară G.E. a încercat să și le însușească prin invocarea aceleiași decizii a Curții de Apel Timișoara. b) Este de avut în vedere și că în temeiul art. 4 din Legea nr. 10/2001 reclamanții apelanți au fost repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii după autoarea lor și, în consecință, au calitatea de acceptanți ai moștenirii.

Față de caracterul special al Legii nr. 10/2001, reclamanților nu li se poate opune o hotărâre judecătorească anterioară acestei legi. c) În anul 1968, când a fost întocmit testamentul autentic litigios, testatoarea nu putea dispune asupra bunurilor sale viitoare, căci s-ar fi încălcat prevederile art. 887 C. civ., privitoare la dreptul de a dispune asupra unor „obiecte determinate”, precum și cele ale art. 888 C. civ., care conferă legatarei vocația la întreaga universalitate a patrimoniului succesoral de la data decesului testatoarei, iar nu și pentru viitor. d) Notificarea formulată de către reclamanți, deși depusă în anul 2002, a fost soluționată de P.O. Sângeorz Băi doar în anul 2010, deci cu o întârziere nerezonabilă.

3. Pârâtul intimat nu a depus întâmpinare, însă în ședința de judecată din data de 21 ianuarie 2011 reprezentantul său a solicitat respingerea apelului. 4. Reclamanții apelanți au formulat și concluzii scrise, prin care au reiterat susținerile făcute în motivarea cererii de apel. Prin decizia civilă nr. 78/ A din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, litigii de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții P.V.T., T.G.F. și O.E. împotriva sentinței civile nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bistrița - Năsăud, pronunțată în dosarul nr. 2303/112/2010. Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 9922 din 23 octombrie 1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă ca prescrisă cererea reclamanților de astăzi prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta G.E., reducțiunea testamentului universal lăsat de V.G.O.

în favoarea numitei G.E., nepoata de soră a testatoarei, dispunându-se totodată respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr. 619 din 20 ianuarie 1969 prin care G.E. a fost menționată ca unică succesoare, ca legatară universală, a defunctei V.G.O., născută S. În cuprinsul acestei sentințe s-a statuat, cu putere de lucru judecat, și că respingerea, ca prescrisă, a acțiunii în reducțiunea testamentului are ca efect înlăturarea reclamanților de la moștenirea defunctei, ceea ce, implicit, confirmă calitatea legatarei G.E. de unică moștenitoare a defunctei. Sentința a fost menținută prin Decizia civilă nr. 3379 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș și Decizia civilă nr. 2972 din 05 noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, devenind irevocabilă.

Este de avut în vedere, totodată, că și într-un alt proces purtat între părți s-a statuat, prin raportare la cele deja hotărâte prin hotărârea menționată, că urmare a respingerii acțiunii în reducțiunea testamentului întocmit de V.G. în favoarea numitei G.E. aceasta a devenit, ca legatară universală, unica moștenitoare a defunctei”. Sentința civilă nr. 961/2002 a Judecătoriei Alba-Iulia a fost menținută, la rândul ei, în apel prin Decizia civilă nr. 486/A/2002 a Tribunalului Alba și în recurs prin Decizia civilă nr. 2389/2002 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin aceasta din urmă statuându-se, între altele, că „este nerelevantă juridic împrejurarea că reclamanții au dobândit calitatea de fii adoptivi ai defunctei în baza Deciziei civile nr. 496/1998 a Curții Supreme de Justiție, aspect de netăgăduit, de altfel, însă insuficient ca în cauză aceștia să dobândească și vocația succesorală, vocație pierdută prin instituirea legatului universal în favoarea revizuientei G.E.”.

Contrar celor afirmate de către apelanți, confirmarea calității legatarei universale G.E. de unică moștenitoare a defunctei V.G.O. statuate prin sentința civilă nr. 9922/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca și deciziile date în apel și recurs prin care această sentință a fost menținută, trebuie avută în vedere și în ce privește cererea de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, excluderea reclamanților de la moștenirea defunctei în contra căreia s-a făcut preluarea abuzivă impunând concluzia că aceștia nu pot avea calitatea de persoane îndreptățite la a obține măsuri reparatorii potrivit acestei legi. Nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu trimite la o altă concluzie, în condițiile în care art. 4 alin. (2) al legii, se mărginește la a afirma, fără alte nuanțări ori derogări, că de prevederile acestei legi „beneficiază moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.

Or, reclamanții pierzându-și vocația la moștenirea defunctei V.G.O. în profitul legatarei universale G.E., nu pot fi socotiți, în sensul legii, moștenitori ai defunctei. Este fără însemnătate că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare ulterior pronunțării hotărârilor judecătorești evocate mai-sus, căci statuările făcute prin aceste hotărâri vizează în mod direct și cu efect general, inclusiv pentru viitor, situația juridică a părților, în raport cu defuncta și între reclamanți și G.E. Dacă s-ar stabili în prezent altfel, s-ar ajunge la contrazicerea unor dispoziții cuprinse în hotărârile judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, ceea ce, de pe temeiul art. 1201 C. civ., este inadmisibil.

Doar în măsura în care, prin prevederi exprese și neechivoce, Legea nr. 10/2001 ar fi impus un alt regim juridic persoanelor aflate în situația juridică a reclamanților s-ar fi putut considera că, în ce privește imobilele ce intră sub incidența acestei legi, reclamanții pot avea calitatea de persoane îndreptățite, însă de lege lata o asemenea concluzie nu este îngăduită. Nu sunt de natură a trimite la o altă rezolvare nici prevederile art. 887 C. civ., invocate în motivarea apelului, câtă vreme acestea se referă, generic, la măsura în care se poate dispune prin testament (de toată averea, precum în cazul lui G.E., numai de o parte a ei ori doar de unul sau mai multe „obiecte determinate”, această din urmă ipoteză vizând legatul cu titlu particular, ceea ce nu este cazul în prezentul proces).

Tot astfel, nu pot avea implicații asupra procesului nici prevederile art. 888 C. civ., căci deși acestea vizează legatul universal, ele se mărginesc la a evoca posibilitatea transmiterii pe cale succesorală a tuturor bunurilor defunctului, fără însă a putea face să renască, în beneficiul reclamanților, dreptul la moștenire după V.G.O., în ce privește imobilele situate sub incidența Legii nr. 10/2001. În ce privește motivul de apel privitor la perioada mare de timp scursă între data depunerii notificării de către reclamanți și data soluționării notificării de către primar, aceasta nu are influență asupra situației juridice de fond a reclamanților - apelanți. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții P.V.T., T.G.F.

și O.E., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, respectiv a art. 1, din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită. Au arătat recurenții că în mod greșit s-a reținut că, prin hotărârile judecătorești, pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că moștenitoarea testamentară este unica moștenitoare a autoarei, fără a se avea în vedere dispozițiile legii speciale, precum și faptul că acel litigiu a avut un alt obiect, constituit din alte imobile, precum și că într-un alt litigiu, privind alte imobile rămase de pe urma autoarei, li s-a recunoscut calitatea de succesori.

O altă critică a vizat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 887 – art. 883 C. civ., cu referire la testamentul lăsat de autoare, susținându-se că masa succesorală trebuie raportată la data decesului iar aceasta nu poate să cuprindă și bunurile care au aparținut autoarei și care sunt supuse restituirii în natură sau echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001, acestea fiind bunuri viitoare, astfel că nu pot face obiectul legatului universal, având un alt regim juridic. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: În drept, bunurile succesorale se transmit moștenitorilor fie, în temeiul legii, fie în temeiul voinței celui care lasă moștenirea exprimată prin testament.

În caz de moștenire, când testatorul a înțeles prin testament întocmit să cuprindă un legat universal, acesta îi conferă beneficiarului legatului (legat universal) vocația la întreaga universalitate a bunurilor testatorului, adică dreptul la a culege toate bunurile din patrimoniul defunctului. În această situație, legiuitorul a indisponibilizat în favoarea anumitor moștenitori legali care, conform dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii succesiunii supuse analizei sunt descendenții, ascendenții privilegiați și soțul supraviețuitor, doar o anumită parte a moștenirii denumită rezervă succesorală, împărțeala moștenirii urmând a se face atât după regulile moștenirii legale, cât și în raport de ultima voință de autorului.

În cauză, autoarea V.G.O., decedată ulterior preluării bunurilor de către stat, a dispus prin testament în legătură cu soarta bunurilor sale, în sensul că a desemnat-o pe G.E. ca legatară universală. În împrejurări care nu a fost pe deplin lămurite de către instanțe, succesiunea de pe urma autoarei a fost dezbătută de două ori eliberându-se două certificate de moștenitor; În primul certificat de moștenitor nr. 619 din 20 ianuarie 1969, s-a constatat calitatea de unic moștenitor a numitei C.E. (G.) în calitate de legatară universală iar prin al doilea certificat de moștenitor nr. 1784 din 9 octombrie 1986 s-a constatat calitatea de moștenitori legali a descendenților T.E. și P.V.T., masa succesorală reținută în cele două certificate fiind diferită și necuprinzând bunurile care fuseseră preluate în mod abuziv de S.R.

de la autoarea comună, anterior decesului. Ambele certificate de moștenitor își produc efecte în ce privește calitatea de moștenitor, și cota sau bunurile care revin fiecărui moștenitor, atât timp cât nu s-a obținut anularea sau constatarea nulității acestora pe cale judecătorească. În aplicarea dispozițiilor art. 3 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001, pot avea calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii moștenitorii legali sau testamentari ai defunctei, pentru bunurile care fac obiect de reglementare a acestei legi.

În analiza calității de persoane îndreptățite a reclamanților, pretinsă în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, în mod greșit au reținut instanțele că s-a stabilit cu putere de lucru judecat „calitatea de unic moștenitor a numitei „G.” justificat de faptul că prin sentința civilă nr. 9922/1998 a fost respinsă acțiunea în reducțiunea certificatului de moștenitor, și fără a se observa că și aceștia au făcut dovada calității de succesor în baza certificatului de moștenitor, dovada făcută în condițiile pct. 23 din normele metodologice. În caz de concurs dintre mai multe persoane îndreptățite în considerarea calității de moștenitor legal și respectiv de moștenitor testamentar, decizia de restituire se emite pe numele tuturor, stabilirea cotelor urmând să se facă potrivit dreptului comun intern aplicabil moștenirii.

Determinarea masei succesorale, a cotelor eventuale ce se cuvin fiecărui moștenitor, atribuirea bunurilor, sunt chestiuni de fapt și de drept ce urmează a fi stabilite și soluționate de către instanța de drept comun, potrivit regulilor devoluțiunii legale și /sau testamentare și nu pot face obiect de analiză în cadrul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001. În procedura Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea notificării sau instanța de judecată competentă potrivit art. 26 din aceeași lege, pot statua numai asupra calității de persoană îndreptățită din perspectiva legii speciale, respectiv stabilirea calității de moștenitor legal/testamentar de pe urma autorului; dovada proprietății asupra bunului notificat; întinderea dreptului de proprietate pe care l-a exercitat fostul proprietar și dovada preluării abuzive.

Având în vedere că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori legali de pe urma autoarei, cu certificatul de moștenitor, cu încălcarea dispozițiilor art. 3, 4 și 23 din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că aceștia nu au calitatea de persoane îndreptățite. În raport de această constatare a calității de persoane îndreptățite a reclamanților și de faptul că instanța de fond nu a analizat cauza pe fondul temeiului juridic invocat, se impune cu necesitate trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru stabilirea deplină a situației de fapt cu privire la bunurile notificate și stabilirea corectă a cadrului procesual al judecății în raport de persoanele care au formulat notificări cu privire la aceste bunuri, identificarea bunurilor, stabilirea dreptului și întinderea dreptului exercitat de către autoare și modalitățile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege în raport de regimul juridic al bunurilor.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul a se casa ambele hotărâri și a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.V.T., T.G.F. și O.E. împotriva deciziei nr. 78/ A din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bistrița Năsăud, secția civilă și trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2012.