ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1862/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată

în dosarul nr. 2303/112/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de contestatorii P.V.T., T.G.F. și O.E., în contradictoriu cu

intimatul P.O. Sângeorz Băi, având ca obiect anularea dispoziției nr. 85 din 08

februarie 2010, emisă de acesta din urmă și obligarea la emiterea unei noi

dispoziții prin care să se restituie în natură sau să se acorde despăgubiri

bănești, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilele terenuri și construcții

situate în orașul Sângeorz Băi și înscrise în CF nr. 921 Sângeorz Băi nr. top

763, 764, 781, 6332/1, 6332/2, 6332/3 și CF nr. 2764 Sângeorz Băi nr. top 6340,

6341, 783, în suprafață de 4,5381 ha.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:

Imobilele în litigiu

au fost abuziv preluate de către S.R. în anul 1959 de la proprietarul tabular

V.G.O., iar față de această preluare abuzivă au formulat cereri de acordare a

măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pe de o parte, reclamanții, în

calitate de fii adoptivi ai defunctei V.G.O., iar pe de altă parte, d-na G.E.,

în calitate de succesor testamentar al defunctei.

Prin dispoziția nr.

85 din 08 februarie 2010, P.O. Sângeorz Băi a respins cererea reclamanților de

acordare a măsurilor reparatorii sub motivul că aceștia nu au calitatea de

persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001.

Într-adevăr, prin

sentința civilă nr. 9922/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca, menținută prin

decizia civilă nr. 2972/2001 a Curții de Apel Timișoara, s-a respins în mod

irevocabil acțiunea actualilor reclamanți având ca obiect reducțiunea

testamentului lăsat de către defuncta V.G.O., respingându-se totodată și

capătul de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor ce

atestă că legatara este unica succesoare a defunctei.

Prin urmare,

aspectele privitoare la calitatea doamnei G.E. de unic succesor al defunctei nu

mai pot fi rediscutate, ele fiind deja tranșate cu putere de lucru judecat și

producând efecte inclusiv în ceea ce privește determinarea persoanei

îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Celelalte hotărâri

judecătorești depuse de către reclamanți la dosarul cauzei nu pot schimba

această concluzie, astfel că prezenta acțiune trebuie respinsă.

sentințe au declarat apel reclamanții P.V.T., T.G.F. și O.E., solicitând

schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii, deoarece:

a) Reclamanții au

depus toate actele doveditoare ale calității lor de moștenitori legali ai

proprietarei tabulare V.G.O., cele în temeiul căruia trebuie considerate

persoane îndreptățite la a obține măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Cu toate acestea, prima instanță a hotărât, în mod greșit, că G.E. este singura

succesoare a fostei proprietare tabulare, neobservând că decizia civilă nr.

3379/ A din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș a confirmat o sentință

pronunțată într-o cauză având un alt obiect, constituit din alte imobile. Or,

efectele acestei hotărâri nu se pot extinde asupra tuturor imobilelor ce fac

parte din masa succesorală a defunctei și care pot fi supuse restituirii, în

acest sens fiind decizia civilă nr. 261/2007 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin

care reclamanții au rămas în posesia unor imobile aflate exact în aceeași

situație juridică cu cele care fac obiectul prezentei contestații și pe care

moștenitoarea testamentară G.E. a încercat să și le însușească prin invocarea

aceleiași decizii a Curții de Apel Timișoara.

b) Este de avut în

vedere și că în temeiul art. 4 din Legea nr. 10/2001 reclamanții apelanți au

fost repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii după autoarea lor

și, în consecință, au calitatea de acceptanți ai moștenirii. Față de caracterul

special al Legii nr. 10/2001, reclamanților nu li se poate opune o hotărâre

judecătorească anterioară acestei legi.

c) În anul 1968, când

a fost întocmit testamentul autentic litigios, testatoarea nu putea dispune

asupra bunurilor sale viitoare, căci s-ar fi încălcat prevederile art. 887 C.

civ., privitoare la dreptul de a dispune asupra unor „obiecte determinate”,

precum și cele ale art. 888 C. civ., care conferă legatarei vocația la întreaga

universalitate a patrimoniului succesoral de la data decesului testatoarei, iar

nu și pentru viitor.

d) Notificarea

formulată de către reclamanți, deși depusă în anul 2002, a fost soluționată de P.O. Sângeorz Băi doar în anul 2010, deci cu o întârziere nerezonabilă.

a depus întâmpinare, însă în ședința de judecată din data de 21 ianuarie 2011

reprezentantul său a solicitat respingerea apelului.

apelanți au formulat și concluzii scrise, prin care au reiterat susținerile

făcute în motivarea cererii de apel.

Prin decizia civilă

nr. 78/ A din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, litigii de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanții P.V.T., T.G.F. și O.E. împotriva sentinței

civile nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Bistrița - Năsăud, pronunțată în dosarul nr. 2303/112/2010.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 9922 din 23 octombrie 1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă ca

prescrisă cererea reclamanților de astăzi prin care s-a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta G.E., reducțiunea testamentului universal lăsat de

V.G.O. în favoarea numitei G.E., nepoata de soră a testatoarei, dispunându-se

totodată respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere având ca obiect

anularea certificatului de moștenitor nr. 619 din 20 ianuarie 1969 prin care

G.E. a fost menționată ca unică succesoare, ca legatară universală, a defunctei

V.G.O., născută S.

În cuprinsul acestei

sentințe s-a statuat, cu putere de lucru judecat, și că respingerea, ca

prescrisă, a acțiunii în reducțiunea testamentului are ca efect înlăturarea

reclamanților de la moștenirea defunctei, ceea ce, implicit, confirmă calitatea

legatarei G.E. de unică moștenitoare a defunctei.

Sentința a fost

menținută prin Decizia civilă nr. 3379 din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș și Decizia civilă nr. 2972 din 05 noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, devenind irevocabilă.

Este de avut în

vedere, totodată, că și într-un alt proces purtat între părți s-a statuat, prin

raportare la cele deja hotărâte prin hotărârea menționată, că urmare a

respingerii acțiunii în reducțiunea testamentului întocmit de V.G. în favoarea

numitei G.E. aceasta a devenit, ca legatară universală, unica moștenitoare a

defunctei”.

Sentința civilă nr.

961/2002 a Judecătoriei Alba-Iulia a fost menținută, la rândul ei, în apel prin

Decizia civilă nr. 486/A/2002 a Tribunalului Alba și în recurs prin Decizia

civilă nr. 2389/2002 a Curții de Apel Alba-Iulia, prin aceasta din urmă

statuându-se, între altele, că „este nerelevantă juridic împrejurarea că

reclamanții au dobândit calitatea de fii adoptivi ai defunctei în baza Deciziei

civile nr. 496/1998 a Curții Supreme de Justiție, aspect de netăgăduit, de

altfel, însă insuficient ca în cauză aceștia să dobândească și vocația

succesorală, vocație pierdută prin instituirea legatului universal în favoarea

revizuientei G.E.”.

Contrar celor

afirmate de către apelanți, confirmarea calității legatarei universale G.E. de

unică moștenitoare a defunctei V.G.O. statuate prin sentința civilă nr.

9922/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca și deciziile date în apel și recurs prin

care această sentință a fost menținută, trebuie avută în vedere și în ce

privește cererea de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr.

10/2001, excluderea reclamanților de la moștenirea defunctei în contra căreia

s-a făcut preluarea abuzivă impunând concluzia că aceștia nu pot avea calitatea

de persoane îndreptățite la a obține măsuri reparatorii potrivit acestei legi.

Nicio dispoziție a

Legii nr. 10/2001 nu trimite la o altă concluzie, în condițiile în care art. 4

alin. (2) al legii, se mărginește la a afirma, fără alte nuanțări ori derogări,

că de prevederile acestei legi „beneficiază moștenitorii legali sau

testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.

Or, reclamanții

pierzându-și vocația la moștenirea defunctei V.G.O. în profitul legatarei

universale G.E., nu pot fi socotiți, în sensul legii, moștenitori ai defunctei.

Este fără însemnătate

că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare ulterior pronunțării hotărârilor

judecătorești evocate mai-sus, căci statuările făcute prin aceste hotărâri

vizează în mod direct și cu efect general, inclusiv pentru viitor, situația

juridică a părților, în raport cu defuncta și între reclamanți și G.E.

Dacă s-ar stabili în

prezent altfel, s-ar ajunge la contrazicerea unor dispoziții cuprinse în

hotărârile judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, ceea ce, de pe

temeiul art. 1201 C. civ., este inadmisibil.

Doar în măsura în

care, prin prevederi exprese și neechivoce, Legea nr. 10/2001 ar fi impus un

alt regim juridic persoanelor aflate în situația juridică a reclamanților s-ar

fi putut considera că, în ce privește imobilele ce intră sub incidența acestei

legi, reclamanții pot avea calitatea de persoane îndreptățite, însă de lege

lata o asemenea concluzie nu este îngăduită.

Nu sunt de natură a

trimite la o altă rezolvare nici prevederile art. 887 C. civ., invocate în

motivarea apelului, câtă vreme acestea se referă, generic, la măsura în care se

poate dispune prin testament (de toată averea, precum în cazul lui G.E., numai

de o parte a ei ori doar de unul sau mai multe „obiecte determinate”, această

din urmă ipoteză vizând legatul cu titlu particular, ceea ce nu este cazul în

prezentul proces).

Tot astfel, nu pot

avea implicații asupra procesului nici prevederile art. 888 C. civ., căci deși

acestea vizează legatul universal, ele se mărginesc la a evoca posibilitatea

transmiterii pe cale succesorală a tuturor bunurilor defunctului, fără însă a

putea face să renască, în beneficiul reclamanților, dreptul la moștenire după V.G.O.,

în ce privește imobilele situate sub incidența Legii nr. 10/2001.

În ce privește

motivul de apel privitor la perioada mare de timp scursă între data depunerii

notificării de către reclamanți și data soluționării notificării de către

primar, aceasta nu are influență asupra situației juridice de fond a

reclamanților - apelanți.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții P.V.T., T.G.F. și O.E.,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și

aplicare a legii, respectiv a art. 1, din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care

cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a

căror restituire se solicită.

Au arătat recurenții

că în mod greșit s-a reținut că, prin hotărârile judecătorești, pronunțate

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a stabilit cu autoritate de

lucru judecat că moștenitoarea testamentară este unica moștenitoare a autoarei,

fără a se avea în vedere dispozițiile legii speciale, precum și faptul că acel

litigiu a avut un alt obiect, constituit din alte imobile, precum și că într-un

alt litigiu, privind alte imobile rămase de pe urma autoarei, li s-a recunoscut

calitatea de succesori.

O altă critică a

vizat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 887 – art. 883 C.

civ., cu referire la testamentul lăsat de autoare, susținându-se că masa

succesorală trebuie raportată la data decesului iar aceasta nu poate să

cuprindă și bunurile care au aparținut autoarei și care sunt supuse restituirii

în natură sau echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001, acestea fiind bunuri

viitoare, astfel că nu pot face obiectul legatului universal, având un alt

regim juridic.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

În drept, bunurile

succesorale se transmit moștenitorilor fie, în temeiul legii, fie în temeiul

voinței celui care lasă moștenirea exprimată prin testament.

În caz de moștenire,

când testatorul a înțeles prin testament întocmit să cuprindă un legat

universal, acesta îi conferă beneficiarului legatului (legat universal) vocația

la întreaga universalitate a bunurilor testatorului, adică dreptul la a culege

toate bunurile din patrimoniul defunctului.

În această situație,

legiuitorul a indisponibilizat în favoarea anumitor moștenitori legali care,

conform dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii succesiunii supuse

analizei sunt descendenții, ascendenții privilegiați și soțul supraviețuitor,

doar o anumită parte a moștenirii denumită rezervă succesorală, împărțeala

moștenirii urmând a se face atât după regulile moștenirii legale, cât și în

raport de ultima voință de autorului.

În cauză, autoarea

V.G.O., decedată ulterior preluării bunurilor de către stat, a dispus prin

testament în legătură cu soarta bunurilor sale, în sensul că a desemnat-o pe

G.E. ca legatară universală. În împrejurări care nu a fost pe deplin lămurite

de către instanțe, succesiunea de pe urma autoarei a fost dezbătută de două ori

eliberându-se două certificate de moștenitor;

În primul certificat

de moștenitor nr. 619 din 20 ianuarie 1969, s-a constatat calitatea de unic

moștenitor a numitei C.E. (G.) în calitate de legatară universală iar prin al

doilea certificat de moștenitor nr. 1784 din 9 octombrie 1986 s-a constatat

calitatea de moștenitori legali a descendenților T.E. și P.V.T., masa

succesorală reținută în cele două certificate fiind diferită și necuprinzând

bunurile care fuseseră preluate în mod abuziv de S.R. de la autoarea comună, anterior

decesului.

Ambele certificate de

moștenitor își produc efecte în ce privește calitatea de moștenitor, și cota

sau bunurile care revin fiecărui moștenitor, atât timp cât nu s-a obținut

anularea sau constatarea nulității acestora pe cale judecătorească.

În aplicarea

dispozițiilor art. 3 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001, pot avea

calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii moștenitorii legali

sau testamentari ai defunctei, pentru bunurile care fac obiect de reglementare

a acestei legi.

În analiza calității

de persoane îndreptățite a reclamanților, pretinsă în sensul art. 3 și 4 din

Legea nr. 10/2001, în mod greșit au reținut instanțele că s-a stabilit cu

putere de lucru judecat „calitatea de unic moștenitor a numitei „G.” justificat

de faptul că prin sentința civilă nr. 9922/1998 a fost respinsă acțiunea în

reducțiunea certificatului de moștenitor, și fără a se observa că și aceștia au

făcut dovada calității de succesor în baza certificatului de moștenitor, dovada

făcută în condițiile pct. 23 din normele metodologice.

În caz de concurs

dintre mai multe persoane îndreptățite în considerarea calității de moștenitor

legal și respectiv de moștenitor testamentar, decizia de restituire se emite pe

numele tuturor, stabilirea cotelor urmând să se facă potrivit dreptului comun

intern aplicabil moștenirii.

Determinarea masei

succesorale, a cotelor eventuale ce se cuvin fiecărui moștenitor, atribuirea

bunurilor, sunt chestiuni de fapt și de drept ce urmează a fi stabilite și

soluționate de către instanța de drept comun, potrivit regulilor devoluțiunii

legale și /sau testamentare și nu pot face obiect de analiză în cadrul unei

contestații întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În procedura Legii

nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea notificării sau instanța de

judecată competentă potrivit art. 26 din aceeași lege, pot statua numai asupra

calității de persoană îndreptățită din perspectiva legii speciale, respectiv

stabilirea calității de moștenitor legal/testamentar de pe urma autorului;

dovada proprietății asupra bunului notificat; întinderea dreptului de

proprietate pe care l-a exercitat fostul proprietar și dovada preluării

abuzive.

Având în vedere că

reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori legali de pe urma

autoarei, cu certificatul de moștenitor, cu încălcarea dispozițiilor art. 3, 4

și 23 din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că aceștia nu au calitatea de persoane

îndreptățite.

În raport de această

constatare a calității de persoane îndreptățite a reclamanților și de faptul că

instanța de fond nu a analizat cauza pe fondul temeiului juridic invocat, se

impune cu necesitate trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru

stabilirea deplină a situației de fapt cu privire la bunurile notificate și stabilirea

corectă a cadrului procesual al judecății în raport de persoanele care au

formulat notificări cu privire la aceste bunuri, identificarea bunurilor,

stabilirea dreptului și întinderea dreptului exercitat de către autoare și

modalitățile de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege în raport de

regimul juridic al bunurilor.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a

se admite recursul a se casa ambele hotărâri și a se trimite cauza spre rejudecare

la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții P.V.T., T.G.F. și O.E. împotriva deciziei nr. 78/ A din

31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și de familie.

Casează decizia

atacată, precum și sentința nr. 4973/ F din 27 septembrie 2010 a Tribunalului

Bistrița Năsăud, secția civilă și trimite cauza spre rejudecare la această din

urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2012.