ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2096/2011

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 397 din data de 30 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 10898/2/2010 (2970/2010) Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut și pus în executare sentința penală din 15 decembrie 2005 a Tribunalului din Roma, secția a VI-a, și a sentinței penale din 9 iunie 2008 a Judecătorului pentru anchete preliminare din Tribunalul Roma, Biroul X, privind pe condamnatul B.M.F. (alias L.I.). Totodată, instanța de fond a constatat că B.M.F.

are de executat pedeapsa de 18 ani închisoare, prin reducerea pedepsei rezultante inițiale de 19 ani și 9 luni închisoare, prin reducerea acesteia prin Decretul președintelui Republicii nr. 241 din 31 iulie 2006 (1 an 8 luni și 24 zile), deducându-se reținerea și arestarea preventivă de la 12 decembrie 2005 la 15 decembrie 2005; de la 7 aprilie 2006 la 8 aprilie 2006 și de la 13 noiembrie 2006 la zi. Prin aceeași sentință s-a dispus transferarea persoanei condamnate B.M.F. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare și emiterea mandatului de executare a pedepsei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt : Prin sentința pronunțată la data de 15 decembrie 2005 de Tribunalul Roma, secția a V-a, B.M.F.

a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința din 6 iunie 2007 a Tribunalului Roma, secția a VI-a, același făptuitor a mai fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracțiunea de concurs la rezistența opusă unui funcționar public, iar prin sentința pronunțată la data de 9 iunie 2008 de judecătorul pentru anchete preliminare din cadrul Tribunalului Roma – Biroul X, numitul B.M.F. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de concurs la omor calificat în formă continuată, pentru infracțiunea de concurs la tâlhărie calificată.

Prima instanță a reținut că în cauză este îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strassbourg la 21 martie 1983. S-a mai reținut că hotărârile de condamnare sunt definitive, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană a transferării persoanelor condamnate și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, iar persoana condamnată are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale. Totodată, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 129 lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004, în sensul că persoana condamnată este cetățean român, își are domiciliul în România și și-a exprimat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul nerecunoașterii în integralitatea lor a hotărârilor de condamnare. Recursul este fondat. Din actele aflate la dosar rezultă că B.M.F. a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare prin sentința penală din 15 decembrie 2005 a Tribunalului Roma, la 5 luni închisoare prin sentința penală din 6 iunie 2007 a Tribunalului Roma și la 18 ani închisoare prin sentința penală din 9 iunie 2008 a judecătorului pentru anchete preliminare din cadrul Tribunalului Roma. Prin ultima sentință penală i-au fost aplicate persoanei condamnate pedepsele accesorii ale interdicției pe viață de a deține funcții publice, ale interdicției drepturilor și suspendării autorității părintești pe durata pedepsei principale aplicate.

Conform actului de executare a pedepselor concurente emis la data de 27 februarie 2009 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Roma, cele trei pedepse aplicate au fost cumulate, rezultând pedeapsa finală de 19 ani și 9 luni închisoare, pedeapsă redusă cu 1 an, 8 luni și 24 zile prin Decretul Președintelui Republicii nr. 241 din 31 iulie 2006, astfel că B.M.F. urmează a executa 18 ani și 6 zile închisoare. În cazul transferării unei persoane condamnate, Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și legea internă nr. 302/2004 stabilesc două proceduri alternative de executare, între care statul de executare trebuie să aleagă, respectiv continuarea executării pedepsei aplicate sau conversiunea condamnării.

În procedura de continuare a executării reglementată de art. 10 din Convenție și art. 145 din Legea nr. 302/2004, statul de executare continuă activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i în totalitate și este legat de natura juridică și durata sancțiunii, așa cum rezultă ea din condamnare. În cauză, s-a stabilit ca modalitate de transferare continuarea executării pedepsei și ca atare nu se poate modifica durata pedepsei, statul român fiind continuatorul statului de condamnare. Prin urmare, la examinarea îndeplinirii condițiilor transferării prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004 instanța de judecată trebuia să se raporteze la întreaga durată a pedepsei ce se execută în Italia, astfel cum rezultă din documentele transmise de statul de condamnare, respectiv 18 ani și 6 zile.

Este adevărat că în actul emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Roma se precizează că pedeapsa rămasă de executat este de 18 ani, însă aceasta este rezultatul deducerii celor 6 zile de arest preventiv, de la 12 decembrie 2005 – 15 decembrie 2005 și 7 aprilie 2006 – 8 aprilie 2006. Prin dispoziția instanței de fond de transferare a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani și deducerea celor 6 zile de arest preventiv se realizează practic o dublă computare a măsurii preventive. Pentru aceleași argumente care țin de obligativitatea respectării felului și duratei condamnării se impunea recunoașterea pedepselor accesorii aplicate condamnatului B.M.F.

prin sentința penală din 9 iunie 2008 a Judecătorului pentru anchete preliminare din cadrul Tribunalului Roma. Tot sub acest aspect este de menționat că Republica Italia, prin declarația dată conform art.3 paragraful 3 din Convenția de la Strasbourg, a exclus procedura schimbării pedepsei prevăzută la art. 9 paragraful 1 și 11 din Convenție. În raport de considerentele expuse, urmează ca recursul declarat să fie admis, să se caseze sentința atacată numai cu privire la durata pedepsei ce urmează a fi executată de persoana transferabilă. Se va deduce perioada arestării preventive, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 397 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, privind intimatul condamnat persoană transferabilă B.M.F. alias „L.I.”. Casează, în parte sentința penală atacată cu privire la durata pedepsei ce urmează a fi executată în urma recunoașterii hotărârilor judecătorești de condamnare pronunțate de autorităților judiciare italiene și rejudecând: Constată că pedeapsa ce urmează a fi executată de persoană transferabilă B.M.F. alias „L.I.” este de 18 ani și 6 zile închisoare, precum și interdicția pe viață a ocupării de funcții publice, interdicția drepturilor părintești și suspendarea autorității părintești pe durata executării pedepsei.

Deduce prevenția persoanei transferabile de la 12 decembrie 2005 la 15 decembrie 2005, de la 7 aprilie 2006 la 8 aprilie 2006 și de la 13 noiembrie 2006 la 23 mai 2011. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2011.