ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2096/2011

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală

nr. 397 din data de 30 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 10898/2/2010

(2970/2010) Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut și

pus în executare sentința penală din 15 decembrie 2005 a Tribunalului din Roma,

secția a VI-a, și a sentinței penale din 9 iunie 2008 a Judecătorului pentru

anchete preliminare din Tribunalul Roma, Biroul X, privind pe condamnatul B.M.F.

(alias L.I.).

Totodată, instanța de

fond a constatat că B.M.F. are de executat pedeapsa de 18 ani închisoare, prin reducerea

pedepsei rezultante inițiale de 19 ani și 9 luni închisoare, prin reducerea acesteia

prin Decretul președintelui Republicii nr. 241 din 31 iulie 2006 (1 an 8 luni

și 24 zile), deducându-se reținerea și arestarea preventivă de la 12 decembrie

2005 la 15 decembrie 2005; de la 7 aprilie 2006 la 8 aprilie 2006 și de la 13

noiembrie 2006 la zi.

Prin aceeași sentință

s-a dispus transferarea persoanei condamnate B.M.F. într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare și

emiterea mandatului de executare a pedepsei.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de

fapt :

Prin sentința

pronunțată la data de 15 decembrie 2005 de Tribunalul Roma, secția a V-a, B.M.F.

a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prin sentința din 6 iunie 2007 a Tribunalului Roma, secția a VI-a,

același făptuitor a mai fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru

infracțiunea de concurs la rezistența opusă unui funcționar public, iar prin

sentința pronunțată la data de 9 iunie 2008 de judecătorul pentru anchete

preliminare din cadrul Tribunalului Roma – Biroul X, numitul B.M.F. a fost

condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

concurs la omor calificat în formă continuată, pentru infracțiunea de concurs

la tâlhărie calificată.

Prima instanță a

reținut că în cauză este îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzută de

art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată, și art. 3 pct. 1 lit. e)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strassbourg la 21 martie 1983.

S-a mai reținut că

hotărârile de condamnare sunt definitive, fiind îndeplinită condiția prevăzută

de art. 3 lit. b) din Convenția europeană a transferării persoanelor condamnate

și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, iar persoana condamnată are de executat

mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale.

Totodată, instanța de

fond a constatat că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de

dispozițiile art. 129 lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004, în sensul că

persoana condamnată este cetățean român, își are domiciliul în România și și-a

exprimat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul nerecunoașterii în

integralitatea lor a hotărârilor de condamnare.

Recursul este fondat.

Din actele aflate la

dosar rezultă că B.M.F. a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare prin

sentința penală din 15 decembrie 2005 a Tribunalului Roma, la 5 luni închisoare

prin sentința penală din 6 iunie 2007 a Tribunalului Roma și la 18 ani

închisoare prin sentința penală din 9 iunie 2008 a judecătorului pentru anchete

preliminare din cadrul Tribunalului Roma. Prin ultima sentință penală i-au fost

aplicate persoanei condamnate pedepsele accesorii ale interdicției pe viață de

a deține funcții publice, ale interdicției drepturilor și suspendării

autorității părintești pe durata pedepsei principale aplicate.

Conform actului de

executare a pedepselor concurente emis la data de 27 februarie 2009 de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Roma, cele trei pedepse aplicate au fost

cumulate, rezultând pedeapsa finală de 19 ani și 9 luni închisoare, pedeapsă

redusă cu 1 an, 8 luni și 24 zile prin Decretul Președintelui Republicii nr. 241

din 31 iulie 2006, astfel că B.M.F. urmează a executa 18 ani și 6 zile

închisoare.

În cazul transferării

unei persoane condamnate, Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate și legea internă nr. 302/2004 stabilesc două proceduri alternative

de executare, între care statul de executare trebuie să aleagă, respectiv

continuarea executării pedepsei aplicate sau conversiunea condamnării.

În procedura de

continuare a executării reglementată de art. 10 din Convenție și art. 145 din

Legea nr. 302/2004, statul de executare continuă activitatea începută de statul

de condamnare, succedându-i în totalitate și este legat de natura juridică și

durata sancțiunii, așa cum rezultă ea din condamnare.

În cauză, s-a

stabilit ca modalitate de transferare continuarea executării pedepsei și ca

atare nu se poate modifica durata pedepsei, statul român fiind continuatorul

statului de condamnare.

Prin urmare, la

examinarea îndeplinirii condițiilor transferării prevăzute de art. 129 din

Legea nr. 302/2004 instanța de judecată trebuia să se raporteze la întreaga

durată a pedepsei ce se execută în Italia, astfel cum rezultă din documentele

transmise de statul de condamnare, respectiv 18 ani și 6 zile.

Este adevărat că în

actul emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Roma se precizează că

pedeapsa rămasă de executat este de 18 ani, însă aceasta este rezultatul

deducerii celor 6 zile de arest preventiv, de la 12 decembrie 2005 – 15

decembrie 2005 și 7 aprilie 2006 – 8 aprilie 2006. Prin dispoziția instanței de

fond de transferare a persoanei condamnate în vederea continuării executării

pedepsei de 18 ani și deducerea celor 6 zile de arest preventiv se realizează

practic o dublă computare a măsurii preventive.

Pentru aceleași

argumente care țin de obligativitatea respectării felului și duratei

condamnării se impunea recunoașterea pedepselor accesorii aplicate

condamnatului B.M.F. prin sentința penală din 9 iunie 2008 a Judecătorului

pentru anchete preliminare din cadrul Tribunalului Roma.

Tot sub acest aspect

este de menționat că Republica Italia, prin declarația dată conform art.3

paragraful 3 din Convenția de la Strasbourg, a exclus procedura schimbării

pedepsei prevăzută la art. 9 paragraful 1 și 11 din Convenție.

În raport de

considerentele expuse, urmează ca recursul declarat să fie admis, să se caseze

sentința atacată numai cu privire la durata pedepsei ce urmează a fi executată

de persoana transferabilă. Se va deduce perioada arestării preventive, iar

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

sentinței penale nr. 397 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

I penală, privind intimatul condamnat persoană transferabilă B.M.F. alias „L.I.”.

Casează, în parte sentința penală atacată cu

privire la durata pedepsei ce urmează a fi executată în urma recunoașterii

hotărârilor judecătorești de condamnare pronunțate de autorităților judiciare italiene

și rejudecând:

Constată că pedeapsa ce urmează a fi

executată de persoană transferabilă B.M.F. alias „L.I.” este de 18 ani și 6

zile închisoare, precum și interdicția pe viață a ocupării de funcții publice,

interdicția drepturilor părintești și suspendarea autorității părintești pe

durata executării pedepsei.

Deduce prevenția persoanei transferabile de

la 12 decembrie 2005 la 15 decembrie 2005, de la 7 aprilie 2006 la 8 aprilie

2006 și de la 13 noiembrie 2006 la 23 mai 2011.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 lei se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2011.