ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8437/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8437/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 79/A din 1 februarie

2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanții M.P. și M.C. împotriva deciziei civile nr. 530

din 08 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 12 martie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția

a III-a civilă, reclamanții M.P. și M.C. au chemat în judecată pe pârâtul

Municipiul București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la retrocedarea în natură a

terenului situat în București, sector 6, str. V.C., în suprafață de 290 mp, iar

în cazul în care nu este posibil acest lucru să fie obligat la acordarea de

despăgubiri bănești pentru acest teren, emițând dispoziție de retrocedare în

natură sau acordare de despăgubiri bănești.

Prin Sentința civilă

nr. 530 din 08 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins ca fiind neîntemeiată cererea formulată de reclamanți, reținându-se

următoarele argumente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. x din 24 ianuarie 1975, reclamanții M.C. și M.P. au

dobândit de la Z.E. dreptul de proprietate asupra construcției situate pe

terenul din București, str. V.C., cu mențiunea expresă că

"

terenul pe care se

află această construcție trece în proprietatea statului în conformitate cu

prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974

"

. De asemenea,

cumpărătorii se angajau să îndeplinească toate formalitățile necesare pentru

primirea în folosință a terenului aferent construcției.

Ulterior, în baza

Decretului nr. 90/1987, construcția și terenul aferent au fost expropriate, iar

cei doi proprietari, reclamanții din prezenta cauză au primit despăgubiri

pentru construcția în suprafață utilă de 44,23 mp în cuantum de 7731 RON

fiecare, fără ca pentru teren să primească despăgubiri, astfel cum rezultă din

adresa SC O. SA nr. z/2001.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanții au depus notificarea nr. y/2001

privind imobilul teren în suprafață de 290 mp din str. V.C.

În ceea ce privește

terenurile trecute în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974, opțiunea legiuitorului român a fost aceea exprimată în cuprinsul

art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, în condițiile și situațiile

reglementate de acel text și cu excluderea terenului din obiectul de

reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum se dispune în art. 8 alin. (1)

teza a II-a.

Cu privire la apelul

formulat de reclamanți, instanța a reținut următoarele:

În mod corect a

reținut prima instanță că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. x din 24 ianuarie 1975, reclamanții M.C. și M.P. au dobândit de la Z.E.

dreptul de proprietate asupra construcției situate pe terenul din București,

str. V.C., iar terenul a trecut în proprietatea statului, în conformitate cu

prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, astfel cum se face

mențiune expresă în cuprinsul actului.

Ulterior, în baza Decretului nr. 90/1987,

imobilul de la adresa a fost expropriat, iar cei doi proprietari, reclamanții

din prezenta cauză, au primit despăgubiri pentru construcția în suprafață utilă

de 44,23 mp în cuantum de 7731 RON fiecare, fără ca pentru teren să primească

despăgubiri, astfel cum rezultă din adresa SC O. SA nr. z/2001, în această

adresă făcându-se mențiune că au fost expropriate

"

imobilul și terenul

"

.

Reclamanții nu sunt

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru terenul în discuție, în

condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu au fost proprietarii

acestui teren la data preluării abuzive de către stat.

În condițiile Legii

nr. 10/2001 pot beneficia de măsuri reparatorii foștii proprietari ai

imobilelor preluate de stat sau succesorii în drepturi ai acestora, astfel cum

rezultă din art. 3 și 4 din lege, calitatea de proprietar trebuind să existe la

momentul preluării de către stat. Această calitate de proprietar este condiția

esențială pentru a beneficia de măsuri reparatorii.

În cauză, indiferent

care ar fi considerat momentul și modul de preluare a terenului de către stat,

anume fie ca efect al Legii nr. 58/1974 la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare nr. x din 24 ianuarie 1975, fie la data exproprierii ca efect

al Decretului nr. 90/1987, reclamanții nu au fost proprietarii acestui teren la

niciunul din aceste momente.

Astfel, la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 24 ianuarie 1975

reclamanții nu au dobândit prin acest contract dreptul de proprietate asupra

terenului, vânzarea având ca obiect exclusiv construcția, în vreme ce terenul a

fost preluat de către stat concomitent vânzării din patrimoniul vânzătorului.

Conform art. 30 alin.

(2) din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul

aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei

despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr.

4/1973, dobânditorul construcției primind din partea statului în folosință

terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 și 17 din prezenta lege, pe

durata existenței construcției, cu plata unei taxe anuale.

Prin urmare, singurul

drept pe care cumpărătorul construcției îl dobândea asupra terenului la

momentul cumpărării construcției era dreptul de folosință, contra unei taxe

anuale, în vreme ce despăgubirea pentru preluarea terenului era acordată

vânzătorului.

Față de apărarea

reclamanților conform căreia Legea nr. 58/1974 era o lege abuzivă, care scotea

din circuitul civil terenurile și îngrădea dreptul proprietarului de a dispune,

prin înstrăinare, de el, Curtea a constatat că esențial în cauză este dacă

însuși reclamanții au devenit sau nu, pentru vreun moment, proprietari asupra

acestui teren, de la care să fie apoi preluat (abuziv) de către stat.

Trebuie avute în

vedere totodată și clauzele contractuale în sine, a căror interpretare trebuie

făcută în condițiile legale prescrise de art. 977 și urm. C. civ., una din

regulile esențiale de interpretare astfel reglementate fiind cea prevăzută de

art. 984 C. civ., conform căruia convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra

cărora se pare că părțile și-au propus a contracta.

Or, în raport de

conținutul explicit al contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 24 ianuarie

1975, rezultă cu evidență că singurul obiect al vânzării l-a constituit

construcția, nu și terenul, soarta terenului fiind cunoscută de părți și fiind

cea prescrisă de Legea nr. 58/1974, astfel cum se face mențiune expresă în act.

Față de aceste clauze contractuale, reclamanții nu pot pretinde la acest

moment, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001, că, de fapt, obiectul înstrăinării l-a format, alături de construcție,

și terenul, o asemenea susținere neavând suport în contract.

Reclamanții nu au

făcut notificare pentru construcție în condițiile art. 22 din Legea nr.

10/2001, notificarea depusă la dosar fond fiind făcută exclusiv pentru terenul

de 290 mp., fără nicio referire la construcție.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții M.P. și M.C., criticând-o pentru

următoarele motive:

se află în Municipiul București, V.C., nu face parte din categoria terenurilor

agricole sau forestiere și, prin urmare, nu are nicio legătură cu Legea nr.

18/1991, intrând sub incidența Legii nr. 10/2001, care reglementează regimul

juridic al tuturor categoriilor de imobile, indiferent de forma de

naționalizare și indiferent de legea sau decretul prin care se naționalizau în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

considerat instanța că nu au fost niciodată proprietari pe teren din moment ce

construcția demolată era construită pe teren - în susținere făcându-se referire

la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care prevede

că instanța a interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat caracterul

vădit neîndoielnic al acestuia, și de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se

referă la ipoteza în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii.

Potrivit art. 30

alin. (2) din Legea nr. 58/1984, în caz de înstrăinare a construcțiilor,

terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata

unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea

nr. 4/1973, despăgubiri care nu au fost niciodată stabilite și niciodată

încasate. Mai mult, legea nu menționa că despăgubirile erau încasate de

vânzător, ci, dimpotrivă, ele trebuiau încasate de cumpărător, care prelua și

terenul.

Contractul de

vânzare-cumpărare nr. x din 24 ianuarie 1975 menționa destul de clar că terenul

va trece în proprietatea statului, ori la dosar cât și la instituțiile

abilitate nu există un act de preluare în proprietatea statului a terenului.

Legea nr. 18/1991, prin

art. 36, a abrogat expres dispozițiile Legii nr. 58/1974, proprietarii fiind

considerați ca nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate, fiind

considerați că au această calitate în mod retroactiv. Legea nr. 58/1974 a fost

o lege abuzivă ce scotea din circuitul civil imobilele și prin care se încalcă

dreptul proprietarului de a-l înstrăina, de a dispune de el în mod liber și

absolut.

Chiar instanța se

contrazice în motivarea hotărârii arătând odată că terenul a trecut în

proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, iar altădată că terenul și

construcția, deci imobilul, au fost expropriate prin Decretul nr. 90/1987. Dacă

terenul trecea în proprietatea statului prin Legea nr. 58/1974, nu mai era

necesar să fie expropriat prin Decretul nr. 90/1987.

Potrivit art. 970

alin. (2) C. civ., convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres

întrânsele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă

obligației după natura sa, iar art. 977 C. civ. prevede că interpretarea

contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după

sensul literal al termenilor; ori, intenția comună a părților din contract a

fost ca vânzătorul să înstrăineze întregul imobil, compus din teren și

construcție, iar cumpărătorul să dobândească în proprietate tot imobilul,

același înțeles având și art. 978 - 981 C. civ.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

în considerarea celor ce succed:

terenurilor preluate de stat în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, din

perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, este reglementat de pct. 1.4 lit.

C) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007.

Astfel,

"

Legea nr. 58/1974

privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale: prezintă

relevanță deosebită prevederile art. 30 și 31 din respectiva lege, prin care

s-a stabilit că terenurile din intravilan (perimetrul construibil) pot fi

dobândite numai prin moștenire legală, iar în caz de înstrăinare a

construcțiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu

plata unei despăgubiri.

Având în vedere că

legiuitorul de după anul 1989 a soluționat această problemă în favoarea

dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține

titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, urmează a

se considera că aceste situații nu cad sub incidența legii.

Cât privește ipoteza

în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost

preluată și mai apoi demolată, acesta din urmă, neavând dreptul/vocația de a

obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate,

regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenței prezentei

legi în favoarea persoanei îndreptățite - proprietar al terenului la data

trecerii acestuia în proprietatea statului. În acest caz, în situația în care

terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu obligația rambursării

de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite, …. În situația în care,

potrivit legii, terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda

persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege ….

"

probele administrate în cauză, instanța de apel a reținut că reclamanții, în

calitate de dobânditori ai construcției, nu au devenit proprietari și ai

terenului, în contractul de vânzare-cumpărare stipulându-se în mod expres că

aceștia dobândesc construcția, iar terenul trece în proprietatea statului în

temeiul Legii nr. 58/1974.

Față de clauzele

contractului încheiat de părți, astfel reținute de instanța de apel și

confirmate de reclamanții recurenți, nu se pune problema interpretării greșite

a actului dedus judecății și a schimbării caracterul vădit neîndoielnic al

acestuia, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. și a normelor C. civ. referitoare la interpretarea actelor, din

perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În condițiile în care

reclamanții recurenți nu au avut calitatea de proprietari ai terenului, aceștia

nu au legitimare de a critica valabilitatea titlului de preluare a imobilului

teren de către stat.

Față de regimul

juridic al terenului, astfel cum acesta este reglementat de normele

metodologice sus-menționate, și de faptul că ulterior preluării construcția a

fost demolată, calitate de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din lege,

are fostul proprietar al terenului la data preluării, respectiv vânzătorul din

contractul încheiat de reclamanții recurenți.

Contrar celor

invocate de cumpărător, nu i se cuveneau despăgubiri în temeiul art. 30 alin.

(2) din Legea nr. 58/1974, întrucât norma legală îl viza în acest sens pe

proprietarul de la care se prelua terenul, respectiv vânzătorul, cumpărătorul

primind teren în folosință cu plata unei taxe.

Astfel, potrivit

alin. (2) și (3) ale art. 30 din această lege,

"

În caz de înstrăinare

a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea

statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56

alin. (2) din Legea nr. 4/1973.

Dobânditorul

construcției va primi din partea statului în folosință terenul necesar în

limitele prevăzute de art. 8 și 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe

durata existenței construcției, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr.

3.

"

În condițiile în care

terenul a fost preluat de stat la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, numai dintr-o simplă eroare a fost menționat ulterior și în

actul de expropriere. Pentru acest motiv nu s-au acordat despăgubiri de pe urma

exproprierii decât pentru construcție, după cum reține instanța de apel cu

trimitere la probele dosarului.

În acest context,

hotărârea nu este contradictorie, pentru a atrage incidența art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., instanța de apel numai prezentând istoricul terenului de la data

încheierii contractului.

Constatând, prin

urmare, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

incidente din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să dispună respingerea recursului ca nefondat, cu aplicare și a art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții M.P. și M.C. împotriva Deciziei nr. 79/A din

01 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.