ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2778/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 597 din 23 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a civilă, s-a respins cererea formulată de contestatoarele C.S. și G.A. în contradictoriu

cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietății, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

S-a admis contestația formulată de contestatoarele C.S. și G.A., în contradictoriu

cu intimatul Ministerul Sănătății Publice și a anulat decizia nr. 2364 din 6 martie

2007 trimisă de Ministerul Sănătății Publice. S-a constatat calitatea reclamanților

de persoane îndreptățite la restituirea cotei de 1/3 din imobilul situat în Predeal,

județul Brașov Sanatoriu de Nevroze, compus din teren în suprafață de 15.000 mp

și construcția identificată prin raportul de expertiză, cu mențiunea că din construcție

se restituie 1/3 din suprafața deținută în proprietate de autorul reclamantelor

la data trecerii în proprietatea statului. S-a prevăzut că reclamantele au obligația

de a menține afectațiunea cotei din imobilul restituit pe o perioadă de 2 ani de

la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. A fost respinsă cererea de chemare

în garanție, formulată de Ministerul Sănătății Publice împotriva Ministerului Economiei

și Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că față de obiectul cauzei nu se justifică prezența în proces

a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională

pentru restituirea Proprietății. Pe fond s-a reținut că unicul motiv pentru care

s-a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului a fost acela

că nu s-a făcut dovada calității de proprietar a autorului reclamantelor, mai precis

că L.C. avea calitatea de proprietar la momentul naționalizării. S-a reținut sub

acest aspect că prin actul de vânzare-cumpărare din 29 august 1934, numitul I.M.

a vândut, în indiviziune și părți egale numiților L.C., H.T. și M.P., un teren de

casă în suprafață de 5.000 mp, situat în comuna Predeal. Prin actul autentificat,

numitul I.T. a vândut, în indiviziune și părți egale, numiților L.C., H.T. și M.P.,

un teren de casă în suprafață de 5.000 mp, situat în comuna Predeal, iar prin actul

autentificat numitul N.G. a vândut, în indiviziune și părți egale, numiților L.C.,

H.T. și M.P., un teren de casă în suprafață de 5.000 mp situat în comuna Predeal

și că în anul 1934 s-a obținut autorizație de construcție pentru sanatoriu. Copia

CF atestă că s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea celor trei în cote de

1/3 pentru casa construită din cărămidă acoperită cu tablă, având subsol, parter

și etaj. Anexa nr. 14 la procesul-verbal de predare-primire din data de 2 noiembrie

1948, atestă că s-a preluat Sanatoriu Bucegi de către stat, în această anexă menționându-se

că operațiunile de predare-primire au fost efectuate de către reprezentanții Ministerului

Sănătății pe de o parte și dr. H.T., P.M. și R.I., în calitate de proprietari, întocmindu-se

și un inventar al bunurilor preluate. L.C. a decedat la data de 13 iulie 1948, iar

R.I. a fost sora acestuia.

S-a mai reținut

că, proprietarul imobilului în litigiu a fost L.C. iar reclamantele au calitatea

de persoane îndreptățite la restituire.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Ministerul Sănătății Publice invocând atât aspecte de nelegalitate

cât și aspecte de netemeinicie. S-a susținut că instanța a acordat ceea ce nu s-a

cerut în sensul că reclamantele au solicitat restituirea prin echivalent și nu restituirea

în natură, așa cum a dispus instanța și că în actul de preluare a imobilului figurează

alți proprietari și nu L.C.

Drept urmare,

trebuia să se analizeze moștenirea I.R. în calitate de proprietar și nu a lui L.C.,

iar modul de acordare a despăgubirilor trebuia analizat potrivit devoluțiunii legale

în situația în care s-ar reține că L.C. și I.R. ar fi fost frați.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă, prin decizia civilă nr. 267/A din 4 decembrie 2008

- a respins ca nefondat apelul.

În considerentele

hotărârii s-a reținut că prin contestația formulată împotriva deciziei nr. 2364

din 6 martie 2007 se solicită într-adevăr plata în echivalent corespunzător cotei

de 1/3 din valoarea întregului imobil, dar în notificarea formulată în anul 2001,

această modalitate de despăgubire este solicitată ca alternativă la restituirea

în natură, iar la data introducerii notificării legea aplicabilă de atunci permitea

restituirea în natură a imobilului. Calitea de proprietar a lui L.C. asupra imobilului

în litigiu a fost dovedită prin actele de vânzare-cumpărare pentru suprafața de

15.000 mp teren. Faptul că în procesul-verbal de predare-preluare a sanatoriului

figurează numita I.R., s-a reținut că este lipsit de relevanță pentru că acest act

nu reprezintă titlu de proprietate în sensul legii. La momentul preluării efective

a imobilului – 02 noiembrie 1948, L.C. era decedat, motiv pentru care nu putea figura

în procesul-verbal de predare-primire a sanatoriului, dar această împrejurare nu

conduce la prezumarea calității de proprietar în persoana numitei I.R. care figurează

în actul respectiv ca moștenitor al numitului L.C.. Nu s-a dovedit în cauză că a

intervenit o înstrăinare a imobilului făcută de L.C. sorei sale I.R. ci la dosar

s-a depus un certificat de moștenitor care atestă că L.C. a testat prin testament

olograf bunurile sale, numitului O.C. iar reclamantele sunt moștenitoarele acestuia

din urmă. În privința modului de acordare a măsurilor reparatorii s-a reținut că

li s-a recunoscut reclamantelor o cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra

întregului imobil, neavând nici o relevanță succesiunea surorii coproprietarului,

I.R.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății invocând incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică

hotărârea sub următoarele aspecte:

În mod greșit

s-a apreciat că restituirea în natură este posibilă, având în vedere și faptul că

prin notificare și acțiunea formulată pe rolul instanței s-a solicitat restituirea

prin echivalent. Indiferent de succesiunea legilor în timp și prevederea legală

aplicabilă la data emiterii deciziei atacate, instanța nu trebuia să exceadă cadrului

procesual creat de reclamanți.

În ceea ce privește

calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, rezultă din procesul-verbal de

preluare a sanatoriului că I.R. avea această calitate, ceea ce prezumă că între

data dobândirii proprietății și data preluării imobilului a fost înstrăinat.

Referitor la

durata afectațiunii, legea prevede clar perioada de cinci ani și că în cauză era

necesară efectuarea unei expertize pentru identificarea terenului în litigiu și

că preluarea s-a făcut de la o persoană juridică.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat

pentru următoarele considerente.

Prin motivele

de recurs se aduc critici privind încălcarea dispozițiilor art. 129

6

C. proc. civ. care prevăd că „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecății".

Aceste critici

vizează implicit și încălcarea principiului disponibilității părții în sensul că

reclamanții au solicitat „restituirea în echivalent a 1/3 din Sanatoriul de Nevroze

Predeal" și nu restituirea în natură.

Contrar motivelor

de recurs se va reține că, Legea nr. 10/2001 -modificată este precedată de două

etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua facultativă, întrucât

privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestor legi, în cadrul

procedurii administrative prealabile de restituire în natură ori prin echivalent

a imobilelor preluate în mod abuziv.

Prima etapă,

procedura administrativ-prealabilă, are caracter obligatoriu.

Reclamanții

s-au conformat dispozițiilor legale aplicabile cauzei și au urmat procedura administrativă

obligatorie în sensul că au formulat notificare, ce a fost înregistrată la 24

mai 2001 sub nr. 2035 și prin care au solicitat expres „restituirea în natură sau

sub formă de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 a Sanatoriului de Nevroze din

Predeal".

Pârâta a soluționat

notificarea prin emiterea dispoziției nr. 317 din 16 decembrie 2001  cu rezoluția

că se respinge restituirea în natură a imobilului și a terenului revendicat, cu

motivarea că se află în folosința Sanatoriului de Nevroze Predeal.

Corect, reclamanții

au parcurs cea de-a doua etapă a controlului judecătoresc.

Drept urmare,

în speța supusă analizei nu a avut loc o încălcare a principiului disponibilității

părții, întrucât în etapa administrativă obligatorie și care nu este distinctă de

etapa controlului judecătoresc, voința părților a fost în principal de restituirea

în natură a imobilului și în subsidiar, s-a solicitat restituirea în echivalent.

Potrivit

art. 1

1

din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv se restituie

de regulă în natură și numai în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă

se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Așadar, contrar

celor susținute, nu a avut loc o încălcare a disponibilităților procedurale ci dimpotrivă,

s-au respectat atât prevederile art. 129

6

C. proc. civ. cât și dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regula restituirii în natură a imobilului supus

analizei.

În ce privește

calitatea de proprietar al imobilului solicitat a fi restituit în natură, potrivit

art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate,

precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse

ca anexe la notificare.

Deoarece textul

nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al

persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate și, eventual, a calității sale

de moștenitor al fostului

ori adevăratului

proprietar, înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele

din materia acțiunii în revendicare imobiliară.

În speța supusă

analizei, contrar celor susținute prin motivele de recurs, în sensul că I.R. (sora

defunctului C.L.) ar fi fost proprietara imobilului, înscrisurile aflate la dosarul

cauzei, respectiv contractele de vânzare-cumpărare autentificate, atestă indubitabil

că imobilul în litigiu a fost cumpărat de C.L. în indiviziune cu H.T. și M.P.

Susținerile

constante ale recurentei în sensul că între data dobândirii proprietății de către

autorul reclamanților C.L. și data naționalizării proprietății ar fi putut fi înstrăinată,

rămân fără suport probator, vând în vedere dispozițiile art. 1169 C. civ. care prevăd

că cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească.

Așadar, proprietarul

imobilului în litigiu este, potrivit actelor aflate la dosarul cauzei și care corect

au fost apreciate de instanță, C.L., autorul reclamantelor.

În raport de

critica privind durata afectațiunii actuale a imobilului, dispozițiile art. 16

alin. (1) cu referire la anexa 2 lit. a) pct. 2 din lege prevăd că durata de cinci

ani reprezintă maximul, rămânând la aprecierea autorității care dispune restituirea

(în speță instanța de judecată) determinarea duratei de menținere a afectațiunii.

Așadar, raportat

la textul de lege sus citat nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor legale,

care să facă incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivele de

recurs ce vizează identificarea cotei părți ce urmează a fi restituită acestora,

sunt tot nefondate întrucât aceste aș a-zise „neregularități" urmează a fi

clarificate, dacă este cazul, prin exercitarea altor căi procedurale.

În concluzie,

hotărârea recurată este legală, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție,

în baza art. 312

1

C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice împotriva deciziei

nr. 267A din 4 decembrie 2008 a Curții de

Apel

București, secția a

IX-

a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2010.