ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 780/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 780/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1635/108/2010, a fost menținută starea de arest a inculpatului O.F.G. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 249 din 08 septembrie 2010 a Tribunalului Arad, inculpatul a fost condamnat la 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 20 iulie 2008, împreună cu alte două persoane, condamnate în cauză, a aplicat victimei D.V.
lovituri cu obiecte contondente în zona capului, cauzându-i un traumatism cranio facial acut, care a condus la deces și a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul O.F.G., care a susținut că măsura arestării preventive nu mai este justificată și a solicitat revocarea acesteia și judecarea în stare de libertate. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. poc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160 b alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța, prin încheiere motivată, dispune menținerea stării de arest.
Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reținută legal, în baza condamnării pronunțate de un tribunal competent. Din analiza actelor dosarului rezultă că arestarea inculpatului O.F.G. s-a dispus la 20 ianuarie 2010, în baza art. 148 lit. f) C. poc. pen., existând motive verosimile de a bănui că a comis infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la 20 iulie 2008, împreună cu alte două persoane, condamnate în cauză, a aplicat victimei D.V. multiple și violente lovituri în zona capului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viața.
Aceste motive verosimile au dobândit certitudine și, având în vedere probele de vinovăție administrate, Tribunalul Arad a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 16 ani închisoare. Ținând seama de probatoriul cauzei și de soluția de condamnare pronunțată, Curtea constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că menținerea acesteia de către Curtea de Apel Timișoara este pe deplin justificată și conformă cu dispozițiile legale evocate și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, derivat din natura, gravitatea și rezonanța în comunitate a faptei și din împrejurarea comiterii ei. În consecință, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate.
Având în vedere considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. poc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.F.G., cu obligarea acestuia la cheltuielile judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.F.G. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 1635/108/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.