ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 345/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.V., să se constate existența calității de lucrător al Securității, în ceea ce-l privește pe pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, în urma verificărilor efectuate la cererea numitului B.G., sub aspectul calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului său, a rezultat că pârâtul a desfășurat, în calitate de angajat al fostei securități, activități de natură a suprima drepturile și libertățile fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare.

Tribunalul București, prin încheierea pronunțată în data de 5 decembrie 2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și înaintarea acesteia la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1482 din 7 aprilie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul G.V. și intervenientul B.G. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, la data de 17 noiembrie 2008, s-a dispus citarea în cauză, în calitate de intervenient, a numitului B.G.

Din cuprinsul înscrisurilor analizate, respectiv, nota de interceptare a corespondenței „candidatului la recrutare” Surugiu Constantin, precum și „nota pentru buletin” (ce se regăsește în dosarul de urmărire informativă a unei persoane semnalată pentru manifestări negative), a reieșit că sunt îndeplinite condițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru ca pârâtul să fie considerat lucrător al fostei Securități. În plus, prima instanță a considerat inadmisibilă cererea de intervenție formulată de B.G., reținând caracterul special al dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 și scopul acestora. Împotriva sentinței mai sus menționată, a declarat recurs intervenientul B.G., care a solicitat despăgubiri morale și materiale de 20.000 lei de la fiecare din cei doi lucrători ai Securității arătați în cerere: V.G.

și I.R. care l-au torturat timp de mai mulți ani și au dat ordin în acest sens subalternilor, care i-au distrus sănătatea, fără a avea un mandat de arestare sau o hotărâre judecătorească. Analizând sentința atacată, în raport de susținerile părților, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului. Instanța de control judiciar apreciază că sunt incidente prevederile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., întrucât instanța a cărei hotărâre a fost recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, după cum se va releva în continuare.

În primul rând, trebuie remarcat faptul că există o contradictorialitate între minuta hotărârii și dispozitivul acesteia. Astfel, minuta sentinței – aflată la fila 2 dosar C.A.B. – precizează următoarele: „Admite acțiunea. Constată calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul G.V.”. Dispozitivul sentinței - aflat la fila 25 dosar CAB – arată: „Admite acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., …., în contradictoriu cu pârâtul G.V… și intervenientul B.G.…”, fără a indica constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. Or, art. 258 alin. (1) C. proc. civ. precizează că, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii…

”Dispozitivul” la care se referă textul, este soluția pe scurt la care au ajuns judecătorii, minuta. Folosirea acestei expresii se explică prin aceea că dispozitivul hotărârii trebuie să fie identic cu minuta, ceea ce nu se regăsește în speța de față. Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că există o contradictorialitate între dispozitivul sentinței recurate și considerentele acesteia. Mai precis, deși judecătorul fondului nu s-a pronunțat în dispozitiv cu privire la cererea de intervenție, totuși, în motivarea sentinței a fost considerată cererea de intervenție inadmisibilă. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, dar și dispozitivul.

Așadar, constituie o obligație pentru judecător ca hotărârea pronunțată să fie motivată, în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, este necesar ca instanța de judecată să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față. Mai exact, prima instanță nu s-a pronunțat în minută sau în dispozitiv cu privire la cererea de intervenție formulată de B.G., însă, a considerat în motivarea sentinței că cererea de intervenție este inadmisibilă. Or, potrivit art. 258 alin. (3) C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii, niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale. În cauza de față, prin dispozitivul hotărârii, judecătorul era obligat sa rezolve concret toate cererile formulate de părți, iar nu să se pronunțe selectiv doar asupra unora dintre ele.

Mai precis, este vorba despre cererea de intervenție formulată de B.G., asupra căreia judecătorul fondului nu s-a pronunțat nici în minuta hotărârii, nici în dispozitivul acesteia. Or, o asemenea cerere a fost depusă de numitul B.G. în dosarul Tribunalului București (fila 51), dar și în dosarul Curții de Apel București (fila 4): în esență, petentul solicită despăgubiri materiale și morale. Cert este că intervenientul a fost citat pentru ultimul termen de judecată (07 aprilie 2009), când s-a prezentat și a solicitat instanței admiterea acțiunii și acordarea de despăgubiri materiale și morale (fila 24 dosar CAB). Așadar, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de intervenientul B.G. împotriva sentinței civile nr. 1482 din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.