ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1455/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1542 pronunțată în data de 17 martie 2010 a admis recursul declarat de A.N.P.C. împotriva Sentinței nr. 136 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat în parte sentința atacată în sensul că a obligat A.N.P.C. la plata către reclamantul M.G. a sumei de 8.604 lei cu titlu de despăgubiri. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, a respins recursul declarat de Marinescu Gheorghe împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

În esență, instanța de control judiciar a reținut că în lipsa unei expertize contabile, probă pe care părțile au refuzat-o în cauză, din actele existente la dosar rezultă că suma ce se impune a fi acordată recurentului M.G. este reprezentată de diferența între veniturile obținute în perioada august 2007 - februarie și octombrie 2008 și veniturile pe care le-ar fi putut obține dacă ar fi ocupat funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la O.P.C. Dolj în aceeași perioadă. În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-reclamant M.G., Înalta Curte a constat că este nefondat, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiilor art. 1169 C. civ., în sensul că sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparține reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi.

La data de 20 septembrie 2010 M.G. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1542 din 17 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Contestatorul a invocat ca temei al căii extraordinare de atac exercitate dispozițiile art. 317 și urm. C. proc. civ., arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare cu ocazia judecării recursului declarat împotriva Sentinței nr. 136/2009 a Curții de Apel Craiova, mai exact ca instanța de control judiciar nu a ținut cont de solicitarea apărătorului său de amânare a cauzei deoarece fusese angajat cu foarte puțin timp înainte de termenul de judecată și a amânat pronunțarea; soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este, în opinia contestatorului, greșită atât în privința recursului declarat de A.N.P.C.

cât și în privința recursului său care a vizat prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin emiterea Ordinului nr. 328 din 20 octombrie 2008. Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 10 martie 2011 s-au invocat și dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. precum și C.E.D.O., apreciindu-se că se impune desființarea Deciziei nr. 1542/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Contestația în anulare formulată de M.G. va fi respinsă pentru cele ce se vor puncta în continuare: Împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de recurs se poate exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare numai pentru anumite motive și în anumite condiții expres prevăzute în art. 317 C. proc.

civ. (contestație în anulare generală) sau în conformitate cu dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (contestație în anulare specială). Așa cum se poate observa din motivarea scrisă a contestației în anulare de față, motivul invocat de contestator și care vizează neprimirea cererii de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării, cu aplicarea însă a dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., nu se regăsește printre motivele expres menționate în cuprinsul art. 317 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. Prevederile art. 318 C. proc. civ. care reglementează ceea ce doctrina juridică a numit ca fiind „contestație în anulare specială”, cale extraordinară de atac, de retractare, sunt la rândul lor extrem de clare, teza I a acestor prevederi trimițând la greșelile materiale săvârșite eventual de instanță, iar teza a II-a vizând omisiunea cercetării vreunuia din motivele de recurs.

Deși indicat și acest temei (art. 318 C. proc. civ.) nu se precizează în nici un fel care din condițiile limitativ prevăzute de lege se consideră a fi aplicabile. Cum motivele prezentate pentru retractarea deciziei pronunțate de recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu se circumscriu motivelor expres prevăzute de art. 317 și de art. 318 C. proc. civ., prezenta contestație în anulare nu este admisibilă și de aceea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei nr. 1542 pronunțată în data de 17 martie 2010 de Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.