ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1455/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1455/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr.
1542 pronunțată în data de 17 martie 2010 a admis recursul declarat de A.N.P.C. împotriva Sentinței nr. 136 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a modificat în parte
sentința atacată în sensul că a obligat A.N.P.C. la plata către reclamantul M.G.
a sumei de 8.604 lei cu titlu de despăgubiri. Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței.
Totodată, a respins
recursul declarat de Marinescu Gheorghe împotriva aceleiași sentințe, ca
nefondat.
În esență, instanța
de control judiciar a reținut că în lipsa unei expertize contabile, probă pe
care părțile au refuzat-o în cauză, din actele existente la dosar rezultă că suma
ce se impune a fi acordată recurentului M.G. este reprezentată de diferența între
veniturile obținute în perioada august 2007 - februarie și octombrie 2008 și
veniturile pe care le-ar fi putut obține dacă ar fi ocupat funcția publică de conducere
de inspector șef adjunct la O.P.C. Dolj în aceeași perioadă.
În ceea ce privește
recursul formulat de recurentul-reclamant M.G., Înalta Curte a constat că este
nefondat, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiilor art. 1169 C. civ., în
sensul că sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparține
reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi.
La data de 20 septembrie
2010 M.G. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1542 din 17
martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal.
Contestatorul a
invocat ca temei al căii extraordinare de atac exercitate dispozițiile art. 317
și urm. C. proc. civ., arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare cu
ocazia judecării recursului declarat împotriva Sentinței nr. 136/2009 a Curții
de Apel Craiova, mai exact ca instanța de control judiciar nu a ținut cont de solicitarea
apărătorului său de amânare a cauzei deoarece fusese angajat cu foarte puțin
timp înainte de termenul de judecată și a amânat pronunțarea; soluția pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție este, în opinia contestatorului, greșită
atât în privința recursului declarat de A.N.P.C. cât și în privința recursului său
care a vizat prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin emiterea Ordinului nr.
328 din 20 octombrie 2008.
Cu ocazia
dezbaterilor de la termenul din 10 martie 2011 s-au invocat și dispozițiile
art. 318 alin. (1) C. proc. civ. precum și C.E.D.O., apreciindu-se că se impune
desființarea Deciziei nr. 1542/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal.
Contestația în
anulare formulată de M.G. va fi respinsă pentru cele ce se vor puncta în
continuare:
Împotriva hotărârilor
pronunțate de instanța de recurs se poate exercita calea extraordinară de atac
a contestației în anulare numai pentru anumite motive și în anumite condiții
expres prevăzute în art. 317 C. proc. civ. (contestație în anulare generală)
sau în conformitate cu dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (contestație
în anulare specială).
Așa cum se poate
observa din motivarea scrisă a contestației în anulare de față, motivul invocat
de contestator și care vizează neprimirea cererii de amânare a cauzei pentru pregătirea
apărării, cu aplicarea însă a dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., nu
se regăsește printre motivele expres menționate în cuprinsul art. 317 alin. (1)
și alin. (2) C. proc. civ.
Prevederile art. 318 C.
proc. civ. care reglementează ceea ce doctrina juridică a numit ca fiind „contestație
în anulare specială”, cale extraordinară de atac, de retractare, sunt la rândul
lor extrem de clare, teza I a acestor prevederi trimițând la greșelile materiale
săvârșite eventual de instanță, iar teza a II-a vizând omisiunea cercetării vreunuia
din motivele de recurs.
Deși indicat și acest
temei (art. 318 C. proc. civ.) nu se precizează în nici un fel care din condițiile
limitativ prevăzute de lege se consideră a fi aplicabile.
Cum motivele prezentate
pentru retractarea deciziei pronunțate de recurs de către Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu se
circumscriu motivelor expres prevăzute de art. 317 și de art. 318 C. proc. civ.,
prezenta contestație în anulare nu este admisibilă și de aceea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei nr. 1542 pronunțată
în data de 17 martie 2010 de Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 10 martie 2011.