ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2428/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 13633/3/2009 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC H.N. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea prețului de piață al apartamentului nr. 1, situat în București, sector 1 conform standardelor internaționale de evaluare, preț achitat integral de reclamantă, ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3025/22874 din 22 ianuarie 1997 în baza Legii nr. 112/ 1995 cu Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N.

SA și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă. In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de închiriere nr. 61685 din 01 martie 1986 încheiat cu Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA a dobândit beneficiul locațiunii apartamentului situat în București, sector 1. Ulterior, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 3025/22874 din 22 ianuarie 1997 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA, reclamanta a devenit proprietara aceluiași imobil, compus din 3 camere și dependințe aferente. Prețul vânzării, în cuantum de 14.934.443 lei ROL a fost achitat integral la data de 05 august 2001, astfel cum rezultă din chitanțele doveditoare de plată și din adresa nr. 141000 din 05 august 2001 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Generală de Administrare a Fondului Imobiliar.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 alin. (3), art. 501 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009. Prin sentința civilă nr.983 din 1 iulie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, a Municipiului București și a SC H.N. SA; a respins cererea formulată de R.E., în contradictoriu cu Municipiul București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea formulată de reclamanta R.E. în contradictoriu cu SC H.N. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român că numai Ministerului Finanțelor Publice în nume propriu, iar nu ca reprezentant al statului român îi revine obligația de plată a valorii de piață a imobilului către reclamanții care se regăsesc în ipostaza vizată de art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H.N. SA, tribunalul a reținut că între mandatar și terțul cocontractant /cumpărătorul nu se creează nici un raport juridic, neexistând între aceștia relația debitor - creditor. In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, tribunalul a reținut calitatea acestuia de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, precum și dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 127A din 18 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta R.E. împotriva sentinței civile nr. 983 din 1 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a desființat-o și a trimis spre rejudecare cererea formulată de reclamanta R.E. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond nu a aplicat corect normele care reglementează raportul dintre stat și Ministerul Finanțelor Publice, încălcând dispozițiile art. 50 alin. (3) și art. 50 1 alin. (1), (2) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea 1/2009.

Împotriva deciziei civile nr. 127A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând următoarele critici: Instanța de apel nu a ținut seama de faptul că, în speță, reclamanta a chemat în judecată pe Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu, legitimând procesual o persoană care nu a deținut calitatea de parte în dosar, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului disponibilității și deci, cu o gravă încălcare a legii. Instanța era ținută să judece cauza în limitele cadrului procesual stabilit de reclamantă, care a dorit să se judece în contradictoriu cu Statul Român.

Instanța de apel a greșit prin aceea că nu a avut în vedere faptul că, în cauză Ministerul Finanțelor Publice asigura numai reprezentarea Statului Român, situație în care nu poate fi obligat în nume propriu și nici persoanei reprezentate nu i se pot imputa obligațiile personale ale reprezentantului. Prin obligarea Statului Român la plata prețului reactualizat plătit de chiriași se încalcă și normele referitoare la reparația bugetară. Astfel, în mod greșit instanța de apel a legitimat procesual Statul Român considerând că acesta este una și aceeași persoană cu Ministerul Finanțelor Publice făcând o gravă confuzie între cele două instituții, obligând la plată în nume propriu Statul Român pentru obligațiile procesuale ale reprezentantului.

Recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar, Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC H.N. SA, solicitând obligarea pârâților la plata valorii de piață a imobilului cumpărat de acesta în temeiul Legii nr. 112/1995, imobil cu privire la care s-a admis acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar împotriva reclamantei, invocând ca temei de drept prevederile art. 50 alin. (3), art. 50 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009 potrivit cărora, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2) 1 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.

Obligația de restituire a valorii de piață a imobilului către reclamanții care se găsesc în ipoteza vizată de art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 revine Ministerului Finanțelor Publice în nume propriu, în calitatea sa de titular al fondului extrabugetar. Astfel fiind, în mod nelegal s-a reținut în considerentele deciziei instanței de apel că instanța de fond nu a aplicat în mod corect normele care reglementează raportul dintre stat și Ministerul Finanțelor Publice. Pentru considerentele expuse, constatându-se incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa decizia atacată și se va menține sentința tribunalului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 127 A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia atacată și menține sentința civilă nr. 983 din 01 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.